AM COVID!

Ziceati ca nu stiti pe nimeni care a facut covid? Ei bine, acum ma stiti pe mine…

M-am procopsit si eu. Sau, mai corect spus: cum pana mea m-am procopsit eu, cand am fost cea mai atenta din grupul de prieteni sau cel de la munca?!?

Eu, care port masca pe mecla inca de cand nu se auzise de Sars-Cov-2 pe planeta! Masti frumos colorate, luate personal din China ca sa ma dau mare cu ele atunci cand urma sa fiu racita…

Deci pandemia m-a prins “educata” din punctul asta de vedere. Geanta si masina mea sunt din martie pline cu manusi, vizete si dezinfectant, ca sa nu mai zic de masti, zeci de masti de toate felurile. Si, totusi… de unde am luat??? Asta e intrebarea care ma dispera si care ma determina sa fac scheme, analize si investigatii pe calendar.

Acum, pe bune… N-am luat tot anul asta in care am strabatut tara cu echipa, filmand cu multi oameni; n-am luat in septembrie, cand am calatorit la Paris; n-am luat in noiembrie, cand am fost la Istanbul, si iau acum, de Sarbatori, probabil intr-un mod absolut banal! F*&@k!!!

Totul a inceput cu frigul din bloc! Fara caldura in calorifere, m-am trezit intr-o dimineata infrigurata. Si cu “apucaturi” ca de raceala: frisoane, durere de cap si stranut, din cand in cand. Rahat, ia uite cum racesc eu in casa, mi-am zis si am bagat un ceai cu fervex.

Ziua urmatoare aveam fix starea de om racit. Ma miscam in reluare… Recunosc, nu m-am gandit deloc la covid. Totusi, am ascultat sfatul prietenilor si m-am dus sa imi fac testul, in regim de urgenta.

Bai, nene, mi-a cazut fata cand am primit email-ul de la clinica. “POZITIV” – scria mare pe el! L-am citit de vreo 5 ori, in speranta ca poate nu am inteles eu bine…

Mi s-au invartit brusc toate in cap: programul, temerile legate de familie, cu care ma vazusem in urma cu ceva zile (cu masca, e adevarat), Sarbatorile, intalnirea cu prietenii de Craciun, munca etc.

Am inceput sa dau mesaje, am inceput sa caut lumea in preajma careia fusesem si am inceput sa ma framant rau de tot legat de momentul in care as fi lasat garda jos.

Stiti cum m-a prins covid-ul asta pe mine? Fix cum m-au prins paparazzi in tzatzele goale J)). Da, da, de rasu’ lumii, nu alta! Eu, aia care nu face niciodata plaja fara sutien, am dat sutienul jos in Grecia sa ma usuc repede sa prind bus-ul de pe insula si pac, atunci m-au prins paparazzi.

Tot la fel ma gandesc ca s-a intamplat si acum: m-a vazut covidul asta ca umblu, nu gluma, dar umblu cu masca si a zis: “lasa ca o scoate ea la un moment dat”. Si mi-a venit de hac intr-un moment cand am dat-o jos.

Acum la mine e si combinatia nefericita: sunt singura, stau intr-o garsoniera, asa ca boala in izolare e horror!

ZIUA 1 DE COVID

Sunt ca si cazuta din Luna. Nici nu stiu ce sa fac. Unde sa anunt ca am? Sa sun undeva? Am auzit atata de DSP, iar acum nu stiu ce tre’ sa fac cu el…

Banuiesc ca, facand test la o clinica, oamenii aia clar vor raporta. Asa ca stau cuminte.

Starea mea e inca una pe care o asociez cu una din racelile mele mai uratzele. Ma doare capul, ma simt slabita.

Beau un ceai cu fervex si asa se duce prima zi in izolare.

ZI DUPA ZI…

Din ziua a doua mi-am pierdut gustul si mirosul. Habar nu aveam. Am fost intrebata de prieteni si atunci am mers la parfumul meu sa il miros. Ei, nu il mai simt, m-am gandit, pentru ca sunt eu obisnuita cu el. Dar apoi am deschis o sticla de spirt. Si… nimic.

