Indragostita iremediabil de Florenta, in desele mele vizite acolo am cautat sa vad si alte orase din Toscana sau chiar de mai departe.
Asa am descoperit Lucca. Prima oara in 2016 si acum iar, de Revelion 2023.
CUM AJUNGI LA LUCCA
1h46’ de zbor Bucuresti-Pisa, bilet de tren cumparat de la un ghiseu din aeroport, apoi hopa sus intr-un mic tren gen metrou, care m-a dus in 5 minute din aeroport pana in Gara Pisa Centrale.
Daca e sa fi invatat ceva din multele calatorii cu trenul prin Italia, e ca musai trebuie sa iti validezi biletul la un astfel de aparat din gara sau de pe peron, INAINTE sa te urci in tren. Altfel, esti amendat! Si nu merge oricum validat, ci tre’ sa il aliniezi la stanga!…
Eu am avut noroc ca m-am proțãpit pe peron fix langa controlori si, cand i-am intrebat unde naiba e masinaria (ca pe peron nu era niciuna) mi-au spus s-o las balta, ca pierd trenul. Ma pasuiesc ei de validare, ca am fațã de om serios, cu bilet valabil, pe care nu o sa il refolosesc ulterior…
In 27 de minute de mers cu un tren regional leeeeent, de numaram crengile din copaci, am ajuns in Lucca!
Prima oara am venit aici din Florenta. Cu trenul. 30 de minute. Nu stiam mai nimic despre Lucca, dar ma fascinase informatia ca „poti merge pe zidul orasului”. Cum asa?!? Nu prea imi imaginam cum, astfel ca, imediat ce am iesit din gara, am pornit direct spre zid… Si nu mare mi-a fost mirarea cand l-am descoperit!
ZIDUL ORASULUI LUCCA
Zidul inconjoara orasul, cu tot ce are el mai frumos si mai de vizitat…
Din loc in loc, exista cai de acces pe zid, practic te poti urca din multe parti ale orasului. Urci si te trezesti… intr-un parc! Pentru ca zidul este atat de larg, incat incap pe el copaci, cladiri, bastioane, plimbareti, alergatori, biciclisti, oameni cu caini sau chiar grupuri de turisti. Ar incapea si o manifestatie aici!…
Ai banci pe care iti poti odihni oasele, ai cismele, ca sa nu mori de sete, ai priveliste frumoasa asupra orasului, ce mai, eu l-am gasit fascinant!
Sunt 4 kilometri de zid care inconjoara orasul.
O poti tine langa, nene, cu mersul pe zid, pana te intorci in punctul de unde ai plecat. Daca ti se duce entuziasmul, poti cobori oricand in oras.
Cele mai clare cai de acces pe zid sunt portile orasului, dar exista si trepte sau carari care te urca pe zid si in alte puncte.
La inceput a fost un zid ridicat de romani – aflu de la ghidul turului pe care tocmai l-am prins la una dintre portile orasului (Porta San Donato). Exista inca niste urme ale zidului roman. De altfel, Lucca datoreaza romanilor planul concentric al centrului sau.
Ceva mai multe urme gasesti din zidul ridicat in Evul Mediu – caci s-a ridicat unul si in acea vreme. Unele ramasite sunt chiar aici, la Porta San Donato.
Practic, aici sunt doua porti – cea veche, din Evul Mediu, care adaposteste astazi oficiul de turism – si cea noua, a zidului construit in timpul Renasterii.
In Evul Mediu, zidul avea 11 metri inaltime si 2 metri latime. Doi metri numa’?? Pai normal ca, in timpul Renasterii, nevoile si ambitiile au crescut. Sa se faca, frate, un zid cum nu s-a mai vazut, pare ca si-au spus oamenii atunci. Si uite-asa a inceput constructia (in 1544), constructie care a durat 106 ani! Cam ca la noi la metrou, in secolul 21.
Zidul actual, asta de il facura oamenii in Renastere, acum aproape 500 de ani, are 12 metri inaltime si… 30 de metri latime la baza!!! „Trei-zero”, da, ati citit bine.
