Nu ma las!
Facui ce facui si ajunsei iar in Moldova. Aoleu, stati asa, ca nu vorbesc deloc corespunzator!…
Reiau: Amu’ sa vezi neneacã ce nãsãrâmbã am fost cand am avut oleacã de timp liber.
Tot cu treaba prin Moldova. Dar, cum am prins o fereastra, cum fuga prin zona! Chiar doua fugi, ca am prins doua ferestre J.
CETATEA NEAMTULUI
Mai, nene, daca esti peste limita normala de greutate si n-ai nici conditie fizica, pai ca mine o sa patesti – un sfert de ora de urcat dealul spre Cetatea Neamtului, cu limba scoasa de-un cot!
Da’ si cand ajungi, o splendoare! Mai ales plimbarea pe podul care duce la Cetate, care te face sa te simti la inaltime! La propriu…
Se vede ca pandemia si-a pus si aici amprenta: podul asta spectaculos este acum impartit in doua, printr-o banda cu “Cetatea Neamt”, legata de niste stalpi infipti de-a lungul pasarelei. Asta pentru ca fiecare dintre noi sa isi pastreze sensul de mers.
Oricum nu e multa lume, ceea ce face vizita o placere!
Dupa ce am intrat prin toate cotloanele Cetatii, mi-am luat portia de sanatate de la o doamna care vindea pe marginea drumului mure culese din padure.
Si… hai la vale!
HUMULESTI
La doar zece minute de mers cu masina din Targu Neamt, dai de celebrul Humulesti. Stiti: Ion Creanga, Amintiri din copilarie, alea alea…
Casa memoriala, pe care o vezi din doua respiratii, e frumos amenajata pentru turisti.
Nu-s deloc fan de muzee pline de panouri cu informatii, in schimb sunt fan de camere reconstituite. Ca sa imi dau frau liber imaginatiei atunci cand ma uit la obiecte, la lucruri, sa imi fac eu in capul meu “scene” din viata omului respectiv.
Va aduceti aminte de “stalpul hornului unde lega mama o sfara cu motocei la capat, de crapau matzele jucandu-se cu ei”? Astea-s matzele J)). Sunt chiar in curtea casei. Au cazut late din cauza motoceilor…
Le banuiesc ca ar fi angajatele Ministerului Culturii. Rol de figuratie speciala, ca sa redea cat mai exact atmosfera locului.
Gata si cu Humulesti.
Cum glicemia mi-a scazut, imi fac plinul cu niste bomboane ucrainiene bune rau, de la o mica Alimentara din oraselul Targu Neamt. Si hai mai departe!
LA ZIMBRARIE
Cu mare entuziasm ajung la portile unui loc pe care lumea il numeste “zimbrarie”. Deci e clar, e plin de zimbri! Abia astept! Daca stau bine sa ma gandesc, cred ca pana acum nu am vazut niciunul in Romania.
Nici acum nu vad… Ba, mai mult, descopar ca am venit, de fapt, la un soi de gradina zoologica.
Mistretul sforaie ca porcu’, visand frumos la ora asta. Iar muflonul asta (sau ce o fi) ne trateaza pe noi, turistii, cu curu’. Il cam deranjam…
Fugiiiiti!!!!
Unde????
Sa vedeti zimbrii, ca uite acush dispar din zona.
Si asa a fost: cat am clipit, din 5 nu am mai vazut decat unu!
Adevarul e ca terenul lor este destul de intins, nu stau intr-o cusca de zoo. Asa ca, daca vor, isi fac veacul in raza noastra vizuala, daca nu vor, pa la revedere.
Daca zimbrii din zimbrarie sunt rari vederii, tarcul cu cerbi ramane premiul de consolare. Descopar o distractie imprastiata repede printre vizitatori: hranirea cerbilor prin gard.
Ia sa ma vezi pe mine, frate, cum am curatat eu locul de toate ghindele posibile. Hrana preferata de cerbi.
Si am invatat din mers ca vor doar ghinda in sine, nu si “capacelul” ei. Si am fost si capsata de cateva ori, semn ca sunt delicioasa J)).
Dupa ce locul asta mi-a intins o capcana si am stat sa vad care e creanga de copac si care sunt coarne de cerb, am plecat mai departe!
O gustare in mijloc de zi nu e deloc rea, mai ales ca pe mine, ca orasan, ma poarta in trecut, in copilarie, cand culegeam merele din copac, nu le cumparam din piata sau supermarket.
Micutze, pricajite chiar, dar cu un gust din ala adevarat!
MANASTIREA AGAPIA
Am fost aici acum vreo 20 de ani! Ma marcase atunci imaginea caselor albe, pline-pline cu flori, case locuite de maicute.
Ma credeti ca am fost atat de incantata acum, incat am venit aici doua zile la rand?
