Vedeta vinde, asta e clar! Asa am ajuns sa cumpar si eu bilet la musicalul Sunset Boulevard, in 2016. Am vazut-o pe Glenn Close pe afis si n-am mai stat pe ganduri!
Nu mai conta povestea sau ca riscam sa nu inteleg mare lucru. Era fascinatia de a vedea live, la Londra, o actrita de la Hollywood!
Si am vazut-o. Mi s-a parut fabuloasa!
SUNSET BOULEVARD CU NICOLE SCHERZINGER
Cum stateam eu linistita pe internet in 2023, iaca imi apare un newsletter de la astia cu musicalurile londoneze. Si ce vad?
Reapare in West End “Sunset Boulevard”, de asta data cu Nicole Scherzinger! Alta vedeta, aceeasi tentatie: de a o vedea live, in musical.
Mai ales ca mi-a placut rau de tot in show-ul de dupa incoronarea Printului Charles, unde a cantat alaturi de pianistul Lang Lang de mi s-a ridicat parul pe maini!
Recunosc ca nu am fost mare fan de Pussycat Dolls, din care a facut parte dra Scherzinger. Asa ca nici nu i-am urmarit cariera. Doar ce am mai prins din stanga si dreapta…
Insa, de data asta, am fost curioasa sa o vad. Pe ea – femeie la 45 de ani, jucand rolul in care am vazut-o pe Glenn Close, la 69 de ani!
N-am mai stat de mult la o coada din asta, de nu se mai termina!!! Am zis ca spectacolul nu are cum sa inceapa la ora fixa, asa cum se intampla la Londra, pentru ca suntem prea multi afara. Si, intr-adevar, a inceput cu 8 minute intarziere.
Marea mea surpriza a fost faptul ca cele doua spectacole – cel cu Glenn Close si asta, cu Nicole Scherzinger, la distanta de 7 ani, sunt diferite, ceea ce nu am vazut in cazul altor musicaluri (cu exceptia unor upgrade-uri naturale). Pastrand povestea si muzica, abordarea din 2023 este una neasteptata! Pe un ecran cat scena, sunt proiectate uneori performance-urile artistilor filmati chiar de catre colegi de scena, cu ronin – o jucarie la moda.
Cu un personaj principal care nu mai e o cucoana trecuta de primele tinereti, ci o bunaciune imbracata intr-un furou, aruncandu-si cu talent picioarele pe scena si traind momentele delirante cand in fata publicului, cand cu fata bagata in obiectivul unei camere.
Ma rog, nu stau sa fac vreo analiza a spectacolului, ca nu ma pricep, vreau doar sa va povestesc cat de dusa cu pluta am fost, vazand un anumit moment in musical.
FUGA DUPA VEDETĂ
Sunset Boulevard in Londra lui 2023 si inceput de 2024 se joaca la Savoy, intr-un teatru vechi de 130 de ani.
Citesc ca este prima cladire publica din lume care a fost iluminata electric! Tare, nu?
Actul 2 incepe cu personajul principal masculin cantand in timp ce face un traseu luuung prin culisele teatrului – cabine, holuri, spatele decorului, alte cabine, scari, dupa care iese in strada si cântă si tot cântă ocolind teatrul, pana reintra in el pe unde am intrat si noi, spectatorii, ca mai apoi sa deschida usa salii si sa patrunda prin public, spre scena. Momentul acesta e urmarit de noi pe ecranul de pe scena. Ca la cinema.
Totul dureaza cateva minute bune si m-am gandit ca traseul e tras candva, inainte de premiera, si bagat la fiecare spectacol in ecranul in care ne benoclăm cu totii. Ca mai apoi actorul sa apara ca o floricica in sala si sa dea continuarea.
DAR… in drumul lui pe afara, vad o fata cu telefonul in mana. Il filmeaza. Vad oameni in geci, vad magazinul pe langa care am trecut mai devreme, vad cersetorul pe care il remarcasem langa cladire si imi dau seama ca totul e live!!!
Afara e 1 grad Celsius, dar se simte ca minus 1. A, clar, omul nu cântă – imi zic. Nu are cum sa faca tot traseul asta seara de seara, sa urce, sa coboare, sa intre pe usi, sa iasa in gerul de afara si sa cante.