Au sapat ei cat au sapat, de au adunat tone de pamant. Si, practic, cum au facut? Au creat munti din pamant, care sa ii ajute la zid. Din acest motiv au crescut copacii asa de bine! Daca partea exterioara a zidului e din caramida, toata partea interioara a zidului este movila de pamant!
pe zid, toamna 2016 
pe zid, iarna 2023
Zidul asta nou a tinut Lucca departe de orice dusman. Era foarte complicat sa vii sa o cuceresti. Pana sa te lovesti de zidul inalt si gros nevoie-mare, dadeai de un sant sapat in jurul lui in care locuitorii bagau apa, in caz de amenintare. Si pune-te pe inot, na….
Mai mult decat atat, pe terenul mare din exteriorul zidului nu era permisa nicio constructie, nu se planta niciun copac, astfel ca vizibilitatea era de invidiat! Vedeau orice misca!
Din acest motiv, inteleg ca Lucca a avut o istorie paralela cu Florenta. Nu a fost cucerita, iar puternica familie De Medici nu a reusit sa isi marcheze si aici teritoriul…
Lucca a rezistat pana la Napoleon Bonaparte.
Zidul rezistã si astazi si, daca in 2016 am parcurs din el doar o bucata, acum mi-am pus ambitia sa parcurg toti cei 4 km, plecand dintr-un punct si finalizand plimbarea in acelasi punct.
Ce „plimbare”, frateee, ca a fost maraton! 45 de minute de mers rapid mi-a luat tot turul. Si hainele pe mine leoarca!
Dar m-am bucurat de tot ce am zarit de sus – Torre Guinigi, despre care abia astept sa va povestesc– si am pozat tot ce mi-a iesit in cale pe zid, ca de exemplu Bastioane sau Muzeul Mentei!
PALATUL PFANNER
De pe zidul orasului admir o ditamai viloaie, cu o gradina superba, chiar si acum, iarna!
Nu e „vila”, mi se spune, ci „palazzo”. „Palazzo” = resedinta de iarna, pe cand „villa” = resedinta de vara, in afara orasului. Ahaaaa. Hai ca am mai invatat ceva.
Palatul Pfanner dateaza din secolul 17 si apartinea unei familii bogate, care se ocupa cu comertul cu matase.
Apoi a fost cumparat de un austriac, domnul Pfanner, care doar ce a sarit pârleazul, pentru ca locuia aproape de granita cu Italia.
Acest domn a facut una dintre primele berarii din Italia!
Ce e tare, e ca familia austriacului Pfanner inca detine casa. Ei stau la etajele superioare, iar primele doua etaje si gradinile sunt deschise publicului. Dai 6,5 euro (pret intreg, ca exista si redus) si poti face o plimbare prin casa si prin curte.
Ce e si mai tare, e ca pe drum, cum mergeam noi ca oile dupa ghidul nostru, ne-am intalnit cu unul dintre proprietari! Ha! Un tip la vreo 50 de ani, foarte normal in atitudine si tinuta. Am vrut sa il intreb cand scoate palazzo la vanzare, dar am decis sa astept sa castig la loto mai intai.
Lucca are cca 89.000 locuitori si muuulti caini! N-am vazut in viata mea atatia caini pe metru’ patrat. Se mai pupa, se mai mârâie, se mai miros sub coada, nimic iesit din comun.
In schimb, iesit din comun mi s-a parut ca 90% dintre luchezi – cum li se spune locuitorilor din Lucca, stau in afara zidurilor si doar 10% in interior! M-am dat eu desteapta sa zic ca, probabil, din cauza preturilor. Nu neaparat pentru ca sunt mai scumpe locuintele, imi spune ghidul, ci pentru ca in afara zidurilor ai niste facilitati la care unii chiar tin. De exemplu, poti avea garaj pentru masina. Sau curte.
Cand intrebi un luchez unde locuieste, cica il intrebi: “locuiesti inauntru sau afara?” J
Toate atractiile turistice se afla în interiorul zidului. Iar eu sun hotarata sa le (re)descopar. Faţa de acum cativa ani, cand am stat doar cateva ore, intr-o fuga cu trenul de la Florenta, acum stau mai multe zile!
CATEDRALA – DUOMO DE SAN MARTINO
Cand am coborat prima oara de pe zidul orasului, in 2016, am mers in centrul centrului, unde m-a impresionat biserica San Michele. Si m-am pus pe selfie-uri.
Doar ca nu San Michele e cea mai importanta din Lucca, ci Catedrala (Domul). Asa ca hai mai intai la Catedrala!
E una dintre putinele catedrale din Italia care nu poarta hramul Sfintei Fecioare Maria.
