Din cele cateva iesiri scurte ale mele (unele de nevoie), cea mai riscanta de departe mi se pare cea de la supermarket!!!
Nici urcatul in Dealul Mitropoliei, nici duminica din Centrul Vechi si nici intrarea in aeroportul Otopeni total pustiit nu m-au facut sa imi fie teama. Nu numai pentru ca am respectat masurile de siguranta, ci mai ales pentru ca nu am dat de lume.
In schimb, supermarketul cu lumea disperata sa isi faca stocuri, mi se pare un pericol!
Nu stiu cum pare ceea ce am descris eu in Jurnalele mele. Teribilism? Inconstientza? Nebunie? Pentru mine, gura zilnica de aer e o necesitate. Ca sa nu ajung sa o iau razna intr-o garsoniera dintr-un bloc din Bucuresti. Si nu e nici ilegala. Chiar si dupa masurile noi, luate astazi, “deplasarile scurte legate de activitatea fizica individuala” sunt acceptate. Bun, am inteles, mai pe langa casa.
Cu toate astea, poate o sa va mire, dar sunt printre cei care pledeaza pentru izolarea noastra cu forta, daca asta ne scapa de virus. Chit ca unii vom iesi obezi sau cu creierii varza J).
Mie, una, mi-e FRICA de virus! Nu sunt teribilista de felul meu, nu ignor absolut deloc pericolul (dovada ca mi-am anulat vacanta de ziua mea). Iar faptul ca am povestit ce am vazut, vine dintr-un reflex jurnalistic…
“IN PADURE LA BANEASA, VETOOO!”
Azi, sambata, inteleg ca lumea a iesit pe relax in parcuri si la padure. Ei, bine, eu am stat cuminte. Tocmai pentru ca nu m-as fi simtit in siguranta nicio secunda in astfel de aglomerari, cu toate masurile mele de a purta masca, manusi, de a ma da cu dezinfectant dupa ce ating ceva sau a ma indeparta de oameni, cand imi apar in cale.
Am trecut pe la Padurea Baneasa intr-o dupa-amiaza din timpul saptamanii, candva intre perioada “distantare sociala” si perioada “stati in casa, handicapatilor!!!”. Deci nu dati cu pietre…
Dupa ce ca sunt cu morcovu’, “comitetul de primire” al padurii ma intampina cu o lopata-n cap:
Aoleu! Inseamna ca e de plecat de aici!!!
Zaresc, insa, in departare, cativa oameni iesiti sa alerge sau sa isi plimbe cainii. Uf, deci e ok.
Ei, bine, daca nu faci cale intoarsa la primul avertisment, ai parte de al doilea, si mai si:
Deci te feresti de virus, da’ mori de altele…
Hai ca exagerez… O iau la pas, linistita ca nu e nimeni pe cararea ochita de mine.
Pasarile isi fac de cap in ziua asta cu soare. Inmuguresc copacii. Iar florile coloreaza pe alocuri patura de verdeata. Cand simt si eu ca in mine creste o poetesa, incep sa calc pe crengi uscate si mi se face o pofta nebuna de cioplit. Doamne, ce face izolarea din om J)).
Rar, zaresc cate un alergator sau cativa ciclisti. Si mai departe, in padure, cate un parinte cu un copil. Se joaca. Inventeaza jocuri cu copaci.
“Cautam bondarelul?” – il intreaba o fetita pe tatal ei. Si pornesc in aventura lor, ei departe de mine, eu departe de ei.
Fac o tura si ma intorc, incarcata pozitiv si sperand sa intalnesc cat mai putina lume pe alee. E un sentiment groaznic, dar prefer sa fiu in siguranta.
Vad o doamna cu mana pe un copac, meditand. Imi vine si mie sa imbratisez copaci, pentru o energie buna, da’ acum nu-i cazul sa imbratisam nimic…
N-am mai fost de multa vreme prin padurea asta, da’ vad ca indienii si-au lasat amprenta J.
Un domn si o doamna intre doua varste cauta ceva ce, zic ei, au cules ieri. Urzici? Habar nu am, ca ii depasesc rapid.
Ajung inapoi la masina si realizez ca am fost norocoasa: poza asta de la bariera, facuta cand am venit, nu mai corespunde deloc cu ce vad acum – parinti cu copii in carucior sau cu prescolari, ciclisti, oameni cu caini, alergatori, prea multi pentru vremurile astea.
Parcarea are cam 25 de masini, deja.
Plec.
La Zoo, grilajul de la intrare imi aduce aminte ca mai toate distractiile astea au acum lacatul pus pe usa.
Paznicul imi spune ca angajatii lucreaza program normal. Vin dimineata devreme sa se ocupe de animale, iar pe la 3 pleaca. Au si oameni de noapte!
Ma uit prin gard la pelicani. Abandonati de oameni, se plictisesc la ei in tarc.
Ma duc sa ma plictisesc si eu, la mine acasa.
Ceea ce am si facut azi, ca sa revin in prezent, azi cand padurea si parcurile erau pline. Si opinia publica revoltata pe bune.
Sunt 100% de acord cu “Stati in casa!!!”. Dar, in loc ca asta sa devina o isterie nationala (care sa ii afecteze in primul rand pe cei care chiar nu pot sta in casa, din motive obiective), ar putea deveni o decizie nationala. Sa stam in casa fortat, ca sa iesim cat mai repede la aer curat…
Cu deviza asta in cap ma duc sa arunc gunoiul la ghena si, ce sa vezi, dau nas in nas cu doi vecini iesind din lift. Pe bune?!?! Pai mai “safe” eram in padure! &*$^%@#$…
