Recunosc, nu stiu sa gatesc. Ma fac de bacanie, dar ãsta e adevarul: nu stiu si gata. Cand eram adolescenta, n-am avut de ce sa gatesc, ca stateam la ai mei; mai tarziu n-am avut timp sa gatesc, ca lucram ca disperata si mancam pe unde apucam; dupa care am zis ca’s prea batrana sa mai invat… Si am realizat ca, daca nici nu “m-am asezat la casa mea” (cu sot & copii, adica), nici n-am fost nevoita sa gatesc. (Aoleu! Te pomenesti ca se citeste pe fatza mea ca nu stiu sa gatesc si d’aia am ramas nemaritata!)
Ei, bine, asa, din cand in cand, am mai facut si eu niste chestii, da’ pe bune nu se pun… Specialitatile mele raman cremwurstii fierti pana se sparg, gratarul care ia foc si floricelele la ceaun in ulei de masline J.
Mi-am pus la intrarea in bucatarie cea mai clara placuta ever, ca sa nu avem vorbe la proces…
CHEF ADI HADEAN
Il stiti.
Eu nu il stiam. L-am vazut prima oara la Masterchef, apoi l-am intalnit intr-un cadru privat, la un restaurant unde am fost deranjati de acelasi lucru – salata verde servita nepreparata – si de-atunci am zis ca e “de-al meu” J.
Am aflat ulterior si de blogul sau culinar, numa’ ca eu, daca nu gatesc, nu am intrat pe el.
Doar ca… ce sa vezi, la un moment dat, nevoia te impinge.
1 IUNIE – PARTY PENTRU COPII SI CONCURS DE GATIT PENTRU ADULTI
Anual, de 1 iunie, prietena Cristina organizeaza un mare party pentru copiii gastii, in care include si un concurs de gatit pentru adultii gastii. Regulamentul e simplu: toti, fara exceptie, gatim. Ceva la alegere. Apoi ii predam ei in mare secret mancarea gatita, ea ii pune biletele, o expune pe masa, noi o halim si votam ce ne-a placut cel mai tare. Castigatorul are parte si de un premiu!
Bun, in primul an de competitie, recunoscundu-mi incompetenta, am mers la un restaurant cu specific romanesc si m-am prezentat, nene, la petrecere cu doua platouri mari de gustari traditionale, din alea de iti lasa gura apa! S-au mancat instant, dar am fost “hors concours”…
Anul urmator, am zis sa trisez si am intrat in concurs cu niste humus bun rau, luat de la un restaurant libanez. Am pierdut in fata mancarurilor mai sofisticate…
Dupa inca un an, m-am decis sa gatesc! Pai ce naiba, nu sunt io in stare sa deschid o carte de bucate, o pagina de facebook, un blog, o Paprika TV si sa iau de-acolo o reteta pentru nepriceputi?!?!
Tocmai ce fusesem la Roma, unde mancasem multe feluri de paste senzationale, in locuri extrem de bine cotate, frecventate de localnici. Printre ele, o bizarerie de paste cu mazare si alte chestii, cu un sos ciudat, dar interesant!
Habar n-am cum erau facute, dar stai, mi-am adus aminte de blogul lui Adi Hadean! Tzup, am plonjat in el si am cautat o reteta de paste cu mazare, daca tot mi se pusese pata.
Am citit si recitit reteta, i-am dat mesaj omului sa il intreb daca e complicata pentru cineva care nu gateste, m-a incurajat sa o fac, fiind extrem de simpla, asa ca, in mintea mea, succesul era garantat!
Ma si vedeam de 1 Iunie premiata cu Lingura de Lemn, cu toti prietenii lingandu-se pe degete de la pastele mele!…
Mi-am facut lista, am mers constiincioasa in mai multe magazine sa cumpar fiecare ingredient in parte, le-am desfasurat in bucatarie, entuziasmata atat de tare, incat am si uitat de cele 5 sorturi de bucatarie nou-noutze, aduse de mine din diverse tari, care zac intr-un dulap.
