Recunosc, nu stiam mai nimic despre Torino. In afara de Giulgiu, Fiat si Olimpiada de iarna de acum multi ani, chiar nu auzisem sau citisem despre altele…
E o destinatie asupra careia m-am decis mai mult din lipsa de variante, blocata fiind la Venetia de Revelion. Covidul si certificatele verzi solicitate au lasat la vatra multi angajati din domeniul feroviar, asa ca uite-ma cum faceam eu plimbari la gara din Venetia in fiecare dimineata si seara sa vad daca a doua zi pleaca vreun tren rapid.
Solutia salvatoare a fost un tren privat, cu care am ajuns, via Milano, la Torino.
Eram pe relax, propunandu-mi doar sa ma plimb, nu sa si vizitez. Dar… socoteala din tren nu s-a potrivit cu cea din targ: in cele doua zile jumate cat am stat, nu m-a lasat sufletul si am tot vizitat!
Mi s-a mai intamplat sa pic din cer in anumite locuri de pe planeta fara sa stiu o iota despre ele. Bun, acum existã salvatorul google, dar inainte de internet, cand nu aveam nici ghid la mine, stiti ce faceam? Ma duceam la prima tutungerie sau la primul magazinas de suveniruri si ma uitam la vederi. Cel mai la indemana ghid ever, credeti-ma!
Vedeam ce imagini pun oamenii locului pe cartile postale, le intorceam si citeam numele respectivelor obiective turistice dupa care, ingenua, il intrebam pe vanzator: “sorry, asta unde e in oras?”. Si uite asa incepeam explorarea locului J)).
Acum, pana sa ajung la vederi sau sa caut pe google, mi-a taiat calea bus-ul turistic hop on hop off.
Normal ca l-am luat, ca doar nu era sa ratez un tur care sa ma ajute sa imi fac o prima idee despre un oras absolut nou pentru mine!
Dupa ce am inghetat o ora la etajul descoperit al bus-ului, incercand sa prind tot ce auzeam pe casti, am coborat si am pornit la pas.
CATEDRALA DIN TORINO
Nu mi-am imaginat niciodata ca pot fi atat de atinsa de atmosfera dintr-o biserica, fie ea si Catedrala! Am fost in multe. Unele m-au coplesit cu grandoarea lor, altele cu istoria lor, altele cu simplitatea lor, dar aici, de cum am intrat, am patruns in atmosfera inca prezenta a Craciunului, cu scena Nativitatii (am fost in ianuarie).
O scena a Nativitatii absolut impresionanta, construita din polistiren, piatra, lemn, fier si lut, avand nu mai putin de 120 de personaje in diverse ipostaze din viata de zi cu zi, personaje facute din teracota, apoi pictate si costumate. Un ansamblu lucrat in cele mai mici detalii, un tablou perfect, insotit de o muzica extrem de emotionanta. Credeti-ma, nu imi venea sa mai plec!
Stateam si ma uitam fascinata la fiecare statueta, la fiecare detaliu de pe case, la animale, obiecte. Am invatat muzica pe dinafara, muzicã ce m-a urmarit zile in sir.
GIULGIUL DIN TORINO
Vanzatoarea de suveniruri religioase din Catedrala ma intreaba daca vreau sa imi arate locul unde e Giulgiul. Faimoasa panza folosita la acoperirea lui Hristos dupa ce a fost dat jos de pe cruce??? Frateee, nici macar nu stiam ca e chiar aici. Ce varza sunt…
Ma duce intr-un colt linistit, retras, unde cativa oameni se roaga, si imi sopteste sa nu imi fac sperante sa vad giulgiul, ca nu o sa-l vad….
In spatele unui geam se aflã o cutie de 5 metri lungime si 1,60 metri latime, acoperita cu un material pe care sta o coroana de spini. In interiorul acelei cutii se afla giulgiul. Deasupra ei este un tablou cu reproducerea a ceea ce ar fi chipul lui Iisus impregnat pe giulgiu.
Ma uit pe un pliant din apropiere: giulgiul a fost luat de la Ierusalim si dus in Cipru, apoi in Franta, unde a intrat in posesia familiei Savoya, in 1453. In 1578 e transferat la Torino. In 1694 este pus in Capela spectaculoasa din spatele altarului Catedralei. (Capela a fost grav avariata in urma unui incendiu in 1997, dar giulgiul a scapat intreg, fiind salvat de un pompier! Si a fost mutat unde se afla acum.)
