Daca as pune pe hartie tot ce am trait eu in televiziune de la varsta de 3 ani incoace, ar iesi cu siguranta un soi de Encyclopedia Britannica… ma rog, Mladin-ca J.
Sunt etape care mi-au marcat viata, sunt emisiuni care au ramas in constiinta oamenilor, iar eu, de ce sa mint, ma mandresc ca le-am construit caramida cu caramida, impreuna cu oameni misto. Bine, unii si nesuferiti (ca si mine, de altfel), pentru ca televiziunea nu e doar sclipici sau lapte si miere…
As putea scrie mult despre emisiunile copilariei comuniste, despre Scoala vedetelor, Surprize Surprize sau Ciao Darwin, despre Paparazzi si Plasa de stele, despre Next Star, emisiile cu masti sau cele 15 Revelioane produse si… cate si mai cate!!! Poate ar merita sa o fac, intr-o zi, dar pentru asta tre’ sa-mi iau concediu. Vreo 3 ani J.
Pana atunci, insa, vreau sa scriu un pic despre obsesia “facaturilor”.
PRODUCATOR SUB ACOPERIRE
Lunile astea am fost producator sub acoperire. Dupa atata amar de vreme prin platouri, am dat cu nasul de reality!
Emisiunea “Sef sub acoperire” a curs frumos pe Pro TV, produsa sub palaria Casei Zucchero Media, in care am reintalnit oameni pe care ii cunosc de vreo 100 de ani. Ba pe unii chiar din Cretacic, as putea spune J.
Am intrat in proiect de la un moment dat si a trebuit sa ma prind din mers de lucruri, sa ma documentez, sa vad emisii facute afara si sa scot tot arsenalul de argumente pentru a convinge companii sa intre in proiect. Dar cel mai greu mi-a fost sa mint oamenii simpli, oamenii cu care am filmat. Iti trebuie ceva vrajeala pentru a face asta. Doamne, nici nu vreau sa imi aduc aminte ce debitam angajatilor…
TEORIA FACATURII
“E facatura?” – am fost intrebata de mai multe ori de oameni care vedeau emisia pe post. Nuuuu!!! Si nu am fost singura din echipa care a fost nevoita sa raspunda la intrebarea asta. Intr-o piata in care da, exista facaturi, unele chiar declarate, orice ai face naste indoieli.
Dar nu e o chestiune noua. Teama de “facaturi” exista de ani de zile!
La “Surprize Surprize” eram banuiti ca oamenii care vin in sala, asa numitii “surprinsi”, stiu dinainte pentru ce vin.
La “Ciao Darwin” lumea era sigura ca aducem actori sa joace in Calatoria in timp.
Pana si la “Next Star” ni se spunea ca e imposibil ca un copil sa cante atat de bine live, deci clar, e facatura, e tras in studio…
Si lista poate continua. Adevarul e ca ne-am pierdut, ca telespectatori, increderea in produsul primit. Dar parca exageram cu teoria conspiratiei, care ne face sa fim mai concentrati pe a descoperi “facatura”, decat sa ne bucuram de spectacol – fie ca e vorba de o emisiune mare de platou, de un reality sau de un quizz.
Pe vremea Surprizelor, am anulat surprize costisitoare in momentul in care am aflat ca cei care erau complici nu si-au tinut gura. Apoi am aruncat la cos farse cand “victimele” se prindeau ce se intampla. M-am pus rau cu sefii refuzand sa iau la Next Star copii recomandati de diverse persoane, pentru ca nu erau de nivelul show-ului si ne-am fi facut rau si noua, dar si lor!
Iar acum, la Sef sub acoperire, am anulat o filmare (prin urmare am pierdut si bani si o bucata din emisie), cand incercarile noastre de a convinge o muncitoare ca nu suntem “ãia cu emisiunea de la Pro TV” au esuat.
Ca si in alte emisii, si aici am mintit cu nerusinare. Dar nu telespectatorul, ci protagonistul! Am fost complici cu Sefii, dar am jucat un rol in fata angajatilor, tocmai pentru a obtine un produs 100% autentic!
Cine s-a prins de minciuna, a aparut pe post cum s-a prins. Ni s-a parut cel mai cinstit asa. Caci reality-ul are o particularitate: socoteala de-acasa nu se potriveste cu cea din targ…
Am trait momente neprevazute, care ne-au facut sa luam decizii pe loc, am filmat cu telefoanele cand se intamplau lucruri departe de locul unde filmau deja operatorii nostri, am pierdut protagonistii cand, la interventii de urgentza, aparute brusc, au fugit ca din pusca din raza noastra. Sa te tii, nene, alergatura…
Pentru mine, una, a fost o experienta inedita. Cu filmari la 4 dimineata, maine la 10, poimaine la 7 seara, dupa care iar in zori la 6 si tot asa. Cu mers in locuri… nebanuite J.
Am trecut de la munca dintr-un studio mare, cu multe camere si lumini, cu echipa de zeci de oameni, la munca de teren cu o echipa mica, ce se putea strecura oriunde. Dar cu care nu puteai reface filmari, cum eram obisnuita de la platou. Ce iesea, era bun iesit.
M-am si jucat… Am gasit eu cate ceva in fiecare companie, la fiecare patron. A fost cel mai bun mod de a ma trezi de-a binelea dimineata, inainte de filmare.
Am filmat continuu, ore in sir. Am chinuit sefii de companii… Care au acceptat provocarea si au iesit din birourile luxoase, trecand la munca de jos.
Am intrat in bucatariile companiilor, la figurat, dar si la propriu.
la 5.30 dimineata, m-am autoproclamat Chef 
omleta pentru tot poporul!
Dar, cel mai important, am cunoscut oameni simpli, misto, cu povesti, care au acceptat sa isi faca treaba lor de zi cu zi, sub ochii unei camere. Si care ne-au crezut, fara sa banuiasca planurile noastre de producatori.
LECTII DE VIATA!
Maturatori, curieri, cameriste, bucatari, agenti de securitate, vanzatori, stewardese, livratori de pizza si multi altii. Toti reali. Autentici. Oameni care, fara sa isi propuna, ne-au oferit si niste lectii. O femeie care sorteaza gunoaiele, analfabeta, fara dinti in gura, cu probleme de sanatate si cu mama bolnava acasa, ne-a dat, dupa parerea mea, cea mai importanta lectie a acestui sezon! Spusa mai bine decat ar fi putut-o scrie cel mai talentat scenarist:
“Am facut credit. Sa imi pun dintii, sa o ajut si pe mama, sa fac si in casa. Daca nu le dai acum la parinti, cand or muri degeaba faci ce faci.”………
Pentru noi, ca echipa, a fost un format care trebuia facut cat mai bine. Si REAL! Pentru telespectatori a fost un program de divertisment gustat din plin. Iar pentru patronii, sefii implicati, a fost O LECTIE! Lectia coboratului din turnul de fildes, a scuturatului de toti consilierii sau yes manii si a confruntarii cu adevarul gol-golut, crud, pe care niciun studiu nu ti-l poate livra mai curat.
