Cat de mult ne-a schimbat pandemia asta obiceiurile… Ma refer acum la alea bune. In cazul meu, obiceiul de a pleca in fiecare an, de ziua mea, in lumea larga.
„Lumea larga” pentru ziua mea din 2020 trebuia sa insemne Asia, numa’ ca ne lovi pandemia si fix atunci am fost toti inchisi in case. (Puteti citi aici despre asta si, mai ales despre destinatiile mele aniversare de pana atunci).
Ce nu am scris atunci, gandindu-ma ca poate vine politia si ma salta, a fost ca am fugit un pic din casa, pentru a simti si eu ziua mea de nastere. Chiar si pentru cateva minute!
Pana in poarta Palatului brancovenesc de la Mogosoaia am ajuns. Mi s-a parut cel mai apropiat loc frumos de casa mea. Bineinteles ca nu aveam voie sa merg acolo, nu mai zic sa intru.
De cum am intrat in curtea Palatului, cativa jandarmi si paznici ai complexului s-au cam socat cand au vazut o fiinta vie…
Le-am explicat ca e ziua mea, i-am servit cu bomboane bune, mi-au urat toate cele si… cale batuta stanga-mprejur, pentru ca si ei, saracii, se temeau sa nu fie trasi la raspundere ca lasa o evadata libera.
La un an dupa, de ziua mea in 2021, m-am enervat pe pandemie si mi-am propus sa ma duc direct in… Wuhan, China haha. La vremea respectiva era, fara indoiala, cea mai sigura destinatie de la Planeta!
N-am ajuns. Nici acolo, nici in alt colt din Asia, ca restrictii inca existau la greu, fir-ar. Prea multe necunoscute ca sa calatoresc departe de casa. Asa ca mi-am decis plecarea de ziua mea pe ultima suta de metri si am zis „Italiaaa”!
Deloc simplu, avand in vedere ca Italia era sub cod rosu fix unde mi-am inceput eu vacanta aniversara – Venetia. Despre cat de… neimaginat, socant, incredibil arãta Venetia sub cod rosu, puteti citi si vedea in ce am postat atunci. Nu cred ca veti mai vedea vreodata Venetia asa!
Fix ziua mea m-a prins la Florenta si m-am bucurat cum am putut de ea – plimbari fara masca, mancare la pachet (pentru ca restaurantele erau deschise doar pentru livrari), privilegiul de a vedea un oras mega turistic fara turisti.
Bun, si a venit 2022. Hai ca s-au mai relaxat treburile pe planeta, asa ca am putut indrazni mai mult decat in anii anteriori. Prin urmare, am plecat spre unul dintre locurile din „my wishlist”:
INSULELE FEROE
Nicio grija, mi-am spus. Sunt, totusi, in Europa, chiar daca in Ocean, undeva intre Scotia, Islanda si Norvegia.
M-am uitat pe site-ul MAE, am vazut ca Insulele Feroe tin de Danemarca, dar cer pasaport, in rest… nimic. Pai e perfect! Mi-am bagat in valiza hainele de iarna, ca acolo e inca iarna, am mai indesat 2 borcane cu dulceata sa le fac cadou, plus 2 cartuse jumate de tigari pe care urma sa le duc unei prietene in Anglia (in UE fiind admise 4 cartuse, pentru Londra asumandu-mi riscul).
Trei zboruri, nene. Bucuresti-Amsterdam-Copenhaga-Feroe. Asta a fost cea mai buna si rapida solutie pentru datele dorite de mine. Cine ma stie fricoasa de zbor, ar putea sa imi dea un premiu pentru curajul de a lua trei avioane unul dupa altul. L-as merita pe deplin! Dar stiti ceva? N-am avut timp sa imi fie frica. Legaturile intre zboruri au fost atat de scurte, incat nici n-am avut vreme sa ma panichez!
ZBOR CU ESCALA
KLM ne anunta ca masca e inca obligatorie pe zboruri. Ne conformam cu totii.
Astia cu transferuri suntem anuntati inca din timpul primului zbor la ce poarta sa mergem imediat ce coboram din avion. Mie mi se spune ca am escala suficienta incat sa nu imi fac griji. Am 40 de minute, iar poarta de la care pleaca zborul meu cu nr 2 e aproape.
