Deci exista! Nu e photoshop, ci realitatea 100%! E micul port Riomaggiore.
Cu case colorate, pitoresti, cu stradute inguste si trepte abrupte intre ele.
Cobor din trenul dinspre La Spezia si o iau inspre “tunel”, despre care am citit ca leaga gara de oras. (Si in alte sate aveam sa dau de un astfel de tunel de tranzit)
E un tunel pietonal, acoperit, pe care mergi cateva sute de metri. Nu-i problema daca ai valize, ca mergi drept. Beleaua incepe abia dupa ce iesi din tunel J).
Hopa… Ce vad in fata ochilor? Strada principala a orasului – via Colombo, care urca, urca si tot urca! Cred ca are o inclinatie de 45 de grade, ca simt cum mi se intind brusc muschii de la gambe! Iar eu am dupa mine o valiza de 22,5 kg si un rucsac de vreo 12 kg!!!
“Daca va e greu, luati un taxi”, imi aduc aminte ca mi-a spus proprietarul la telefon, cand am facut rezervarea. Desi cazarea e la 10 minute de mers pe jos. Pai as lua, da’ de unde?!?! Ca e o strada cat bratele mele de ingusta… Si nu-i picior de masina. Ba e una, un microbuz care cara niste copii la scoala. Sa ma lipesc de el??? Ei, cum ar fi…
GREU LA DEAL CU BOII MICI…
Ma las pagubasa si iau valiza la impins pe deal. Ca de tras, nici ca reusesc, ma trage ea pe spate! Simt privirea plina de compatimire a celor de pe strada. Pentru mine nu e loc de intors: ma fac de 2 lei daca abandonez cursa… In plus, daca nu tin bine valiza, o ia la vale si adios, o pescuiesc din mare!
Imping si tot imping, sunt leoarca de zici ca m-au angajat la impins vagoane! Rucsacul lupta impotriva mea pe dealul asta. Iar urcusul nu doar ca nu se mai terminaaaa, dar isi schimba la un moment dat si inclinatia – in mai rau! Stau un pic pe o dârã dreapta de drum, sa imi vina inima la loc. Ma pregatesc de ultimul asalt…
Se aude o apa prin canalizarea pe care m-am oprit. Surprinzator, nu e vreo apa menajera sau ceva, e un râu!!! Rivus Maior – de unde se trage si numele orasului. Râul, pe bucata asta de oras, curge practic pe sub strada principala. Si se aude prin canale.
Ok, mi-am tras sufletul, asa ca imping mai departe valiza, pe cea mai abrupta parte din strada principala.
Ajung, in sfarsit, dupa 15 minute, pe o portiune plata. Langa o bisericuta – Santa Maria Assunta, specifica satelor italiene. Doamne ajuta! Arunc o privire, apoi scot telefonul sa caut locul unde voi sta si descopar ca e… fix in fata mea. Uraaaaaa! (Precizare: tot drumul asta il faci in cca 4 minute, fara bagaj.)
Ma cazez, beau o galeata de apa si cobor sa cunosc locurile.
Riomaggiore poate fi impartit vizual in 3 parti: gara – de unde pornesc potecile spre urmatorul sat (Manarola), centrul oraselului – cu strada principala pe care iti refaci conditia fizica J si portul, cartierul pescaresc.
Strada principala, animata si plina de magazinase si restaurante, coboara pana la mare printre case tipice, colorate. (Pe care, apropo, le poti admira respirand normal la vale J). Casele astea, care par lipite una de alta, se numesc “case torri” (case turn).
Inainte sa cobor in port, ma duc sa bag ceva la ghiozdan, ca imi chioraie matzele. Conform sfaturilor oamenilor locului, o iau prin tunel inapoi spre gara si urc la o terasa din vecinatate.
A Piè de Mà se numeste si e goala la ora la care intru eu. Ma asez fix pe marginea stancii, comand ceva bun si… ia uitati cum imi clatesc ochii:
Combinatia mancare buna + view de senzatie + vacanta = Raiul pe Pamant, credeti-ma!!! Asa ma simt! Si ma bucur sa incep astfel aventura in cele 5 sate. Stiti cum e, prima impresie conteaza…
Imi fac selfie-uri fara numar si nu stiu cui sa le mai trimit pe whatsapp, sa ma dau si io mare J.