Donat prin testament Vaticanului (atunci cand Regele Umberto II de Savoia a murit), cu singura conditie sa nu fie scos vreodata din Torino, Giulgiul este expus doar cand vrea Papa de la Roma… Cam din 10 in 10 ani sau hai, si la 5 ani, daca se comemoreaza ceva sau e vreun eveniment important. (Ultima oara a fost expus in 2015).
In Catedrala ruleaza un film interesant despre giulgiu si urmele de pe el. Am stat si l-am urmarit, sa inteleg cum a fost Iisus invelit in acea panza, unde ce urme sunt, cum a fost afectata panza de mai multe intamplari nefericite…
Normal, am citit ulterior si teoriile de la polul opus, teorii care desfiinteaza veridicitatea giulgiului. Mai ales ca in 1988 panza a fost supusa probei de datare cu radiocarbon si rezultatul a plasat-o undeva intre 1260-1390. Biserica Catolica a acceptat rezultatul, dar pledeaza in continuare pe faptul ca autenticitatea nu ii poate influenta calitatea de obiect de cult.
Cu toate teoriile, mie mi-a placut atat de mult aici, in Catedrala, incat am revenit in fiecare zi!
Sfat: de evitat duminica dimineata. In momentul in care am vazut coada asta, am zis ca nu voi intra vreodata in Catedrala. Doar ca spre seara intri fara nicio problema. Si in alte zile din saptamana. (Acum nu stiu cum o fi in full sezon…)
PALATUL REGAL
Fostã resedintã a familiei Savoya, Palatul Regal e de vizitat, parerea mea. Si Palatul cu apartamentele familiei, dar si gradinile si Armureria Regala.
Mi-as fi dorit sa mai vad ceva ce exista in Biblioteca Regala a Palatului: desenul in cretã rosie al lui Leonardo Da Vinci:
Datând cam din 1512, este in general acceptat ca fiind un autoportret al lui Da Vinci, de pe la varsta de 60 de ani.
Din motive de conservare, doar o singura saptamana pe an este expus desenul. Nu, nu m-am nimerit in saptamana aia…
Un lucru care mi-a placut mult la Palat este ca are, practic, conexiune directa cu Catedrala!
Altarul spectaculos – locul unde era tinut inainte giulgiul – poate fi vizitat doar daca iti iei bilet pentru Palatul Regal. (In Catedrala intri fara sa platesti bilet, dar o poarta bine ferecata opreste accesul inspre Palat.)
Poti petrece ore bune in Palatul Regal, fara a pune la socoteala gradinile. Eu le-am prins iarna si mi-au placut, asa ca imi imaginez cat de misto sunt primavara sau vara.
Seara, Palatul Regal atrage trecatorii – fie ei turisti sau localnici – prin spectacolul de video mapping.
Nu dureaza mult si e in bucla, asa ca, daca ai ratat inceputul, poti sta sa vezi tura urmatoare integrala.
MUZEUL CINEMATOGRAFIEI (MOLE ANTONELLIANA)
Am vazut din prima cladirea si, chiar daca n-as fi vazut-o, as fi cautat-o, pentru ca jdemii de suveniruri, de la magneti, la sticle cu bautura, dulciuri, bibelouri etc. au forma acestei cladiri inedite care adaposteste Muzeul National al Cinematografiei.
Stiti ca a fost candva cea mai inalta constructie din lume?!? Habar nu aveam! In secolul 19, pentru o perioada, a fost, intr-adevar, cea mai inalta cladire din lume, cu cei 167 metri ai sai.
Initial a fost gandita de arhitectul Alessandro Antonelli (de unde si numele…) ca sinagoga, in 1862. Cativa ani mai tarziu a fost finalizata de primaria orasului si a devenit centru de expozitii si sediul Muzeului Cinematografiei. Un scenograf elvetian si-a aratat talentul in amenajarea muzeului, devenit unul dintre cele mai importante de acest gen din lume!
Daca iti faci rezervare din timp, poti urca in cupolã cu un ascensor panoramic, pentru a te benocla de la inaltime la intreg orasul. Eu, venind ca o floare in Torino, am ratat urcarea, dar nu si vizita in muzeu.
