Cu papornița de brânză românească la restaurantul franțuzesc cu o stea Michelin

…stateam eu linistita, pe plaiuri mioritice, la niste mici cu mustar, cand am auzit de un bucatar neamt, ce detine in Franta un restaurant cu o stea Michelin, intr-un conac unde poti si innopta.

Pai nu era pacat sa nu trec si eu in vacanta asta de la mici si ceafa, la preparate gourmet?…

Zis si facut!

Imi batusem deja in cuie traseul prin Normandia, dar l-am modificat, pentru ca la locul cu pricina e deschis doar de joi de la pranz, pana duminica la pranz. Atat. Am aflat conversandu-ma pe email chiar cu Cheful detinator de stea, caci atentia mea a fost in bălării cand am intrat pe site-ul lor…

“Chef, vrei ceva din Romania?” – l-am intrebat dupa ce mi-am rezervat sederea, curioasa daca l-ar tenta ceva de la noi.

Nu mica mi-a fost mirarea cand i-am citit raspunsul: “Niste branza traditionala.”

Hai ca la asta nu m-am gandit! Pregatisem deja un borcan cu dulceata de nuci verzi si unul cu cirese amare, dar acum aveam o misiune clara: sa gasesc o branza buna, sa o duc in Franta si nu oricui!

M-am apucat, cu mare entuziasm, sa fac un studiu al pietei, un sondaj de opinie si alte analize, ca sa decid ce branza sa iau. Pana la urma am luat o branza de burduf in membrana naturala si o bucata de telemea veche de oaie, buna rau, de la sibieni adevarati.

Pune-te, Dano, si impacheteaz-o in folii, pungi si pungute, cumpara cutii de plastic – mai multe, ca nu stiam in care incape, din care nu curge – apoi baga totul intr-o punga termica, sa mai tina si aia, sa nu ma trezesc cu niste zeama peste hainele din valiza…

Bun, pana aici totul ok, da’ ce naiba fac eu cu branza 4 zile, caci abia in a 4-a zi am cazarea cu pricina!

Si uite-ma pe mine cum ma rog de toti hotelierii unde innoptez in Franta, sa imi bage papornita cu branza prin frigiderele lor… Intr-un final, ajung cu ea in regula la destinatie, uf!

CAUDEBEC-EN-CAUX

Ma aflu intre Rouen si Le Havre, in Normandia, pe un deal din Caudebec-en-Caux. La un conac sau, mai bine spus, la un castelas superb, avand Sena la picioare!

Sunt “acasa” la Chef David Goerne, neamtul ce detine in Franta restaurantul G.a., cu o stea Michelin – obtinuta in 2016.

MANOIR DE RÉTIVAL

Imi parchez masina pe marginea drumului si stau ca prostu’ sa admir cladirea si tot ce are pe langa. Manoir de Rétival este o combinatie de arhitectura traditionala si facilitati moderne, citisem eu inainte, un conac care a trecut printr-o renovare masiva acum cativa ani.

Intru.

Chef David e in plin proces de preparare a cinei, caci are totul “fully booked”. Asa ca vine rapid, facem cunostinta intr-un amestec de franceza si engleza, ii predau papornita, imi multumeste, ii explic pe scurt care cum e si… el fuga in bucatarie, eu fuga in camera in care voi locui pentru o noapte.

Ma conduce un baiat pe o carare de langa conac, deschide usa din lateralul cladirii si urca la etaj. Eu, dupa el.

Cum ajung la usa de sus, imi da cheia si imi zice: “aici veti sta”. Si imi arata “camera”, in timp ce eu ma uimesc, cu fiecare metru parcurs:

Holul de la intrare

Holul dintre incaperi

Dormitorul nr 1.

Dormitorul nr 2.

Stai, mai, baiete, ca io’s singura, imi trebuie doar un dormitor, cate mai sunt?!?

“Inca unul” – se amuza el, in timp ce ma conduce la al treilea. “Aveti de unde alege…”

Clar pe asta pun stapanire, ca are patul mare si iesire la terasa. Si televizor.

(Aici deja imi aruncasem primele boarfe pe pat)

• 

• 

Vizita continua cu baia:

Ma rog, pe langa baie, e si un wc de serviciu, aflat pe holul de la intrare. In caz ca vine postasul cu pensia, face pe el si nu vrei sa il lasi in casa.

