TIBET – aventurã în vârf de lume! (partea 1 din 5)

Cat de tare ar fi sa calatoresc in martie, fix de ziua mea, in Tibet!?! – mi-am spus intr-o zi. Si am clocit ideea pana cand m-am decis, pe ultima suta de metri, sa imi iau bilete de avion. Dar nici nu m-am bucurat bine de bilete, ca a venit bomba: TIBET ESTE INCHIS turistilor toata luna martie! Cum?!?!? Pai uite asa: inchis, lacat la usa, bariera pusa, semn de acces interzis, ce nu pricep???…

Ma uit pe net de 100 de ori, doar-doar oi gasi o portita. Niciuna. Inchis si haidi pa. Singura luna din an in care niciun turist nu e lasat sa intre e, ce sa vezi, chiar martie. Anul Nou Tibetan, asta ar fi motivul. (Aflu mai tarziu ca sunt alte motive… Le voi povesti.). 

Deci ziua mea in China fara Tibet?!?! In niciun caz! Mut intoarcerea in tara cu 3 zile, ca sa prind Tibet la inceput de aprilie, cand isi deschide portile. Aplic in goana mare pentru Permisul emis de Biroul Guvernamental de Turism. Si astept. Astept… Primesc permisul cu doar 2 zile inainte de zborul catre Lhasa, cand eram deja in China si cu excursie platita!

Emotiile calatoriei spre Tibet au inceput cu mult inainte de plecare. Din diverse surse aflu ce ma asteapta acolo: lipsa de oxigen, rau de munte, de care aud pentru prima oara (survine la peste 3.000 de metri altitudine), dureri de cap, greata, iti versi matzele, ai palpitatii, tremuri, esti ca o carpa, poti face edem pulmonar, edem cerebral, poti sa dai coltzu’… frateee, numa’ din astea citesc. 

Primesc un “guideline” din Tibet. Citesc ca trebuie sa fiu bine antrenata inainte de a ajunge acolo, tre’ sa fi urcat macar muntii nationali de cateva ori, ca sa ma obisnuiesc cu altitudinea, tre’ sa fi mers la sala in mod regulat. Nu corespund, sunt varza!!! Dar pasul e deja facut!

Mai aflu de singurul medicament care a dat rezultate in cazul raului de altitudine si ma duc sa il caut in farmaciile noastre. Gasesc altceva, cu aceeasi substanta, iau doua cutii si zic ca sunt rezolvata… O farmacista cu experienta in urcat munti, ma sfatuieste sa imi cumpar glucoza din supermarket. Din aia de-ti spargi capul cu ea, la cat e de tare! Imi iau 3, ca sa fiu sigura…

SFATURI UTILE SI INTERDICTII!

“Travel guideline”-ul imi ofera multe informatii utile despre Tibet, de la ce haine sa pun in valiza, cati bani pot scoate pe zi de la bancomat, care e mancarea traditionala, ia-ti, mladin, crema de soare, pentru ca radiatiile solare sunt extrem de puternice (orasul mai e numit Sunlight City), pana la cum sa ma comport, cum sa le respect obiceiurile tibetanilor, traditiile. 

Atentie! Nu am voie sa dezbat chestiuni politice cu ghidul sau oamenii de acolo, pentru ca ghidul isi poate pierde slujba, iar agentia lui poate fi desfiintata!!! Nu am voie sa imbratisez sau sa pup persoane in locuri publice, nu am voie sa mangai copiii pe cap, nu am voie sa arat cu degetul, ci doar cu palma toata. Nu am voie sa trec peste picioarele oamenilor. Si alte cateva astfel de lucruri… 

Cu teama (panica uneori!), pornesc la drum. Aventura “Tibet de ziua mea” incepe, cu delay, in prima zi in care pot intra in Tibet: 1 aprilie!

CATEVA DATE DESPRE CALATORIA MEA:

• traseul meu: Bucuresti-Doha-Beijing. Cu qatarairways, bilet dus-intors cca 500 euro. Mini vacanta in Beijing, apoi Beijing-Shanghai cu tren de mare viteza. Minivacanta in Shanghai. Apoi Shanghai-Lhasa, cu schimbare de avion la jumatea drumului (doua zboruri de cca 2 ore jumate fiecare). Biletul asta scuuump, nene, cca 1.000 euro! Luat in buza, e adevarat.
• excursia de 5 zile in Tibet, cu ghid privat – 1.175 usd.

In drum spre Tibet, sunt un extraterestru blond intr-un avion plin numai de chinezi. Un fel de oaia neagra, pardon, blonda…☺. Incerc sa-mi stapanesc frica mea cronica de zbor. Astia nu sting niciodata semnalul de centura de siguranta??? Nu te lasa sa stai pe culoar. Poti doar sa iei ceva din geanta sau sa mergi la wc. Atat. 

