Am innebunit: 5.909 poze si filme am facut in vacanta din Vietnam!!!
Ai zice ca m-am dus sa realizez un documentar pentru Discovery, nu o calatorie de ziua mea 🙂
Dar na, loc nou, eu curioasa sa vad, sa aud, sa aflu multe si uite asa aparatul foto si telefonul au devenit prelungirea mainilor mele.
Am fost in Vietnam primavara, cand se spune ca e vremea perfecta pentru vizitat. Sezonul lor de varf este considerat noiembrie-aprilie. In luna mai scade, ca deja vin caldurile mari. Apoi nu mai e de mers. Doar daca iti place sa traiesti in soba.
Vietnamul arata pe harta ca o limba, linia de coasta estica avand 1.650 km de la nord la sud!
Fiind distanta asa mare intre cele doua extremitati, tara are doua tipuri de clima: nordul Vietnamului se bucura de 4 anotimpuri. Iernile aici au temperaturi cam de 10 grade Celsius. Cica la 7 grade ei inchid scolile 🙂 Caci, daca n-au nicio treaba cu canicula si umezeala, frigul e dusmanul lor. (Mai multi vietnamezi intalniti in vacanta asta mi-au spus ca ei n-au vazut zapada in viata lor.)
In sud, in schimb, sunt doar 2 anotimpuri: uscat si umed. Sau, cum zicea cineva: foarte cald si infiorator de cald haha.
Eu am dat de canicula in sud, cam cum e la noi vara fierbinte, de iti vine sa-ti iei campii si sa fugi la Polul Nord! M-am plimbat pe 36 de grade Celsius, care se simteau 42! Ma rog, aia n-a fost plimbare, a fost alunecare prin topire…
In nordul Vietnamului, in schimb, am dat de o primavara perfecta, chiar racoroasa in unele seri. Si nu mare mi-a fost mirarea cand, simtind nevoia sa dau un pic drumul la caldura in camera de hotel, am realizat ca aerul conditionat nu are optiune de “cald”. Ei folosesc aerul conditionat doar pentru racire. De caldura nu duc lipsa…
Calatoria mea a inceput cu 5 zile singura, in Hanoi, capitala Vietnamului, ca mai apoi sa ma lipesc de un tur gadventures, companie despre care nu aveam habar pana la momentul rezervarii si de care m-am agatat din lipsa de timp sa-mi organizez eu singura tot, asa cum fac de obicei.
A fost un soi de… act de curaj din partea mea, caci n-am fost niciodata intr-o vacanta cu un grup de cetateni straini despre care sa nu stiu nici macar tarile din care provin! Dar am zis ca tre’ sa ies si eu din zona mea de confort…
Nu stiu ei cat de confortabil s-au simtit cand ma dadeam eu mare ca stiu deja capitala, avand 5 zile avans :). Eram informata si relaxata, insa primul contact pe care l-am avut cu Vietnamul a fost de-a dreptul socant!
HANOI
Am ametit!!! Asta mi s-a intamplat din prima si m-a tinut vreo doua-trei zile!
Am fost prinsa in vartejul traficului din Hanoi, cu toate simturile activate la maximum. Au navalit peste mine mirosurile mancarurilor gatite pe trotuare, sunetele strazii, culorile cladirilor, textura fructelor necunoscute mie, plus multitudinea de gusturi care au incantat papilele mele gustative.
Daca vrei o vacanta pe chill, Hanoi nu e locul. In schimb, e locul unde te simti viu! Si asa iti doresti sa si ramai in momentul in care traversezi strada si te vezi inconjurat de zeci de scutere, masini si ricse…
TRAFICUL IN HANOI
Recunosc, e prima oara cand traiesc asa ceva, la o asemenea dimensiune!
Aici, inainte sa descoperi obiectivele turistice, parcurile sau mancarea, trebuie sa inveti… cum sa treci strada! Serios! Toata lumea asta iti spune (chiar si ghidurile).
