Cu siguranta n-ati scapat de celebrele parade de 23 August, daca prin anii ’80 erati soim, pionier, utc-ist sau om al muncii…
De pe la 5-6 ani incolo, am semnat si eu condica de cateva ori la spectacolul omagial. Recitator sau florar, niciodata ambele deodata, pentru ca fiecare rol era bine definit si nu se intersecta cu celalalt.
Cu cel mai bun profesor de actorie din viata mea – mama (cfr-ista toata viata…), invatam mecanic poezii cu rime si cuvinte de neinteles pentru mine, dar care aveau menirea sa bucure auzul acolo sus. Nu, nu la Dzeu, ci la tribuna oficiala… (Am sa povestesc candva o faza inedita traita ca recitator)
Ca florar, scapam mai ieftin. Trebuia doar sa fiu curata si deparazitata J. Mama – cel mai bun stilist si hairstylist din viata mea… – imi apreta uniforma, imi pregatea accesoriile, imi impletea parul si imi fixa in codite celebrele pampoane.
PREGATIREA PENTRU SPECTACOLUL OMAGIAL
Cu 2 zile inainte de 23 august, intram intr-un soi de cantonament, in internatul unei scoli de protocol din Bucuresti.
Nu mai stiu de ce Dzeu stateam acolo. Stiu doar ca, inainte de-a pleca spre locul de desfasurare a intregului spectacol omagial – actuala Piata Charles de Gaulle din Bucuresti – primeam de la instructori sosete trei sferturi nou-noute. Multe. Mereu ma intorceam acasa cu sosete. Si cravate noi. Se mai imparteau trese, insigne si snururi de comandant (de grupa – rosu, de detasament – galben, loctiitor de unitate – bleu si de unitate – albastru).
Scopul? “Tovarasii” sa vada in fata ochilor o multime de pionieri fruntasi, cu merite deosebite la invatatura si in activitatea pioniereasca (aoleu, hai ca vad ca incep sa imi amintesc limbajul hahaha). Nu care cumva sa existe vreun copil mediocru prin preajma…
Eu aveam “by default” si insigne si trese si snur, asa ca am fost privata de bucuria de a pleca din acel cantonament cu ceva nou, in afara de sosetele albe.
REGULI STRICTE
Am fost intrebata in anii de dupa Revolutie daca ne tratau, ne dadeau pastile sau mai stiu eu ce. Eram suficient de “drogati” de sistem, nu mai aveam noi nevoie de ceva…
Dar imi amintesc ca, la ultima mea participare la un 23 August, ne-au dat pe maini cu un spray. Un tub argintiu, pare-se, dezinfectant. Daca erai “florar”, intrai in contact direct cu conducerea, asa ca era bine sa nu dai cine stie ce bacterie.
Eram cu totii bine dresati inainte! O fata si un soim dadeau flori tovarasului, un baiat si un soim – tovarasei si alti cativa pionieri si soimi, celor din CC (= Comitetul Central). Imi amintesc cata instructie ni se facea, pentru ca fiecare sa priceapa ca trebuie sa dea flori fix aluia indicat.
Aveam sa inteleg dupa primele spectacole omagiale ca unii copii, fie invatati de parinti fie dintr-o pornire proprie, se repezeau cu buchetele de flori tot la Ceausescu – el sau ea. Ocazie unica, oferta speciala J. Asta crea o situatie jenanta, pentru ca alti membri din CC ramaneau cu ochii-n soare.
COVER GIRL…
Si… apropo de ochii-n soare… Nu pot uita neam acest 23 August, cand mi-am ratat momentul de glorie.
Am trecut cuminte prin toti pasii evenimentului. Eram “repartizata” cu flori la Tovarasu’, i le-am dat, apoi, conform instructiunilor, m-am asezat frumos la poza. Si, ce sa vezi: cand au dat aia drumul in piata la sute de porumbei, io… cu ochii-n sus, dupa ei! Si pac, m-au prins in poza de zici ca-s chioara J))
Asa am aparut pe prima pagina a ziarelor vremii. De nu m-a boscorodit mama – cel mai mare critic al meu… – de tin minte si acum! Oi fi fost eu apretata, ferchezuita, dezinfectata, degeaba: benoclatul meu dupa porumbei a stricat tot “tabloul”!
Si… ca tot vorbim de porumbei, pai nu imi aduc eu aminte de-un moment absolut comic, filmat tot pentru un 23 August???
