Cea mai misto experienta e sa vezi Venetia la distanta de cateva luni, afisand doua fețe total diferite: Venetia cu maxime restrictii (martie) si Venetia revenita la viata, chiar si fara cohortele de turisti cu care era obisnuita (octombrie).
Stiam Venetia, avand in vedere ca am mai fost aici de 5 ori, pana anul asta. Nu va povestesc despre socanta Venetie de sub cod rosu, pentru ca puteti citi aici, ci vreau sa va arat insulele, descoperite de mine in 2010 si pe care le-am revazut acum de doua ori, in vremuri pandemice complet diferite.
INSULELE VENETIEI
Din Venetia poti ajunge usor pe insulele turistice din apropiere – Lido, apoi Murano, Burano si Torcello.
In 2010 am cumparat un tur. Am luat un vaporas care ne-a dus pe Murano, Burano si Torcello, cu un program pe ceas si pe o vreme deloc prietenoasa, caci se pusese ploaia de august peste laguna.
Anul asta m-am convins ca nu merita sa cumpar vreun tur, atata timp cat am la dispozitie mai multe variante de vaporetto (transportul public) pentru a ajunge pe fiecare insula.
In martie 2021, Italia era in plin cod rosu! Iar eu eram, se pare, singurul turist din Venetia… Dornic de plimbari, in conditiile in care politia oprea pe oricine incetinea pasul pe la obiectivele turistice.
Mi-am facut abonament de 3 zile la vaporetto si am profitat de el ca sa calatoresc spre cele 4 insule intr-o plimbare relaxata, fara ceas, fara grup, pierzandu-ma uneori printre localnicii care plecau sau veneau de la munca, alteori fiind unicul pasager al vaporasului, ca intr-un tur privat…
In octombrie 2021, lucrurile s-au schimbat. Relaxarea restrictiilor a facut ca aceleasi drumuri spre insule sa fie acum aglomerate. Si insulele sa fie, din nou, populate nu numai cu localnici, ci si cu turisti!
Pai hai sa le iau pe rand, sa va povestesc ce am vazut eu, ce am descoperit, dar si ce am mai citit despre aceste locuri. Merita sa vi le luati in calcul intr-o vacanta viitoare!
Sa incep cu “trio-ul” Murano-Burano-Torcello.
MURANO
Singura insula de care auzisem inainte sa ajung la Venetia, Murano era. Asta gratie celebrelor produse din sticla (“sticla de Murano”) de care dadusem deja in mai multe locuri din Italia, la tv sau pe internet…
Cu tot brandul ei, Murano este considerata cea mai putin frumoasa dintre insule. Dar ce-i pasã, atata timp cat prospera prin business-ul asta cu sticlaria… Insula e plina de turnatorii, ateliere, muzee si, bineinteles, magazine, unde sunt expuse creatiile sticlarilor de pe insula.
Este cea mai apropiata de Venetia. Faci circa 30 de minute cu vaporetto, asta si in functie de statia de unde te sui.
Murano s-a dezvoltat enorm in momentul in care, prin secolele 13-14, cuptoarele sticlarilor venetieni au fost mutate aici, ca o masura de prevedere impotriva incendiilor.
In 2010, cand am luat tur, am fost in vizita la o fabricuta de pe insula unde am vazut o demonstratie de cum sa faci din sticla… practic orice. Noi ne-am ales cu un cal. Foarte frumos facut, in cel mai mic detaliu!
Mi s-a parut captivant, recunosc. Insa, daca ar fi fost sa dau banii pe ce produse spectaculoase din sticla am vazut, as fi platit la ele si in ziua de azi…
Turul luat nu mi-a permis sa vad prea mult din insula, dar mi-am luat revansa anul asta. De doua ori!
Primul contact cu Murano, in martie 2021, a fost socant!
O insula pur si simplu parasita, asa mi-a parut cand am coborat din vaporetto. Toate canalele, toate aleile – intr-o hibernare tarzie, toate obloanele trase, toate barcile parcate. Doar vaporetto circula, conform unui program clar, pe canalul principal.
Daca n-as fi vazut pe ici pe colo cate un localnic cu plase de cumparaturi, as fi zis ca au disparut toti oamenii de pe Planeta Murano, din cauza asteroidului Covid.