Hai pe bune?? De n-am bagat, nenica, o fuga pe culoare lungi, scari urcate si coborate, curbe luate in viteza, etaje schimbate… Nu mai tineam minte sa fie atat de mare aeroportul din Amsterdam.
Am ajuns la poarta de imbarcare cu limba scoasa, cand toata lumea era deja acolo.
Al doilea zbor, Amsterdam-Copenhaga, scurt, dar si transferul meu al naibii de scurt: 20 de minute!
Am inceput sa ma ingrijorez de pe la jumatatea zborului, cand nicio stewardesa n-a mai venit la mine sa imi spuna la ce poarta sa merg, cat de departe este etc etc. Doi pasageri au fost mutati cu tot cu bagajul de mana in fata, pe locurile de business inca disponibile. Hm… Mi-era clar ca sunt cei cu legatura foarte scurta. Ii ajutau sa fie mai aproape de iesirea din avion, sa iasa imediat.
Ma uit la ceas si imi dau seama ca timpul escalei se scurge, iar noi inca nu aterizam. Apas pe butonul de deasupra – prima oara in viata mea, de cand zbor – o rog pe prima insotitoare de bord venita la mine sa imi spuna cum sa fac, ca am transfer foarte scurt si n-as vrea sa pierd avionul. Ma blochez cand femeia se uita compatimitor la mine si imi zice: „nu cred ca il veti prinde”.
Mi s-a ridicat sangele in cap! Pai cum??? De ce? Compania aeriana iti da biletele in cunostinta de cauza, conferindu-ti tie, ca pasager, siguranta.
Incep sa ma agit, mai ales ca femeia m-a abandonat. Nu ma las, ma duc in fata si o rog sa ma mute si pe mine in zona de business (eu sunt pe randul 15, la iesirea de urgenta). Imi arata ca nu mai e niciun loc liber, ridica din umeri si iar ma ia cu „sorry, n-am ce face”. Ma enervez, mai ales cand aflu ca cei doi din fata trebuie sa prinda fix acelasi avion spre Feroe ca si mine.
Ma intorc la loc. Ma gandesc sa ma duc la fiecare om de pe randurile 1-14 cu „saru’mana”, sa ma lase sa trec imediat ce putem iesi din avion. Imi fac si o fraza in cap, dar apoi ma las pagubasa.
Ma enervez atat de tare ca sunt tratata diferit fata de altii in situatia mea, incat atrag atentia insotitoarelor de bord. Le vad ca vorbesc intre ele. Vine sefa de cabina la mine si imi spune ca singurul lucru pe care il poate face e sa vorbeasca la sol sa vada daca avionul ma poate astepta. Avion cu decolarea in 30 de minute, iar noi inca in zbor. Nu mai zic ca tre’ sa schimb si terminalul, dupa cum vad pe bilet.
Toti vecinii mei vad ca sunt deja iritata. Nu m-ar deranja sa stau pe banii KLM o noapte la Copenhaga, dar deja se complica multe – pierd prima noapte de cazare, pierd excursia de a doua zi, practic pierd din vacanta mea in Feroe si asta chiar nu vreau!
Aterizam, inca rulam. Si eu rulez in scaunul meu, de nerabdare…
Avionul opreste cu doar 10 minute inainte de a decola urmatorul. Sar din scaun, deschid compartimentul de bagaje, trag de o gentuta si imi cad in cap valiza mea si haina femeii de langa mine, femeie care se sperie sincer. In doua secunde sunt cu valiza pe culoar si cu geaca vraiste sub brat si… partieee!!!
O sa va mire ce va spun, dar cu „sorry, please, sorry, I have to catch a flight, sorry, thank you”, absolut toata lumea de la randurile 14 in jos m-a lasat sa trec. N-am lovit pe nimeni, n-am trecut peste nimeni. Adevarul e ca n-am vazut pe nimeni grabit sa isi ia bagajul si sa se puna protap pe culoar, ca la noi. Toti erau pe relax.
Nici nu stiu ce tampenii am mai indrugat in engleza, dar am ajuns la usa avionului in mai putin de 10 secunde! Record mondial, cu siguranta J.
Cand m-a vazut sefa de cabina, a exclamat socata: „ati reusit!?!” Cate imi venea sa ii zic… Am intrebat-o in timp ce ieseam in goana: „what gate??”