Eu, fecioara sifonata in cap, incep sa ascult despre Dom, sa citesc si sa observ…
Fatada Catedralei, asimetrica (partea stanga e mai mare) este renumită in special pentru gravurile care dateaza din secolul 12.
Il zaresc pe fatada pe San Martino, pe care il regasesc si in interior.
Apropo de interior: 3 euro e intrarea in Catedrala (ian 2023). Dar poti lua si un bilet combinat, de 10 euro, care iti permite accesul la mai multe obiective legate de Catedrala, ca de exemplu urcarea in clopotnita.
Sa va zic ce mi s-a parut mie interesant din ce am vazut si aflat.
Vitraliile din Dom au fost sparte in timpul celui de-al doilea razboi mondial. DAR, cele din altar au fost scoase la timp si, prin urmare, salvate! Dateaza din Renastere, asa ca merita un ochi asupra lor.
Cum intri in Catedrala, partea stanga e plina de picturi despre viata Fecioarei Maria. Partea dreapta e dedicata istoriei lui Iisus. Printre tablourile de pe latura dreapta, e si unul semnat de Tintoretto.
CINA CEA DE TAINA TINTORETTO
Un tablou realizat in culori foarte vii, in care apar servitori, femei (una alaptand), o Cina cea de taina mai… altfel, in care nici masa nu e orizontala, ca in reprezentarile clasice.
VOLTO SANTO
Pe la jumatatea navei se află o capela octogonala menita sa adaposteasca pretiosul Volto Santo (Sfânta Faţă), un crucifix din cedru despre care se zice ca ar fi fost sculptat dupa chipul și asemanarea lui Iisus de catre Nicodim, care a fost martor la Crucificare. (O alta teorie este ca doi ingeri l-ar fi sculptat.)
Eu nu l-am vazut, pentru ca a inceput restaurarea lui in septembrie 2022, in interiorul Domului, intr-un spatiu inchis.
In timpul pandemiei s-a permis proba cu carbon si, astfel, au putut stabili ca Sfânta Faţă dateaza din secolul 8! Este cea mai veche sculptura in lemn din Europa!
Pentru luchezi, Volto Santo este cel mai important! In schimb, pentru ceilalti italieni, altceva din Catedrala are o importanta majora.
MORMANTUL ILARIEI DEL CARRETTO
Era odata un domn smecher in Lucca. Il chema Paolo Guinigi (o sa mai auziti de numele asta). Domnul in cauza a fost unul dintre guvernatorii orasului Lucca in perioada medievala.
A avut 4 sotii si toate i-au murit… Cand s-a prapadit cea de-a doua, Ilaria, Guinigi a comandat un monument funerar special, unui sculptor din Siena. Se zice ca o iubea enorm pe femeie si din acest motiv si-a dorit ceva deosebit pentru ea.
Monumentul Ilariei este cea mai pretioasa sculptura din Lucca si una dintre cele mai frumoase ale Italiei!
Catelul de la picioarele ei reprezinta simbolul loialitatii, al fidelitatii Ilariei.
LABIRINTUL
La iesirea din Catedrala, vad pe unul dintre stalpi un labirint. Ma uit la el ca la un test de inteligenta pe care il pic cu brio…
Avand ca model labirintul grec, are legatura cu Tezeu, personaj din mitologia greaca, ce ucide Minotaurul si reuseste sa gaseasca iesirea din labirintul in care era tinut acesta, folosind un fir dat de fiica regelui Minos, Ariadna. Extrapoland, lectia e ca ar fi bine ca toti credinciosii sa se bazeze pe Dumnezeu pentru a le arata calea.
Am citit ca acest labirint ar fi avut si imaginea lui Tezeu si a Minotaurului, dar s-au sters in timp.
Gata cu Catedrala (Domul), ma intorc la San Michele.
In drumul meu de la una la alta mai dau de niste biserici. E plin orasul! Biserici si turnuri, asta ridicau oamenii pe-aici. Din turnuri n-a mai ramas mare lucru, dar ce a ramas e de luat in seama, asa ca voi reveni la subiect…
Ce sa vezi, printre bisericile de care dau in Lucca este si Biserica Romaneasca!
Multi romani vin aici de sarbatori sau pur si simplu pentru slujbe. Vin chiar si din Florenta!
Cand am vazut interiorul, am realizat de ce: te simti ca acasa si probabil e locul ala care iti mai alina dorul de cei dragi.