Si ce credeti ca fac??? A doua seara nu ma duc la niciun musical, ca sa vin la teatru la ora Actului 2, sa vad realitatea!
Vin chitita de la 20.45, sa nu cumva sa ratez momentul (estimat de mine in jur de 21.10). Daca el chiar o fi live. Ia sa vezi cum ii prind eu cu fofârlica…
Identific aleea de pe care a iesit artistul in strada principala, sunt aproape de magazinul pe care l-am vazut pe ecranul de pe scena, masor din priviri coltul teatrului si intrarea in Hotel Savoy. Bun, le-am identificat, acum sa stau de paza!
Doamne, e un frrrig! Imi ingheata capul, apoi imi ingheata si mainile, caci nu stau cu ele in buzunar, ce sa vezi… Ma prefac ca sunt un turist nevinovat, care face poze in zona. La naiba, nu prea am la ce: langa mine e o cafenea, ornamentele luminoase de pe strada le-am pozat deja de mai multe ori, la fel si autobuzele rosii. Mai trec strada inainte si inapoi, ma uit de unde as putea filma momentul. Daca el chiar o fi live.
Nu e niciun indiciu pe strada care sa ma faca sa cred ca acel traseu pe afara e chiar live. Nu e niciun bodyguard. Nimic.
Nu, n-are cum sa fie live! In plus, e atat de frig incat cred ca omul ala, despuiat, venit din teatru dupa un traseu lung, ar raci instant! Ceea ce iese din discutie, fiind singurul pe rolul lui.
Ups. Ia stai ca vad un soi de paznic ca apare, palavragind cu un bodyguard de la pub-ul vecin. Chestii de-ale lor, private.
Ma uit la ceas. E 21.06. Dupa calculele mele, cam in cateva minute ar trebui sa apara artistul, sa se intample momentul. Daca el chiar o fi live.
Trec pe strada oameni, niste turisti japonezi se opresc sa ia decizii legate de directii, cativa britanici veseli ies din pub.
Brusc, apare un baiat imbracat la costum, avand o casca in ureche. Vaaaaai, stai ca e live!!!
Incep sa filmez. Nu se intampla nimic, in afara de tremuratul acelui tanar care a iesit de cateva minute in ger. I se plange paznicului de mai devreme. Opresc filmarea.
Apoi vad, in sfarsit, camera folosita in musical si reincep rapid sa filmez, facandu-ma la inceput ca filmez strada principala, ca sa nu ma ușuiască vreunu’.
Si ia uite cum apare personajul principal masculin, facand drumul pe care l-am vazut cu o seara inainte pe ecranul de pe scena. Apar imediat si persoane din staff: unele sa asigure buna desfasurare a traseului, altele pentru siguranta protagonistului, iar altele, din echipa tehnica, pentru garantia unei bune transmisii (cineva tine o antena, altcineva are un rucsac in spate).
Eu filmez, super entuziasta! Nu ma opreste nimeni. (Bine, nici eu nu m-am bagat in nasul lor, am filmat elegant, de la mica distanta.) Ei au doar grija sa aiba o zona safe, pentru ca omul sa isi poata juca rolul si cea care il filmeaza sa aiba calea libera. Nu l-au gonit pe cersetorul din colt, nici pe trecatorii care erau deja pe bucata aia de trotuar, nu au adunat gunoaiele din drumul lor. Doar cativa pietoni au fost un pic opriti, sa nu aglomereze zona de joc.
Si uite-asa m-am convins ca tipul asta chiar cântă live, cu orchestra in ureche! Cântă pe un frig de iti ingheata mucii-n nas, daramite corzile vocale… Si face asta seara de seara, iar, in unele zile, chiar de doua ori, ca au doua reprezentatii! Mi se pare foarte tare!!!
Aveti aici filmul:
Plec fericita de experienta. Nu imi mai simt mainile, mi-au inghetat pe telefon. Dar m-a incalzit maxim experienta asta. Ca si cea din seara precedenta, cand am urmarit Sunset Boulevard din scaunul de spectator. Am vazut-o pe Nicole Scherzinger live si jos palaria si pentru prestatia tipului din rolul principal, pe care il caut in caietul program: Tom Francis se numeste.
Sunteti dintre cei carora le plac musicalurile? Sau dintre cei care nu stiu inca daca merita vazut vreunul? Oricum ar fi, intrati aici 🙂
