Bai, da’ prosti mai suntem! – mi-am repetat intruna in timpul plimbarii mele prin Baile Herculane.
Nu imi aduc aminte sa le fi vazut in copilaria sau adolescenta mea. Am vazut alte statiuni si m-am ingrozit de cum ajunsesera la cativa ani dupa Revolutie.
Asa ca mai bine ca nu le stiam in toata splendoarea lor, caci amaraciunea ar fi fost mult mai mare.
HERCULANE
Nu am venit aici in vacanta, ci cu treaba, dar am avut timp sa parcurg locurile la pas, in doua dupa-amieze.
E liniste. Turisti putini. Hotelierii (din hotelurile care sunt acum in picioare) sunt optimisti: e sarbatoare in week-end si sunt rezervari, plus ceva evenimente.
Cobor dealul printr-un parculet. Aleile lui sunt invadate de iarba, iar bancile si ele, sunt acoperite de crengi sau chiar tufisuri care si-au vazut linistite de cotropire.
Fantana arteziana nu functioneaza, dar e loc perfect pentru copiii care au venit sa bata mingea.
Statuia din centru e a domnului N. Vicol, parintele balneologiei române. Cred ca se rasuceste in mormant de ceva ani incoace 🙁
Stau pe o banca si citesc pe repede inainte niste informatii, pe care le verific, ceva mai tarziu, cu o inscriptie mare de pe un zid.
Băile Herculane, cea mai veche statiune turistica din Romania, se afla pe Valea râului Cerna, in judetul Caras Severin, la 25 km de frontiera cu Serbia.
In anul 102, dupa ce au reusit sa ii bata pe daci definitiv si irevocabil, romanii au descoperit in valea raului Cerna niste ape termale tămăduitoare. Le-au inchinat lui Hercule si au construit aici niste băi, ca doar nu erau fraieri sa nu o faca…
Imi iau un magnet cat Casa Poporului de la una dintre casutele cu suveniruri, un langos cu branza facut pe loc de o doamna cocoțată intr-o camioneta si aflu de multe oferte de excursii de la sotul doamnei vanzatoare, care ma agată cu informatii, dar si de pe afisele lipite pe te miri unde.
Poti merge cu barca pe Dunare, poti merge la Cascada Bigăr, la Manastirea Prislop, in Valea Jiului sau chiar in Serbia, doar cu buletinul!
Mi-ar fi placut sa trec pârleazul in Serbia sau sa merg la Cazanele Dunarii. Dar, tinand cont de timpul limitat si de curiozitatea mea de a vedea statiunea, o iau la pas prin zona.
BĂILE HERCULANE
Hotel Hercules – un complex de doua cladiri, din ce deduc, avand in vedere ca vad doar un nume.
Din poze, totul pare ok, insa la fata locului nu iti dai seama daca cele doua cladiri sunt locuibile sau abandonate de o vreme.
Pe drum, dau de indicatoare clare, cu trasee pe care le poti face in zona.
Macar astea arată bine…
Izvoarele din drum, despre care citesc chiar pe ele ca sunt reabilitate, arată rău, pe bune.
Cobor in cel mai mare care imi iese in cale.
Zidurile mancate de vreme si acoperite de plante, peretii scorojiti, faianta inundata, mâna curenta lipsa, pavimentul vai mama lui… Totul ma baga brusc intr-o depresie. Noroc cu apa de la izvor care pute asa de tare, incat ma face sa urc cu vioiciune scarile, sa iau o gura de aer curat.
Aerul e senzational! Ma simt ca pe varf de munte, unde parca iti cureti plamanii. (Aveam sa aflu mai tarziu o chestie foarte tare: aerul care se respiră la Băile Herculane este comparabil cu cel din Alpii Elveţieni din statiunea Davos, aflata la o altitudine de peste 1.500 metri, in timp ce Băile Herculane sunt la 168 metri.)
BAILE IMPERIALE
Cel mai tare si cel mai tare m-a afectat vederea acestui ansamblu de cladiri. L-am vazut de departe, de aproape, i-am studiat detaliile… Am incercat sa imi imaginez gloria lui apusa, vremurile in care pe aici se perinda “lumea buna” sau chiar si pensionarii veniti la tratament.
