Nici macar nu pot face haz de necaz…
Nu inteleg de ce, daca esti anuntat ca zborul tau (Wizz) are intarziere de 4 ore si 20 de minute, esti obligat sa faci check-in-ul tot dupa ora veche?!? Asa am primit pe telefon mesaj si am zis sa nu risc. Plec cu mama, de ziua ei. Dar tocmai aici e problema: una e sa fii singur si sa freci menta prin aeroport, gasindu-ti de lucru, alta e sa ai alaturi o femeie de 85 de ani.
Incerc sa vad partea plina a paharului: daca ne-au chemat la check-in dupa ora veche, poate cele 4 ore si 20 de minute se vor miscora si vom pleca mai repede.
“Mai repede? In niciun caz!” – imi taie elanul doamna de la check-in.
O intreb de ce, in cazul asta, a trebuit sa venim cu aproape 6 ore inainte???
Asa e procedura, mama ei de procedura!
Facem check-in-ul alaturi de alti “wizzair”-isti, care mai de care plangandu-se de intarzierea avionului sau. Cei mai fericiti au o ora jumate, altii 2 ore, apoi incepem sa ne lingem ranile de la 3-4 ore in sus.
Bun, check-in facut. Si acum??? Ce Dzeu sa faci 5 ore jumate in aeroportul Otopeni?!?
Am umblat si eu la viata mea prin lume si am stationat prin multe aeroporturi, unde aveai optiuni, in caz de asteptare lunga. Nu zic de hotel, spa sau cabine de dormit, ca nu te gandesti la Otopeni ca la vreun nod aerian. Dar, dincolo de restaurante, cafenele si magazine, ai tot felul de facilitati gen masaj, zone de relaxare, saloane de beauty, zone de joaca si cate si mai cate.
Nu-i nimic, imi zic, nu trecem vama, mai stam in zona de la intrare, mergem la etaj sa mai cascam ochii pe acolo.
Cascam a plictiseala, caci magazinul cu reviste e inchis, deci nu tu shopping. Putem sa admiram fotografiile puse in geamuri, sa ne deschidem un credit la BRD, sa ne luam un calmant de la farmacie si sa dam niste acatiste la capela aeroportului. Cam astea sunt optiunile.
Sala de asteptare pe care am descoperit-o acum cateva luni – situata intre Sosiri si Plecari, arata ca un camp cu soldati invinsi in lupta. Toti au fetele morcovite, semn ca toti sunt “intarziati”.
Adevarul e ca panoul de afisaj e plin de “delayed” in dreptul Wizz Air.
Eu, una, care zbor destul de des ca turist, n-am mai vazut asa ceva vreodata!
Stam ce stam in sala de asteptare si nu pot sa nu remarc cu amaraciune in ce hal arata scaunele. Multe ruginite, unele cu vinilinul decojit. Acum, pe bune, nu poti spune ca e un trafic nebun pe la noi, mai ales ca sala asta de asteptare e ca si noua, nici nu stiu daca e mai veche de un an, doi. Chiar nimeni nu are o problema ca ne facem de 2 lei cu asa ceva?…
Ce ma mai mir cand, de multe ori, am vazut oameni dormind pe pervazul geamurilor!…
Iau decizia sa trecem, totusi, de control bagaje si pasapoarte, sa stam in zona cu mirosuri de strainatate.
Proasta decizie! Imediat ce intram in zona respectiva, ne loveste un val de caldura de curg apele pe mine instantaneu!
E clar, s-a stricat aerul, ma gandesc, pentru ca n-am trait vreodata asa ceva aici.
A, stai! Imi amintesc ca exista un “lounge”, unde mai niciodata nu am timp sa stau. Gata, va fi parfum pentru noi acolo, asezate comod pe canapele, mancand chipsuri si consumand o cafea, un cico si asta moca, doar pentru ca am un card gold.
Ce sa vezi, pare ca tot aeroportul are carduri gold, platinum, black, pentru ca e plin in salon. Si nu asta ar fi problema, ci faptul ca e sauna aici!!! Solutia? Farfuriile de carton din incinta, care devin evantaie pentru multi!
Intreb ce Dzeu s-a intamplat cu aerul conditionat din aeroport si mi se spune ca merge, insa nu face fata caldurii de afara. Mirific, ce sa zic. Era mai bine in sala de asteptare cu scaunele scorojite, dar na, prea tarziu.
Pe toti curg apele, vom fi niste imputiti in avioane. Bine macar ca suntem toti in aceeasi oala…
Uitandu-ma la monitorul cu situatia zborurilor si stiind si experienta similara a altora, ma intreb: oare chiar nu e nimic de facut sa se stopeze Dumnezeului o astfel de situatie??
Trec orele… al naibii de greu.
Cu cei din vecinatate am trecut de mult de: “Dar dv unde aveti zborul intarziat?”. Asa am spart gheata dintre noi. Am zis „gheata”??? Vise, taica, vise.