Eu am nimerit in mijlocul slujbei cand am intrat. E 1 ianuarie, Sfantul Vasile.
BISERICA SAN MICHELE IN FORO
Din prima mi-a placut! De cum am zarit-o. Si clar acest lucru se datoreaza fatadei si pozitiei in oras.
Habar nu aveam ca a fost construita pe ruinele unui vechi forum roman, in secolul 11.
Holbandu-ma la ea si la toate detaliile fatadei, realizez ca e facuta dupa modelul Catedralei din Pisa (marmura alba, gri, arcade), doar ca luchezii inteleg ca au vrut sa isi puna si ei amprenta si au adaugat stilului romanesc din Pisa o… tusa originala – de exemplu coloanele diferite ca model, culori. Si la Dom am vazut asta.
Interiorul e mai putin atragator – zic si ghidul-carte si ghidul-om. Asta pentru ca oamenii au cheltuit bugetul pe exterior… Dar sunt convinsa ca exista povesti misto si despre anumite lucruri dinauntru.
Ca de exemplu graffiti-urile medievale, de pe stalpi, pe care am stat sa le caut de ziceai ca imi aleg stalpul pentru un dans la bara….
Am gasit doua, dar data viitoare ma voi stradui mai mult.
La doi pasi de Biserica San Michele este Casa Memoriala Puccini. Nu ma dau culta, ca nu’s, dar macar sa ma fac, imi zic J. Si ma indrept spre ea.
CASA PUCCINI
Celebrul compozitor Giacomo Puccini s-a nascut chiar aici, in Lucca, in 1858.
Casa e usor de gasit. Ma ajuta piateta cu statuia compozitorului. Si, cum stau eu cu fata la statuie, vad pe cladirea rosie din colt un banner. Aia e casa.
Ajung la usa si… ups! Desi vad scris la butoane Puccini Museum, recunosc ca nu apas, ca n-am mai intalnit o asemenea intrare intr-un muzeu.
Usa se deschide si iese cineva cu o bicla. Profit si intru.
Sunt, practic, intr-o scara de bloc. Am intrat ilegal…
Un locatar care coboara se uită la mine ca si cum o astepta pe postarita cu pensia si nu intelege de ce arata asa… Ies. Descopar ca biletul pentru casa memoriala trebuie cumparat din piata, din alta cladire. Vanzatorii ma incurajeaza sa ma intorc la casa rosie si sa sun la usa.
Sun. “Alo, nene Puccini, deschide usa, ca am venit la o cafea si o cantare”.
Nascut in dormitorul familiei, ăăă, stati, ca nu asta am vrut sa zic, desi e adevarat, in dormitorul asta s-a nascut.
Deci: nascut intr-o familie de muzicieni cu traditie – 5 generatii! – era putin probabil ca Giacomo Puccini sa stea departe de muzica. Copil fiind, a invatat sa cânte la orga si cânta prin biserici. Ca nu aveau in oras Sala Palatului.
Acum serios vorbind, pustiul canta prin biserici sa isi ajute mama, ramasa vaduva cu 7 copii.
Pe cand avea 17 ani, s-a dus la Pisa sa vada o reprezentatie a operei Aida a lui Verdi. Hait! Soc si euforie!
Puccini a fost pur si simplu dat pe spate si, practic, ala a fost momentul in care a decis ca asta vrea sa faca: sa compuna opera. Familia i-a zis ca e nebun… dar nu l-a putut suci.
Giacomo a plecat la Milano sa studieze compozitie si asta a facut timp de 3 ani.
Puccini a scris 12 opere, atat. O data cu a treia – Manon Lescaut – a cunoscut celebritatea. Avea 34 de ani.
A devenit foarte bogat si al naibii de norocos, bucurandu-se de succes (si de bani) in timpul vietii…
Nu stiu daca fugeau paparazzi secolului 19 dupa “vedeta” Puccini, dar am aflat ca nu ii placea deloc sa stea mult ca model, cand cineva ii picta portretul. Din acest motiv ajunsesera sa il fotografieze si astfel sa ii faca portretul dupa fotografie.
Si, apropo de pictura, recunosc ca nu m-as fi oprit in fata acestui tablou daca n-as fi citit despre doamna din el.