Splendoarea Băilor se ghiceste inca din detalii, din coloane, din unele intrari sau ferestre.
Schelele care delimiteaza un drum pietonal nu sunt o garantie a sigurantei. Dimpotriva!
Esti avertizat si nu o data! Mergi pe propria-ti raspundere pe aici. Iti cade ceva in cap, nu-i treaba lor, ca ei ti-au zis.
Adevarul e ca, daca ridic capul, vad dezastrul iminent. Zidurile si bolta sunt intr-o asemenea stare de degradare, incat prefer sa circul direct pe carosabil. Parca mai usor evit o masina decat un tavan in cap…
Nici bine nu gandesc asta, ca si vad deasupra mea bucati serioase de zidarie cazute intr-o plasa pusa acolo tocmai pentru siguranta trecatorilor.
Diversi copacei, diverse plante si-au castigat teritoriul pe cladirile astea. Ce le pasa lor ca, pe majoritatea, exista placuta cu “Monument Istoric”? Au prins radacini si nici ca mai pleaca de aici.
PODUL DE FIER FORJAT
Vad podul de fier de peste Cerna si ma bucur, gandindu-ma ca trec pe malul celalalt, sa admir baile si de la departare.
Teapa: accesul e interzis (din ambele parti, cum aveam sa remarc mai tarziu).
Nu stiu de cand n-a mai pus picior de om piciorul pe acest pod, dar acum cred ca s-ar prabusi la primii pasi.
Si podul asta e Monument Istoric, dar ce a ramas din el e doar istoria…
HOTELURI IN BAILE HERCULANE
In afara de Afrodita, Diana si inca vreo 2 hoteluri “zgârie-nori” cum imi place mie sa le zic, caci se inalta ca niste jocuri jenga la poale de munte (de prin anii ’70), pe drumul asta de-a lungul Cernei doar doua hoteluri arata… vii: unul, Versay, asezat pe marginea apei, a fost construit in secolul 19. Nu stiu al cui e, insa e clar ca omul s-a preocupat sa il faca “gigea”.
Celalalt iese in evidenta prin arhitectura, pozitionare, dar, mai ales, prin culoare. N-ai cum sa il ratezi, iese dintre copaci ca dintr-o poveste cu vanilie, multa vanilie 🙂
E hotel Cerna, un hotel construit in perioada interbelica, in stil autentic românesc.
Ambele sunt monumente istorice.
PIATA HERCULES
Imaginea de pe cartile postale, asa am eu in cap aceasta piata.
Statuia lui Hercule troneaza chiar la inceputul ei.
In stanga, acoperita de “pânza de santier”, este una dintre cele mai frumoase si importante cladiri din statiune. Monument istoric de a carui reconditionare se ocupă armata, pentru ca, pe vremuri, aici era un sanatoriu militar. Cica armata o va transforma intr-un centru medical pentru recuperarea soldatilor care participă in zonele de conflict.
In capat e biserica romano-catolica, biserica in care, in 1887, Imparateasa Austriei, Sisi, a participat la slujba de Paste, caci se afla intr-un sejur chiar aici, in Băile Herculane.
Pana aici am avut timp de mers.
Am dat turul pietei, am luat pulsul terasei unde lumea, profitand de vremea frumoasa, a iesit la o bere, am bagat repede un selfie, apoi m-am intors spre podul pe care il pozasem deja de pe malul cel mai trist la Cernei.
PODUL DE PIATRA
Contrar cantecului care zice ca “podul de piatra s-a daramat, a venit apa si l-a luat”, podul asta chiar e in picioare, ba unde mai pui ca e si reabilitat!
Arată foarte bine, tocmai din acest motiv pare o ciudatenie in tot universul de cladiri si ziduri aflate in paragina.
O chestie foarte tare: Podul de Piatra (din 1865), e primul pod din Europa construit in curbă! Si mai are o particularitate misto: coridorul acoperit, cu o latime de 2,5 metri, care faciliteaza accesul pietonal.
Are o lungime de 36 metri, cat sa sari rapid Cerna.