Mare, zic? Da, da, o mare frumoasa la orizont, un loc in care ai putea sta linistit sa scrii, sa compui, sa te gandesti la nemurirea sufletului, sa tragi matza de coada…
Intre timp terasa s-a mai populat. Platesc si o iau la pas pe toate cararile care mi se deschid in fata ochilor.
Barul vazut de peste drum… Ziceti voi daca nu merita sa iti faci veacul aici.
Insa imaginea asta dezvaluie nu numai locul asta minunat (in oval), ci si una dintre cele mai faimoase carari romantice din lume (cu sageti).
VIA DELL’AMORE
Din Riomaggiore poti ajunge in satul vecin, Manarola, cu trenul, cu vaporul, dar si pe jos, pe Via dell’Amore.
Sapat in stanca, deasupra marii, celebrul drum romantic merge 850 metri de-a lungul coastei. In 20-25 de minute de plimbare ajungi din Riomaggiore in Manarola. O frumusete! DOAR CA…
…DIN PACATE, spre disperarea cuplurilor de indragostiti, mai ales, Via dell’Amore e inchisa! Din cauza alunecarilor de teren, a caderilor de pietroaie, e inchisa din 2012! Si va fi si de-acum incolo, niste ani. Pana cand vor termina lucrarile de consolidare.
Multi care vor sa se bucure de Via dell’Amore si vad accesul oprit, poarta ferecata, pun cate un lacatel acolo, jurandu-si iubire eterna si… hai sa bem un prosecco, sa ne imbatam muci si sa facem amor in hotel J).
Am vrut sa fiu aventuroasa, sa sar gardul sa-mi caut iubirea, dar m-am gandit ca, in loc sa-mi cada cineva cu tronc, o sa-mi cada niste bolovani in cap…
PORTUL RIOMAGGIORE
Ca sa ajungi in micul port, cobori strada principala pana la capat, apoi o iei printr-un tunel, urmand indicatorul “Marina”. E un tunel cu trepte, care te tot coboara, pana cand iesi la liman.
Vara e plin de lume aici, lume dornica sa isi faca poze cu celebra “imagine” care iti apare la primele cautari pe internet. Toamna e mult mai multa liniste. Doar sosirea vapoarelor o mai sparge, aducand in sat turisti de vizite scurte.
vara 2017 toamna 2018
Am facut zeci de poze aici. De pe stanci, de langa apa, de pe alte stanci, de pe mare, ba chiar si invers, de pe o terasa din oras. As putea concura la “cele mai multe fotografii facute aceluiasi loc, de catre o persoana (a)dusa cu pluta”.
Si, daca aici nu ii bat mar pe contracandidati, la capitolul “selfie” castig sigur! Las aici doar o mostra:
Aici, in port, poti veni intr-o plimbare, poti veni pentru o balaceala, poti veni sa mananci sau sa bei ceva la restaurante si barulete, sa iti cumperi niste suveniuri sau sa iti achizitionezi bilet pentru vapor. Sau chiar sa dai la peste!
Eu ma iau dupa lumea cu prosoape la gat, sa vad unde merge.
La plaja??? Habar nu aveam ca exista plaja aici!
PLAJA RIOMAGGIORE
Din port, urci trepte, cobori trepte, iar urci, iar cobori, te tii de sfori, treci pe langa stanci pe o carare de o persoana, astfel incat, atunci cand ajungi pe plaja, sa o vezi cu alti ochi decat ai face-o in mod normal.
Intr-un golf stancos, dai de singura plaja din Riomaggiore. Plina cu pietroaie. Oamenii locului zic ca nu e deloc greu sa stai la soare pe pietre, trebuie doar sa ti le aranjezi un pic sub tine. Pai noi, astia obisnuiti cu nisip la popou, ne cam stau pietrele in gat…
Dar cum vad ca nimeni n-are o problema, ma adaptez si eu si invat cum sa imi fac pat de plaja din pietre. Altii le gasesc pietrelor o utilitate aparte. Cu siguranta sunt dintre cei care erau obisnuiti sa ridice castele de nisip…
Asa arata plaja vazuta de pe mare. Asta ca sa intelegeti ca e chiar o palma.
