Fugiti, ca vine Chef Mladin!

Febra gatitului a prins pe toata lumea in perioada asta de izolare la domiciliu, asa ca tre’ sa va marturisesc ceva: pe mine nu m-a prins…

Am ramas tot la mancarurile mele rapide, din vremurile “n-am timp, tre’ sa fug”, plus cateva comenzi la domiciliu si multa ciocolata, in loc de masa J.

Taman acum as fi putut si eu demonstra ca sunt pe cale de a deveni Chef, avand in vedere experienta traita in urma cu ceva vreme, in Italia.

COOKING CLASS

N-am patalama la mana, dar adevarul asta este: am fost la un cooking class in Toscana!!! Prima oara in viata mea, drept pentru care m-am temut ca imi voi taia “dejtele” in timpul procesului de productie…

Nu m-a obligat nimeni sa fac asta, insa, conform obiceiului meu de turist, daca merg in mod repetat intr-un oras din lume, pai e musai sa vad ceva nou, sa experimentez ceva nou. Asa am ajuns sa pun pe lista de “iar Florenta!” si dorinta de a munci la cratita J. (Precizare: sunt fan, mega fan, ultra fan al bucatariei italiene!!!)

MENIUL ZILEI

Apeland la cunostintele din zona (Ioana, fosta mea colega de facultate), am ajuns la niste oameni care, printre altele, fac si astfel de clase de gatit. M-am cunoscut si conversat cu Costanza pe email, care m-a pus in tema cu toate cele.

De obicei, clasele le organizeaza pentru mai multe persoane, dar eu voi fi singura. Bafta mea! Mi-a trimis un ditamai listoiul, o carte, gen, cu feluri de mancare puse pe categorii, rugandu-ma sa aleg 3 din fiecare, dupa dorinta si gusturile mele. Din lista mea scurta, ea va vedea ce vom putea gati, in functie de ce ingrediente proaspete gaseste.

Iau, nene, lista la studiat. Vaaai, cat am bãlit, tot citind fiecare fel de mancare J)). Sunt 18 aperitive; 13 feluri intai; 12 feluri doi; 13 garnituri si 8 deserturi! Aleg dupa gustul meu cate 3 optiuni de la fiecare fel si i le trimit.

Vom gati 5 feluri de mancare, imi spune pe email – toate retete ale familiei florentine, cu ingrediente din gradina si de la producatorii locali. In mare parte, ingrediente organice.

Asadar, voi pregati o cina cap-coada, de la aperitiv, felul intai, fel principal cu carne si o garnitura, plus un desert, miam miam!

200 euro – atata ma costa, fiind, practic, intr-un private class de o zi.

In pret e inclusa si bautura – un pahar de prosecco, asa, de incalzire, apoi un pahar din vinul casei (rosu) la friptura si, la desert, fie un vin de desert fie o cafea. Pai eu, daca ma apuc sa le beau pe toate, adorm pe presul de la usa lor, nu mai plec de-acolo J)).

VILLA IL PARADISINO

Si vine ziua cu pricina… Iau trenul regional din Florenta si, dupa doar 10-15 minute, ajung in Sesto Fiorentino. (Poti veni si cu taxiul. Costa cca 40 de euro din centrul Florentei.)

Un domn simpatic ma ia cu masina de la gara si ma duce la Villa Il Paradisino, unde ma da pe mana gazdei, Costanza.

O data intrata pe poarta proprietatii, traiesc uimirea aia a omului care vrea sa strige “aici m-as muta si maine!”. E un domeniu, practic, unde iti iau ochii (si nasul…) florile, fructele, legumele si ierburile aromatice, casa cu parfum istoric, un cuptor in piatra unde fac in mod curent pizza si o ograda, ceva mai retrasa. Zona Zen, as spune, caci dintr-odata simt cum motoarele mele de turist se opresc…

Costanza, ca o gazda buna, imi arata toate cotloanele, gradinile si alte locuri pe care nu le-am vazut din prima, imi povesteste istoria, dar si ce vom face astazi.

Familia ei e proprietara locului de 6 generatii! Vila este construita undeva in secolul al XVIII-lea. Iar, incepand din 2004, au decis ca e cazul sa o scoata in lume… mai precis sa primeasca turisti aici. N-am intrebat-o de camere, preturi si alte alea, pentru ca eu am hotel in Florenta, dar mi-am propus sa studiez site-ul lor, pentru o posibila revenire ca turist, nu ca ucenic J.

LA MUNCA!

Cooking class-ul incepe pe la 2.30-3 pm, dar nu in bucatarie, ci in gradina! Incepem sa culegem tot ce ne trebuie pentru preparate.

Am iesit cu un cosulet si, dupa doar cativa pasi, imi zice: hai sa luam niste rozmarin.

Hai si niste rosii. Vezi ca ai calcat pe… nu stiu ce. Dar nu ne trebuie acum.

Pana mea, unde pasesc, unde ma uit, e o iarba, e o floare, e un tufis sau un copac care se mananca J.

Ma duce in alt colt al curtii, sa vad si “carciofo” (anghinare). Bleah, nu mi-a placut niciodata. Nici n-am pozat-o… Am evitat-o mereu in pizza sau ca aperitiv.

Costanza doar ca nu imi zice vorba mamei: “ce stie taranu’ ce e bun!”. E convinsa ca nu am mancat una cum are ea. Dar eu tot indoita raman…

Mergem si in hambar. Ca ne trebuie niste usturoi. Ma simt ca in copilarie, la bunica mea la tara.

Apoi salutam de la distanta pasarile de curte, care zburda fericite, pe un teritoriu mult mai mare decat casa mea J)).