Dupa care am testat carnatii puturosi din frigider, pe care taman ii cumparasem sa ii prajesc. Nimic, niciun miros! Si 100 de sosete murdare daca as fi avut, tot degeaba…

Doamne, e oribil sa nu ai miros! Nu mai zic de gust!

Ca sa intelegeti, in fiecare zi mananc carton, plastic, caramida, burete, vata, nisip – in functie de textura alimentelor. Si zeama colorata care se numeste ciorba sau supa, dar care ar putea fi foarte bine si lichid de parbriz, ca nu m-as prinde…

Incerc “prin puterea mintii” sa asociez ceea ce mananc cu gustul de care imi aduc aminte, insa nu tine… Degeaba mi-am cumparat si am primit mancare gustoasa, de la friptura, sarmale, pana la paste si dulciuri.

Incerc si cu ciocolata – hm, nimic mai mult decat o piatra pe care o pot sparge in dinti.

Nu mai zic ca nu stiu daca o mancare s-a stricat sau nu… Daca mai pot manca o smantana sau un parizer uitate in frigider.

Starea mea generala? Leguma, molusca, balega, numiti-o cum vreti. Si n-am chef de nimic, nu am puterea sa fac nimic si nici macar nu ma pot concentra la scris sau la citit.

Acum pricep ce povesteau alti covidati inaintea mea: ca esti obosit non stop. Fara sa faci nimic. De fapt, tocmai pentru ca esti obosit tot timpul, nu poti face nimic…

E o oboseala cum nu cred sa fi simtit vreodata. Si o am in fiecare zi, oricat as dormi!

Si mai am ceva: ma doare tricoul pe mine!!! Da, da, asta e descrierea cea mai buna: la fiecare miscare pe care o fac, tricoul pe care il port prin casa parca imi rascheteaza spatele, parca ma bate cineva pe spate!

Iar ochii zici ca au doi bolovani peste ei – ma dor la fiecare clipire mai larga sau la fiecare intoarcere a privirii.

Temparatura? Un 37,8 in prima zi si tot pe aici si in urmatoarele zile.

Si ma doare capul.

Am si o tuse, dar rara, Doamne ajuta. Si fonfaiala in vorbire. Noroc ca mai mult comunic pe whatsapp.

Chiar de la inceput am fost sa imi fac un CT pulmonar. Cica sunt ok. Nici nu stiu daca acum trebuia sa il fac sau mai incolo.

Primesc un antiviral. Mi se da sa il iau in doza soc, de zici ca ma sinucid…

Hai ca m-au sunat de la DSP. La o zi dupa test. Imi verifica toate datele, ma anunta, in caz ca nu am priceput, ca testul mi-a iesit pozitiv si ma intreaba daca m-am izolat la domiciliu.

In urmatoarea zi ma suna iar, de data asta pentru ancheta epidemiologica. Mai precis, sunt intrebata daca m-am vazut cu cineva la mai putin de 1,5 metri distanta fara masca, incepand cu 3 zile inainte de test.

Ii explic domnului amabil de la capatul firului ca eu am pornit propria ancheta, pentru ca tare mult as vrea sa stiu de unde Dzeu am luat.

Mi-am facut “lista de 8 zile” – unde am fost si in ce context mi-am scos masca si pentru cat timp. Variantele sunt putine. Asta daca nu cumva a devenit atat de agresiva imprastierea covidului incat am luat de pe vreun produs din magazine. Sau ca s-a uitat vreun barbat frumos mai lung la mine, ca ziceau ca se transmite si prin ochi J.

Dorm dupa-amiaza, ceea ce pentru mine inseamna clar boala (n-am mai dormit din copilarie dupa-amiaza…)

Imi comand pulsoximetru. Habar nu aveam ce e. Mai multe persoane imi zic de el si ma gandesc ca nu are cum sa-mi strice. Imi bag degetul in el in fiecare zi, de mai multe ori, sa vad saturatia. Totusi, poate nu e bine sa ai nici prea multe aparate prin casa. Daca vad 96 pe display, imediat ma sperii.