Ca sa intelegeti, trebuie sa va precizez ca absolut niciun vechicul nu opreste la semafor! Eu m-am socat in primele zile. Obisnuita din tara, sa pun piciorul pe trecere si masinile sa opreasca (in majoritatea cazurilor), aici gestul asta e mega riscant! Nu opreste nici naiba la rosu, ca sa nu mai zic la o trecere de pietoni nesemaforizata. (Doar pe arterele mari, cu trafic intens, cu camioane, sute de masini si scutere se respecta culoarea semaforului in unele intersectii. Atat!)
Strada o traversezi nu pe verde, ci cand ai curaj… Si aici intervine lectia invatata despre cum sa treci strada in Vietnam: cu calm! Usor. Nu te grabesti, nu alergi, nu te intorci din drum, nu faci miscari bruste. Pornesti de pe un trotuar si mergi tiptil, uitandu-te nu la directia ta de mers, ci la soferi/scuteristi. Drept in ochii lor… Asa esti cat de cat sigur ca te vor ocoli.
Cu lectia asta in cap, iata prima mea incercare:
Vietnam are aproape 50 de milioane de scutere! Da, ati citit bine! Cincizeci de mi-li-oa-ne de scutere.
In capitala Hanoi sunt 10 milioane de locuitori si 7 milioane de scutere. Cu toate cele 7 milioane cred ca m-am intersectat… La inceput inspaimantata, apoi precauta, ca, in final, dupa cateva zile de “antrenament”, sa ajung sa traversez ca Voda prin loboda. Nu ca am trecut lejer pe trecerea de pietoni, ci am luat-o de-a dreptul prin ditamai intersectia haha:
Credeati ca aici s-a terminat sportul extrem in Hanoi?? Nici gand: daca ai supravietuit traversatului strazii, nu e ca si cum iti tragi sufletul pe trotuare si mergi si tu ca un turist normal, căscând ochii pe sus, la cladiri, sau pe jos, pe la magazine. Tre’ sa casti bine ochii la toate tipurile de vehicule, pentru ca mergi tot printre ele. Trotuarele sunt pline cu orice altceva in afara de pietoni.
Ce avem noi aici pe trotuar? Pai… coafor la drumul mare, parcare de scutere, depozit marfa si mese unde sa mananci.
Aici avem “restaurante ad-hoc” si cafenele cu prelungire la bulevard.
Iar aici, parcare pentru scutere si loc de sueta pentru localnice…
Si uite-asa esti nevoit sa mergi pe carosabil, iar aventura continua! Priviti dovada:
Va zic, eu chiar merit Diploma de Pieton-Expert in Hanoi.
Orasul e, practic, intr-un rush hour continuu!!!
Se claxoneaza in draci si, daca stai prost cu nervii, e mai bine sa iei avionul de Bali… Stiti ce se spune despre vietnamezi? Ca vorbesc 3 limbi: vietnameza, engleza si claxonatul hahaha. Daca la engleza e mai greu cu ei, la claxonat sunt doctori docenti!
Ce am remarcat, insa, a fost ca nu claxoneaza fiindca ai facut tu ceva sau pentru ca vor sa te zoreasca la semafor, ei claxoneaza pentru a-si face simtita prezenta. Practic, te anunta: “sunt in spatele tau, ai grija ca te depasesc”, “fac dreapta, asa ca nu traversa, chiar daca ai dreptul” si tot asa…
Ba mai mult, m-am trezit ca multi care treceau pe langa mine, turist-pieton, ma claxonau nu pentru ca eram eu o blonda singura, ci pentru ca voiau sa afle daca nu cumva am nevoie de o masina/un scuter sa ma duca undeva. Taxiuri, scutere-uber, masini sau scutere private pe post de taxi ilegal, motociclete – toate foarte atente la potentialii clienti din strada.
Am trait traficul si de pe scurter si de pe ricsa si din taxi si din bus. Toti soferii cu care am calatorit au dat dovada de o mare dexteritate in a se strecura.