La capatul burlanului ma astepta o persoana cu vesta galbena. N-am apucat sa o intreb unde e poarta A17 de care tocmai aflasem, ca mi-a aratat directia si mi-a spus ca avionul ma asteapta.
Am alergat ca nebuna. Ii vedeam in fata mea pe cei doi care fusesera privilegiati. Alergau si ei… Noroc ca poarta de imbarcare era aproape fata de cea pe care iesisem. (Nu stiu cum, ca pe bilet figura alt terminal!)
Ajunsa acolo lesinata ca dupa un maraton, vad usa inchisa. Oamenii ma linistesc, imi verifica actele, deschid si… sunt in avion!!! Doamne, e ca o victorie pentru mine! Panglica mai lipsea haha.
Avionul – plin. Se uitã toti la mine. Ce sa zic, sunt o aparitie…
Insotitoarele de bord, amabile, imi baga imediat sub nas un pahar cu apa, imi dau si bomboane de ciocolata si, dupa ce respir cat de cat, realizez ca am patruns intr-o alta lume.
O lume calma, relaxata, cu o vecina de scaun care croseteaza de cum decolam, cu doi oameni pe randul din spate care joaca macao sau ceva si cu… NICIO MASCA la orizont. Nici la pasageri, nici la insotitorii de bord!
Da, nimeni. Sunt in Atlantic Airways, compania nationala a Insulelor Feroe. Alte reguli. Alta viata J.
Cum imi recapat suflul, cum incepe si creierul meu sa gandeasca. Ma intreb cum Dzeu a putut ajunge valiza mea de cala din avionul in care am fost, in asta? Hm…
AEROPORTUL DIN VAGAR
Dupa 3 zboruri si transferuri de sarit inima din piept, iata-ma ajunsa, in sfarsit, pe taramul Insulelor Feroe, destinatie inca nedescoperita, cu stanci abrupte batute de valuri, fiorduri, colonii de pasari, case cu acoperisuri de iarba, oi lasate liber si lista poate continua…
De la peste 20 de grade Celsius si soare in Romania, la 0 grade si ninsoare, in Feroe.
Aeroportul lor, aflat pe insula Vagar, e ca o sala de asteptare dintr-o gara de-ale noastre, cu 2 porti de imbarcare una langa alta, un mic bar si un duty free in care… wow, navaleste toata lumea!
N-am vazut niciodata o asemenea sincronizare la shopping. „Ce se da?”, imi vine sa pun intrebarea din ADN-ul nostru. Pai se da alcool, in primul rand. Cam asta vad ca ia lumea.
Nu stiu daca vreun pasager, in afara de mine, a plecat din duty free spre banda de bagaje fara cumparaturi de aici. Or fi preturile mult mai mici decat in oras? (Aveam sa aflu mai tarziu care e smecheria, o sa vi-o zic in postarea despre Insule).
Pe mica banda de bagaje vin, rand pe rand, valize. Si tot rand pe rand, oamenii pleaca. Un caine adulmeca pe fiecare, doar-doar o gasi ceva suspect.
Raman singura si valiza mea tot nu apare. Se opreste si banda, cu cateva bagaje pe ea. E clar, banuiala mea de la urcarea disperata in avionul cu nr 3 s-a adeverit: pe mine m-au luat, dar valiza mea, nu…
Cainele e vesel ca si-a terminat tura. Io’s trista ca incepe aventura…
Intreb niste oameni in uniforma ce sa fac. Senini, ma trimit la un ghiseu unde, la fel de senina, o tanti imi spune: „a, se intampla frecvent. Scrieti la adresa asta si, cand vine valiza maine, poimaine, vi-o trimitem noi”. Cum?!?! Pai si eu ce fac? Nu am nimic la mine, in afara de laptop si aparatul foto. Doar ca niciunul nu imi poate tine de frig si nici nu ma spala pe dinti…
Ies din aeroport resemnata. In adidasi, cu pantaloni de trening cu vedere la glezna. Sunt zero grade si ninge.