La un moment dat, suntem anuntati ca intram intr-o zona de turbulente. Ma panichez, ca de obicei. Si, ca de obicei, caut din priviri insotitorii de bord, ca sa ma linistesc. Dar… soc soc soc: insotitorii de bord DORM!!!! Cum?!?! Da, frateee, dorm in scaunele lor, la un zbor de 3 ore. Ma uit in fatza, ma uit in spate, ambii din raza mea vizuala dorm pe ei. Fara nicio jena!!! Nici semnalul anuntului, nici anuntul in sine nu ii trezeste.

Cea mai stranie senzatie ever!!! Aterizam in Lhasa, imi iau rucsacul si cobor din avion. Nu apuc sa fac doi pasi pe culoarul dintre avion si aeroport ca AMETESC! Pur si simplu ametesc instant! Simt ca ma inmoi toata si realizez ca trebuie sa frânez. Merg ca melcu’. De frica. Alti turisti imi spun ca au aceeasi senzatie! Cauza? Lipsa brusca a oxigenului. Am decolat de la nivelul marii si am aterizat direct la o altitudine de 3.700 metri!

Varza de oboseala dupa o noapte nedormita si doua avioane, ies din aeroport si ma uit la sirul perfect de ghizi care isi asteapta clientii. Vad numele meu pe cartonul unui tanar. Ne salutam, imi atarna de gat o esarfa alba si imi spune: „Dashi Delek!”. 

Mai tarziu aveam sa il intreb despre ea, vazand-o peste tot, mai ales in temple. E forma lor de a spune “Hello!, “Noroc”, “Succes”, de a aduce ofrande intr-un templu, urari la nunta etc. Este dovada ca sufletul lor e deschis, curat, plin de intentii bune si de ganduri bune pentru tine. De aceea e alba. (Mai exista unele colorate, dar acelea au insemnatate religioasa, inteleg. Ghidul meu, tibetan get-beget, e chiar suparat pe ghizii chinezi care atarna de gatul turistilor esarfele galbene, doar pentru ca li se par lor mai vesele…)

Ajung in cel mai colorat si mai impopotonat hotel in care am stat vreodata! Ma loveste un miros care ma va urmari toate cele 5 zile de Tibet. Altul decat cel al betisoarelor din templele din Beijing si Shanghai. Un miros de ierburi aromatice arse, impregnat, de altfel, in tot orasul…

Eu nu beau apa de obicei. Stiuuuu, nu e bine. Dar nu beau. Aici, credeti-ma, am baut DE FRICA!!! Mi s-a spus ca deshidratarea mareste riscul raului de altitudine, asa ca tre’ sa bag apa. Si am baut in prima zi cat n-am baut eu o luna!!! Mi-am adus aminte si de glucoza din tara. Asa ca da-i cu apa, da-i cu glucoza, ca sa fiu sigura ca nu cad din picioare. Ca asta e senzatia!

IESIREA LA DRUMUL MARE IN LHASA…

Aterizat brusc la o altitudine atat de mare (Lhasa este la 3.600 metri, aeroportul e chiar ceva mai sus!), corpul reactioneaza ciudat, creierul intra in panica… Mi se spune ca trebuie sa merg fff incet. Merg „in reluare”, la propriu… Nici nu poti altfel! Obosesti instant! 

Incep sa ma plimb usor usor pe langa hotel, pe strada principala din orasul vechi. Cladiri joase, cu geamuri ciudate, claxoane peste claxoane, magazii cu marfa ca intr-un Obor sarac, intins pe o ditai strada, oameni interesanti pe care incerc sa ii pozez discret si… eu, un soi de Vader, ala cu respiratia greoaie ☺

Am plecat la vanatoare de tibetani ☺

Sunt fascinata de cum arata, de cum se imbraca.

Ii remarc din prima, sunt total diferiti fata de chinezi. Stiti cu cine i-am asociat eu, vazandu-i? Cu amerindienii…

Tibet are o populatie de 6 milioane, din care doar putin peste 3 milioane traiesc aici. Ma gandesc ca ceilalti sunt cei fugiti… (Inteleg ca in Europa sunt o multime de maestri tibetani.)

Admir parul foarte lung al unora, in care troneaza niste podoabe spectaculoase din margele, vad zeci de oameni cu masti la gura si voi intelege abia mai tarziu ca nu sunt raciti… Si observ niste haine aparte, taiate pe diagonala, ca sa lase un brat liber. Intreb ce e cu “moda” asta. E cu scop utilitar: ca sa aiba libertate de miscare, sa poata lucra cu acea mana in gospodarie, la animale etc. 

Arhitectura tibetana. In orasul vechi, pe una dintre cele mai importante strazi ale lor, plina mereu de pelerini – Barkhor.

Pe cladiri vad doua tipuri de steaguri: cele tibetane de rugaciune, pe acoperis, si cele ale Chinei, in partea de jos… Despre steagurile de rugaciune urmeaza sa aflu lucruri interesante!

Faptul ca spala pampersii si ii pun la uscat, pentru a-i refolosi, cred ca spune multe despre nivelul de trai… 

TIMES SQARE de Tibet!!! Chiar exista! Cu un soi de mall in care nu orice tibetan are acces. (Am intrat un minut. Era plin de chinezi.) Ghidul meu imi arata balconul de deasupra intrarii si imi zice: “uite, acolo, la cafea, stau oamenii cu bani si fac afaceri”… Pentru el, locul reprezinta un lux!