Rita della Anna a fost nora lui Puccini. Ei ii datorãm aceasta casa memoriala! La niste ani de la moartea sotului ei (fiul lui Puccini), ea a donat casa, impreuna cu multe documente si piese de mobilier, cu scopul de a fi transformata in muzeu. Se intampla in 1974.
poza cu autograful lui Puccini partitura cu semnatura lui Puccini
Ca esti sau nu pasionat de opera, casa asta merită vizitata, pentru tot ce e strans in ea si pentru atmosfera.
Eu, o novice, am stat cred ca juma de ora in fata unei singure piese de muzeu: un costum absolut fabulos!
Este costumul folosit in actul 2 din Turandot – opera neterminata a lui Puccini – in prima reprezentatie de la Metropolitan Opera House din New York.
Detaliile lui sunt cevaaaaa, de nu ma mai dezlipeam de vitrina. Stand pironita aici, mi-am promis ca voi merge cat de curand sa vad o opera a lui Puccini. Oricare!
Ghidul pe care l-am avut in plimbarea prin Lucca ne-a povestit ca s-a facut un Top al celor mai performate opere din lume. Arata asa:
- Verdi – Traviata
- Mozart – Flautul fermecat
- Bizet – Carmen
- Puccini – Boema
- iar Puccini – Tosca
- si tot Puccini – Madame Butterfly
Tare, nu?!?
Stiati ca Puccini a murit de cancer?? Eu habar nu aveam. Cancer al laringelui. Fuma peste 60 de tigari pe zi, nenicaaaa!!!
Pana si statuia il prezinta pe Puccini cu tigara in mana…
Avea aproape 66 de ani cand s-a stins.
VIA FILLUNGO
Ma intorc in Piazza San Michele si o iau pe Via Fillungo, o strada ingusta si lungaaaa, ce taie orasul. Incredibil, dar asa e inca de pe vremea romanilor, cand lega nordul de sud!
Azi ma bucur de forfota de aici, trec pe langa cladiri frumoase, turnuri, vad vitrinele magazinelor, multi oameni in cafenele sau gelaterii, dar deocamdata nu ma opresc, caci vreau sa ajung intr-o piata inedita, aflata aproape de capatul acestei strazi lungi.
PIAZZA DELL’ ANFITEATRO
Piata asta isi datoreaza numele vechiului amfiteatru roman aflat in perimetrul oval pe care acum sunt case medievale.
Amfiteatrul fusese construit in afara forumului roman, mai la periferie, ca nu era loc in interior de asa ceva. Avea doua niveluri, iar lumea venea cu mare entuziasm sa asiste la luptele gladiatorilor.
Capacitatea amfiteatrului era de 10.000 de persoane. (Ca idee: Colosseumul din Roma avea o capacitate de 50.000 de persoane, iar Arena din Verona – 25.000 de persoane)
Dupa caderea Imperiului Roman, dincolo de “hai sa șparlim pietre din amfiteatru sa ne facem case”, unii si-au facut case chiar in amfiteatru.
In ani, fiecare isi mai construia ceva prin vreun spatiu ramas gol, astfel ca, daca te uiti cu atentie, se vede ca s-a construit claie peste gramada, camera peste camera, fara unitate in mai multe locuri.
Ghidul ne spune ca, pana nu intri intr-un apartament din piata asta, nu stii ce e inauntru, doar judecand din exterior.
In partea stanga sus nu stii daca gemuletul patrat e de la o camera noua, daca cineva a impartit pe orizontala apartamentul. La fel si la fereastra cu jaluzele verzi.
Aici, aceeasi dilema: cineva a facut dintr-o incapere inalta doua mai joase??… Poate chiar doua apartamente cu proprietari diferiti??…
Prin 1800 un domn arhitect a inceput sa curete locul, a daramat cladirile din interiorul amfiteatrului, a desfiintat gradinile de legume si ce isi mai facusera oamenii, in functie de nevoi…
N-o sa credeti, dar nu mult inapoi in timp, mai precis in 1980, piata asta era o mizerie. Saracia era lucie, nimeni nu voia sa locuiasca aici. Abia la finalul anilor ’90 a capatat fata actuala, iar acum cred ca e un lux sa iti cumperi ceva in Piazza dell’Anfiteatro!
Zidul lasa de dorit pe alocuri, dar nu neaparat din neglijenta locatarilor. Inteleg ca autoritatile au grija sa puna oamenii sa zugraveasca, insa, fiind zona umeda, tencuiala se paradeste in timp. Asa ca acestia au preferat sa investeasca in interioare.