Dar culmea culmilor a fost cand, suita intr-un taxi sa ajung la unul dintre obiectivele turistice, l-am vazut pe sofer ca o ia pe contrasens pe o ditamai strada. Cand, ce sa vezi? Din fata au inceput sa vina masini. Mamaaa, ma facusem mica-mica, ma gandeam ce injuraturi ne vom lua, cum va incerca el sa reintre, fortat, pe banda noastra de mers.
Da’ de unde!!! A inceput chiar el sa claxoneze!!! What?!? Da, a inceput sa claxoneze pe principiul de care v-am spus mai sus: “bai, dragilor, vin, asa ca faceti-mi si mie loc”.
Faza tare e ca absolut niciunul dintre soferii care veneau corect inspre noi nu l-a injurat, nu s-a uitat urat. S-au dat toti usor la o parte, sa ii faca loc. Frateee, m-a socat asta!
“Saigon e si mai aglomerat decat Hanoi!” – mi se spune. Aoleu, se poate si mai si?!?
Acolo inteleg ca vor face metrou, sperand sa decongestioneze traficul.
Peste tot statul incurajeaza lumea sa foloseasca transportul public. In orasele mari au bagat o gramada de bani ca RATB-ul lor sa fie electric, frumos, elegant. Cu toate astea, daca te uiti la autobuze, sunt mai mult goale. Batranii ce mai circula si elevii catre scoala. Oricum, fiind traficul infernal, cu autobuzul faci mult mai mult decat cu un scuter care se strecoara cu rapiditate. Asa ca…
Politistul de la circulatie, poreclit generic de vietnamezi Pikachu, e ca o statuie in trafic, fara prea mare utilitate.
Iar noi, pietonii, cand suntem in grup, suntem instruiti sa trecem strada in modul “sticky rice” 🙂 Adica grup compact. Cu calm, cu calm, asta n-am uitat. Si cica mai poti face ceva: intinzi mana frumos inspre soferi, asa, gen “incet, incet, va rog, sa ajung si eu viu pe partea cealalta”.
In doua saptamani de Vietnam nu am vazut nici urma de accident cat am calatorit cu masina, cu bus-ul, cu scuterul sau cu ricsa. Iar ca pieton n-am fost atinsa de niciun vehicul cat am trecut strada haotic, printre zeci!
Scoala de soferi e foarte serioasa la ei. Pentru a intra in examen, ai nevoie de 100 de ore de condus. Dupa care mergi si dai teoria si poligonul. Atat.
Doar ca faci scoala cam in zadar, daca nu ai bani de masina. E infiorator de scump sa ai o masina in Vietnam! Pentru multi, masina ramane visul vietii lor. Taxele la masini sunt si de 200%!
Fiind cu grupul la o plimbare, am vazut intr-o vitrina un Rolls. Cautand pe net, am descoperit ca pretul lui e de cca 700.000 euro. Ei, bine, in Vietnam, el costa 1.200.000 euro. Acelasi!
Si atunci cum sa te mai miri ca vezi mii de scutere pe strada??
Un scuter de calitate foarte buna costa cam 800 dolari si te tine mult, isi merita pe deplin banii. Iar, la ce trafic e, se dovedeste a fi solutia optima.
Motorul e indispensabil vietii lor. De aceea se si fura multe 🙂 Un vietnamez ne-a spus ca plateste 10.000 dong (mai putin de 2 lei) ca cineva sa ii pazeasca scuterul cand il are parcat. Prefera sa dea banii astia mereu, decat sa ii fie furat.
De la 16 ani, de cand poti conduce unul sub 500 cmc, pana si dupa 80 de ani, vietnamezii se ajuta de scuter zi de zi.
CE CARĂ VIETNAMEZII PE SCUTER
Bun, faptul ca isi cară copilu’ si pe mama soacra, treaca-mearga.
De la bebelusul abia nascut transportat in brate, in timp ce soferul vorbeste la telefon, incep deja sa fiu mai atenta la scutere…
Oamenii astia isi cara cainele din dotare la picioarele lor, pe scuter. Il vedeti? Ma intreb cum Dzeu nu cade la vreo curba!