Fac jdemii de selfie-uri, ca deh, nu ma da nimeni la o parte ca vrea si el, nu ma imbulzeste nimeni in toate partile. (Nici prin cap nu imi trece ca, in doar cateva luni, o sa ma reintorc aici si o sa imi fac o poza fix in acelasi loc J.)
E pustiu, iar eu o iau la pas unde vad cu ochii.
Creatiile din sticla zac in vitrinele magazinelor inchise, fara a avea privilegiul de a fi admirate de catre turisti sau chiar achizitionate de catre acestia si duse in alte colturi de lume.
Eu fac “window shopping” si ma bucur ca, orice m-ar tenta, oricat de scump ar fi, nu pot sa cumpar, pentru ca n-am de la cine J.
E ora pranzului si zaresc oameni salutandu-se cu cativa negustori de mancare, care servesc doar la pachet.
Dau si de un aprozar pe apa, care imi place maxim! E clar ca oamenii vand produse proaspete, pentru ca vad mai multi localnici care vin sa isi umple papornita cu legume.
Rar, foarte rar ma instersectez cu cineva si atunci am grija sa-mi pun masca, sa nu avem discutii la proces…
Gata oprirea in Murano din martie. Cateva ture de-a lungul canalelor sunt suficiente. Ca serios, parca imi e si urat intr-o astfel de pustietate.
Revenind aici dupa cateva luni, cand Italia e deja “deschisa”, sunt uimita sa vad diferenta!
Murano a inviat, e o forfota care iti da o stare atat de buna!
O data cu relaxarea restrictiilor s-au redeschis magazinele, restaurantele, barurile, fabricile. Am gasit o insula insufletita, chiar daca limba auzita cel mai des este italiana, semn ca nu au navalit inca turistii din toata lumea.
Canalele sunt strabatute nu numai de vaporetto, ci si de barci private si barci aflate, se pare, in antrenamente.
Pietele si trotuarele s-au umplut de terase, asta pentru ca a reaparut specia numita “turist”. Incep sa cred ca lucrurile revin la normal, usor-usor. Aud in jurul meu cate-un pic de franceza, spaniola, engleza. Inca nu vad asiatici ca in vremurile bune, dar sunt cativa, totusi.
Magazinele deschise isi etaleaza mii de produse din sticla, de la unele minuscule, pe care jur ca nu stiu cum le-a putut crea cineva, pana la produse gigant, potrivite mai degraba unui palat, decat unui apartament din Militari.
Gasesti orice iti pofteste inimioara: animale, rame foto, baloane din sticla, sah, personaje cunoscute, pomi, flori, vase, mancare din sticla de Murano… orice! Chiar si un corset din sticla de Murano, in marime naturala, model de femeie dotata.
Pentru unele iti trebuie ochelari ca sa le vezi, pentru altele umor sa le accepti, iar pentru majoritatea – bani foarte multi.
Admir produsele mai mult din strada. Nu neaparat de preturi, cat mai mult de frica sa nu dãrâm ceva si sa ma bage astia la puscarie. (Puscarie din sticla de Murano, presupun J)).
De cate ori intru intr-un magazin, ma simt… vorba aia: ca un elefant intr-un magazin de portelanuri.
Daca e ceva ce am gasit deschis chiar si cand Italia era in cod rosu, asta a fost biserica. In Murano am dat de doua, interesante de vizitat.
Santi Maria e Donato, ridicata in secolul 7, reconstruita apoi in secolul 12, se mandreste cu mai multe lucruri, dar am remarcat pardoseala din mozaic cu pasari si tot felul de vietati.
Am descoperit si un crucifix mare, facut integral din sticla de Murano.
In San Pietro Martire, in vremurile de restriste in care am facut fotografia asta, nu era picior de credincios inauntru.
Am citit despre ea, despre lucrarile din interior, da’ recunosc ca ce am retinut a fost ca toate candelabrele ei sunt din sticla de Murano. Acu’ ce sa fac, era cea mai simpla informatie de bagat la cap.
Am invatat deja statia unde trebuie sa ma sui in vaporasul pentru urmatoarea insula, Burano. La Far.
In martie, aici eram eu si doi localnici – ei asteptau rata de Venetia, eu ma plimbam de colo colo prin statie, apoi pe langa Far, apoi hai si in fund pe ponton, caci frecventa curselor era mica.