Am redescoperit locul asta plin cu flori colorate, case frumos ingrijite, maicute venind la slujba…
Am facut jdemii de poze, am aprins lumanari, am luat si niste ploaie in cap, mi-am adus aminte pana si de seria B.D., cu icoana facatoare de minuni de la Agapia J.
Si n-am ratat nici muzeul lor, in care poti vedea picturi ale lui Nicolae Grigorescu, facute in vremea in care a locuit chiar aici, angajat fiind pentru “zugravirea bisericii”.
N-ai voie sa faci poze sau sa filmezi, scrie mare la intrare, dar zaresc cativa turisti care scot telefonul si fotografiaza fara niciun stres… De data asta, eu stau cuminte.
Suna un mobil. Maicuta care sade pe post de paznic in muzeu, il scoate din buzunar cu calm si raspunde. Mi se pare o imagine atat de ciudata J. O astept sa termine, apoi o intreb un pic de Grigorescu. Imi arata cele doua picturi din muzeu – Maica Domnului cu pruncul si Mantuitorul Isus Hristos. Imi spune ca Nicolae Grigorescu a inceput sa picteze biserica atunci cand avea doar 20 de ani! Tare!!!
Vad expuse paleta de culori si pensula lui si ma gandesc ce valoare le-a dat omul asta…
Apoi admir fotografiile vechi, cu casele in care au locuit aici Cezar Petrescu, Garabet Ibraileanu, Hasdeu, Grigorescu, Delavrancea, Vlahuta. In picioare mai e cea a lui Vlahuta, deci clar merg sa o vad.
La iesirea din curtea manastirii, remarc “taraba” cu produse lucrate chiar de maicute! (Lucru precizat pe un biletel). Poti sa iti achizitionezi caciuli, fulare sau baticuri. Insa eu ma indrept spre casuta cu alte produse locale, din care imi iau un colac proaspat si… un sirop de papadie.
N-am baut niciodata, asa ca asta ma face curioasa. Nici nu mai stiu la ce mi-a zis ca ar fi recomandat: ficat, colon, corazon? Ce mai conteaza…
CASELE DIN „CARTIER”
Imediat langa manastire, poti colinda prin cartierul de case albe, pline cu flori care mai de care mai frumoase. Sunt casele maicutelor si sunt fix asa cum mi le aminteam. Parca timpul nu a trecut peste ele.
E atata liniste aici si o lumina atat de placuta, incat m-as opri pe marginea ulitei sa reflectez la nemurirea sufletului…
Ma iau dupa indicatoare si ajung la Casa Vlahuta. Casa in care a stat prima oara sora lui Vlahuta, calugarita la Agapia. Dupa care a venit si mama lor.
Stau cu o colega si ne uitam cu invidie la livingul casei, o incapere mare, primitoare, cu un perete intreg de geam, in care cred ca s-au dat multe “bairamuri”…
Maicuta care ne primeste ne povesteste ca aici venea deseori Vlahuta sa se odihneasca si se intalnea cu toti talentatii vremii: Grigorescu, Caragiale, Cosbuc, Delavrancea etc. Ce tari trebuie sa fi fost reuniunile lor!
Si Octavian Goga a intrat in casa asta, copil fiind. Mi-i si imaginez pe Vlahuta si pe Caragiale jucandu-se cu el cu masinutele J.
Aflata pe un mic deal, casa ofera o vedere frumoasa asupra satului manastiresc. Un soi de calmant, as zice.
Imi aduc aminte de batrana pe care am vazut-o in sat, pe prispa casei sale si ma gandesc ce frumos e sa imbatranesti intr-un asemenea loc.
MANASTIREA VARATEC
Tot la doar cativa kilometri de Targu Neamt (Agapia e la 9), se afla Manastirea Varatec.
Citesc pe net ca ar fi cea mai mare manastire de maici din Romania – 400 de maici. Da??? Wow. Cat ne plimbam noi pe aici, nu vad decat vreo doua. Una care vinde lumanari si obiecte religioase si alta in biserica, ocupandu-se de diverse.
Ma minunez de conacele frumoase din curtea manastirii, ratez cu brio mormantul Veronicai Micle (care a locuit aici dupa moartea lui Eminescu, pana si-a incheiat si ea socotelile cu viata) si gata, hai ca mai avem si treaba!…
La poarta manastirii, un pusti de vreo 10 ani vinde pere. 5 lei punga. Doamne, ce pofta mi-a facut! Cumpar imediat o punga cu 9 bucati. Cu siguranta perele astea il ajuta (poate si pe ai lui), sa isi ia cele necesare. Sper sa fie cat mai multi oameni care sa ii faca vanzare.
In drum spre hotel, ma gandesc ca zilele astea (ca si in vizita anterioara, pe care o puteti citi aici), am vazut o alta Romanie. O Romanie dincolo de galagia marilor orase, dincolo de crize economice, pandemie sau scandaluri politice.
Avem nevoie de Romania asta din cand in cand. Macar cat sa ne incarcam cu energie buna.