Si asta nu e un fapt singural. Iata peste ce am dat pe o sosea din Vietnam, in viteza scuterului:
Insa ce aveam sa vad in urmatoarele zile m-a uimit si amuzat, in acelasi timp.
N-am fost mereu pregatita cu aparatul foto sau telefonul, nu mi-au iesit multe poze din mers, dar ce am reusit sa surprind (si cu ajutorul altora), va arat:
Avem aici „tabloul” denumit Cu Ratele la Târg sau Moaca simpatica a foie gras-ului…
Gaini in capsula timpului 🙂
Ar putea fi angajat bine mersi la Ikea delivery…
Cred ca toate firmele care vand apa si-ar dori asemenea eficientă la livratori…
Am mai vazut copaci carati pe scuter. Pusi in picioare si prinsi bine in spatele scuteristului.
Am vazut tomberoane mari pentru gunoi. Nu unul, ci 3 pe un scuter!
Piese de mobilier carate pe scutere.
Si, pentru ca aici e prea scump sa ai masina, aflu ca oamenii cară pe scutere chiar si porci vii si vaci!!! Asta cu vacile, pana n-o vad, n-o cred.
Exista insa scutere care cara doar… oameni. Contra cost. Grab se numeste la ei ceea ce la noi ar fi uber/bold. E plin de astfel de oameni “verzi” pe strazi.
Si mai sunt scuteristii galbeni – livratorii de colete.
Calarind scuterele toata ziua buna ziua, vietnamezii au fost nevoiti sa se protejeze de vremea deloc prietenoasa.
Astfel, s-au inventat tot felul de haine si accesorii, hanorace cu prelungire de maneca, pentru a acoperi palmele expuse la soare cand tii ghidonul sau pături cu maneci, care sa iti tina de cald la picioare si la maini sau sa te protejeze de ploaie.
In special femeile se protejeaza.
Pentru cineva aflat in vizita prin tara lor, ca mine, e socant sa vezi femeile camuflate din cap pana in picioare! Doamna din fotografie este super trendy, dar am vazut femei purtand fara probleme manusi de lana la 35 de grade, avand doua perechi de masti pe fata, gluga peste care aveau pusa sapca, peste care aveau pusa casca de protectie… Am zarit si sepci cu batic inclus, care sa acopere bine obrajii si ceafa. Ca sa nu mai zic de nenumaratele costume intregi – unele gen capot, altele salopete-pantalon.
Cu cat mai putina piele expusa soarelui, cu atat mai mare siguranta ca o mentin sanatoasa si tanara.
Si da, aici clar masca n-are nicio legatura cu covidul. Masca e accesoriul lor zilnic, care le protejeaza pielea. Eu as fi pomenit si poluarea, dar toti pe care i-am intrebat mi-au dat ca unica explicatie “protectia pielii”.
Termin cu scuterele, remarcand ca am ceva in comun cu soferii si pasagerii lor: la semafor, si eu iau repede telefonul sa mai dau un email, sa vad cine a mai scris pe whatsapp, cine ce a mai postat 🙂
RICȘA
Daca iti e teama de scuter, dar si daca vrei sa ai parte de o experienta inedita, ia o ricsa!
Nu stiu cum le zice (ricsari??), dar dai de ei la fiecare pas. Si, daca nu dai tu de ei, dau ei de tine, oferindu-si serviciile. Intotdeauna negociabile. Iar ei, intotdeauna amabili, deloc agresivi, fara sa insiste daca le spui civilizat ca nu vrei sa mergi cu ei.
Eu am vrut. Ca eram chiar curioasa cum simt traficul din mersul ricsei.
Ai putea crede că intră una-două in masini sau scutere, dar nici pomeneală. Au un mare talent in a se strecura, in a baga viteza si a frâna cand e cazul, fara sa te arunce din scaun. Cel putin asa era omu’ meu.
Dupa experienta solo, am mai avut parte de una, de grup. Caci in Hanoi se organizeaza plimbari cu ricsa pentru grupuri.