La distanta de doar cateva luni ce sa stau, nene, in fund pe ponton?? Pai cine credeti ca a putut ajunge pe ponton?!? Nici macar sa ma plimb in jurul Farului nu am putut!
O coada de sute de persoane m-a lovit drept in fața cand am ajuns in apropierea statiei:
La coada asta, timp de vreo 45 de minute cat am asteptat, m-am convins ca, intr-adevar, au reinceput turistii sa vina la Venetia. Si, ca orice roman inventiv care se respecta, am cautat solutii pentru a evita coada J.
N-am gasit… Adica nimic care sa ma pastreze in zona de bun simt, asa ca am renuntat repede. Si am stat, am stat, am stat…
BURANO
Vaaai, cat de mult mi-a placut de Burano imediat ce am pasit pe insula prima oara, acum 11 ani!!!
august 2010 2010
Atunci, intr-un tur grabit, pe ploaie, casele colorate ale insulei mi-au ridicat nivelul de voie buna!
Am vazut doar o bucatica din Burano in 2010, pentru ca un nene ghid ne impingea de la spate, fiind cu ochii pe ceas si plimbandu-ne pe la o demonstratie de crosetat. Caci insula e faimoasa nu numai pentru casele colorate, ci si pentru dantela extrem de fina, care se face aici inca din secolul cinspe!
Ma rog, unii ghizi si unele ghiduri te avertizeaza pe tine, turist, ca majoritatea dantelelor vandute in magazinele de pe insula sunt acum importate. Deci nu va lasati fraieriti…
Mai exista doar cateva batrane care fac celebrul “punct in aer” (punta in aria), pentru care Burano e faimoasa. Dantelele cu pricina sunt din ce in ce mai rare si as zice ca au devenit chiar piese de muzeu, avand in vedere ca pe insula exista Muzeul Dantelei.
E primavara lui 2021, e cod rosu – mai rosu decat orice casa rosie de pe Burano…
Coborata din vaporetto o data cu cativa localnici, pasesc pe insula fara vreo harta, fara sa stiu directiile. Nu-mi mai aduc aminte aproape nimic din goana turistica de acum 11 ani. Dar incantarea cu care merg de-a lungul fiecarui canal, spre fiecare coltisor, e cel mai bun ghid.
Realizez ca fac poze fara oprire si incerc sa ma calmez, ca sa ma pot bucura de locuri si cu ochiul liber. Ce sa fac, daca e atat de… magnetic totul!
Daca ai nevoie de putina culoare in viata ta, ãsta e locul perfect! Unde intorci capul, dai de case colorate, niciodata doua culori similare in vecinatate.
Caut si eu, ca orice om curios, sa aflu de unde pana unde obiceiul asta de a zugravi casele in culori.
Originea caselor colorate ar avea radacini foarte vechi. In Evul Mediu, in timpul numeroaselor epidemii de ciuma, cica se utiliza var alb pentru a dezinfecta casele contaminate, in timp ce casele fara cazuri erau pictate in culorile curcubeului.
Din alta sursa inteleg ca obiceiul de a picta casele a aparut dintr-o necesitate: pescarii din Burano, plecati cu barca pe mare, puteau sa-si identifice mai usor casele de la departare la intoarcere, cand laguna era invaluita in ceata.
Ca sa stiti, eu cred in amandoua…
Exista o casa pe Burano care iese in evidenta in mod special: Casa lui Bepi.
Ascunsa pe o alee care da in strada principala a orasului – Via Galuppi, cladirea are fatada vopsita tare simpatic, in culori vii, ceea ce o face inedita!
(As fi curioasa sa vad si interiorul. Pun pariu ca e foarte cuminte din punct de vedere cromatic.)
Casa i-a apartinut lui Giuseppe Toselli, cunoscut locuitorilor insulei ca Bepi Suà. Nascut in Burano in 1920, Bepi a fost vanzator de bomboane. De-al meu, clar haha.
Omul era mare cinefil, poate si pentru lucrase in anii ‘40 ca operator la Cinema Favin. Cand s-a inchis acesta, Bepi a mostenit vechiul proiector cu manivela. Si ce credeti ca facea in serile de vara? In curtea mica din fata casei sale multicolore proiecta filmele epocii de glorie. Consatenii veneau cu mic cu mare, se asezau pe scaune si se bucurau in voie de proiectia lui Bepi. Moca.