Dintre cele 4 intrari in Piazza dell’Anfiteatro, doar una singura e originala. Am pozat-o si din exterior si din interior.
Si, poate n-o sa credeti, dar unele pietre din zidul actual al amfiteatrului sunt cele de pe vremea romanilor! Au 2.000 de ani, frateee!!!
Se vad foarte bine din exterior, pe portiunea prinsa in poza.
BISERICA SAN FREDIANO
Foarte foarte aproape de Piata Amfiteatrului este Biserica San Frediano, care iti sare in ochi in primul rand prin mozaicul mare de pe fatada, mozaic datand din secolul 12!
Cica e biserica pe care locuitorii din Lucca o iubesc cel mai mult! Aici se tin nunti, evenimente etc. Dar n-ati uitati, nu? Cea mai importanta ramane Catedrala (Domul).
As fi jurat ca fatada e din marmura (iti ia ochii cand e soare afara), dar nu, ce sa vezi, e din calcar.
Platesc 3 euro si intru.
Ma plimb prin ea ca voda prin loboda, fara sa stiu mare lucru, ma uit la capelele nobiliare, la sculpturi, decoratiuni.
Locul e important si pentru ca aici e pastrat trupul mumificat al Sfintei Zita – foarte importanta pentru luchezi.
Avand origini umile, Zita a fost de mica servitoare in casa unor bogati. Era muncitoare si miloasa. Ducea deseori saracilor bucatile de paine ramase. Pana cand, intr-o zi, acuzata de furt de catre stapanul casei, a spus ca nu paine ascunde in sorţ, ci… flori. Si asa a fost: printr-o minune, painea a fost transformata in flori si ea a iesit basma curata.
Sfanta Zita e patroana gospodinelor si slujnicelor si e venerata anual pe 27 aprilie, cand toata zona se umple de flori si plante!
TURNURILE DIN LUCCA
Perioada medievala e cea in care mai multe orase italiene au devenit un soi de Manhattan – zgarie-nori medievali apareau ca ciupercile dupa ploaie, caci bogatii vremii voiau cat mai multe, cat mai inalte…
Intr-un turn, intotdeauna la parter era atelierul/magazinul/depozitul, deasupra erau camerele de locuit, iar bucataria era la ultimul etaj. De ce? Dintr-un motiv practic: daca lua foc, macar ardea doar sus, nu le distrugea tot turnul.
In Lucca nu au ramas in picioare prea multe turnuri din perioada medievala. Cele mai multe au fost daramate in Renastere. Care n-a fost ras de la radacina, a fost inclus in noul „palazzo”, ca acesta, de exemplu:
TORRE DELLE ORE
Chiar pe Via Fillungo, se inalţă mândru Turnul cu Ceas, care anunţă ora inca din anul 1390!
Se poate urca in el (5 euro), dar nu e recomandat claustrofobilor. Eu nu am urcat, nu c-as fi claustrofoba, ci pentru ca nu imi propusesem sa-mi dau duhul la inceput de an pe treptele vreunui turn. Doar ca, ţeapă, socoteala de-acasa nu s-a potrivit cu cea din targ…
TURNUL GUINIGI
Cum mergeam eu adormita pe 1 ianuarie, mi-a iesit in cale Turnul Guinigi – unul dintre putinele turnuri ramase in picioare in zilele noastre, un simbol al orasului Lucca, mandria locuitorilor si deja magnet pe multe frigidere.
Daca cele mai multe turnuri erau facute sa fie locuite, se pare ca acesta a fost facut din aroganţã, sa arate ca proprietarii sunt bogati si smecheri. Si cu idei!…
Domnul Guinigi, despre care am pomenit si mai sus, a ridicat pe la 1300 si ceva acest turn mai cu moţ decat altele: in varful lui, la o inaltime de 45 de metri, a plantat niste copaci! Da, da, chiar asa!
Desi 1 ianuarie, vad usa de la intrarea in turn deschisa. Pai zic sa incep anul nou la inaltime, nu? Asa ca imi iau bilet (5 euro) si… pornesc pe scarile inguste.
Am intrebat de la inceput cate trepte sunt de urcat, sa ma pregatesc psihic. Cand am auzit ca sunt 230, am zis ca le dau gata lejer.
M-au dat gata ele pe mine…
Cand credeam si eu ca am ajuns, hop, rasareau alte zeci de trepte!