Asa ca grupul nostru a ocupat toate ricsele de la un colt de strada, ba am mai si solicitat unele. Am stat in mare parte omul si ricsa, putine au avut cupluri. Ca deh, nu o fi chiar usor sa biciclesti cu peste 100 de kile in fata.
“Parca esti in roaba”, mi-au spus prietenii care au vazut poza asta haha. Da, cam asa pare, doar ca stateam chiar comod, cu popoul pe “canapea” si picioarele intinse in tava asta.
Turul e simpatic si, chiar daca au pedalat pe la obiective deja vazute de mine la pas, acum m-am bucurat de ele odihnindu-mi oasele.
In afara de ricsele care deservesc grupuri de turisti, am mai vazut un vehicul, pentru mese compacte de cetateni, fie ei turisti sau oameni aflati in delegatie:
E un soi de taxi de grup. Am avut si noi parte de el in alte orase si, dupa niste curbe luate, ne uitam sa vedem daca mai suntem toti la bord.
Ziceti voi ca n-ar merge si un pic de aroganta in trafic, asta daca te incumeti sa scoti mai multi bani din buzunar.
Frumusetea asta de masina zacea parasita pe un trotuar din centru, plangand dupa o fatza demna de ea. Fatza mea nu s-a incadrat, asa ca am trecut de ea, resemnata.
TRAFIC ZERO
Vineri seara, ma sochez! De data asta, din cauza lipsei oricarui scuter, oricarei masini sau ricse pe strazile din centrul Hanoi! Au si ei serile lor “pietonale” (vineri-duminica, de la 7 seara) si sa vedeti lumea ce bucuroasa umple toate arterele! Te simti ca la un mare party in aer liber, mai ales ca, din loc in loc, artisti stradali performeaza, spre incantarea trecatorilor.
Desi pot merge pe trotuar, eu merg doar pe carosabil. Asa, de-a naibii, sa simt ca ma razbun pentru celelalte zile…
TRĂIASCĂ!…
“Suntem tara socialista, cu economie capitalista” – precizeaza vietnamezii cand, ca turist, te lovesti mai peste tot de steaguri rosii cu secera si ciocanul si panouri mari cu sloganuri. “Si avem liber la votare” – adauga.
Exista un singur partid in Vietnam, Partidul Comunist (am un flashback…). E singurul partid legal. Daca ti se năzare sa iti faci partid aici, ca ai tu idei revolutionare, esti arestat.
“Pai si atunci pentru ce mai mergeti la votare??” – intreb, nedumerita.
“Votam persoane”. Ahaaa. Deci cine e mai bun din singurul partid al tarii, ala sa fie alesu’.
Nu se compara cu chinezii, insa, tin sa sublinieze. Au deschidere catre lume, au cablu si internet chiar si in cele mai indepartate cotloane ale tarii. Si credeti-ma, merge brici, nu m-as fi asteptat! Oricine isi permite un abonament, caci costa doar 3-4 dolari pe luna.
Ne conversam un pic despre noutatile de pe Netflix si mergem mai departe.
In 1986, au schimbat sistemul din comunist, in capitalist. Oamenii au primit pamant. “Socialist oriented market economy” il numesc ei. Multe sunt sustinute de stat.
In 1994, presedintele american Clinton pune capat embargoului comercial impus Vietnamului (in 1975) si uite-asa se deschid portile pentru investitii, iar Vietnamul incepe sa se dezvolte serios. Inteleg ca si dupa embargoul ridicat de Obama (asupra vanzarilor de arme catre Vietnam), lucrurile s-au schimbat in bine pentru ei.
Ghidul nostru, generatia de 30 de ani, ne povesteste ca ceea ce isi doreau cel mai tare bunicii lui in vremea lor era sa nu mai fie razboi. Apoi, ceea si-au dorit cel mai tare parintii lui in vremea lor a fost sa aiba orez in fiecare zi (carne mancau o data, de doua ori pe an). Iar ceea ce isi doreste cel mai tare acum generatia lui este sa aiba carne in fiecare zi si vaccinuri!