Dar oamenii sunt foarte fericiti aici. Si vara si toamna. Dovada ca gazda mea din toamna mi-a pus in brate 2 prosoape de plaja spunandu-mi: “sper ca v-ati adus costumul de baie!”. Nu mi-l adusesem si am regretat, pentru ca se facea baie in mare, desi era final de octombrie!
Ca sa revin la vara, mi-am luat portia de soare, am facut echilibristica printre pietre ca sa ajung in apa, am explorat fundul marii din golful respectiv si am plecat fericita. Pardon, prajita J.
Daca nu ai chef de aranjat pietroaie, poti face plaja… pe stanci!
Am vazut o gramada de lume cautandu-si loc pe anumite stanci si zacand acolo ore intregi.
Ultima fotografie am numit-o: “Feciori la scaldat” – tablou de Mladin hahaha.
Am remarcat cat de “exploatate” sunt stancile. Oamenii astia s-au nascut pe ele! Vezi tineri la plaja sau fete care citesc sub o umbrela sau pescari sau curajosi care plonjeaza in mare de pe ele.
ORASUL DE SUS
Profit de faptul ca “locuinta mea de vara” e cocotata pe deal, ca sa explorez si locurile de la inaltime.
Dau de o biserica mare – San Giovanni Battista – construita in 1340. Catolica. Deschisa, fara nimeni inauntru, context bun pentru putina meditatie. La o temperatura mult sub cea de afara, ca sa iti ramana creierul limpede.
Exista si Castelul Riomaggiore. De fapt, niste ziduri ramase dintr-o fosta cetate si doua turnuri. Un marchiz l-a construit, in 1260.
O iau la intamplare pe stradute si fotografiez precum chinezii, tot ce vad.
Santuario di Nostra Signora di Montenero
RIOMAGGIORE – IN INIMA ORASULUI
toamna vara
Cobor printre oameni… Ca e vara, ca e toamna, vad ca eu o tin langa cu rosu pe mine haha.
Intru, ca orice turist curios, in mai toate magazinasele de pe strada principala. Au si o galerie de arta. Dar atza ma trage tot spre suveniruri…
Nasul meu e primul “agatzat” de niste marfa: sapunuri in forma de lamaie si cu un miros asisderea. Am luat, normal!
Magneti, globulete cu zapada, ulei de masline, diverse chestii pentru bucatarie, borcanele cu produse locale, vinuri si cate si mai cate gasesti pe aici.
Na, ca s-a intors roata: ma uit si io la altii cum trag ca boii la jug… Si, in caz ca stau mai la deal, deja mi-e mila de ei.
Apropo de urcat, ca sa ajungi la majoritatea locuintelor, trebuie sa urci, nenica, zeci de trepte! Sunt unele scari intre case de ai senzatia ca nu se mai termina! Ca sa nu mai zic de cele pe care nu as fi incaput neam cu valiza mea.
Eu ma intreb ce conditie fizica au oamenii locului si cat de des coboara la cumparaturi. Mai ales ca vad multi batrani pe-aici. Sunt clar mult mai antrenati decat una ca mine, orasanca din aia cu curu’ in masina…
Incepe sa se insereze. Trec pe langa o cladire (Primaria, cred), cu un zid pe care nu il poti ignora.
Aud pe cineva cantand. Ma duc si eu dupa sunet, curioasa din fire.
Dau de o terasa spre port, imi fac si aici vreo 20 de selfie, apoi zaresc artistii care opresc turistii in loc. Sunt doi, instalati intr-un balcon. Canta rock’n’roll. Lumea ii aplauda cu frenezie la final de fiecare piesa.
UNDE MANANCI IN RIOMAGGIORE
Un loc minunat deja vi l-am aratat. A Piè de Mà. Langa gara, cocotzat pe stanca.
Am mai mancat in port, la unul dintre cele doua restaurante de acolo – Dau Cila.
