Rar, foarte rar, dar mi se intamplă: cumpar bilet la un spectacol pe care vreau sa il vad, abia apoi bilet de avion si hotel.
De data asta, taranca de mine a vrut sa vada si ea in carne si oase doi actori de la Hollywood: Sarah Jessica Parker si Matthew Broderick (sotul ei). I-am zarit pe afis acum 2 luni, cand am vazut, in acelasi teatru, musicalul Sunset Boulevard, cu Nicole Scherzinger.
Plaza Suite se numeste piesa si recunosc ca, inainte de spectacol, am citit un pic despre ea, sa stiu povestea. Am dat intamplator si de o cronica, pe care am citit-o cu interes si care m-a facut chiar curioasa.
Ma tot gandeam cum o sa mi se para dna Parker, care pentru mine, are amprenta “Sex and The City”, desi am reusit sa o mai vad in vreo doua filme de atunci.
Mi-am luat… cel mai aproape de scena bilet ieftin. Ma rog, “ieftin” e un termen total eronat in cazul de fata, avand in vedere ca pretul biletelor pentru acest spectacol este intre 175 lire si 395 lire!!! Da, da, ati citit bine. In lei, ar fi intre 1.020-2.300 lei! Si sunt putine locuri alea pe care le mai gasesti de pe o zi pe alta. (Pe site există si categoria 25/35/55 lire, insa in nicio zi nu figureaza ca disponibile…)
Sunt surescitata ca merg sa vad, chiar daca ma tem ca nu voi intelege tot (la musical macar mai cântă ăia pe acolo, daca vorbele ar putea fi complicate pentru mine…).
AUTOGRAF
Stiu, sunt producator tv, stiu, am lucrat cu o gramada de vedete din Romania, dar na, cand vezi oameni pe care i-ai vazut doar in filmele americane, nu poti sa te dai tu mare smecher pe plantatia productiilor. Esti si tu fascinat de prezenta acelor celebritati. Asa ca ma pregatesc pentru eventualitatea in care am putea lua autografe, la final de spectacol.
Caut pe net o poza cu ambii protagonisti. Avand in vedere ca sunt sot si sotie, nu e greu sa gasesc.
Ma duc la mall special sa printez la un centru poza mare, pe un carton mat, sa nu flendure cumva foaia sau sa intre pixul in ea cand oamenii aia vor semna pe poza cu ei.
O bag in bagaj in cea mai mare siguranta, intr-o folie de plastic, apoi intr-un dosar de documente agatat intr-un clipboard, sa evit orice urma de indoitura.
Bun, puteam evita acesti pasi, cumparand la spectacol un caiet-program, sa cer autograful direct pe el. Pai stati, ca planul meu e maret!
TEATRUL SAVOY
Ajung sambata la Londra si ce grija am si eu: fiind aproape de teatru, trag o fuga pana acolo.
Pana la spectacolul pentru care am bilet, am 3 reprezentatii inainte, deci pot merge dupa una dintre ele cu poza printata, sa iau eu moț autograf.
In apropiere de teatru, deja incep “semnele” legate de Plaza Suite. Si uite asa creste emotia…
Nu e niciun bilet disponibil pentru niciunul dintre cele doua spectacole de azi. Bun, bun, nu-i bai, ca eu am bilet peste 3 zile. Da’ ziceti-mi, domnule vanzator de bilete, există sesiune de autografe dupa spectacol??
“Există cand si cand” – imi raspunde omul de la ghiseu. “Nu e nicio garantie ca ies dupa un spectacol sau altul. Dar, daca vreti, veniti azi dupa al doilea. Dupa primul, aproape sigur nu ies.”
Am intrebat cat dureaza piesa, sa stiu cand sa ma proțăpesc acolo, la “Stage Door”.
Apoi am stat eu si am realizat ca sunt nebuna: pierd o seara de musical – ceea ce la mine e grav – ca sa vin sa ii pandesc pe dna Parker si dl Broderick. Si daca nu vin??? Nu imi bag unghia in gât ca am ratat un musical?
Iau bilet la musical! La unul care se joaca intr-un teatru aflat cam la vreo 2 kilometri de teatrul cu Plaza Suite. Pai cum de unde stiu? M-am uitat pe harta, ca mi-am facut planul sa alerg dupa spectacol, sa prind vedetele hollywood-iene cand dau autografe.
Imi trece, insa, caci, ce sa vezi, musicalul vazut e mai lung decat marea majoritate, fir-ar! Si n-am sanse sa ajung, chiar daca as fi Usain Bolt. Ma consolez cand vad asfaltul ud, semn ca a plouat: n-au iesit ei pe vremea asta, imi zic.