Vietnam e o tara safe. Nu crime, nu hartuiri, nu spargeri de banci (doar cazuri izolate, unele spargeri fiind din disperare). In schimb, furturi, da…
Stiati ca in Vietnam există incă pedeapsa cu moartea? Eu habar nu aveam. Se aplică anumitor criminali si pentru droguri! De exemplu, daca te prind cu mai mult de 500 de grame de heroina.
Pana in 2014, condamnatii la moarte erau impuscati, apoi au inceput sa foloseasca injectia letala. Ghidul ne povesteste ca, in copilaria lui, erau inca executii publice, in fabrici parasite. Puteai asista fara probleme. Nu trâmbita nimeni ca sa se adune lumea, nu impartea nimeni invitatii, insa oamenii auzeau, se ducea vestea si uite-asa se strangeau la “spectacol”. Brrr.
VIETNAMEZII
Cand te duci ca mine in vacanta, pe ultima suta de metri, nici ca stii prea multe despre oamenii locului. Asa ca va dati seama ca am fost avida de informatii.
Vietnamul se apropie vertiginos de 100 de milioane de locuitori!!! Si are o populatie tanara. De la razboiul cu americanii si pana in prezent s-au nascut 57 de milioane de vietnamezi!
In 2019, circa 55% dintre vietnamezi aveau sub 35 de ani! (Cu toate astea, Cambodgia ii intrece, avand populatia cea mai tanara din zona: 35% dintre cambodgieni au sub 17 ani!)
Populatia Vietnamului e cea mai omogena dintre toate tarile Asiei de Sud-Est – aproximativ 90% sunt etnici vietnamezi. Trei sferturi traiesc in mediul rural, unde majoritatea sunt orezari.
Dar, dincolo de cifre si statistici, am fost curioasa sa aflu mai multe despre ei ca oameni.
Pentru asta, cel mai mult l-am batut la cap pe Thang, ghidul pe care l-am avut in fruntea noastra timp de 13 zile. I-am facut capul calendar cu jdemii de intrebari…
(Il recomand oricand, oricui, pentru buna organizare, pentru seriozitate, grija fata de noi, engleza care m-a umilit si disponibilitatea de a-mi raspunde la toate curiozitatile, unele poate stupide.)
De la el am aflat ca vietnamezii sunt extrem de legati de familie. Familiile lor sunt numeroase. Desi in prezent a mai scazut numarul de copii pe cap de familie, mai toti provin din familii cu 4 copii, 3 copii si au zeci de rude! Cica la o nunta vietnameza pot veni si 800 de persoane! Deh, nu poti lasa vreo mătușă pe-afara, ca “te râde satul”…
Copiii dorm in acelasi pat cu parintii pana tarziu (8-9 ani). Fratii dorm impreuna in acelasi pat pana se casatoresc! Thang spune ca a avut nunta acum cativa ani pe la jumatatea lui martie si, la 1 martie a acelui an, el inca dormea cu fratele lui.
Dormitul impreuna are si o latura practica: in anii ’90, cand nu aveau bani de paturi si saltele, asta era cel mai bun mod de a-si tine de cald.
Imi plac vietnamezii! Cel putin cei pe care i-am cunoscut eu, cei de la care am cumparat, pe care i-am observat, cu care am vorbit.
Apropo de “vorbit”: traiasca Google Translate, pentru ca cei mai multi dintre vietnamezi nu vorbesc boaba de engleza. Am folosit mult telefonul pentru traducere, dar uneori iesea ceva de rasul lumii, ca si google translate-ul mai da rateuri… Asa ca Traiasca Mima! Nu va puteti imagina din cate situatii m-a scos vorbitul cu mainile.
A, iar vietnamezii mai au un mod de a comunica, in special negustorii ambulanti care nu stiu deloc engleza si nu au nici calculator in dotare: daca ii intrebi cat costa un produs, scot din borseta lor bancnota care iti arata valoarea respectivului produs. Simplu, nu? Pai nu m-am lasat nici eu: am scos si eu din borseta mea o bancnota mai mica decat a lor si uite asa am inceput sa negociez 🙂 A mers!