Urmeaza vizita in bucatarie:

Exista minibar (in frigiderul bucatariei), dar si cos cu produse contra cost, in caz ca te apuca foamea/setea pe la miezul noptii, cand astia au inchis la “non stop”.

Doua dormitoare au vedere spre Sena.

Dormitorul meu, baia si bucataria au usi care dau spre o terasa mai mare decat casa mea!

De aici admir capela proprietatii. De fapt, e chiar o mica bisericuta, al carei clopot anunta cand masa e gata de a fi servita.

Tre’ sa recunosc ca, imediat dupa scurta prezentare facuta de baiatul care m-a ajutat cu valiza, am filmat toata casa sa o trimit cuiva, descoperind-o cu uimire. (Abia apoi m-am pus pe fotografiat). Iata primele impresii:

Ma simt cazata direct in Muzeul Satului, la ce lucruri, obiecte, elemente sunt adunate aici si la ce miros de “la tara” respir. Utilitatile moderne, un smart tv, cateva dvd-uri sau niste flacoane cu gel de dus si sampon ma tin in 2024…

Locul are un farmec aparte si se vede peste tot atentia la detalii!

Ma apuc sa fotografiez piese de mobilier, carti, obiecte, tablouri, de zici ca m-au angajat oamenii astia sa le fac inventarul.

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

La ora 19.00 fix se serveste cina, mi s-a spus de la inceput. Asa ca termin vizitarea casei mele de la tara si cobor.

Ma prezint un pic mai repede si profit ca ceilalti colocatari nu au coborat inca din apartamente, ca sa explorez locul.

BISTRO AU COIN PERDU

Chiar langa conac este o casa mica, frumoasa si bine intretinuta. Ce zic eu “mica”?? Mi-as insusi-o instant drept casa de vacanta si mi-ar incapea si prietenii in ea!

Aflu ca aici este unul dintre cele 4 apartamente din locatie. Celelalte 3 sunt in conac. (Da, doar 4 cazari sunt, practic.) Fiecare este decorat diferit.

La parterul casei de langa conac e o braserie, una cu cerere mare, mai la indemana decat o cina cu pretentii. Seara e plin de lume, oameni veseli, galagiosi, care mananca si beau, asa ca pozele am preferat sa le fac a doua zi dimineata, cand nu deranjam niciun client.

Cei doi bucatari pe care ii gasesc dincolo de tejghea, deja pregatesc preparate pentru musteriii de astazi.

Pana sa bata clopotul de ora cinei, intru in conac si incep sa admir fiecare incapere in parte, fiecare lucru care imi iese in cale.

• 

• 

• 

• 

• 

Dau de un soi de living, mare, in care sunt deja mese pregatite pentru a primi oaspeti la cina.

Apoi intru intr-un “dining room”, dupa mintea mea.

Aha, deci clar pe-aici pe undeva voi manca si eu.

Unul dintre baieti ma conduce… in curte. E timpul! Timpul pentru o experienta cu multe necunoscute, fapt care imi da o stare de incitare.

G.a. MANOIR DE RÉTIVAL

Chiar in fata conacului sunt cateva mese infipte in pietris, la care suntem asezati “pe prietenii” si natii. Mai multi nemti umplu cateva mese, eu sunt poftita sa ma asez singura la o una. Danke schön!

Ce va uitati asa??… Da, da, asta e masa mea.

As putea sa o descriu pompos, folosind expresia “patina timpului”, dar mai bine direct: e pur si simplu ruginita haha. Vecinii mei au fete de masa, dar n-am o problema. Mi se pare chiar super amuzant sa incep cina la masa asta.

Primesc un pahar de sampanie.

“Ce tip de cina ati comandat?” – ma intreaba ospatarul.

Hm… Da’ cine mai stie? Ca m-am tot conversat cu Chef David pe email. Ii zic, nesigura, “dégustation”? Parca asa ii zicea.

Pe site scrie ca ai de ales intre 3 meniuri: Meniul Saptamanii, cu vinuri potrivite felurilor de mancare = 150 euro de persoana. Meniu Degustare, la fel, cu vinuri combinate corect cu mancarurile = 200 euro de persoana. Si “Grand Menu Cuisine”, la 250 euro de persoana.