Sus, ai foarte putin loc de miscare, mai ales daca te intersectezi cu alta lume. Te invarti pe o terasa mica-mica, printre copacii omului si, daca cineva pune frână ca sa faca poza sau sa ii arate iubitei o cladire din oras, pui si tu frână si iti faci de lucru.
View-ul asupra orasului e minunat! Mi-am clătit ochii, apoi am bagat o serie de selfie imediat ce am gasit un spatiu liber intre doua persoane…
Am stationat mult pe latura de pe care se vede bine Piazza dell’Anfiteatro, apoi am inceput sa admir copacii de langa mine.
Sapte stejari i-au creat o freza de invidiat acestui turn.
In ceea ce priveste scopul plantarii lor taman aici, teoriile sunt multe: una zice ca asa au reusit sa faca turnul mai inalt decat altele, alta ca familia Guinigi venea de la tara si asa isi arata originea, alta ca, de fapt, isi facusera aici o gradina de legume. Nimic cert.
La coborare, am incurajat oamenii care suflau greu pe trepte in dorinta de a ajunge mai repede pe terasa. Eu ma dadeam deja cocos, ca nu e greu…
UNDE MANANCI IN LUCCA
Lucca e plina de restaurante, terase, baruri, asa ca poti savura 3-4 feluri de mancare stand la masa intr-o trattoria sau te poti satura din mers cu o delicioasa focaccia cu mortadella. 5 euro.
Am ascultat de prieteni, de ghid si de net, si am mers sa mananc in locuri recomandate.
BUCA DI SANT’ANTONIO
E cel mai vechi si mai celebru restaurant din Lucca. E foarte aproape de casa lui Puccini, de biserica San Michele, deci de buricul targului.
Interiorul e interesant, atmosfera e misto, ospatarii sunt scrobiti. Am fost “avertizata” ca se comporta cu tine, om obisnuit, la fel ca si cu presedintii si vedetele care le-au calcat pragul.
Am mancat bine, gustos (paste si carne) si am platit cca 50 de euro de persoana.
Restaurantul e deschis doar pentru pranz si cina.
TRATTORIA DA GIGI
Am asteptat vreo 20 de minute sa se elibereze o masa la trattoria asta, ceva mai ascunsa fata de alte restaurante “la strada”.
Adevarul e ca nu are prea multe mese si, daca te nimeresti cand se aduna multi fomisti, risti sa nu gasesti loc.
Am mancat foarte bine!!! Paste cu ragù, apoi vita.
Si la nea Gigi e deschis doar pentru pranz si cina.
Regula aia care zice “nu manca in zona turistica, pentru ca nu se mananca bine” nu prea e valabila in Lucca. Am primit recomandari de la localnici pentru restaurante aflate in plina zona populata de turisti.
PEPEROSA
Fiind de felul meu un turist care vrea sa umble, nu sa iasa seara pe „corso”, am intrat in restaurantul din Piazza dell’Anfiteatro relaxata si prost imbracata. Eram convinsa ca e o trattoria ca oricare alta. Ei, bine, nu. Era pe lux si eleganta, gen „sa va iau haina, sa va duc geanta, sa va asez scaunul, sa va aprind lămpita”. Haina mea era geaca, geanta mea era rucsac, ca sa nu mai spun ca abia am asteptat sa ma asez ca sa imi ascund bocancii si pantalonii de trening sub faţa de masa…
Mi s-a servit o bautura de bun venit, apoi o chestie minuscula de mancat si am zis ca nu mai am loc de intors: tre’ sa ma dau o doamna! O doamna pe genul „eu sunt milionara, insa asa imi place mie sa ma imbrac, sa trec neobservata” J))
Eram singura din incapere, la ora cinei. Dar stiti cum mi-a trecut stresul??? O data cu intrarea in restaurant a urmatorilor clienti, oameni imbracati in jeans si pulovere.
Si uite cum m-am relaxat eu brusc si am savurat cina. Mini cina. Minuscula cina.
Buna, n-am ce zice!
In Piazza dell’Anfiteatro mi s-a mai recomandat si Da Gherardo, dar n-am ajuns. Iar ghidul ne-a spus ca si restaurantele aflate in exteriorul pietei, chiar pe raza amfiteatrului, sunt foarte bune! E bine de stiut, pentru data viitoare…
Pentru fanii de fast-food: nici urma de Mc Donalds sau KFC in Lucca! Niciun miros, nimic. Mi s-a spus ca exista Mc, dar in afara zidurilor. Interiorul e cu “de-ale lor”. Bravo lor!