Duminica nu e reprezentatie (nici musicaluri nu se joaca duminica seara). Doamne, si cat timp as fi avut sa stau la coada, ca pe vremea lui Ceausescu, la lapte.
Pentru luni mi-am luat deja bilet sa vad a doua oara un musical spectaculos (Hamilton). Si iar fac calcule de fuga dupa autografe, dar aici chiar nu am nicio sansa – musical lung, distanta mare intre teatre.
Si vine ziua de marti. Ma pregatesc de parca m-as duce la un examen!
Pun poza frumos in clipboard, iau la mine tot arsenalul de instrumente de scris cu care am venit de acasa: am marker verde gros, am marker negru subtire, am pix normal si mai am, dar le iau doar pe astea 3.
Ajung devreme la teatru, ca niciodata.
Atat de devreme, incat sunt printre primii care intra in sala (ceilalti veniti ca mine sunt deja la barurile teatrului, cu paharele in mana, palavragind despre te miri ce). Imi las haina si rucsacul pe locul meu si plec prin teatru, sa explorez…
SUVENIRURI PLAZA SUITE
La unul dintre colturile cu vanzare, vad “merchandise”.
Il intreb pe vanzator ce se cere cel mai mult.
“Magnetul” – imi raspunde. “Apoi brelocul, ca e deosebit”. Pe astea le voiam si eu, previzibil…
13 lire ambele.
Imi cumpar un program (8 lire), apoi ma intorc si mai cer unul. Asa, am unul de rasfoit si un al doilea curat, frumos, apretat, pentru autografe 🙂
Daca tot sunt printre primii in sala, ma conversez cu plasatoarea din zona mea. O intreb de sesiunea de autografe, ca sa am informatia din mai multe surse. (Reflex de jurnalist…)
“Da, ies la autografe, dar ies foarte repede, imediat dupa spectacol, si stau doar 5-7 minute”. Deja imi bate inima mai tare…
Femeia, foarte draguta, imi vinde un pont: la final, sa ies pe o anumita usa din teatru, care e cea mai apropiata de intrarea actorilor. Sau “iesirea”, in cazul de fata.
Ce sa vezi, usa aia e fix in partea cealalta de cum am eu locul, da’ nu ma incurca pe mine asa ceva. Doar am prins un avion sarind dintr-un altul, de la jumatatea lui, peste lumea care se ridicase sa isi ia bagajele din compartimente 🙂
La pauza analizez terenul, masor drumul pana la usa, ma uit pe unde pot sa țâșnesc fara sa ma ridice politia pentru deranjarea ordinii publicului.
Mi-am scos deja clipboard-ul. Apoi m-am sucit, nu mai intind poza cu ei, mai bine intind Programul. Scot Programul, bag clipboard-ul.
Scot markerul gros, il bag in buzunar, sa il am la indemana. Apoi ma sucesc. Nu e bine cu marker, ca se deschide greu, mai bine cu pixul, ca il las deja fara capac. Bag markerul, scot pixul. Apoi imi dau seama ca e pix negru, nu o sa creada nimeni ca sunt semnaturi originale, ci copii. Mai bine markerul subtire, ca e colorat. Bag pixul, scot markerul subtire.
Afara a inceput sa ploua, se va alege praful de scrisul cu markerul subtire. Bag markerul subtire, scot markerul gros. Si gataaaa. Sunt pregatita sa fug dupa autograf.
Se termina piesa, lumea incantata (si eu, tare!!!), dar emotii ca mine nu are nimeni acum. Zici ca ma duc sa ridic un Oscar!
Cum se lasa cortina, cum iau totul – deja pregatit – si cu “schiuz mi, schiuz mi”, o iau contra valului. Ajung la ACEA usa prima, ca nimeni nu se grabea (cum nu ma grabesc nici eu vreodata la final de spectacol)
Urc, ies si… pe bune?! Deja sunt 5 persoane la coada la bara. Hm… Astia si-or fi lasat de aseara plasele la rand?
COADA LA AUTOGRAFE
Ma asez optimista. Si astept…
Pregatesc telefonul, fac niste probe. Se aduna lume.
Doi malaci sunt dupa gard, aproape de Stage Door. Si ne masoara din priviri, in timp ce mesteca ciunga de zor.
Verific iar telefonul, sunt pe modul video, gata sa apas pe tragaci. Ploua marunt, prietenos. Da, dar nu si pentru telefon si pentru caietul program… Incep sa le sterg, apoi sa ascund Programul sub geaca. Telefonul tre’ sa fie pregatit.
Se mai aduna lume.
Malacii mestecă in continuare ciunga si incep sa ordoneze coada. Si noi asteptam…
Eu ma sucesc iar: bag markerul, scot pixul. La naiba, macar va rezista la ploaie scrisul cu pixul.