Acum deja ne cunoastem. “Trei copii aveti? Ce draguuut!”, “Pot sa bag si eu telefonul in priza de langa dv?”, “Si dv suferiti de caldura?”, “Nu, n-am fost in Mykonos, cred ca va veti distra”.
Imi fac de lucru, ma plimb de colo colo, intru in vorba cu doamnele care ne servesc, rasfoiesc rapid singura revista din zona… AMR 4 ore, AMR 3 ore…
Mi se lungesc ochii de cat ma uit pe monitorul cu zboruri, de teama sa nu care cumva sa ratam imbarcarea. Si mama ma tot intreaba: “sigur nu trebuie sa coboram?” Nu, nu trebuie.
E infiorator de cald! Si infiorator de lunga asteptarea.
Hai sa mai si lucrez putin, dar sa si comunic cu mama, hai sa mai si intru pe net, dar sa si comunic cu mama, hai un chips, o dezmorteala de oase.
AMR 2, AMR 1 si… nimic, nicio veste sa mergem la poarta.
Un angajat care isi face de treaba prin salon ne sfatuieste sa nu asteptam sa vedem “go to the gate”, ci sa coboram din timp. Coboram aproape de miezul noptii.
La poarta de imbarcare nu scrie nimic, ecranul e negru, dar e deja lume stransa in zona.
Restaurantele au inchis. Oamenii sunt imprastiati pe unde s-a putut, ocupand scaunele de la porti, scaunele de la fast-food-uri, dar si coltisoare cu gresie rece, pentru un pui de somn.
E plin de copii care dorm in bratele parintilor sau pe paturi amenajate din bagaje si perne, o doamna cu orteza incearca niste pasi, ca sa nu ramana intepenita, cativa straini par rataciti in asteptarea asta romaneasca.
Un nene se uita pe telefon la Las fierbinti, cu sonorul tare, macar sa fie si niscaiva comedie in mijlocul dramei noastre comune. O mama negociaza de la distanta, intr-un apel video cu baiatul ei, ca cel mic sa ramana definitiv in strainatate, alaturi de ea. Nu-i iese.
Pozam ca disperatii monitorul cu afisajul zborurilor. Am invatat si eu de la altii ca e bine sa ai “dovada intarzierii”. De n-am pozat toate ecranele, la intervale diferite, in cele 5 ore si ceva de cand suntem aici!
Chiar, e trecut de miezul noptii! “La multi ani, mamaaa!!!”. Ce sa zic, frumos inceput de aniversare. Scot doua bomboane din geanta, luate pe post de apa de gura si… sarbatorim 🙂
Dupa gustul mentolat, revine gustul amar al situatiei. Nu ne zice nimeni nimic si asta mi se pare cel mai nasol. E asa greu sa comunici ceva oamenilor care asteapta de atata amar de vreme?!
Fac ture de la o poarta la alta, observand si situatia altor “norocosi”, de la alte zboruri Wizz intarziate cu orele.
Noi suntem aia reprogramati la 00.40.
La 00.33, doua tinere vin la poarta noastra de imbarcare, pe care in continuare nu scrie nimic, ecran negru si atat.
Ne bulucim inspre ele ca si cum am fi vazut luminita de la capatul tunelului!
Omul de serviciu din apropierea fast-food-urilor atat asteapta: se repede sa puna toate scaunele pe mese, sa inceapa si el, in sfarsit, curatenia, ca pan’acum n-a indraznit sa riste vreun linsaj din partea celor care au motzait pe scaunele de la mese.
Au trecut deja cele 4 ore si 20 de minute de intarziere despre care stiam. Acum suntem in prelungiri…
Cele doua doamne nu ne zic nimic. Spre surprinderea mea, nici oamenii nu se iau de ele, doar intreaba civilizat ce se intampla, daca plecam, din astea. Nu aflam nimic. In schimb, ni se imparte apã, apoi apar si sandwich-uri. Auch, asta nu e un semn bun, ma gandesc, inseamna ca mai stam.
Ma uit la oameni, cei mai multi nu par turisti pregatiti de vacanta, ci, mai degraba, romani care se intorc la locul lor de munca din strainatate, multi avand copiii alaturi.
Si, deodata, minune!!! Apare echipajul!!!
Doamne, imi vine sa aplaud! Ma simt la fel cum m-am simtit cand a aterizat Michael Jackson pe scena, la concertul din Romania!
E semn ca vom pleca, totusi. Zic “totusi”, pentru ca un calator mai bine informat decat mine imi spune ca cei care urmau sa plece la Liverpool au fost suiti in avionul Wizz, apoi au fost coborati si dusi la hotel, zborul lor fiind amanat pentru a doua zi.
Ne-am urcat! Obositi, imputiti, dezamagiti, resemnati.
Decolam la 1.29 dimineata. Ei, ce mi-e 8.20 PM, ce mi-e 1.29 AM.
As vrea sa strig “Sampanie la toata lumea!!!”, daca tot am prins ziua mamei in avion, insa nimeni nu e pe modul “party”, toti suntem pe “mute”. Desi am zice noi multe…