Nea Bepi mai avea o pasiune: pictura. Il apuca din cand in cand pictatul si repictatul fatadei casei sale. Astfel, casa a suferit multe schimbari, in functie de elanul creativ al proprietarului!
La moartea sa, in 2002, casa a fost restaurata in intregime de noul proprietar, care a utilizat aceeasi tehnica folosita de Bepi pentru a reimprospata si readuce la viata coloritul locuintei unicat. (Nu l-am zarit pe noul proprietar, totul era ferecat cand am ajuns.)
Am mai gasit o casa inedita, pictata de-a binelea. Inca nu am aflat ce e cu ea, a cui e, cine si de ce a facut-o asa. Dar mi se pare simpatica!
Am remarcat ceva la majoritatea caselor: usile acoperite cu o carpa colorata, in dungi. Am intrebat un proprietar de ce Dzeu le pun asa si mi-a explicat ca asa isi protejeaza usile de lemn. De soarele puternic.
Am vazut unele fara, aflate in bataia soarelui, a vantului si erau paradite rau, intr-adevar. Insa cele mai multe case au peste usa o astfel de carpa. In dungi. Eu cred ca dungile ametesc si pescarusii, sa nu cumva sa vina sa fure mancare J. Oare or functiona si la ursi? Ca sa adoptam si noi solutia…
Pe mine m-a ametit clopotnita inclinata, da’ inclinata, nu gluma! Clopotnitã care se vede inca de cand vii pe apa.
Am pozat-o de nu stiu cate ori si se pare ca, de cele mai multe ori, am tot avut tendinta sa o indrept in poza haha. In fotografia asta am gasit un punct de sprijin si am tras concluzia ca sunt echilibrata, ca vina e la ea, nu la mine. Cel putin de data asta…
CE POTI MANCA IN BURANO
Burano e o comunitate de pescari si asta nu ti-o dezvaluie doar barcile ancorate pe canale, ci si pestele proaspat pe care il poti manca la restaurantele de pe insula. Ma rog, cand Italia nu e sub cod rosu si totul e inchis, ferecat, evaporat, emigrat etc., asa cum am gasit eu la final de martie 2021:
Singurele deschise – un magazin “esential” (ca sa folosesc un termen la moda) si o Tutungerie. In care am gasit mici suveniruri de cumparat. Dar mancare, mancare unde, unde???
Maiculitzaaa, ce foame m-a luat pe Burano in plina pandemie, dupa multe ore de colindat prin Murano si aici!!! Ca sa nu mai zic ca faceam pe mine… Si, ce sa vezi, toaleta publica de pe insula era inchisa din cauza de covid!
Am zarit niste mese in fata unui restaurant si m-am dus glont, ca dupa un pahar cu apa in Sahara! Puteam impusca doi iepuri: wc + mancare.
Era o pizzerie si, desi nu se vedea nicio miscare, faptul ca aveau meniul afara imi dadea sperante.
Am intrat. Trei angajati isi faceau veacul pe-acolo. Am comandat o pizza. Cu ce? Cu orice, numa’ sa fie. Le-am folosit si wc-ul, ca deh, comandasem si aveam drepturi.
M-am oprit cu pizza in cea mai mare piata din Burano, in care eram doar eu si vreo 5 porumbei. M-am asezat in fund langa statuia unui erou local si am inceput sa basculez.
Bineinteles ca am impartit mancarea cu porumbeii, ca pareau si ei lihniti. Va dati seama, nici urma de turist, nici urma de mancare in zona.
Dupa cateva luni, intr-o aglomerare de oameni, sunt curioasa cum arata pizzeria care mi-a salvat viata J.
E plina, ceea ce ma bucura!
V-ati astepta ca, in semn de recunostinta, sa ma duc sa mananc si acum acolo, nu?… Ei, bine, nu am facut-o, recunosc. Pentru ca, profitand de faptul ca s-au deschis toate, am vrut sa mananc prospaturi pescuite de localnici.
Am incercat “spider crab”. Si mi s-a parut dragut cand femeia care l-a adus mi-a spus ca acest crab, mai rar, mai greu de gasit fata de crabii normali, a fost pescuit chiar de tatal ei, in dimineata respectiva. Mai avea si alte capturi ale zilei, mai ales peste.