Pe langa astea, platesti apa, cafeaua si ce ti se mai propune ca fel special de mancare. (Bine, doar daca il vrei, ca nu te obliga sa il iei.)

O pisica ne supravegheaza, sa nu cumva sa fugim cu tacamurile…

Ma intreb ce limba o intelege mai bine: germana, franceza sau engleza. Remarc faptul ca se alinta si la limba romana, nu face figuri.

Numa’ ce apuc sa beau un pic de sampanie, ca vine primul fel de mancare. Tineti-va bine!

Floare de piper de Sichuan. Asta am in farfurioara. Cum unde?? Acolo, cu galben! Special am mutat-o de langa floarea albastra a farfuriei, sa nu credeti ca face parte din model.

Doamne, e atat de mica si usoara, incat imi e teama sa nu mi-o ia prima adiere de vant!

(Am pus ochelarii mei de citit langa, pentru a intelege cat e farfuria, dar, mai ales, cat e primul fel.)

Stati, ca nu e asa simplu, primesc instructiuni: mestec aceasta floare si beau sampania. Astfel, se produce in gura un efect. Ma conformez.

Interesant, serios. Simt usor picant si acid in acelasi timp, ce mai, e veselie in cerul gurii 🙂

Farfuria cu nr 2 – stridie cu caviar regal.

Stridia e asezata pe niste pietre de râu. Misto ideea! E buna si pentru cei care mananca prima oara o stridie, ca stiti cum se zice, tre’ sa iei o piatra-n gura haha. (Norocul meu ca am mai mancat…)

Mie nu imi plac stridiile, insa combinatia asta chiar mi s-a parut buna!

Felul 3 – cupa de Glace de Gin Fizz si caviar.

Bine, nu va imaginati ca am inteles de la inceput ce e acea bucata de gheata cu gust de sub caviar. Dar am facut cercetari…

Urmeaza macrou in sos… oeifwusrewoearofuj – doar prima parte am inteles.

Gustos!

Si, cand ma gandeam eu ca ne apropiem de vreo carne sau chiar vreun desert, iaca ne invita pe toti inauntru.

“Mergem in bucatarie” – imi zice mie ospatarul. Nu stiu de ce, poate ca vrea Cheful sa ii explic treaba cu branza romaneasca.

Cand colo…

Fix in bucatarie, frumos aranjata, cu vedere, e masa unde urmeaza sa mi se serveasca cina!

What?!? Cina abia acum incepe?!? Doamne, mare taranca mai sunt!

Sunt chiar in bucataria unde se gateste. Inedit loc de a manca, nu?

Unde a incaput cate o masa, a fost pusa.

Privesc armata de pahare de pe masa si imi spun ca o sa ma fac de ras. Nu sunt bautoare cam de nimic din ce ar intra in formele astea. Cu sampania de afara sunt rezolvata pentru o buna perioada…

Nici bine nu gandesc, ca primul pahar se umple. Nu ma intrebati ce e, ca nu am retinut. Gust, dar asa, simbolic.

Ospatarul sta o vreme cu ochii pe pahar, doar-doar s-o goli, sa poata veni cu urmatoarea bautura. Ii zic la un moment dat sa nu ma mai astepte in zadar, ci sa toarne ce stie el ca trebuie turnat la fiecare fel.

Usor usor, bucataria se umple de oaspeti – vecinii mei, nemtii.

Practic, stam in mijlocul procesului de productie, ii vedem pe Chef si ajutoarele lui cum ne pregatesc fiecare fel de mancare. Tare!

Din boxe ne canta ABBA, Sandra, apoi Madonna cu Papa don’t preach. Muzica pentru varsta noastra 🙂 Adevarul e ca nici nu vedeam muzica mai potrivita contextului astuia.

Si… incepe cu adevarat cina. Sau “dégustation” sau ce mi-oi fi luat. E ora 19.25.

Foie gras senzational, cu dulceata de coacaze. Chipsul din mar ridica nota la impresia artistica.

Iar foitaj din asta as manca 3, nu unu!

Mousseline de Brochet cu caviar si vin galben.

