Nici bine nu ies din avion in aeroportul din Islanda, ca primesc pe telefon urmatorul mesaj de la politie: “Cutremure! Activitate seismica crescuta in zona. Stai departe de versanti. Pericol de caderi de stanci si alunecari de teren. O eruptie vulcanica poate incepe in scurt timp.”
Halal primire, ce sa zic!
Ies din aeroport trezita brusc de mesaj si de vremea rece si ma indrept spre bus-ul care ma va duce in Reykjavik. Am transfer platit.
“Sorry, I have a question” – incerc sa ii captez atentia soferului, dupa ce ii dau valiza pe mana.
“Mladin?…” se uita el lung la voucher. “Puteti sa imi ziceti in romana – imi zice – am avut un prieten Mladin la Braila si asa mi-am dat seama ca sunteti romanca.” 🙂
Imi raspunde la intrebare, apoi, in loc de Bun-venit, ma intreaba daca am simtit cutremurul.
What?!?! Care? Cand? Cum?
Cica taman a fost, probabil inca rula avionul, de nu l-am simtit. Imi povesteste ca sta sa erupa un vulcan care se afla aproape de aeroport, in drumul spre capitala, si ca ei deja nu mai pot cu atatea cutremure.
“Sa erupa odata, sa scapam de zguduieli” – se plange.
Bun, deci incep vacanta in Islanda cu breaking news-uri.
Seara, dupa o plimbare lunga si un dus intr-o baie la comun, ma pun in pat linistita, cu laptopul in brate, si… cutremuuuur!!! F&@%^! Nu le lasa cu una cu doua… Simt ca mi se inmoaie totul in mine, dar, ce sa vezi, spre deosebire de acasa, unde m-as gandi cum sa parasesc mai repede locuinta, aici ma linistesc imediat, spunandu-mi: “la cate cutremure au oamenii astia, sigur sunt ok aici.” Si gata. Imi vad de ale mele.
VULCANUL LITLI-HRUTUR
…si a erupt, yuhuuu! Suntem in 10 iulie.
E vulcanul care a erupt si in 2022 si in 2021, dupa 6.000 de ani de somn profund…
Citesc o chestie simpatica: in mod normal, cand erupe un vulcan, oamenii incearca sa fuga cat mai departe de el. Nu si islandezii: ei se duc in plimbare la vulcan haha. Adevarul e ca exista asa-numitii “vulcani turistici”, cei la care poti merge in drumetie, dupa niste reguli bine stabilite, insa.
Asa ca incepe nebunia: sa mergem la vulcan!!! Cum facem, pe unde o luam, e voie, e greu, e lung drumul?!?
Brusc s-au activat tururi – cu ghid, cu bus si apoi cu ghid, gasesti multe site-uri care iti arata harta locului cu cele 3 eruptii din cei 3 ani consecutivi (zona vulcanica Fagradalsfjall).
Insa toata lumea asteapta decizia oficiala, care cica se ia la cateva zile de la eruptie, dupa ce autoritatile vad cum se manifesta lava, ce directie ia, ce drum ar fi safe pentru doritori.
Normal, ma bate si pe mine gandul sa ma duc sa vad vulcanul, dar fir-ar, tocmai plec din zona lui in alta parte a tarii.
Ajung in aeroportul domestic si zaresc, prin gard, norii de gaz de la eruptie, in spatele muntelui piramida – ca asa am fost invatata sa identific locul, dupa muntele in forma de piramida.
Ma oftic ca nu pot vedea mai bine din cauza de gard, de cladire aeroport etc.
Pai ce, credeti ca ma las?? Imi abandonez pur si simplu cele doua valize in aeroport – unde sunt doar cativa calatori care asteapta – facandu-ma ca ies un pic pe-afara, sa iau aer (rece!). Pun ochii pe o trotineta parcata langa aeroport. (Ca sa intelegeti, n-am mers cu trotineta decat o singura data in viata mea, in jurul blocului, tocmai pentru a fi un pic familiarizata inainte de o vacanta…)
Ma sui pe trotineta si fug cu ea cam un kilometru, pana unde se termina gardul aeroportului, ca sa pot face poze curate. Stiu, sunt nebuna.