BURANO IN PANDEMIE /VS/ BURANO TURISTIC
Nu stiu cum e Burano atunci cand toate granitele sunt deschise, cand nu exista pandemie, cand toate natiile sunt in vacanta, dar pot spune ca, in juma de an, am prins insula la extreme: pustie, apoi plina de viata.
martie 2021 
octombrie 2021
martie 2021 octombrie 2021
martie 2021 octombrie 2021
N-am incetat sa ma uimesc la fiecare pas pe care l-am facut pe o insula ce parea parasita, cum n-am incetat sa ma minunez ulterior cum s-au animat locurile, in incercarea de a reveni la normalitate.
Pandemia asta ne-a facut sa vedem lumea nu numai altfel, ci si cu alti ochi….
martie 2021 octombrie 2021
martie 2021 octombrie 2021
Asa cum am recunoscut si in alte randuri, bucuria enorma de a vedea locuri celebre nesufocate de turisti mi-a fost pusa in balanta cu spaima ca s-a terminat cu toate calatoriile…
martie 2021 octombrie 2021
martie 2021 octombrie 2021
martie 2021 octombrie 2021
martie 2021 octombrie 2021
SHOPPING IN BURANO
Doamneee, nu va puteti imagina ce frustrant e sa vrei sa iti iei si tu un magnet, o maslina, o scobitoare straina si sa nu ai de unde. Asa a fost in martie aici. Noroc cu Tutungeria, care vindea vederi si cativa magneti.
In octombrie? Parfum! Totul la dispozitia mea (si a altora ca mine). Cum erau casele acum cateva luni si cum sunt acum – “tapetate” cu marfuri, nu alta! Pe geamuri, pe usi, pe standere, pe masute, scaune, raftuletze sau cutii puse in fata magazinelor, ba chiar si direct pe asfalt. Ce mai, bani sa ai!
O “sesiune de shopping” tot am facut. Ce conteaza ca nu am nevoie de nimic din ce e expus? Farmecul conteaza si, mai ales, senzatia ca “Am invins, tovarasi!”, putem cumpara din nou suveniruri hahaha.
martie 2021 octombrie 2021
Cand am ajuns aici in martie, doar ca n-am trezit-o pe doamna de la ghiseul cu bilete pentru vaporetto. Eu si un domn cu o mapa ce mai poluam linistea insulei la ora pranzului.
Pranzul din octombrie e deja altceva – oameni care vin, oameni care pleaca, localnici care isi plimba linistiti copiii in carucior, femei care palavragesc la intersectie de drumuri. Normalitate, clar.
Ce urma sa vad, insa, pe la ora 6 seara, m-a socat:
Frateeee, puhoi de lume, o coada pe care mai ai un pic si o iei din centrul insulei… Lume vesela, galagioasa, incarcata cu tot ce se poate mai frumos de pe Burano si care acum asteapta in rand sa se imbarce pentru Venetia!
Iata fix aceeasi strada, pozata in martie:
Virez la stanga, evitand coada imensa, pentru ca eu nu o iau spre Venetia, ci am de terminat turul celor 3 insule. Mai am una.
TORCELLO
Torcello e o bijuterie!
Aflata la doar 5 minute de mers cu vaporasul de Burano, este considerata unul dintre locurile cele mai frumoase ale Venetiei.
La mine a fost dragoste la prima vedere pentru ca, in vara torida a lui 2010, cand am ajuns aici din Venetia, am zis ca am intrat in frigider! Era o vreme perfecta!!! Racoare, umbra, liniste.
Atunci am descoperit-o prima oara si m-am bucurat ca, in 2021, am avut ocazia sa ajung din nou pe ea – o data sub cod rosu de pandemie, mai apoi sub cod verde.
Habar nu aveam ca insula Torcello e considerata locul de nastere a Venetiei. A fost, se pare, prima parte a lagunei unde s-au stabilit oameni si asta se intampla in secolul 5. Multi au venit de pe continent sa se refugieze aici, fugind din calea hunilor.
Prin secolul 12 insula a decazut, caci, ce sa vezi, aluviunile au blocat canalele si, colac peste pupaza, aparu si malaria, care a dat iama prin populatie.
Azi insula e aproape nelocuita, dar credeti-ma, tocmai ãsta e sarmul ei! Eu am zis ca m-as muta aici oricand, pentru o cura de spalare de creier!
