“Domnu’ capitan, cand zburati spre insula Grimsey, imi luati si mie papornița asta, plizzzzz??”
Cam asta am ajuns sa fac in vacanta mea din Islanda, dupa ce vremea oribila mi-a dat planurile peste cap.
Urma sa zbor spre insula Grimsey de pe Cercul Polar, insula care acum 9 ani mi s-a lipit de suflet!
La vremea respectiva fusesem impresionata de comunitatea mica si unita de acolo (nu mai mult de 100 de locuitori), de viata oamenilor alora, de colonia imensa de pufini, de soarele de la miezul noptii si de faptul ca esti fix pe Cercul Polar! Pe o bucata de pamant de numai 5,3 kmp.
Imi povesteau atunci cativa localnici ca sunt cam izolati de lume si de ce exista prin lume, din acest motiv m-am gandit sa iau acum cu mine niste chestii despre care am aflat ca sunt “pretioase” prin Islanda: miere si dulceata. Sa le fac oamenilor o mica bucurie.
Zis si facut. Am cumparat din tara miere bio – hai si de salcâm si de tei, nu doar poliflora, niste borcane cu dulceata de visine si nuci verzi si… am ocupat un sfert din valiza mare cu pachetul asta dulce. Si greu!
Cum avionul meu spre insula era fix la finalul vacantei de 15 zile, m-am plimbat prin toata Islanda cu papornița cu borcanele infasurate bine in hartie, pungi cu fermoar, folie cu bule si bagate toate intr-o sacosa mare, termoizolanta.
Am avut mereu o grija: sa nu se sparga niciunul dintre borcane prin masinile inchiriate, prin avioanele luate si, mai ales, in toata trambalarea mea de la o cazare la alta. Caci am avut de schimbat 12 cazari in doua saptamani!
Din fericire, toate s-au pastrat intacte. Din nefericire, vremea infioratoare din nord, cu ploaie puternica si frig, m-a facut sa renunt cu un regret enorm la excursia pe Grimsey.
Bun, am schimbat planul, da’ ce Dzeu fac cu papornița?!?
Ia uite-ma pe mine cum ma duc frumusel in aeroportul din Akureyri, orasul de unde trebuia sa iau avionul spre insula, si intreb un nene de la check-in daca as putea trimite un pachet pe Grimsey. Cumva, in zbor, pe apa, cu balene voiajoare…
Ma asteptam sa se uite la mine ca la una care n-are toate tiglele pe casa, iar eu sa fiu nevoita sa ii explic ca la noi, in Romania, e un lucru obisnuit sa trimiti chiar si mancare gatita copiilor tai aflati in alt oras, rugandu-l pe soferul de microbuz sau pe conductorul de tren sa iti ia coletul…
Culmea, omul nu ma priveste ca pe o nebuna, ci ma sfatuieste sa merg in cladirea vecina, direct la Norlandair, singura companie aeriana care efectueaza zboruri pe insula Grimsey. (Companie la care, de altfel, aveam si eu biletul de avion dus-intors.)
“Da’ credeti ca or sa vrea sa imi ia sacosa?” – intreb cu o mare nesiguranta.
“Eu, daca as fi in locul lor, as lua-o” – imi raspunde senin si imi da sperante.
Ma duc cu masina inchiriata la cladirea vecina aeroportului.
Intru, ca e usa deschisa. Ma uit prin incaperi dupa cineva. Nimeni. Urc la etaj si descopar 3 persoane in mijlocul unei conversatii vesele.
Habar nu am cine sunt, cu ce se ocupa aici. Dar le spun povestea pe scurt, cum ca sunt nevoita sa imi anulez biletul de avion, le zic de vizita mea pe insula, de acum 9 ani, de borcanele din paporniță si de rugamintea (spusa cu jena) de a le duce ei pe insula.
“Sigur!” – imi raspunde imediat un barbat bine, care mi-a parut a fi pilotul. “Doar ca nu stim daca vom putea zbura maine, din cauza vremii. Insa, daca nu le ducem maine, atunci in 3 zile incercam iar.”
Yupiiiii!!! Ce conta cand le duc?! Conta ca le duc!!!
Fug la masina sa iau plăsoiul si, cand ma intorc, ii gasesc pe oameni mancand din niste caserole. Practic, m-am nimerit fix in pauza lor de pranz. Ma simt si prost. Dar ei, nu. Sunt veseli, vorbareti, curiosi ce trimit. Euforică, scot un borcan de miere, le arat ca e smechera, bio, ca e din salcâm (ma uit pe google translate sa vad cum naiba se zice) si… li-l ofer cu drag!
Se arată incantati, mai ales o doamna care admira borcanul.
Apoi mai scot un borcan mare de dulceata de visine si il ofer si pe acesta, explicandu-le ca pot manca dulceata goala, pe paine sau… cum or vrea, doar sa aiba grija sa nu dea in diabet…
Le repet regretul meu ca nu mai merg pe Grimsey, dau si ei din umeri, aratand vremea de afara.
Doamna care continuă sa manance pranzul din caserola ma intreaba daca am anulat deja biletul de avion. Cand afla ca nu, se ofera sa imi faca ea anularea, ca pe site cica ar fi mai greu. Abandoneaza friptura, isi ia telefonul si… gata, imi anuleaza biletele intr-o clipa, spunandu-mi ca voi primi si un email de confirmare, dar si banii in card, in cateva zile. (Precizare: cand mi-am luat biletul pe site-ul lor, m-a uimit faptul ca il puteam anula cu pana la 3 ore inainte de zbor. Probabil sunt si ei constienti ca vremea incurca multe planuri in Islanda.)
Plec fericita! Nu pentru ca am reusit sa scap de borcane, ci pentru ca ele vor ajunge acolo unde mi-am propus sa ajunga, sperand sa le faca o bucurie oamenilor alora.
Dupa cateva zeci de minute, primesc pe email confirmarea anularii de la femeia din biroul Norlandair:
Ziceti voi daca nu e cea mai simpatica si inedita confirmare de anulare ever?!…
P.S. Ca sa intelegeti de ce am regretat ca nu am mai reusit sa ajung pe insula de pe Cercul Polar, voi reveni cu povestea insulei, asa cum am trait-o eu. Inclusiv atacul randunicilor teroriste 🙂