Fac poze si ma intorc in viteza cu trotineta, o parchez rapid si intru ca o floricica in aeroport, unde bagajele mele ma asteapta linistite, fara ca nimeni sa fi remarcat absenta mea de langa ele. Uf!
E 13 iulie si aflu ca s-a deschis oficial drumul spre vulcan.
Gata, toti curiosii pot porni la drum!
Vestea e buna, dar detaliile imi dau la radacina: ai de mers pe jos, de la punctul unde iti lasi masina si pana unde poti vedea eruptia, nici mai mult nici mai putin de 10 kilometri. Si cativa dintre astia 10 sunt grei, caci ii parcurgi printre pietroaie de lava. Stai, te benoclezi, te minunezi, te sochezi, te pozezi, dupa care iar 10 kilometri, pe drumul de intoarcere.
Bun, eu ma decid sa mai astept putin, ca poate lava ia o intorsatura neasteptata si se scurteaza drumul pana la ea…
EXCURSIE LA VULCAN
Imi vad de drumurile mele prin Islanda – in lung si-n lat, pe soare si pe ploaie, in tricou sau infofolita cu geaca de iarna. Urmaresc ce se intampla la vulcan, mai ales cand sunt din nou aproape de el.
In autocarul in care ma sui pentru un tur clasic, apar in ultima clipa niste turisti tristi: turul lor ghidat la vulcan tocmai s-a anulat si, ca o compensatie, sunt lipiti la turul nostru.
Guvernul a inchis drumul spre vulcan, din motive de siguranta. Ce veste buna pentru mine, macar acum nu ma mai chinuie gandurile – sa merg, sa nu merg…
Ei, bine, seara se redeschide drumul la vulcan. Iar eu reincep sa ma framant. Vreau la vulcan, vreau, normal, insa nu ma simt in stare! Ma sperie mai multi oameni care stiu drumul, apoi ma sperie o companie care se ocupa fix cu excursii la vulcan, explicandu-mi ca e complicat de mers daca nu ai cat de cat antrenament.
Of, dar tare as vrea!
La televizorul din camera ma uit ca hipnotizata, in repetate randuri, la cum erupe vulcanul. E un canal care transmite live, non-stop, de la fata locului.
Ma si amuz uneori, cand vad temerari oprindu-se involuntar fix in fata camerei:
Caut pe internet solutii, mai intreb oameni despre dificultatea de a merge pana acolo, la vulcan.
Si iau o decizie… nici nu stiu cum sa ii zic… nebuneasca, disperata?
Caut pe net tururi cu elicopterul la vulcan!
Gasesc cateva. Scumpe de ma ard la stomac, nu numai la buzunar! Contra unei sume de 400 de euro (plus/minus 20-30!), ai parte de un zbor de cca 30-40 de minute, din care doar 10 minute in zona eruptiei. E o nebunie, imi spun, dar mai nebunie e faptul ca nu gasesc locuri, desi pe site-urile lor vad multe intervale orare in care zboara cu turisti!!!
Am la dispozitie 2 zile pana in plecarea spre Romania. Scriu unei companii, apoi gasesc la o alta un singur loc in prima zi si un loc in urmatoarea. Chinuita de ganduri, sentimente, temeri, lupte cu mine insami, rezerv locul din ultima mea zi in Islanda. De ce? Ca ma uit pe vreme si, vazand ca e innorat, imi zic ca se va vedea mai bine lava.
TUR CU ELICOPTERUL LA VULCAN
A doua zi aflu ca drumul pe jos pana la vulcan e inchis, spre disperarea multori islandezi si turisti straini. Din cauza faptului ca lava si-a schimbat directia, nu mai e safe traseul.