Semnul asta e la misto, credeti-ma! Pentru ca pe toate soselele din Lhasa se claxoneaza in draci!!! E ceva de neimaginat! Nu exista o secunda in care sa nu se auda un claxon. Astia claxoneaza cand e rosu, claxoneaza cand e verde, cand vireaza, cand depasesc o masina, claxoneaza la toate trecerile de pietoni, unde, apropo, nu ai prioritate ca pieton!!! Cu toata zebra de pe jos, tre’ sa inveti sa te strecori printre masini, camionete, ricse, biciclisti. E o nebunie totala!!!

Nu am vazut nicaieri in lume atata politie ca aici!!! In piete, la fiecare coltz de strada, ba chiar si la mijloc de bulevard, exista cate o mini sectie, cu un stalp pe care scrie 110 – numarul lor. 

Nu aveam voie sa pozez asta. E interzis sa pozezi militari, politie, sectii etc. Am fost avertizata de la inceput. Dar am pozat-o pentru ca am aflat o poveste haioasa: un politist aflat in serviciu la o trecere de pietoni, unde trebuia sa organizeze traversarea cand e trafic intens, tot era impins de masele de pietoni, direct in strada. Oamenii, saracii, se grabeau si voiau sa treaca mai repede. Politistul, impins pe carosabil de multime, le zice enervat: “stati, bre, nu ma mai impingeti, ca io nu vreau sa trec strada!” ☺))

MANCARE TIBETANA – ZIC SA SI BAGAM LA GHIOZDAN CEVA…

Recapitulez si incerc sa pun in aplicare, pas cu pas, sfaturile primite: sa mananc usor, nu carne, sa merg incet de tot, sa beau multa apa, sa ma odihnesc, sa dorm pe mai multe perne decat de obicei, ca sa am capul mult mai sus decat corpul si sa nu fac duș cu apa calda, ca sa nu ma deshidratez. What?!?! Dupa 12 ore pe drum?!?! 

Beau zeama asta calda si incerc sa nu ma gandesc la dușul rece…

Asta e locul primului meu pranz din Tibet. Intr-o spelunca in care nu as fi intrat niciodata singura, de frica   O bodega in care mananca localnicii – asa numitul Tea House. M-a dus ghidul. Un loc ponosit, cu vedere spre o curte interioara unde saracia atarna pe sarma, un miros suspect, DAR o mancare foarte buna!!! Si termosuri pline cu un ceai nelipsit de pe masa tibetanilor – sweet tea (lapte + ceai negru + zahar)

Am avut incredere in alegerile ghidului, asa ca m-am trezit ca primesc o farfurie cu orez fiert, peste care zac niste cartofi prajiti moi si ceapa verde, pentru care am primit ca tacam… o lingurita!!! Si, langa farfurie, un bol cu chilli, in caz ca vreau sa imi ia gura foc. 
O sa radeti, dar a fost gustoasa combinatia!!!

Dup-o masa copioasa… stai asa ca e cam groasa ☺))

Ce faci cand intri intr-un wc care are… 2 locuri deschise??? Adica 2 persoane simultan isi pot face nevoile, intr-o zona fara usi???

Eu am avut noroc, n-a venit nimeni o data cu mine! Am avut intimitatea unei toalete in care, insa, am rezistat cu greu. Si in care nu era picior de hartie igienica!!!

La un alt wc de genul asta, in alt loc, am crezut ca voi cadea in prapastie, atat de mare era hãul de sub mine hahaha. Serios! Nici la bunica mea la tara nu era o groapa atat de adanca la buda din curte.

Dar asta-i nimic, pe langa ce urmeaza sa aflu intr-una dintre excursiile din program…

Singurã cuc intr-un restaurant recomandat de receptionera, incerc, pe langa o crema de rosii cu iz indian, doua chestii traditionale: yak momos (un soi de gogosele din aluat umplute cu carne de iac) si butter tea. Un ceai facut din unt, frunze de ceai si sare.

Seara, langa faimosul Palat Potala, intr-o piata in care troneaza un drapel chinezesc, imi aduc aminte de o chestie tare: China e atat de intinsa, incat e tara care ar trebui sa aiba 5 sau chiar 6 fusuri orare!!! Pentru ca s-ar fi incurcat rau cu 6 ore diferite in aceeasi tara, au decis ca toata China sa mearga dupa ora Beijingului! Ca esti in est sau in vest, ca la tine apune soarele cu nu stiu cate ore inainte de partea cealalta a tarii, nu conteaza: tara merge dupa Beijing! (Cel putin oficial.)

Merg si eu dupa Beijing si ma duc la culcare… Ma gandesc cum Dzeu sunt eu sigura ca voi respira toata noaptea? ☺)) Daca nu o sa mai am oxigen??? Ei, poftim, cum sa mai adorm in conditiile astea?…