N-am fost niciodata fan de melci in farfurie. Am crescut cu alte lighioane… Prima oara am mancat in Franta, „sa nu mor proasta”, apoi tot in Franta, cu prietenii, sa nu moara nici ei prosti si uite-asa am ajuns sa gust, din cand in cand, din melcii francezilor, intinzand ca la mine acasa juma de bagheta in sosul verde delicios! (Imi ploua in gura…)
„Neaparat sa mergeti sa mancati melci!” – am primit un sfat cand am sarit parleazul la bulgari.
E un local specializat pe melci, asa ca am zis sa nu il ratam.
Nimic fara melci in meniu, in afara de desert.
Cateva feluri de mancare doar, dar toate cu melci. Profitand ca suntem 5 la masa, comandam din toate, macar sa le gustam pe toate.
O data comanda facuta, incep sa imi dau seama de loc.
Suntem, de fapt, intr-o ferma de melci. Restaurantul-terasa e inconjurat de un teren amenajat pentru a oferi melcilor o viata fericita si sanatoasa. Asta pana cand le-o veni sorocul…
Ma ridic si incep sa umblu pe langa un soi de gard, unde ti se ridica parul pe maini: zona are curent electric, lucru care probabil impiedica melcii sa iasa din perimetru. Se aude permanent sunetul ala de electrocutare, asa ca stau deoparte, chiar n-as vrea sa ma fac permanent in cap. Mi se face mila de bietii melci care traiesc, practic, intr-o puscarie de maxima securitate.
Ma uit dupa ei prin iarba crescuta, printre „casutele” lor, dar foarte greu vad vreunul.
In schimb, descopar „gradinita”, unde melcii au un adevarat teren de joaca!
Pe peretii terasei restaurantului ai tot felul de informatii. Le iau la rand si realizez ca nu stiu mai nimic despre melci.
Inca din timpuri stravechi carnita de melc era mancata, pentru ca are proprietati benefice.
Continutul ridicat de zinc, fier, magneziu, calciu, sodiu si proteina au transformat aceasta delicatesa in una dintre cele mai valoroase si mai cautate mancaruri din lume. Serios daca stiam!
Datorita continutului bogat in calciu, melcii sunt recomandati gravidelor si copiilor.
Si, bleah, cica ouale de melci rivalizeaza cu o alta delicatesa – caviarul de sturion. Sunt bogate in proteine, calorii, dar nu si in grasime.
Melcii sunt cunoscuti ca afrodiziac roman. Pai si abia acum aflu ce au descoperit stramosii nostri?!? J
Incepe sa vina mancarea, asa ca fug la baie sa ma spal pe maini.
Aici, plin de obiecte-melc. Cutiute, bibelouri, jucarioare. Ce dragut! Incep deja sa ma atasez… Hm…
In curte iti zambesc tot felul de statui simpatice intruchipand melci fericiti si bine facuti. Realizez ca imi place in Tara Melcilor, doar ca incep sa am mustrari de constiinta: ma simt ca un extraterestru care nu numai ca le-a cotropit lumea, dar ii si papã!
Cateva vase mari sunt pline cu cochilii de melci. Ma uit in dreapta – melci vii zburdand (ma rog, in ritmul lor). Ma uit in stanga, vase cu cochilii de melci. Ma ia rece pe ceafa! Asa mica e distanta de la Rai la Iad?…
Pe zidul din fata mea e un afis care spune povestea iesirii din hibernare a melcului, a cresterii lui, a reproducerii si uite cum depune ouale, vai, ce dragutz. Aproape ca ajungi sa iti doresti sa ii cunosti „copiii”.
Un pustan care face pe ospatarul ne umple masa cu tot ce am cerut. Melc cu nu stiu ce, apoi melc cu alt nu stiu ce, avem si niste melc cu sos de branza si nu mai stiu ce, plus melc la cuptor cu ceva, nu stiu.
Pai imi mai vine sa mananc??? Serios, acum. Ma urmaresc ochii mari ai statuii-melc din curte, aud electrocutarea la gardul de langa masa si parca mi se pare ca si misca ceva in farfurie…
Mancam – unii mai nepasatori, altii ca Labis: „mananc si plang, mananc…”.
Platim – lasand banii intr-o cutiuta de lemn impopotonata cu ce altceva decat o cochilie de melc si plecam.
Concluzia? Nu-i bine, nene, sa manaci nicio vietate in mediul ei natural… Mai bine inchis in casa, mai bine bagat intr-un restaurant. Imi si imaginez cum mi-ar sta mie in gat steak-ul de vita intr-un restaurant-terasa in care niste vacute simpatice s-ar plimba printre mese, stand sa le mangai pe gusa.
CANTECUL COPILARIEI
Apropo de cantec, am fredonat in copilarie „melc, melc…”, dar nu imi aduc aminte sa-mi fi explicat cineva ce Dzeu inseamna „codobelc”. Da’ nici io curioasa haha.
M-am apucat sa caut dupa multi ani, cand am trecut de la cantecele cu melci la farfuriile cu melci…
Cica codobelc e o contaminare intre „codoberc” (adica fara coada, caci berc = cu coada scurta sau fara coada) si „melc”. Ca deh, copilu’ mic care nu stie sa pronunte „r” zice „l” si uite-asa s-a ajuns la codobeLc.
Hai ca am lamurit-o si pe asta. Ma duc sa-mi iau o ceafa de porc. Din supermarket, nu de la ferma.