Vad la stiri cum niste oameni inconstienti au urcat foarte aproape de zona fierbinte, riscand sa fie surprinsi de aceste schimbari ale eruptiei.
Primesc pe telefon un mesaj cum ca s-a eliberat azi la pranz un loc intr-un elicopter, daca vreau. Le raspund ca deja am rezervare facuta la alta companie, pentru maine.
Intr-o emotie mare legata de tur, recitesc de trei ori mail-ul cu instructiuni, ora si locul unde trebuie sa ajung fara pic de intarziere! Vazand ca aeroportul de unde pleaca elicopterul e nici departe nici aproape de hotel si ca locuiesc intr-o zona pietonala, unde nu va putea veni taxiul, gasesc solutia ideala: trotineta!!!
Da, dar nu e asa simplu. Stiu destinatia, dar nu stiu traseul! Habar nu am cat imi ia sa ajung acolo mie, un incepator pe trotineta, cum e drumul, ce dificultati as putea intalni etc etc.
Ce credeti ca fac? Deschid google maps, ma sui pe cea mai apropiata trotineta si incep sa o iau la vale! Mai cu frica, mai pe strazi in lucru care imi zdruncina organele, mai oprind sa ma mai uit pe telefon pe unde sa o iau (ca nu a mers atasat).
Sa va zic ca am traversat cu trotineta un bulevard ca Voda prin loboda? Nu vazusem ca exista o pista pentru bicle si trotinete care trecea pe sub sosea. Eu am luat-o direct pe deasupra, chinuindu-ma chiar sa trec trotineta peste niste borduri inalte hahaha.
Batuta de un vant rece, ajung la aeroportul cu pricina. Intreb in stanga si-n dreapta, aflu unde tre’ sa ajung a doua zi dimineata si gata, o iau linistita inapoi cu trotineta.
O ora mi-a luat recunoasterea asta! Ma durea piciorul de sprijin de cat de stresata am condus… Dar macar imi calculasem timpul si acum stiam locul in care trebuia sa ajung.
Ma scol cu noaptea-n cap de frica sa nu cumva sa intarzii si, mai ales, sa nu gasesc trotinete in zona.
Am gasit 🙂
Iau una de coarne si, in 20 de minute, pe un drum deja stiut, ajung la aeroport.
Arat rezervarea, aflu ca mai e un zbor inainte (caci am ajuns mult prea devreme), asa ca iau loc alaturi de doua cupluri de americani. Si stam… Ni se alatura cei care vor zbura cu mine – doi colegi englezi si doi soti cehi. Si stam…
“Nu putem zbura!” – auzim brusc si ne socam. Cum?!?!
“Da, nu avem voie. Asteptam…”
Aflam si motivul: din cauza faptului ca astazi, taman astazi vantul si-a schimbat directia, toate avioanele comerciale sunt redirectionate si zboara pe deasupra vulcanului. Prin urmare, niciun elicopter sau avion privat nu are permisiunea sa survoleze zona. Si cu asta basta.
Mor de nervi! Imi aduc aminte de mesajul care imi propunea ieri un zbor. Ca sa nu mai zic de faptul ca am avut de ales de la inceput intre ieri si azi. Fir-ar sa fie! E ultima mea zi in Islanda, nu e ca si cum as putea reprograma.
Aceeasi problema o au si altii. Unul are zbor spre casa chiar azi! Altii maine, ca mine.
“Haideti repede la elicopter!” aud deodata lumea precipitandu-se!
Aoleu! Imi iau lucrurile si dau sa alerg spre pista, dar teapa, eu sunt in tura cealalta, astia care fug acum sunt cei care asteapta sa zboare de pe la 8 dimineata. (Acum e ora 10)
Ma asez cuminte pe un scaun si ma uit la canalul islandez care transmite non stop eruptia. S-a mai fâsâit fata de aseara, cand mi s-a parut cea mai spectaculoasa!