Foarte interesant facut muzeul, pe verticala, pe 6 etaje, iar, daca esti pasionat de fotografie, de exemplu, aici e de tine! Am vazut niste camere foto vechi de am ramas… ca la fotograf J.
Ca vizitator, afli si cum se realizeaza secvente si efecte din film, pas cu pas, vezi costume folosite in filme, echipamente, scenografii, obiecte de decor; exista experimente care iti exemplifica anumite efecte, personaje celebre cu care iti poti face poza, astfel ca poti merge linistit in muzeu si cu copilu’.
Apropo de “copil”: eu am fotografiat masa de montaj de mai sus, de ce credeti? Pentru ca… nu radeti… eu am prins-o!!! Cand eram mica si jucam in filme, intram in cabinele de montaj si vedeam cum taie specialistii din pelicula, la propriu, cum sincronizeaza imaginea cu sunetul. Va dati seama ca in fata acestei mese m-am simtit un dinozaur haha.
Marea Aulã a Templului, in centrul constructiei, iti ofera un loc in care iti poti odihni oasele pe niste sezlonguri comode, uitandu-te pe niste ecrane mari la diverse proiectii cinematografice.
Si de aici poti urmari si spectaculoasa urcare pe cablu a liftului care te duce in cupola.
CE MAI POTI VEDEA IN TORINO
PIAZZA SAN CARLO
Considerata cea mai frumoasa din oras, Piazza San Carlo a fost realizata in secolul 17 de arhitectul regal, dupa modelul pietelor regale pariziene. E un fel de salon al orasului, loc de evenimente istorice, dar si de mitinguri, concerte, evenimente sportive.
Are doua biserici gemene, iar sub arcadele din piata se gasesc unele dintre cele mai cunoscute cafenele istorice din oras. Caffè San Carlo, Caffè Torino, inaugurata in 1903 (unde am fost si despre care scriu un pic mai jos) si Confetteria Stratta, cu mobilier din 1836!
PIAZZA CASTELLO SI IMPREJURIMILE EI
Buricul targului, i-as zice eu, ca asa imi place sa identific in fiecare oras centrul centrului.
In jurul Pietei Castello ai obiective turistice sa iti ocupi o vacanta intreaga la Torino! Si de aici pornesc si strazile celebre de shopping.
Pe langa Palatul Regal si Catedrala, ai Palazzo Madama, fost castel, care adaposteste muzeul de arta antica. Aflat chiar la doi pasi de Palatul Regal si de gradini.
Fix din fata lui pleaca Via Garibaldi – strada celebra de shopping. Normal ca am strabatut-o cap-coada J.
Un pic mai incolo, o cladire m-a impresionat maxim! Aveam sa aflu ca este Palazzo Carignano, fost resedinta privata a Printilor de Carignano, in prezent sediul Muzeului Risorgimento.
Cand a fost construit, in secolul 17, a socat opinia publica, prin utilizarea caramizilor aparente.
MUZEUL EGIPTEAN
Aflat intr-un palat din secolul 17, muzeul este al doilea cel mai important muzeu egiptean din lume, dupa cel din Cairo! (Pe podium este si Londra cu colectiile sale foarte tari din British Museum.)
Mi-am dat seama ca e mega important acest muzeu si dupa numarul mare de… suveniruri egiptene vazute prin tot orasul, de la magneti pana la statuete, cani, pixuri si diverse accesorii.
Eu l-am pus pe lista pentru data viitoare.
In doua zile jumate n-aveam cum si n-aveam nici de gand sa vizitez toate muzeele din Torino, mai ales ca imi propusesem sa merg pe jos, sa vad, sa simt orasul.
Recunosc ca am fost extrem de incantata de multe locuri. Torino e un oras elegant, cu palate, cu piete mari, spectaculoase, cu cladiri deosebite, cu arcade care tin kilometri intregi, cu cafenele istorice, cu galerii si cu un Mercato Centrale plin de targoveti si oferte de mancare (printre care carne de cal si de magar…).