Dornica sa rup gura targului, m-am pus pe gatit!
ESEC IN BUCATARIE…
Ce urmeaza, este ceea ce i-am scris eu lui Adi Hadean imediat dupa ce am terminat de gatit reteta lui. Descriere fidela:
De cate ori ma vezi, sa imi aduci aminte ca bucatareala nu e de mineeeee!!!
A fost o aventura sa fac una din (probabil) cele mai simple retete ale tale – pastele cu mazare si rosii pasate.
Am facut “ca la carte”, plecand de la a scrie mare pe o hartie toate ingredientele si toti pasii, pana la… a cantari sarea pentru apa de fiert!
Stii vorba aia cu “nimeni nu a fost ranit”. Nu e valabila in cazul meu. Sunt o victima! J
Prima oara m-am ars la mana cu apa clocotita, cand am incercat sa gust mazarea, sa vad daca e oparita. Am fost eu mai oparita decat ea… Pana sa ajung la spray-ul pentru arsuri, mi-am bagat mana in punga cu faina, ca asa am auzit eu ca scapi rapid de basicile aparute dupa arsuri…
Apoi, cu o mana inca in putere, am continuat procesul de gatit. Dar, Dzeu stie de la ce, mi-a pornit alarma de gaze. Un tziuit care iti zdruncinã creierii! Alarma s-a pornit, prin urmare, focul s-a oprit. Asta inainte ca mazarea sa fie fiarta cat trebuia…
Pana sa ma prind cum opresc sunetul infiorator, pana am aerisit, pana am iesit pe scara blocului sa repornesc gazul, a obosit de tot mazarea in oala, asa ca n-am mai stresat-o cu inca o tura de apa fiarta. Am lasat-o cum era, al dente spre cruda…
A urmat episodul “bulionul”: ca m-am patat pe haine, nu-i nimic, dar m-am si ars pe gat. Surprinsa de bulionul incins, din instinct m-am retras un pas, ceea ce s-a dovedit a fi o miscare proasta, pentru ca m-am intepat in picior, calcand pe niste obiecte scoase in graba din sertar, cand cautam cantarul. Cum care cantar? Ala cu care am cantarit 7 grame de sare de pus in apa de fiert…
Bucataria toata e un dezastru, de parca ar fi trecut printr-un razboi mondial!
E plin peste tot de boabe de mazare, care au sarit aiurea in drumul spre oala de fiert. Peretii sunt stropiti cu rosii. Blatul – acoperit de catei de usturoi abandonati, pentru ca au fost zdrobiti prea tare si am inteles ca asta e de rau pentru mancare…
Cantarul de bucatarie e dezmembrat, pentru ca, in timp ce mai aruncam chestii pe foc, incercam si sa descopar de ce Dzeu nu mai merge. Dar, ce??? Crezi ca n-am gasit solutii sa cantaresc ingredientele? Le-am cantarit cu cantarul de bagaje hahaha. Ãsta e in perfecta stare, ceea ce dovedeste ca mai mult calatoresc decat gatesc J)).
Am si eu in bucatarie doua dulapuri mari si late (mici si inguste, adica) si sunt rascolite acum in ultimul hal, in demersul meu de a gasi niste recipiente folosite… ããã… niciodata.
Am reusit, insa, sa nu ma tai!!! (Bine, nici nu aveam cu ce, pentru ca nu era nimic de taiat in procesul de productie J)
Ãsta e rezultatul! O mancare cu ingrediente bune – am luat mazare proaspata, busuioc proaspat, usturoi nu din ala chinezesc, am cumparat cele mai scumpe rosii pasate, am folosit ulei de masline si parmezan de la ferme din Italia etc., insa degeaba, pentru ca a iesit… fara gust.
DAR, dupa ce am turnat un kil de sare (necantarita) peste ea, a devenit delicioasa J)) Imi doresc pofta buna!
P.S. Sper ca nu va intrebati daca am castigat concursul de 1 Iunie…