Mai exista doar cateva familii de pescari si gradinari, pe care le invidiez sincer.
Oricum, pare asa ciudat sa vezi pe o insula aproape pustie cum niste pustani joaca fotbal sau pleaca pe canal cu barcuta, probabil la vreo intalnire cu niste dulcinee…
Nu-ti trebuie nicio harta pentru insula asta. Cobori din vaporas si o tii drept, numa’ drept, ca nu ai alta varianta… Mergi pe marginea canalului pana la capat, trecand pe langa 1-2 terase, 1-2 pensiuni, niste livezi… Apoi dai de un mic muzeu despre istoria lagunei, dai de o biserica bizantina – Santa Fosca (sec. 11) si, in capat de tot, te asteapta punctul de atractie nr. 1 al insulei: Santa Maria Assunta, poate cea mai frumoasa biserica a Venetiei – spun unii mai destepti decat mine.
Fondata taman in 639 (cea mai veche cladire din laguna!), biserica este laudata pentru interiorul foarte frumos, de la tavanul din lemn, pana la podeaua din marmura si mozaicurile considerate printre cele mai frumoase din lume. Desi a suferit restructurari mari in 1008, exista inca parti originale.
Din clopotnita ei, in zilele senine, se vede foarte frumos laguna si poti vedea si muntii!
Acum 11 ani am apucat sa intru si eu in toate si bine am facut, ca anul asta nu mi-a iesit:
Sub cod rosu totul era inchis, iar, cand n-a mai fost cod, a fost… tarziu. Am debarcat pe insula la final de zi, cand toate erau cu lacatul pe usa.
Livada cu sculpturi – cum ii zic eu – aflata in acelasi perimetru mic, ramane pentru mine un alt punct de interes de fiecare data cand ajung aici.
Si, mai nou, sunt fascinata de istoria hanului din drum – Locanda Cipriani.
Am auzit in urma cu niste ani numele familiei Cipriani – business cu restaurante, hoteluri, produse etc. prin toata lumea. Stiam si de celebrul Harry’s Bar din Venetia, unde isi facea veacul Ernest Hemingway, dar unde veneau si alte zeci de personalitati. De aceea, cand am vazut hanul de pe insula, am vrut sa aflu mai multe.
Wow, cate celebritati i-au trecut pragul!!! Unii au locuit aici – ca Ernest Hemingway, altii au mancat aici, altii au venit aici pentru anumite evenimente sonore ale vremii, iar unii au baut doar o cafea, in timp ce schitau ceva pe o bucata de hartie – hartie care a capatat valoare de obiect de muzeu.
Familii regale (chiar si Regina Angliei), Maria Callas, Winston Churchill, Charlie Chaplin, Marc Chagall….
Greta Garbo si Ingrid Bergman au stat aici la aceeasi masa. Si-au potolit foamea aici Kirk Douglas, Henry Fonda, Liz Taylor, Anthony Quinn, Audrey Hepburn, Bette Davis, Tom Cruise, Liza Minelli, Gerard Depardieu, Jack Nicholson, Al Pacino, regizori celebri, cantareti celebri printre care Rod Stewart, Mick Jagger, Elton John si… hai ca pierd ultimul vapor daca mai continuu lista.
Dupa ce imi vars ficatii alergand pana in statie – pentru ca stiam din martie ca ultimul pleaca devreme – aflu ca acum, in vremuri normale, am chiar doua variante de transport, ceea ce ma face sa iau pozitia “pe loc repaus”.
Lumea, asa putina cata a venit la ora asta pe insula, e suficienta cat sa umple tot vaporul care a tras la mal. Ehe, pai stati sa vedeti lux pe capul meu, acum cateva luni:
Cursa privata, as putea spune, avand in vedere ca domnu’ conducator a venit si m-a ridicat de pe mal doar pe mine…
Cu Torcello se termina turul celor 3 insule. Ma duc la o balaceala in mare, pe insula care ofera o plaja perfecta, cu un nisip fin si o apa pe care… nu am prins-o calda niciodata haha.
LIDO
Lido e doar la o aruncatura de batz de Venetia, daca iei vaporetto care trebuie. O simpla traversare de 10 minute si gata, esti pe insula.
