Categoric fac parte din “majoritate”. Care, in timpul izolarii din martie-mai a incercat sa gaseasca remedii la plictiseala. (Asta dupa curatenie, telemunca, netflix, gradinarit, gatit si mai stiu eu ce…)
Una din distractiile mele a fost sa nu imi pierd exercitiul la… trimis vederi. Un obicei din copilarie, pastrat si acum: de oriunde plec, trimit vederi familiei, prietenilor si cui mai doreste sa descopere in cutia postala si altceva decat facturi si scrisori de la ANAF J.
Cum lunile astea am ratat doua vacante de unde as fi putut trimite carti postale, m-am decis sa calatoresc… din garsoniera! Asa ca fuga la Oficiul Postal din cartier sa cumpar multe vederi.
Ce sa vezi, doar doua modele in stoc – Capsa si Casa Kretulescu. Nu tu o Casa Poporului, vreun Ateneu sau un Muzeul Satului. Nu. Asa ca, dupa ce le-am cumparat pe ambele, am trecut la Planul B: am dat iama in cutia in care am depozitat sute de vederi aduse de mine si de ai mei de peste tot din lume.
Cu ocazia asta am realizat câta banetul s-a dus pe carti postale… Unele haioase, altele chiar frumoase, cumparate pe vremea cand aveam aparat cu film alb-negru sau, in ultimii ani, din locuri de unde stiam ca telefonul meu nu va prinde niciodata unghiurile perfecte din vederi.
Buuun, deci am luat un brat de vederi din Arhivele Personale J si m-am apucat sa scriu.
Am scris si trimis catre prieteni din strainatate, catre prieteni din tara, insa cel mai distractiv a fost sa trimit vederi din Bucuresti catre… Bucuresti. (1,90 lei costa un timbru. Iar international, 8,5 lei. Nu mai aveam nicio idee de preturi.)
CARTI POSTALE
Am inceput cu mama, care sta la doar cativa kilometri de mine, dar la care am fost mult mai rar, ca masura de siguranta.
A se remarca finalul prietenos… Asta pentru ca mama, la fel ca alti pensionari, si-a tot facut de drum pe-afara.
Normal ca, dintre sutele de carti postale cumparate, am ales multe cu orase din toata lumea. De la Paris, la New York, de la Sankt Petersburg la Tokyo. Si le-am trimis.
Unora le-am trimis vederi cu destinatia lor preferata, ca sa le invart cutitul in rana, altora, cu orase in care am fost impreuna, ca sa le trezesc nostalgii; unora le-am trimis chiar cu locul lor de bastina, unde nu puteau ajunge cu niciun chip din cauza starii de urgenta, iar altora, cu tari in care ar fi trebuit sa-si petreaca vacanta in perioada asta… Sadica, nu? J))
Celor care au fost pe baricade, le-am trimis un semn ca suntem pe receptie si ne gandim la ei!
Am mai trimis carti postale haioase, potrivite intr-un fel sau altul anumitor prieteni. Ba cu animale, ba cu desene animate, ba chiar cu ciocolataaaa.
Am avut si vederi… inspirationale. Ca deh, daca nu mai ai acces la nimic, macar ochii sa ti-i clatesti J:
Bun, am tot trimis vederi, in mai multe randuri – am inceput in martie si am terminat in mai… Practic, a fost plimbarea mea prin cartier. Aveam un țel: sa ajung pana la Posta. Si asa bagam aproape o ora de mers.
Nici nu vreau sa ma gandesc ce or fi zis postaritele cand, pe langa oamenii care veneau sa isi ridice pensia sau comenzile online, aparea o nebuna care cerea cate 10 timbre deodata!…
Nu stiu daca au ajuns toate vederile la destinatari. Am mari dubii. Ce stiu sigur e ca, una dintre ele, trimisa din Bucuresti in Bucuresti, la o distanta de 12 kilometri, a facut… tineti-va bine… 28 de zile!!! Tare sau ce???