D’aia nu ma mai uit nici la Stiri. Sunt ca inainte de o plecare in strainatate, cand nu pot vedea stiri cu avioane prabusite…

Telefoanele imi zbarnaie zilnic. Nu am spus multora, tocmai pentru ca nu stiu sa fac fata unui val mare de curiozitati, ingrijorari, pareri care mai de care mai bine intentionate, dar care, uneori, ma panicheaza.

…………………………….

Au trecut 6 zile.

In fiecare dimineata ma duc la cel mai puternic parfum din casa – tot n-am miros. Si nici gust. Of, si am primit de la prieteni mancare care arata asa de bineeee.

Trening, pijama si iar trening si iar pijama. Asta e ritualul care imi arata cum trec zilele. AMR? Prea multe, in soiul asta de teroare in care nu stii daca faci complicatii, in care te temi pentru ai tai… Recunosc, am avut si caderi. Pentru ca nu m-am considerat niciodata invincibila.

Zac. Este incredibil cum nu reusesc sa fac nimic. Pentru ca nu am vlaga. Nici macar efort intelectual nu pot depune. Stau si ma uit la filme de Craciun, alea in care totul e minunat, nimic rau nu se intampla, nu tipa nimeni, iar protagonistii se pupa la final J.

Si sa raspund la mesaje imi e uneori greu! Oricum, raspunsul catre cei care ma verifica e acelasi: “sunt tot leguma”…

Primesc mancare, bradutz de Craciun, medicamente, de-ale casei.

Daca mancare sau medicamente poti sa iti comanzi, daca prietenii sunt langa tine sa te ajute cu tot felul de pachete, ei bine, ziceti si voi ce face un infectat cu covid cand i se umple cosul de gunoi din casa??? Peste masura! (Ma gandesc ca si pute, dar nu imi dau seama…)

Vreo doua zile rezist cu el, apoi decid sa imi pun doua masti, sa imi pun manusi si, noaptea, ca hotii, ies sa arunc cosul la ghena de pe etaj. Doamne, zici ca sunt criminal, asa ma simt!!!

……………

Au trecut 8 zile.

Nu va puteti imagina bucuria mea cand descopar ca am un pic de miros!!! Revine!!! Ma infig in prima mancare delicioasa, sa simt si eu cum e! Inca nu sunt 100% revenite simturile. Dar e bineeee.

Una calda, una rece: ma ia tusea. Tusea care m-a insotit din prima zi, dar cuminte, fara sa ma deranjeze prea tare, s-a pornit navalnic din seara cu numarul 7. Am uneori niste crize tare urate.

In schimb, nu mai am temperatura.

Dar la filme cu Craciun tot ma uit J.

VIN SARBATORILE!…

A, chiar, vine Craciunul! Nu stiu voi unde il petreceti si cu cine, da’ io sigur il fac in casa, cu mine. Conform legii.

Daca Mos Craciun nu a fost dotat cu un combinezon din ala profi si cu masca din aia conforma, nici pe el nu-l pot lasa sa vina la mine…

Ca sa intru in spiritul sarbatorilor, imi infig niste manusi in maini si incep sa impachetez cadourile luate cu vreo 3 luni in urma. Ma gandesc sa le trimit, sa se bucure lumea de ele. Da’ cine le va primi, de frica???

Oare, asa cum exista Revelionul chelnerilor, exista si un Craciun al covidatilor? “Craciun pe rit de covid”, i-as zice. O zi din ianuarie in care toti astia care nu avem parte de Sarbatori vesele, sa le putem face dupa insanatosire? Sa-mi ziceti si mie.

Pana atunci, stau acasa si numar… masti. Daca tot am comandat sute… Cu Grinch, cu Mos Craciun, cu oameni de zapada, cu fulgi, cu reni. Pai taman eu sa n-am masti de sezon? Doar ca acum nu imi mai folosesc la nimic J.