Chiar daca am fost bine intentionata si am incercat sa invat si eu cateva cuvinte vietnameze, ca sa fac impresie buna, mi-a trecut repede, afland ca vietnameza e o limba tonala. Adica, pe langa vocale si consoane, cuvintele pot diferi prin modul in care sunt “recitate”. Ca sa va dau un exemplu simplu: ghidul nostru, Thang, ne-a explicat ca numele lui se pronunta ducandu-te in sus cu vocea. Altfel, daca il spui ducandu-se in jos, inseamna “moare cineva”! Pentru a nu il striga aiurea, sa panicam toti vietnamezii din jur, ne-a dat solutia salvatoare: “ziceti-mi T”.
Un ghid dintr-un food tour ne-a sfatuit la fel, sa il strigam cu un nume englezesc, Tim. Si asa am facut legatura cu ce vazusem eu la hotel: receptioneri vietnamezi pe ale caror ecusoane scria Andy, William etc. Cred ca e modul lor de a ne face noua, turistilor, viata mai usoara si, pe de alta parte, de a evita sa fie strigati cu cine stie ce cuvinte oribile, porcoase, amuzante, terifiante, in functie de cum le cântăm noi.
RELIGIA VIETNAMEZA
Cei mai multi dintre vietnamezii care au imbratisat o religie sunt budisti. Apoi catolici. Si mai au taoismul de la chinezi si confucianismul.
templu budist in Hanoi catedrala catolica in Hanoi
Nu sunt deloc încrâncenați cand vine vorba despre religie, din cate inteleg. Nu exista dusmănii intre cei de religii diferite. De exemplu, in acelasi cimitir pot fi inmormantati si un catolic si un musulman. Pentru ei e foarte important respectul pentru comunitate, mai presus de importanța unei religii fata de alta!
Am vazut in drumurile noastre cu masina un soi de altare, in mijloc de ogor. Hm… foarte ciudat. Vezi ditamai lanul si pac, in mijlocul lui e un soi de monument funerar.
Chiar asta sunt! Vietnamezii isi ingroapa mortii, la fel ca noi (spre deosebire de cambodgieni care ii ard si apoi le imprastie cenusa pe rauri, fluvii sau o pastreaza in altarul din casa sau in urne depuse in pagode).
Cam la 5-7 ani, vietnamezii isi dezgroapa mortii, le strang osemintele si le pun in alta parte, intr-un pamant nou, proaspat. Asa e obiceiul. Insa fac asta o singura data! Conform credintei lor, nu e bine sa faci de mai multe ori mutarea asta, ca aduce ghinion.
Poti muta osemintele celor disparuti oriunde, de aceea vezi in lanurile de orez sau pe alte ogoare acele monumente funerare.
Mi-a placut sa observ vietnamezii in viata lor de zi cu zi, in alergatura de pe strazi, in lenea de la cafenele, la tarabe, pe ricse sau scutere, sa ii vad seara cand, galagiosi, ocupau toate trotuarele ca sa manance impreuna. (Ah, abia astept sa ajung la Capitolul Mancare, sa va povestesc!)
Am citit ca sunt printre cei mai fericiti oameni din lume. Ii cred ca pot fi fericiti chiar cu putin, cred ca se pot bucura de viata. Nu stiu cum o fi pe la “casele mai mari”, dar am vazut oameni simpli, imbracati fie in costume traditionale fie in haine moderne, facand cu mare entuziasm adevarate sedinte foto prin oras. Nu neaparat in vreun loc cu semnificatie, cum fac miresele pe la monumente istorice, ci pur si simplu pe strada, langa un copac inflorit sau la marginea unui lac si probabil fara vreun motiv special.
Femei vietnamese, venite in Hanoi, la Lacul Hoán Kiêm, isi scot din sacose hainele traditionale pentru un set de poze frumoase.
O trupa de cantareti-dansatori (cred), profită de ziua fara trafic si se pozeaza in strada, poate pentru a-si creste numarul de urmaritori de pe retele.
