Mergi in vacanta in Cinque Terre, esti pe modul “relax” si, deodata, un eveniment neprevazut te baga in modul “activ”! Reflex de jurnalist sau curiozitate umana, nu stiu sa spun, stiu doar ca am stat in linia I de gura-casca, folosind la maximum si aparatul foto si telefonul mobil…
Dimineata senina si linistita in Riomaggiore. Nimic nu prevesteste ce se va intampla mai tarziu… Micul port arata de poveste! Plec cu vaporul. Azi am in plan sa vad doua sate vecine.
Cand revin in Riomaggiore, o salvare ma asurzeste cu sirenele, facandu-si loc pe langa mine si alti turisti, pe straduta principala din sat. Ne uitam sa vedem ce se intampla. Probabil i s-a facut cuiva rau, o fi facut insolatie – imi spun, urcand dealul agale, pana in camera.
Un zgomot infernal ma determina sa ies pe balcon. Vad deasupra portului un elicopter care lasa pe cineva. Hopa, stai ca nu-i a buna! Desi transpirata rau de la urcare, murdara de peste zi si obosita, iau aparatul foto si cobor spre locul cu pricina.
ACCIDENT IN CINQUE TERRE?
Micul port e plin ochi de lume. Lume stransa ca la spectacol! Unii fac poze, altii comenteaza in diferite limbi ce s-a intamplat si astfel reusesc sa prind si eu “stirea”: o turista tanara s-a suit pe stanci, ca multi altii, sa se arunce in mare. Ca o fi ales stanca prost, ca o fi sarit aiurea, ideea e ca, in cadere, s-a lovit cu spatele de stanci! Orrrribil!!! (Cineva zice ca s-ar fi lovit chiar in stancile de sub apa!) Ma cutremur numai imaginandu-mi ce patimeste biata femeie.
Curiozitatea e cea care ne tintuieste pe toti in loc.
Ma uit cum se aduna din ce in ce mai multi salvatori. Doctori si asistenti veniti dinspre sat, paza de coasta de pe mare, 3 oameni lasati din elicopter. Toti, plus prietena victimei, supravegheaza imobilizarea acesteia, pentru a fi transportata cu elicopterul.
Asta e coltzul de prim-ajutor. Intr-un port mic, ingust, cu cladiri pe ambele parti. Unde un elicopter incearca sa isi faca treaba. Zgomotul lui e asurzitor, cu toate astea, nimeni nu pleaca. Dincolo de curiozitate, parca e si un soi de grija fata de soarta femeii. Nevoia noastra de a avea un happy-end la povestea asta urata…
Elicopterul nu are niciun loc de aterizare. Exclus aici, in port. Dar tot coboara, putin cate putin, facandu-ne pe toti varza. Imi sterg obiectivul aparatului cu tricoul in mod repetat, la cateva secunde…
Oamenii dintr-o barca se tin cu greu de ea, incercand sa isi salveze si barca mica, pneumatica. Medicii tot striga unora de pe stancile din apa sa plece de-acolo, fiind in pericol de a fi luati pe sus!
Doctorii sunt urcati, rand pe rand, in elicopter. Noroc cu panourile de pe traseele turistice, ca am invatat si eu ce inseamna cand ridici ambele maini in forma de… pasare. Inseamna DA. Probabil semnul ca esti pregatit sa fii preluat.
Urmaresc cu atentie si ce face omul din elicopter, manevrele lui pe parcursul acestor proceduri.
E o tensiune greu de descris in cuvinte…
Victima e prinsa de unul dintre salvatori si, astfel, ambii sunt gata de a fi urcati. Femeia urla din cand in cand. Mi se zbarleste pielea cand o aud…
Urmarim cu totii ridicarea lor. Cu emotie, pentru ca ultima parte este de-a dreptul infioratoare:
P.S. La un an de la acest eveniment nefericit, reintoarsa in Cinque Terre, m-am dus la serviciul de salvare Riomaggiore si le-am dat un card cu toate pozele si filmele facute de mine la momentul salvarii. Asa am simtit. Am un respect deosebit pentru salvatori si m-am gandit ca nu prea se vad ei din unghiul “spectatorului”…
