In toate vizitele mele prin orasele din lumea larga mi-am cautat cazari la preturi ok, dar sa fie in buricul targului! Sa-mi fie mie usor sa ma misc rapid in toate directiile, sa am multe metrouri la indemana, sa pot duce oricand la hotel papornitele cu tot felul de cumparaturi, sa ma pot schimba rapid daca o ploaie torentiala m-a facut ciuciulete si, foarte important, sa ma simt in siguranta, fiind de cele mai multe ori calator singur.
La Londra mai am un motiv pentru care vreau sa stau langa punctul zero al orasului: in West End, esti practic in mijlocul teatrelor! O zona fascinanta in care, cum intorci capul, dai de un teatru care isi promoveaza musicalul sau piesa, sau te nimeresti in usa celebrei Royal Opera House Covent Garden.
Seara, zona capata viata nu numai pentru ca e plina de restaurante, baruri, pub-uri, magazine, ci si pentru ca, in jur de ora 7, lumea se inghesuie sa intre sa vada un spectacol. E atat de plin de viata totul! Iar pe la 10 si ceva, ora la care se cam termina toate, e o forfota nebuna pe strazi, cu sute de oameni entuziasti de ce au vazut, care comenteaza, rad si abia asteapta sa dea pe gat o bere intr-un pub.
Langa hotelul unde stau eu, sunt mai multe teatre. In unul dintre ele deja am vazut doua musicaluri, la distanta de cateva sezoane.
In altul, aproape lipit de hotel, se joaca piese de teatru. Asa ca nu aveam cum sa ratez afisul din care mi-a sarit in ochi nimeni alta decat actrita americana Amy Adams. Wow! Ce tare!
Primul film cu ea care imi vine in cap e O noapte la muzeu J. Apoi Julie&Julia. Sau Man of Steel, Her, Batman vs Superman. Googãlesc un pic sa imi verific memoria si, ce sa vezi, aflu cu surprindere ca Amy s-a nascut in Italia, in Vicenza! Habar nu aveam.
Femeia are in palmares doua Globuri de Aur, 6 nominalizari la Oscar si inca alte 7 la BAFTA!
Si o faza super tare: a fost de 3 ori in Topul celor mai bine platite actrite din lume!!!
AMY ADAMS IN WEST END
„Menajeria de sticla, piesa de teatru de Tennessee Williams” – vad pe afisul teatrului. Aflu ca e debutul lui Amy Adams in West End-ul londonez.
Desi am mai vazut nume mari pe afise, nu m-am ingramadit niciodata sa merg la teatru in Londra, de teama ca nu inteleg multe din ce vorbesc oamenii aia acolo. La musicaluri, in schimb, ma bag oricand! Unde nu inteleg, macar imi place melodia haha. Asa am vazut-o, tot intr-un teatru de pe „strada mea”, pe Glen Close, in musicalul Sunset Boulevard. M-am simtit tare smechera ca am putut fi in sala. Pentru ca pare o lume intangibila pentru noi, lumea astora de la Hollywood…
Trec pe langa teatrul unde joaca Amy Adams, ma bucur sa respir acelasi aer londonez cu ea, dar imi vad mai departe de drumurile mele.
Pana azi, cand, mergand inspre hotel, cine credeti ca imi iese in cale? Fix Amy Adams!
Cu o masca ffp2 pusa corespunzator, Amy sta in picioare, intr-un intrand de serviciu al teatrului, si da autografe.
E pranz, cu cateva ore inainte de reprezentatie si, nu stiu cum si de ce, are sesiune de autografe.
Acum ma prind la ce stateau oamenii din coada pe care am vazut-o de la distanta, toti cu masca pe fata. Si eu care credeam ca stau la teste covid…
Ma uit ca proasta-n targ la ea, pironita in loc. Vad repede care e miscarea si imi zic: „pai hai si io la coada”, ca daca nici eu nu am in ADN statul la coada J…
Ma asez frumusel, incantata de ideea de a-mi face un selfie cu o celebritate de la Hollywood, cand aud o voce rece suflandu-mi in ceafa: „Aveti bilet?”
Ma intorc. Un nene bodyguard ma priveste impenetrabil si realizez ca ne verifica pe toti cei asezati ultimii la coada.
Fac si io pe niznaiu’ si intreb… ce bilet?…
„Bilet la piesa. Daca nu aveti bilet la piesa, nu puteti lua autograf”.
Ahaaaa, deci asa merge treaba. Nu vine oricine sa se puna la coada sa se pozeze cu tanti Amy. Tre’ sa si cotizezi.
Plec resemnata, da’ nu in directia omului obisnuit prins cu matza-n sac, ci in directia jurnalistului, care nu poate rata o poza haha.
Privesc de la un metru toti oamenii care isi fac selfie cu Amy Adams, ii aud cum o roaga sa le semneze pe bilet (ca deh, ei au bilet!), ii mai fac mici cadouri, pe care ea le da unui asistent. Si ii fac si eu poze, din afara cozii legale.
Vad ca nu se ia nimeni de mine. Atata timp cat nu ma reped la un selfie, ma lasa in pace, doar sunt pe loc public.
Cat stau si ma benoclez eu la ea, masurandu-o din cap pana-n picioare, gandindu-ma la viata ei de actrita hollywoodiana, remarc si alti trecatori care opresc brusc cand o vad, bucurosi de intalnirea neprevazuta.
Doamna Adams se uita catre mine la un moment dat, ii zambesc amabil, in semn de multumire pentru acceptul tacit, apoi plec.
Aflu ulterior ca azi e chiar ziua ei de nastere! Mor de ciuda ca n-am stiut, ca as fi putut cel putin sa ii arunc un „Happy Birthday, ma’am!”, sa simt si eu ca merit pozele pe care i le-am facut.
Lasa, raman optimista: ii zic data viitoare, ca m-oi mai intalni cu dumneaei prin statie la Lizeanu…
Cine nu a citit despre intalnirea mea cu Tom Hanks, zic sa o citeasca, e tare! Iar aici e cea cu Richard Gere. La cat mai multi, zic haha.