E chiar acolo jos, intre frunzele cactusului J).
Am luat cina aici, intr-o seara.
Am mancat un biban excelent (eu nefiind fan peste), cu niste cartofi deliciosi, masline si alte chestii mici care aduceau bucurie maxima papilelor gustative!
Daca am mancat langa mare, am zis sa mananc si in varful satului, intr-un alt loc recomandat: Fuori Rotta. Inteleg ca e faimos pentru aperitive. Eu, insa, am ramas fidela pastelor.
Daca ai cazarea in vale, fa niste exercitii de incalzire inainte sa urci dealul spre restaurant…
Am mancat aici si vara si toamna. Vara mi-a trebuit ceva rabdare, pentru ca, nefiind multe mese, cam astepti, fiind multi doritori.
Toamna am avut loc la masa la care a vrut muschiul meu… Era aproape gol.
Am bagat in mine, apoi mi-am aratat talentul la italiana cerand nota “il conto, per favore!” (la cat am mancat in Italia, macar atata sa stiu si eu…), dupa care am plecat intr-un “offroad” printre casele localnicilor. Pentru ca e o aventura sa cobori scarile abrupte, cu trepte care zici ca iti intind o capcana la fiecare pas.
Punctul Terminus face ca toata coborarea sa merite din plin:
Mai sunt restaurante care mi-au fost recomandate, dar, cum eu am calatorit prin toate satele, chiar nu am avut timp sa trec pragul tuturor.
Rio Bistrot – in port, langa Dau Cila. La Lampara. La Grotta. Vertical Bar. Unele sunt chiar pe strada principala.
Daca pe ele nu le-am testat, in schimb, am gustat mancarea rapida, la cornet!
Il Pescato Cucinato – recomandat de localnici, vinde fructe de mare la cornet. Mixate cum vrea pofta ta…
La Mamma Mia gasesti tot cornete pline ochi cu fructe de mare si cartofi prajiti.
Pentru pranzul meu stradal, am ales cornetul cu calamari si creveti pane. Multi, prea multi…
Si mai e un local pe acelasi gen, chiar in vecinatate: Tutti Fritti. La asta nu am mai fost. Pai cat sa bag si eu mine, serios? J)
Exista si o varianta mai ieftina – alimentara. Am intrat sa imi iau niste sucuri si as fi cumparat toate castroanele cu mancare, mai ales sosul pesto si caracatita. Doamne, si acum imi ploua in gura!
Am aflat si eu acum ceva ani, in calatoriile din Italia, ca painica asta de deasupra chiflelor, facuta cu ulei de masline, e focaccia lor autentica si e incredibil de buna! Iar, inmuiata in sosul pesto de mai sus, iti provoaca un adevarat orgasm alimentar J)).
Gasesti focaccia de jdemii de feluri! Le vom vedea, in alt sat.
Din alimentara am plecat cu ceva atat de bun, incat am continuat sa imi cumpar zilnic, pana am plecat. Iar la a doua vizita in Cinque Terre m-am dus special sa imi iau iar: Sbrodolona. 1,5 euro bucata. O prajitura/un pateu cu o crema dulce delicioasa!
RIOMAGGIORE – ARRIVEDERCI!
Cam asa am cunoscut eu Riomaggiore. O data vara (cand am stat la Dai Baracca), o data toamna (cand am stat la Michielini). Toamna cand, facandu-mi bagajul la Bucuresti, imi ziceam ca sunt nebuna sa imi pun si bermude. Dar ce sa vezi, de la nebunie la genialitate, nu a fost decat un drum cu avionu’ J).
Daca va face placere sa vedeti si cateva imagini din ce am povestit, aveti 3 minute de Riomaggiore, un amestec de vara cu toamna:
In Riomaggiore s-au trezit si reflexele mele de jurnalist cand, intr-o seara, un elicopter a venit sa salveze o turista accidentata grav. Povestea, aici.
Acum va invit sa ne suim impreuna in trenul spre al doilea sat – Manarola. 4 euro biletul, nu uitati, da? Ca n-am chef sa ne prinda nasu’ in Italia… Haideti aici.