Incepem sa ne cunoastem unii pe altii. Aflu cu surprindere ca englezul e casatorit cu o romanca si ca locuiesc in Cluj! Ma plang de aparatul meu stricat, ma asigur ca macar cine are aparat bun o sa imi trimita si mie 1-2 poze.
Cei 5 care fugisera la elicopter reintra in birouri cu fetele plouate. Pai cum asa?!?
Cica aveau deja centurile puse, cand pilotul a primit ordin de… ramanere la vatra. Deci permisiunea a durat cateva minute, cat sa nu decoleze nimeni haha.
Eu, daca tot l-am prins pe pilot, il iau la descusut: da’ cum e vulcanul, da’ cand ati fost prima oara acolo, da’ poze ati facut, a, ce misto, nu mi le trimiteti si mie?!
Omul, pe numele lui Gudnar, nu a parut fortat de insistentele mele, ci mai degraba mandru ca a pozat eruptia chiar la inceputurile ei, asa ca mi-a trimis imediat cateva poze:
Thank you, Gudnar!!!
Apoi au profitat si altii si le-au solicitat.
Si iar ne-am cufundat intr-o asteptare lungaaaa. Si iar ne uitam cum erupe vulcanul, dar la tv…
“Gata, ne-au anuntat: astazi nu mai dau permisiune de zbor pentru niciun elicopter!” – ne anunta cineva, trezindu-ne brusc la o realitate de care ne temeam.
Regretam in cor, fiecare pe limba lui.
Unii care stau mai mult in Islanda isi muta rezervarea. Noua, astora cativa care plecam maine, ni se propune o plimbare chiar acum, cu acelasi elicopter, dar in alta parte, turistica, unde se poate zbura. Plus un bonus: aterizare in locul respectiv.
Refuzam toti. Partea proasta e ca nu putem muta rezervarea. Partea buna este ca am economisit o gramada de bani haha.
Trotineta ma asteapta, fidela, afara. Ea nu are restrictii, ma duce pe sosea pana unde vreau eu…
Asa ca o iau iar de coarne si plec.
Ma consolez cu un tur la balene, pe care le si vad (voi scrie despre asta). De pe vapor fotografiez, inca patrunsa de regrete, norii de gaz de la eruptia vulcanului. Vulcanul ala din spatele muntelui-piramida…
Apoi o iau la pas prin Reykjavik.
Parca special ca sa invarta cutitul in rana, magazinele imi scot in cale marfuri cu “mesaj”:
Ciocolata Lava. Cum sa-i fi zis altfel, in Islanda?…
Imi cumpar, ca sa indulcesc un pic supararea.
Dau de magneti din lava vulcanica, suporturi de lumanari sau, pur si simplu, pungute cu pietroaie. Nu cumpar.
Unele magazine au expuse niste pietre despre care spun ca sunt chiar de la eruptia actuala. Dzeu stie. Nu cumpar.
In altele, comerciantii sunt deja la zi cu hainele! Abia a erupt vulcanul si iata-l pe tricourile din buticuri. Nu cumpar.
Noaptea, remarc la tv, pe canalu’ cu vulcanu’, cat de frumos curge lava acum:
Inainte si dupa 12 noaptea. Afara e inca lumina, doar ca, din pricina lavei, se vede asa. Pe geamul camerei mele vad lumina cum e, de fapt:
Dezamagitoare zi… Daca e sa imi aduc aminte de ea de acum incolo, cu siguranta turele cu trotineta vor fi cele mai vii. Eram un adevarat vulcan pe sosea 🙂
UPDATE
Eruptia s-a incheiat pe 5 august 2023. Of, si eu care ma antrenam sa o mai prind, bazandu-ma pe faptul ca altele au tinut luni de zile…