Locul unde vom gati e livingul casei, care are si bucataria inclusa. E un loc prietenos, colorat, cu mobila veche, cu un dulap mare plin de vase, cu o tanti care ne va ajuta si cu un caine care isi face drum printre noi, bucuros de oaspeti, ma rog, oaspete…

Cosuletul cu ierburi e pus la indemana, apoi facem recapitularea. Avem de toate, inclusiv energia necesara, ba eu si niste entuziasm si emotie!

Inainte sa ne apucam, ma surprinde cu o farfurie de bruschette cu rosii. Doamneeee, cat de bune sunt!!! Imi ling degetele!!! Imi aduc aminte vorbele unui ghid despre mancarea italiana: e simpla, dar cu ingrediente foarte bune! Rosii gustoase, usturoi cat trebuie, busuioc proaspat, ulei de masline facut de ei, paine senzatie. As fi mancat 100!!!

Gata, ne apucam de treaba. Mi se pune un sort de gat, imi strang parul si… Start!

Vom gati: crostini con la salsiccia, adica niste pâinicã prajita cu carnati, apoi frittata di patate al rosmarino, adica un soi de omleta din cartofi, oua si rozmarin, tagliatelle alla Amatriciana (unele dintre pastele mele preferate!), apoi involtini di vitella alla Toscana (niste rulouri de vitelus cu branza, sunca etc.) alaturi de care vom avea niste fasolica verde pastai in sos de parmezan si, final glorios, fondente al cioccolato (nu-i nevoie de traducere haha)

Cainele familiei ma priveste plictisit. Ce-i pasa lui ca eu sunt varza in bucatarie? Nu va avea parte de preparatele mele, pentru ca oamenii astia tin la animalele lor J.

Varza, varza, da’ ce sa vedeti, oameni buni, am un flashback! Si uite cum, in minte (si in maini), imi reapare toata copilaria mea, cand curatam gramada de cartofi pentru o tigaie de cartofi prajiti, cand bateam ouale cu talent sau cand taiam cu mare pricepere alte ingrediente in bucatarie. Ca sa nu mai zic ca sunt cel mai bun separator al galbenusului de albus J))

In schimb, am nevoie de instructiuni uneori, ca eu pe cuvant daca am mai vazut carne taiata atat de subtire!!! Mi-e ca stric foitza de vitel, daca nu ma port delicat…

Aflu ca asa e cumparata carnea de la macelarie, deci eu nu trebuie decat sa impachetez frumos rulourile, respectand ordinea ingredientelor.

In timp ce preparãm noi toate bunatatile, ma anunta ca gatim pentru niste americani care vor veni la cina. What?!?! Eu credeam ca noi gatim, eu ling castronul si tot eu mananc mancarea! Dar nuuuu!!! La ei in vila sunt cazati niste americani si, ceea ce gatesc eu (ma rog, si eu…), va fi cina lor. Doamne, apãrã-i!…

Ca sa fie sigura ca va avea ce pune pe masa la cina, Costanza o cheama si pe sora ei si uite asa, unde-s doi, puterea creste (pe mine nu m-am pus la socoteala J)).

Pe masura ce felurile de mancare incep sa prinda contur, mie imi ploua in gura!!!

Intre doua preparate, am timp sa admir ce mai au prin incapere.

Un cantar imens, spectaculos, troneaza intr-un colt, iar cuptorul vechi pe care il vad langa cel nou, e functional!!! Multe lucruri se gatesc inca in el!

Americanii sunt deja la masa si se simt bine. Sa vad cum se vor simti dupa ce vor manca hahaha. Noi – inca pregatim…

Pentru ca am muncit de m-am spetit J, inainte de a ma aseza la masa alaturi de invitati, dau un tur prin vila. Ma simt ca intr-un muzeu, jur!!! Si am si de ce, pentru ca foarte multe dintre obiectele din casa sunt adevarate piese de muzeu! O multime de chestii vechi, de la obiecte de bucatarie, pana la biciclete, instrumente muzicale, jucarii, o urna etrusca pentru cenusa, o gura de apa inedita, portelanuri si picturi din secolul al XVI-lea!!!

Cel mai tare sunt impresionata de fotografia compozitorului Giacomo Puccini, cu o dedicatie scrisa de acesta pentru un membru al familiei – stra-strabunicul Costantzei!

MANCARE ITALIANA 100%

Acum, sa fim seriosi, nu eu am gatit. Eu am prestat niste munci, la indrumarile Costanzei si surorii ei. Dar ele asa m-au prezentat americanilor, ca fiind Chef-ul zilei J.

Mancarea a fost delicioasa!!! Dovada ca americanii au ras tot… Si cand ma gandesc cat de varza sunt eu, de fapt J.

Mi-am recunoscut un rulou gigant, o greseala, normal, dar care, ajuns pe farfuria mea, a fost devorat fara probleme…

M-am bucurat de fiecare fel de mancare mai mult decat as fi facut-o in mod normal. Apoi am plecat ghiftuita de la masa, inainte sa i se faca rau cuiva J)). Am avut o scuza buna – trebuia sa ajung in Florenta, la hotel.

A fost o experienta tare misto si, ce mi se pare si mai misto, e ca am ramas in legatura cu oamenii astia. Cu care am continuat sa ma vad, in vizitele mele din Toscana, cand am dat iama in uleiul lor de masline. O data, de doua ori, de trei ori… and keep counting…

Deznodamant: am venit acasa cu retetele de acolo si mi-am propus sa le fac pe toate!

Ce am reusit sa prepar, au fost… bruschettele cu rosii hahaha. Si nici alea nu mi-au iesit ca acolo, frateeee.