Doua pustoaice fac o sedinta foto cu tot tacamul – camera, lumini. Le intreb daca ce poarta e costum traditional si imi spun ca da, dar chinezesc…
Apoi eu si cea mică ne pozăm reciproc, amuzate, pentru că fiecare reprezintă pentru cealaltă o curiozitate :).
Si, tot la capitolul “sedinte foto stradale”, am vazut multi tineri, imbracati frumos, unii la 4 ace, pozandu-se in fata magazinelor de lux din Hanoi! Inca nu am descoperit de ce. Inteleg ca pentru ei e cool sa se pozeze in astfel de locuri, dar voi mai cerceta…
Fara sa ii vânez in mod intentionat, in vacanta asta mi-au iesit in cale oameni care m-au surprins, tre’ sa recunosc:
La colt de strada, nenea asta si-a adus un scaun, si-a prins o oglinda de gardul unei proprietati, doua sârme pe post de cuier, si-a asezat frumos pe asfalt si pe zid ustensilele si… Figaro-n sus, Figaro-n jos! Frizer la drumul mare.
Si, ce credeti, in fiecare zi cand am trecut pe langa el, avea clienti, frate! Un tuns, un barbierit, rezolvate cu viteza si talent.
Am dat de femei trecute de prima tinerete care dansau in parc, sub indrumarea unui coordonator care facea si pe DJ-ul. Am stat mult sa le urmaresc cum se sincronizeaza pe piese vietnameze, dar si pe evergreen-uri internationale si am facut-o cu incantare, pentru ca le vedeam ca se simt bine, se relaxeaza si mi-am dat seama ce buna terapie poate fi treaba asta.
“Hellooooo!” aud in apropiere. “Hellooooo” – aud chiar mai multe voci. Sunt niste elevi de scoala primara, incantati nevoie mare ca vad o ciudatenie blonda in tara lor. Le zambesc si le raspund si eu “helloooo”. Atat imi trebuie! Toata clasa incepe sa ma salute. Sunt foarte simpatici toti si ii vad cum se bucura de fiecare data cand le raspunzi la salut. Pentru ca nu a fost un caz singular: si singura, dar si cu grupul am avut parte de astfel de “dialoguri” cu copiii vietnamezi. Am batut si cuba, ne-am facut si cu mana…
Copiii mai mari, cu cravate rosii la gat (am un flashback…), nu se baga in seama ca cei mici, dar se uita mai lung la tine.
Eu m-am uitat si mai lung la ei, caci am trecut prin vecinatatea unei scoli fix cand ieseau elevii de la ore. Ia uitati aici ce inseamna parinti veniti dupa odraslele lor:
M-am socat!!! Eram, practic, intr-o mare de scutere cu parinti/rude! Parinti care, o data ce si-au luat copiii, au golit zona cu o dibacie care m-a uimit!
Vietnamezii stapanesc strada! Nu stiu cum sa va fac sa intelegeti, dar strada e prelungirea casei lor, e teritoriul lor, e viata lor. Pot face orice pe strada.
Femeia asta se spală pe dinti la radacina unui copac. Un nene urineaza direct in lac, profitand ca nu il vede nimeni (ma rog, aproape nimeni…). Si, daca as fi crezut ca nimic nu ma mai poate surprinde, iata ca am gasit ceva:
Pe trotuar, in fata unui magazin cu haine, unei doamne i se face pedichiura!
Banuiesc ca e vanzatoarea magazinului, care si-a chemat pedichiurista la botul calului, ca nu cumva sa scape vreun client….
Oricum, daca in primele zile faceam ochii mari cand vedeam asa ceva, am inteles apoi ca asta e normalitatea lor si am privit-o ca atare, doar amuzandu-ma uneori.
Normalitatea lor e si un lucru care starneste din ce in ce mai multe controverse in ultimul timp, ba chiar ii oripileaza pe unii oameni: consumul de carne de câine.
Despre subiectul asta, dar si despre mancarea delicioasa pe care nu banuiam ca o voi savura in Vietnam, puteti citi aici… Ham ham.
Iar aici e finalul cu peripetii al vacantei mele in Vietnam.