GELATERII LUCCA
In apropierea Pietei Amfiteatrului sunt si doua gelaterii la care am fost sfatuita sa ajung: Matta si Veneta Lucca. Am testat inghetata din ambele J.
Si, ca sa va faceti idee si de pret, iata:
Credeti-ma, una mica e suficienta! Hai sa zici ca, daca vii cu pofte si ai stomacul mare, merge si una medie. Dar mai mare, e deja risipa…
Pentru pasionatii de cafea, pe Via Fillungo este Moka Bar.
Cica aici e foarte buna cafeaua si multi dintre clienti sunt chiar localnici.
SHOPPING IN LUCCA
Chiar si daca nu vrei sa cumperi nimic, o plimbare pe stradutele istorice, pline cu magazine, e atat de relaxanta! Asa descoperi un oras cochet.
Ba io m-am simtit si vedetă mergand pe covoarele rosii de pe unele strazi.
Nu stiu daca au vreun scop anume, daca sunt puse doar intr-o perioada anume, dar chiar si plouate dadeau un aer de eleganţă zonei.
Nici picior de H&M, Zara sau alte magazine mari care, din cate am vazut in alte orase ale lumii, isi ocupa locuri strategice, in zone cu vad mare! Cred ca am numarat pe degete magazinele din lanturile internationale, gen Sephora, Douglas sau Foot Locker.
Inteleg ca asta e modul luchezilor de a-si apara propriii mestesugari, designeri, micii comercianti! Tare!
Adevarul e ca, in turul facut prin oras, m-a zapacit ghidul:
Ghidul: „Asta e un magazin istoric!”
Ghidul: „Acela e tot un magazin istoric. Si inca unul si inca unul”.
Si ne arata numele familiei, scris undeva sub sau langa tipul afacerii.
„Farmacia asta e istorica”. Mai, sa fie! Si asta??? Da, chiar si asta, in vitrina careia troneaza un digestiv folosit acum ceva vreme impotriva malariei – Massagli.
Magazinele sunt mici, ceea ce face ca marfurile aduse sa fie alese pe spranceana. Nu gasesti produse “de duzina” aici, caci oamenii astia nu au spatiu si pentru asa ceva…
MERCATO DEL LIBRO
Mult mi-a placut locul asta, descoperit absolut din intamplare!
O piata in aer liber unde poti sta ore, daca esti pasionat sa cauti prin vechituri. De la carti, pana la litografii, calendare, harti, picturi…
E deschisa pana seara tarziu.
UNDE STAI IN LUCCA
Eu am stat la Antica Residenza del Gallo. Zona foarte buna, linistita, camere si apartamente spatioase, inalte, istorice. Si siguranţa data de sefa Zinaida, fosta mea colega de facultate.
Sunt multe locuri unde poti sta in Lucca si, daca alegi sa stai in interiorul zidului, totul e aproape, nu trebuie sa iti faci griji.
Desi eu am venit cu trenul, poti veni bine merci aici si cu masina. Exista parcari gratuite prin apropierea zidului orasului. Exista si cu plata. Important e sa nu parchezi pe locul rezidentilor, ca sa nu dai banii de vacanta pe amenzi…
E bine sa iti abandonezi masina undeva cat stai in Lucca. Poti strabate usor orasul pe jos, dar poti lua si o bicicleta!
Studiez mercurialul bicicletelor de inchiriat si, cum in parcarea lor sunt doar din alea „family”, o iau tot pe jos…
In drumul meu pun ochii pe una, doar ca e deja „inchiriata” si nici nu-i pot lua omului painea de la gura:
Oricum, nici n-am timp, ca ma grabesc spre gara sa prind trenul de Bologna. Practic, ma mut dintr-o regiune in alta: plec din Toscana si ajung in Emilia-Romagna.
Trecand prin fata Catedralei nu ma lasa inima (si reflexul…) sa nu mai fac un selfie, apoi o intind cu valizele, cautand gaura din zid care sa ma scuteasca de o urcare si o coborare cu peste 20 de kile de bagaj.
Ma reintorc la Bologna dupa doar cateva luni, gata sa fac un update la ceea ce am aflat si scris deja despre locul asta. N-ati citit inca??… A, pai musai tre’ sa o faceti, ca nu stiti ce pierdeti J. Chiar aici.