Poarta Palatina – una dintre portile romane cel mai bine pastrate – este, din cate am vazut, loc de intalnire pentru livratorii de mancare. Fie existã in zona un restaurant de unde isi comanda tot orasul, fie baietii astia o pun de-o revolta…
Torino, sau cel putin centrul vazut de mine, e plin de astfel de galerii frumoase, cu restaurante, magazine si chiar cinematografe! Emana atata eleganta, incat am simtit nevoia sa ma duc sa imi cumpar o rochie de seara si pantofi cu toc. Noroc ca m-am luat cu altele…
Pana si cismelele arata inedit aici, in Torino. Au devenit un brand atat de puternic al orasului, incat poti sa iti cumperi un magnet de frigider sau chiar un bibelou cu aceasta cismea verde. (Apa potabila e buna si te ajuta sa faci economii la apa imbuteliata…)
ORASUL CAFENELELOR
“Ce tare, te duci in orasul cafenelelor!” – imi spunea incantata o prietena atunci cand mi-am luat biletul de tren.
Nu am fost la fel de entuziasmata, avand in vedere ca eu nu beau deloc cafea. INSA, cand am ajuns aici si am intrat in prima cafenea istorica, mi-am dat seama ca nu trebuie sa fii bautor de cafea ca sa traiesti experienta.
CAFÉ FIORIO
Am auzit de ea in bus-ul turistic, am si vazut-o din mersul masinii, asa ca tzup tzup, am pornit catre ea cum am coborat din tur.
Deschisa in 1780, a fost martora multor miscari, a fost gazda aristocratiei, apoi a politicienilor de la varf, dar si a unor celebritati, printre care Mark Twain.
Am stat la coada sa astept eliberarea unei mese, dar am avut timp sa studiez vitrinele cu prajituri si sa aud de la chelneri care sunt cele mai cerute produse…
Pe langa un platouas cu prajiturele, mi-am comandat celebra prajitura gianduiotto!
Torino se lauda cu o traditie seculara in arta fabricarii ciocolatei. Brandul lor este bomboana/prajitura de ciocolata in forma de… lingou, de trapez, numita gianduiotto. Asa ca nu o puteam rata tocmai intr-o cafenea istorica. (Bine, recunosc, ulterior mi-am cumparat si bomboane gianduiotti – se vand varsat, peste tot in oras! Si, daca ma lua valul, imi luam si magnet sau pusculita in forma bomboanei. Dar nu m-a luat.)
In urma “studiului” facut cat am stat la coada, mi-am comandat si zabaione – o bautura buna rau, italiana get-beget, facuta din galbenus de ou, zahar si vin, ceea ce mie mi-a dat o stare de euforie haha.
CAFFE’ TORINO
In Piazza San Carlo, una dintre cafenelele celebre este aceasta Caffe’ Torino, care dateaza din 1903!
Interiorul este spectaculos si mi-a placut si compartimentarea. Nu mai zic de oferta bogata de produse.
Am mers din nou pe clasica prajitura gianduiotto. Si un cocktail non-alcoolic senzational, la care am primit moca si un platouas cu niste tartine extrem de bune. Saru’ mana pentru masa!
Cafeneaua mai iese cu ceva in evidenta: chiar in fata ei, pe trotuar, este un taur. Conform traditiei, trebuie sa iti freci pantoful de… scuzati, ouale taurului, ca sa ai noroc. Normal ca m-am conformat, doar nu eram fraiera! Acu’ sa vad cate numere imi ies la 6/49…
N-am reusit deloc sa intru in Confetteria Baratti&Milano, aflata chiar in centru, pentru ca mereu era coada mare la intrare, iar pentru mine timpul era pretios. Cafeneaua dateaza din 1858 si a fost loc de intalnire a protipendadei torineze.
Alaturi de ea este micuta Caffè Mulassano. Mica, mica, dar celebra! Eu am intrat pentru ca mi-a placut mult cum arata si pentru ca… muream de foame. Mi-am cumparat doua tramezzini mici (sandwich-uri triunghiulare facute cu paine moale, fara coaja), si abia dupa cateva zile am aflat ca fix in aceasta cafenea au fost inventate aceste tramezzini! Cica aici, aceste sandwich-uri ating culmi haute cuisine. Ma rog, mie mi-au potolit foamea, ceea ce le-a dat o valoare inestimabila haha.
…si uite cum s-au dus cele doua zile jumate. Pline ochi cu de toate – pana si intr-un magazin de haine am reusit sa intru.
Am venit intr-un oras unde nu ma tragea atza deloc, dar din care am plecat incantata si deja avand in cap planul de revenire. Fiindca imi imaginez ca, atunci cand e vreme frumoasa, orasul e si mai plin de viata decat l-am vazut eu acum. In plus, chiar mai am locuri de vazut si o gramada de chestii de mancat J.