Colac peste pupaza, un sms ma anunta ca mi se blocheaza datele mobile, avand in vedere ca am depasit limita de 50 euro. Nu inteleg. Abia am ajuns! Ceva e gresit, imi spun. Doar am sunat la Telekom inainte de plecare si mi-au spus ca sunt aceleasi tarife ca in UE, Insulele Feroe apartinand de Danemarca.
„3 minutes kiss and fly” vad pe un panou si imi dau seama ca acolo e permisa stationarea cat lasi pe cineva la plecare. Simpatic.
Nu e niciun taxi afara, asa ca o iau prin tunelul din fata mea. Foarte bine organizati, cu acest tunel care are multiple iesiri catre parcare, unde asteapta masinile venite dupa calatori.
Imi vad numele pe un panou si ma opresc acolo. Un nene ne suie pe mine si inca doi feroezi in taxi. Asa ma prind de ce am platit doar 30 euro pe o cursa care trece de pe o insula pe alta, cca 50 de kilometri: sunt cu taxishare. Nimic neplacut. Doar faptul ca soferul ruleaza cu 50 km/ora J. Din cand in cand baga piciorul in acceleratie si avem… 74. Asta a fost maximul vitezei. Pacat ca era noapte, ca macar vedeam si eu peisajul.
FARA BAGAJ…
Vremea afisata in holul hotelului ma face sa tremur si la propriu si la figurat, asa ca ma pun pe scris email catre compania aeriana, le explic ca stiti, vine ziua mea, n-as vrea sa ma prinda in chiloti. In cei de pe mine, ca pe restu’ ii am in valiza… Acolo am si sampania mea speciala, acolo am, practic, tot ce mi-ar trebui pentru zilele si noptile urmatoare. Bag asta cu ziua mea, ca sa ii iau la sentiment.
Primesc de la receptie o periuta si o mini pasta de dinti, plus niste betisoare de urechi, in caz ca nu am auzit bine ca valiza poate veni in doua zile. Atata au, cu mai mult nu ma pot ajuta. Receptionerul imi spune si el, amabil, ca faza cu bagajele intarziate se intampla in mod curent. Imi arata o valiza venita de la aeroport dupa 2 zile. Aaa, acum ma prind ce era cu bagajele abandonate pe banda: erau ale unor oameni care deja sunt cazati in Feroe, ajunsi inaintea valizelor lor… Ca si mine.
A doua zi dimineata, dupa o lunga conversatie in care aflu ca valiza e posibil sa ajunga dupa doua zile, reincep presiunea sentimentala J. Degeaba, ca nu e ca si cum s-ar duce ei dupa ea.
N-am de ales: ma duc in centrul orasului, intr-un mic mall, sa imi cumpar cele necesare. Doamne, cand vad ce preturi sunt, mai-mai ca imi vine sa nu ma mai pieptan!!!
Reduc cumparaturile la strictul strictului necesar: un deo stick mic mic, o perie de balamuc, o apa, 3 sosete (nu se vindeau la bucata) si un tricou, cel mai simplu posibil. Pe tricou si sosete am dat… 250 lei!!!
Primesc email ca „e posibil” ca valiza mea sa fie intr-un zbor care ajunge la pranz. Merg cu ghidul la aeroport, nemaiavand rabdare sa stau sa mi-o trimita ei.
Alaturi de oamenii care isi asteapta rudele, astept si eu cu sufletul la gura. Ma uit si imi pare ca imi vad valiza incarcata in carucior. Ce bine ar fi!
O angajata din aeroport merge dupa valiza imediat ce ies toti pasagerii (care da, si ei s-au oprit in duty free sa isi umple sacosele…)
Valiza mea nu apare, dar apare doamna care ma cheama la vamesii de dupa usile inchise. Hait! Ce-am facut??
REGULI INCALCATE
Sa-mi stea inima, nu altceva, cand imi vad valiza desfacuta si cu 4 maini cotrobaind prin ea!
„Aveti tigari” – il aud pe unul dintre vamesi.
„Da” – raspund eu nedumerita. Nu aveam niciun stres cu cele doua cartuse jumate. Doar suntem in Europa. Nici macar nu m-am gandit sa bag din ele in bagajul de mana, sa le imprastii. Tocmai pentru ca stiam ca sunt cu mult sub limita admisa.
„Limita e de un cartus!” – mi-o reteaza scurt omul.
Nu exista asa ceva!!!
