Daca a fost sa urasc lucruri in copilarie, unul dintre ele era sa merg sa umplu sifoanele!
Sifonaria din cartier era la vreo 600 de metri de casa, traversam bulevardul, o luam printre blocuri, ajungeam, nene, deja obosita cu ditamai sifoanele mari si grele care urmau a fi umplute si mai stateam si la o coada mare, ca toti vecinii din cartier veneau aici, insetati…
Nu mai zic la intoarcere, cand sifoanele erau pline si, prin urmare, si mai grele. Aveam de carat doua-trei, intotdeauna. Deci cateva kile bune tot atarnau de mine. Nu stiu, zau, cum de nu mi s-au lungit mainile de la ele J.
Ma trambalam cu ele in sacosa de sfoara, ca tinea mai bine decat “punga de-un leu”.
Eu sau sor’mea mijlocie aveam sarcina asta. In functie de noroc, in unele zile scapam, alteori nu. Pe sistemul: “da’ io am fost data trecuta, acuma du-te tuuu!”
Aparitia sifonului cu capsule a fost o adevarata minune pentru mine!
Plecam cu doua cutii de capsule in mana, le schimbam cu unele incarcate si… gata. Era lux, nu mai caram sifoanele de sticla, nu mai stateam cu frica sa nu le sparg.
(Sifonul din fotografie il am inca. La fel si capsulele. In schimb, regret ca n-am pastrat si sifoanele din sticla. Acum regret, ca atunci…)
…SI SALT INAPOI IN PREZENT
Eram in masina cand am zarit inscriptia. Am vazut apoi si grilajul si m-am amuzat, gandindu-ma ca inca mai exista prin oras ramasite din copilaria mea.
Cum de n-o fi dat nimeni jos firma? Sa puna in loc un nume mai din zilele noastre, gen “minimarket”, “shop&go” sau mai stiu eu ce?
Trag de volan si parchez in apropiere, cuprinsa de o nostalgie care clar, e semn de batranete J)). Am zis sa fac o poza, ca cine stie cand dispare de pe coșmelie si o sa imi para rau.
Gata sa atac cu telefonul, intrezaresc o silueta de barbat inauntru.
Aha, imi spun, nu e parasita, a devenit butic de cartier, dar fatada a ramas cum era.
Intru, il salut calduros pe domn, ii explic curiozitatea si, in acelasi timp, simpatia mea fata de panoul “sifoane”, care ma teleporteaza in copilarie.
“De ce il pastrati, de ce nu l-ati dat jos?” – il intreb, sigura ca am dat peste un nostalgic ca si mine.
“Pai eu incarc sifoane!”
What?!?! Pe bune?!?
Se mai incarca sifoane in 2021???
Mai are lumea sifoane, intr-o epoca in care cumperi apa minerala cu baxurile sau, si mai si, poti sa iti achizitionezi un aparat mic, ultra modern, de facut sifon??
Ei, bine, DA!!!
Va dati seama ca atata mi-a trebuit: am ramas ceva vreme acolo, la povesti. Eram chiar curioasa cum de mai vine lumea cu sifoane…
Nea Mitica e cunoscut ca incarca sifoane. De fapt, si el si sotia.
De 20 de ani fac asta! Chiar daca, de-a lungul anilor, s-au mai adaptat la vremuri, la cerere. Astfel ca, in micul lor butic, gasesti si dulciuri, ciunga, chipsuri, seminte, niste alcool si sucuri. Ba chiar si siropuri concentrate, ca sa se pupe la fix cu sifonul.
“Aveti clienti??”
“Supravietuim, supravietuim” – imi raspunde.
Mai ales in week-end ii calca pragul musterii dornici sa isi faca plinul, ca mai apoi sa bea acasa cu prietenii un spritz adevarat J.
Vin din cartier, dar unii chiar si de la Romana, de la Domenii.
Dar la naiba, mai exista oameni care vin cu sifoane din alea vechi, de sticla?
Exista cativa batrani, imi spune. Cu sifoane din alea pe care acum le mai gasesti prin talciocuri, ca antichitati…
Ceilalti clienti sunt clientii cu sticle de plastic. Nu orice sticla de plastic, ci unele speciale, pare-se. Vinde si nea Mitica: 4,5 lei sticla goala + 4,5 lei mustiucul cu teava. Iar incarcatul – 1,5 lei. La reumplere te-ai scos: te costa doar 1,5 lei.
Ce credeti? M-am cumparat si eu un sifon haha. Mai mult entuziasmata de loc, de povesti, decat de ideea de a bea sifon.
Asa ca hai cu vinul, sa facem un spritz de vara la minus 3 grade Celsius!