E o atmosfera vesela, simpatica. Unii au umbrele, altii se ascund sub glugi sau caciuli.
Am si eu umbrela, da’ cine credeti ca o mai scoate?! Mi-ar mai trebui o mana. Am telefonul in una, in cealalta Programul si pixul, cu care fac manevre sa pot sa le intind simultan si apoi sa le si iau simultan, in timp ce filmez. Zici ca sunt Mr. Bean exersând salutul pentru Regina Angliei hahaha.
S-a adunat multa lume, astfel incat nu mai există o coada ordonata. Dar eu sunt bine, la bara, gata sa strig “I love you, I love youuu”.
Cei doi malaci, mestecand in continuare ciunga (sigur nu mai are niciun gust!), intră in teatru cand unul, cand altul. Sa afle ce si cum, cica.
Noi, spectatorii, ne aruncăm priviri amabile unii altora, daca tot stam ciorchine la coada. Am rucsacul in spate, moment bun pentru orice hoț sa mi-l buzunareasca. Dar nu am cum sa il mai tin si pe el in siguranta. In plus, ma gandesc ca, daca dai in medie 200 lire sa vii la un spectacol, esti de o anumita factura, nu te pretezi sa ii furi lu’ Mladin caciula sau popcornul.
Sterg telefonul de stropi din nou si din nou.
A, ia sa-l pun pe modul avion, ca nu cumva sa am surpriza ca ma suna cineva taman cand filmez marele moment.
Un val de aplauze si ras ne face sa ne intoarcem catre coada cozii. O usa de la teatru s-a deschis, dar e doar unul dintre malaci. Si el amuzat de reactie.
Pe usa actorilor iese o domnisoara – rol episodic. Dupa ceva vreme, iese un tip – si el rol episodic. Niste fete ii lauda prestatia. Mica, dar simpatica. La prestatie ma refer…
La al nu stiu câtelea du-te-vino pe usa actorilor, unul dintre malaci iese si ia cuvantul.
“Nu trageti in mesager!” – aaaaa, pai la cum a inceput, ne-am dat seama ce va urma.
Intr-adevar, ne anunta ca, in aceasta seara, Sarah Jessica Parker si Matthew Broderick nu vor iesi la autografe. Si sa nu cumva sa venim in alta seara, ca nu-si permit sa lase toata lumea care n-a avut noroc, pe mica alee de la intrarea actorilor.
Si mestecă in continuare.
Bag totul in rucsac si plec dezumflata, la fel ca ceilalti.
De-a naibii as fi venit a doua zi, dar am zbor spre casa.
Asa ca ma multumesc doar cu faptul ca i-am vazut in piesa pe cei doi. Glumesc acum. Chiar sunt extrem de incantata ca i-am vazut, mi-au placut mult, mi-a placut mult dna Parker! I-am recunoscut multe chestii din “Carrie” cea din Sex and the City, dar i-am si remarcat un umor surprinzator.
Am avut bilet foarte aproape de scena, in randul 5, in plus am profitat ca doi oameni nu au mai ajuns si am ocupat locul lor, mai apropiat de centrul salii.
I-am vazut pe protagonisti de aproape, atat de aproape incat, dincolo de a le urmari fascinata mimica, privirile, am vazut-o si pe ea cum incerca sa scape in mod repetat de niste fire din peruca blonda, blocate pe fața ei. Clar ii creau un disconfort.
Piesa? Foarte misto! Ideea, dialogul. Nu am prins eu toate poantele, din cauza limbii, dar am fost fericita ca le-am inteles pe cele mai multe 🙂
A fost beton, ce mai!
Si, nu ma blamati: incurajata de mai multi spectatori care si-au scos telefoanele pe aplauzele finale (e interzis sa pozezi si sa filmezi aici) si cu permisiunea tacita a angajatilor teatrului, am filmat si eu un pic din iesirea celor doi la aplauze. Un pic, ca ma ardeau palmele sa ii aplaud si eu!
CATEVA INFORMATII, PENTRU DORITORI
Spectacolul se joaca in fiecare zi (fara duminici), pana pe 13 aprilie. Cele 3 povesti din piesa sunt impartite in doua acte. Primul are aproape o ora. Apoi urmeaza cca 20 minute pauza. Iar actul 2 are doar o pauza in care cei doi se schimba in alte personaje si in care tu, ca spectator, nu mai iesi. M-am uitat la ceas: in 4 minute a inceput ultima parte! Deci transformarea lor a fost ultra rapida!
La 22.10 se termina. Un rând calduros si zgomotos de aplauze si… gata.