Imi arata panoul de pe perete, precizandu-mi cel mai simplu lucru cu putinta, care pe mine ma transforma in cea mai stupida persoana ever: Insulele Feroe tin de Danemarca, intr-adevar, DAR nu sunt in Uniunea Europeana!!!
F&@#*!!! Atat de tutã sa fiu??? Da, atat.
Le explic celor doi ca tigarile nu sunt pentru mine, care nici macar nu fumez, nu sunt nici pentru cineva de pe insule, ci le duc in alta tara. Ok, oamenii inteleg, dar legea e lege. Un cartus, nicio tigara in plus. Ce e peste, inseamna taxe si amenda!!!
Dupa ce imi cade fatza, dupa ce indrug pe-acolo ceva care sa-mi dovedeasca nevinovatia, ma aventurez cu o propunere: eu le las pe toate acolo, in aeroport, intr-o caseta si le iau cand plec. Deci nu le bag in Feroe. Ce dovada mai buna ca nu fac contrabanda?…
Culmea, nu li se pare penibila ideea, doar ca… nu au asa ceva, nu exista asemenea posibilitate. Foarte rau, ma gandesc. O sa propun guvernului feroez haha.
Pare ca vamesii imi apreciaza, totusi, sinceritatea si ma pun sa platesc doar taxele, nu si amenda. Taxe in valoare de 77 de euro! Practic, am platit inca o data tigarile.
Ca sa ma consoleze, vamesul mai in varsta imi explica faptul ca amenda era de 3 ori mai mult! Pam pam.
Mi-am luat teapa cu tigarile, dar mi-am luat teapa si cu telefonul, caci da, nici cel de la call center-ul Telekom Romania nu stia ca Insulele Feroe nu sunt in UE. Si uite cum mi-am inchis eu datele mobile dupa ce deja adunasem un cost grasutz inca din primele ore pe Insule. (Ca sa va faceti o idee, costul unui minut catre Romania este de 1,25 euro, iar un MB, unul singur, costa 4,76 euro!)
ZIUA MEA IN INSULELE FEROE
Abia astept sa va povestesc ce am vazut aici! Am 3.000 de poze si filmulete facute in 5 zile! Totul, intr-o postare ampla, ca merita.
Acum va zic doar ca ziua de nastere poate fi inedita nu doar pentru ca ti-o petreci in Insulele Feroe. Ghidul cu care am plecat intr-un tur mi-a facut o surpriza afland ca lucrez in tv si m-a dus la televiziunea feroeza!
In acelasi loc sunt si televiziunea si radioul – publice. KVF.
A spus la poarta ca sunt o „colega” de tv, aflata in vacanta. Faptul ca se stiu toti cu toti pe aceste taramuri mi-a permis accesul si in redactie si in regie si in studioul lor.
Bine, le-am aratat si eu insigna mea, cred ca a contat mult haha.
Nu banuiam ca unul dintre sefii de acolo are un obicei – acela de a ridica in brate oamenii. Mai ales de ziua lor… I-am explicat de 100 de ori ca nu vreau sa isi riste viata, ca n-am mai fost ridicata in brate din copilarie si acum chiar nu e indicat, omul nu si nu.
Din pacate, la asa ceva nu ai cum sa disimulezi greutatea… Inca il am pe constiinta, sper ca nu a avut nevoie de ingrijiri medicale.
Nu se filmeaza nimic de ziua mea. Ba, mai mult decat atat, aflu ca e zi libera si la Stiri. Miercurea??? Da. Miercurea nu se lucreaza la ei. Nici macar un buletin de stiri nu au.
Il intreb pe om ce se intampla daca, totusi, apare ceva de breaking news taman miercurea.
In cazuri extreme emit, imi raspunde, insa nu parea sa fi avut vreodata un caz extrem.
Ziua mea a curs apoi normal, ca o zi misto de vacanta, cu trasee prin locuri inedite. Noroc ca luasem la mine niste „elemente” care sa imi aduca aminte, totusi, ca sunt aniversata.
Credeti ca am scapat de peripetii? Nici gand! Despre ele… in episodul urmator, doar ca tre’ sa aveti putintica rabdare, sa ma pun pe scris. Inca nu functionez ca Netflixul, sa pun toata seria deodata J.