A fost cea mai importanta statiune litorala din Europa, la inceput de secol 20! Tare, nu?
In secolul 21, cand am descoperit-o eu, mi s-a parut o statiune cocheta, cu vile absolut splendide, cu hoteluri spectaculoase si cu localnici extrem, da’ extrem de relaxati!
In martie 2021, in plin cod rosu, mergeam agale spre plaja, pe strada principala pustie, si nu stiam cum sa ma ascund la vederea patrulei de politie. Ma simteam ca aterizata din Luna si mi-era ca ma salta astia si ma duc sa faca experimente pe mine.
Am fost de 3 ori pe insula, in perioade diferite, si, daca stau sa ma gandesc, nu am prins-o niciodata aglomerata, ceea ce am considerat a fi un privilegiu!
Cu o plaja luuunga, un nisip ultra fin, cu portiuni pline de scoici taman bune sa-ti împutã valiza J, cu o mare (cel putin aparent) prietenoasa, Lido poate fi o excelenta optiune de litoral. Repet, la doi pasi de Venetia.
In august 2010 am intrat in mare (nu, nu imbracata), in schimb, in martie si octombrie 2021 mi-am bagat picioarele. In apa. Ca era prea rece… Rece pentru mine, caci am vazut temerari care s-au aventurat in larg chiar si in octombrie.
GRAND HOTEL DES BAINS
2010 2021
Stand pe plaja din Lido, nu ai cum sa ratezi cladirea impunatoare. Cand am vazut-o prima oara, parca simteam ca respira dintr-o glorie trecuta. Si asa era!
Este Grand Hotel des Bains, un fost hotel de lux. Abandonat…
A fost construit in 1900! Era ca un magnet pentru turistii bogati. In timpul multor editii ale Festivalului de film de la Venetia, o gramada de vedete au fost cazate aici.
Thomas Mann a stat in el in 1911, fiind inspirat pentru romanul sau, Moartea la Venetia. De altfel, Visconti a facut filmul dupa cartea lui Mann fix aici, in 1971.
Ca sa nu mai zic ca hotelul “a jucat rolul” Hotelului Shepheard’s din Cairo, in pelicula Pacientul Englez.
Eu am prins hotelul santier in 2010 – fix anul in care a fost inchis pentru a fi transformat intr-un complex de apartamente de lux. Nu mica mi-a fost mirarea cand, revenita pe Lido dupa 11 ani, am gasit hotelul in aceeasi stare jalnica… Nu stiu de ce. Pacat.
In schimb, alt hotel istoric a ramas in picioare si inteleg ca e marea fitza a locului, multe celebritati calcandu-i pragul – Hotel Excelsior, un hotel de 5 stele, construit in 1907. Realizati, nu? Cand noi ne ocupam cu rascoale…
Nu am ajuns niciodata la el, pentru ca, luând Lido la pas, m-am panicat nu ca am mult de mers pana acolo, ci ca nu mai prind niciun vaporetto la intoarcere si raman pe insula si sunt nevoita sa imi iau camera la hotelul de lux haha.
In schimb, l-am admirat de la departare, de pe un dig. E huge! A, stati ca nu v-am zis ceva foarte tare: la inceput de secol 20 era cel mai mare hotel din lume!
Bai, nene, habar nu aveam ca pe Lido poti avea parte de unul dintre cele mai frumoase apusuri de soare ever!!!
Ma indreptam spre vaporetto sa ma intorc in Venetia cand… vad lumea stransa ca la urs, pe marginea apei. Perechi de indragostiti si fotografi cu aparate smechere, biciclisti opriti din drumul lor, localnici pe pontoane si… eu, curioasa nevoie mare – toti uimiti in fata unui cerc imens de foc, care se lasa in mare. Nu stiu de cand n-am mai vazut soarele atat de mare!
N-am avut ce face cu telefonul meu in fata acestui apus impresionant, asa ca m-am bucurat de el cu ochiul liber.
Apoi am traversat inapoi spre Venetia, citind rapid intr-o carte despre alte insule care merita vazute dupa ce ai terminat cu cele turistice.
Apropo de locuri turistice, am ajuns in Piata San Marco. E plina de oameni! Venetia isi revine post-covid, imi spun… si imi dau seama ca asa cum am vazut-o eu in martie, nu o s-o mai vad niciodata!