Bineinteles, si el e monument istoric, dar macar il treci cu drag, vazand ca a fost restaurat in cele mai mici detalii, spre deosebire de alte poduri si cladiri.
Dau de un afis care ne indeamna sa donam lunar cate 2 euro pentru a salva Baile Neptun. Apoi scrie “Santier in lucru”. Pe bune?!? Cred ca nu s-a mai lucrat aici din mileniul trecut…
PARCUL CENTRAL
Ajunsa pe malul celalalt al râului Cerna, privesc Băile Imperiale. Se vad si mai trist de aici…
Intru si eu in randul celor care iubesc Herculane, chiar si asa, in starea in care se află acum…
Sunt la intrarea in micul Parc Central, in mijlocul caruia troneaza cladirea Cazinoului si care e flancat de doua cladiri impunatoare, candva hoteluri mult râvnite.
Ambele sunt acum monumente istorice.
In stanga, e Hotel Decebal (fost Hotel Ferdinand, fost Hotel Franz Josef), care dateaza de la jumatea secolului 19.
E in santier acum, ceea ce imi da o doza de optimism. Chiar daca e estimat sa fie gata in 2027, e bine ca macar cineva ii readuce la viata maretia, mai ales ca e un hotel care s-a mandrit cu invitati de seama, printre care Regele Carol I si regina Elisabeta (Carmen Sylva).
Va fi primul hotel de 5 stele din Băile Herculane.
Citesc ca e un hotel bântuit de o fantomă care apără o comoara ascunsa sub el. Tare, nu? Deci, daca nu stelele vor atrage turistii, cu siguranta o va face fantoma. Sau comoara…
In dreapta parcului e Hotel Traian. O ruina si el. Din pacate, nu pare sa fi fost preluat de cineva…
In parculet exista 3 copaci declarati monumente ale naturii. Eu am dat doar de unul: un Sequoia, arborele gigant pe care nu aveam cum sa il ratez.
Doar cateva exemplare sunt pe teritoriul Romaniei. Asa ca n-am putut sa nu il imbratisez 🙂
Mai plina de energie pozitiva, urc scarile spre cazinou, sa vad daca sunt plina si de noroc.
CAZINOUL DIN HERCULANE
Uf, nu se joaca… Am ratat ocazia de a deveni milionara.
De jos, vad si dezastru si frumusete.
Ma amuz citind deviza in latina de pe frontispiciu: SALUTI ET LAETITIAE. Adica Sanatate si Bucurii. Perfecta pentru cazino, că vorba aia: sa fim sanatosi si sa jucam bucurosi la cazino, că apoi plangem dupa bani haha.
Splendida cladire! O bijuterie arhitectonica a stilului baroc, monument istoric, ca mai toate cladirile pe langa care am trecut.
Desi pare parasita, se vede ca cineva s-a ocupat de ea. La o simpla cautare pe net, descopar cu mirare ca este o locatie functionala, pe care o poti inchiria, fie ca te casatoresti, dai petrecere de botez sau vrei pur si simplu sa te simti print(esă) la propriul bal. Aviz amatorilor.
PLATOUL CORONINI
Intr-un drum cu treaba, ajung si pe platoul Coronini, sa vad Herculane de sus.
Aflu doua lucruri despre acest loc: primul, ca sunt vipere in zona, ceea ce ma face sa dansez o țopăită prin iarba, sa bag spaima in ele (in capul meu).
Al doilea lucru e ca fix acest platou a reprezentat mult timp un loc foarte important pentru yoghini.
Locul e considerat a fi sacru, d’aia cica aici, de fiecare 1 mai, se adunau mii de yoghini sa se prinda in spirală (si mai stiu eu ce…). Dar nu se mai întâmplă treaba asta in ultimul timp.
Dupa plimbarea asta prin statiune, ma intorc in “tabara de baza”, ma sui pe hotel si ma bucur de view. Doamne, inca mai e verde tara asta!
Doar spatele meu nu mai e 🙂
Dar nu-i nimic, sunt in locul perfect: ma duc sa caut niste izvoare termale binefăcătoare, in care sa ma bălăcesc.
A, stati, ca n-am timp…