Intre doua feluri de mancare, ma holbez la Chef si la bucatarii care muncesc de zor, ca niste furnicute, incerc sa inteleg ceva din discutiile in limba germana, fredonez ABBA si admir tabloul gigant pe care clientii si-au scris “review-urile”. Ar mai trebui inceput unul, ca nu mai e loc decat de vreo doua inimioare.

Salata de homar (cu emulsie de homar si cepsoara).

O cupa care miroase tare de tot a busuioc!

Inca incerc sa aflu ce e 🙂

Chef David pregateste impreuna cu unul dintre baieti urmatorul fel, chiar langa mine. In timp ce un altul vine cu o halca de carne pe la fiecare masa. Ne spune ca tocmai au primit vita kobe si, daca vrem mai multi, atunci se apuca sa o sacrifice. Nu intra in meniu, e un cost suplimentar.

Prima intrebata sunt eu. Oi fi parut mai bogata? 🙂

Am mai mancat vita kobe chiar la mama ei, in Japonia. Foarte scumpa, foarte buna! Asa ca sunt prima care fac ochii mari, de pofta. Dupa ce ma intreb rapid in sinea mea oare cat ma va costa, imi zic, intr-un acces de aroganta: “s-o facem lata!”. Pe vita, adica…

Ceilalti zic si ei Da, asa ca se trece la transarea halcii de kobe.

Intre timp, primesc ceva cu trufe. Si cu o leguma pe care o abandonez, ca pare sora cu dusmanca mea, ceapa. Cred ca e ris de veau, dar stati asa, sa aflu sigur.

A, nu trebuie sa va mai spun ca paharele sunt mereu umplute cu bauturi potrivite felurilor care ne sunt servite.

Si s-a facut si vita kobe. Doamneee, cat de buna este!!! 3 bucatele, pe un mic fund de lemn, cu putina pasta de wasabi langa, daca vrei sa te usture curu’ a doua zi… (Eu am gustat doar un pic din ea, pentru ca ne-a fost laudata.)

Un desert cu multe elemente, printre care si cateva boabe crude de mazare, zic eu. Si uite asa il tii minte clar!

Dupa desert, vine si bonusul: inca un desert.

Doua praline de ciocolata, cu semnatura, aduse pe o caramida care cred ca are 3 kile, frate! Daca o scapa vreun ospatar pe piciorul tau, ai pus-o!

La 23.15 simt ca fundul meu a luat forma scaunului si, cum nu beau nici cafea nici ceai nici digestiv si nici nu vreau “refil” la paharul de vin (stiu, sunt plicticoasa), multumesc frumos si ma retrag in chiar vastele apartamente. Satula, incantata, entuziasmata de experienta.

Mi-a fost un pic teama, recunosc, pentru ca, nemâncând ceapa&co., riscam sa nu pot manca cine stie cate feluri. Insa a functionat cu “datul la o parte”. Saru’ mana pentru masa!

MIC DEJUN FRANTUZESC

Si a venit a doua zi…

Mi-am pastrat masa ruginita de ieri, doar ca acum am gasit-o frumos “ambalata”. Totul e foarte colorat, iar micul dejun tare gustos!

Chef David vine si ma intreaba despre experienta de aseara si, nu stiu cum inteleg eu ca ma intreaba si de cum m-am descurcat cu d’alde cepsoara.

“Am supravietuit” – ii zic si il vad blocat haha. Omul cred ca se referea la toata experienta, iar eu i-am dat cu tigaia in cap!

“O iau ca pe un compliment” – imi spune. Cu siguranta nimeni nu a mai zis pana acum, dupa o cina la un restaurant cu o stea Michelin, ca a supravietuit… Of, lost in translation. Dar e clar, asa o sa-mi ramana numele!

Pentru ca Chef are un pic de timp, ne intoarcem la oile noastre. Alea cu telemeaua si burduful.

Incerc sa ii traduc cu telefonul ce branza e aia rotunda, in membrana. Apoi incerc sa ii spun cum facem noi bulz. Haida de, cum zic bulz in franceza, engleza, germana???

Sa ma vezi, nenica, ce explicatie multilingva ii dau despre bulz: polenta with gekneteter Käse, oeuf et pancetta.

A zis ca le gateste colegilor la pranz.

Eu am plecat imediat dupa micul dejun, asa ca nu am aflat ce o fi iesit din ce am descris eu. Ma linisteste, insa, vorba aia: “pas de nouvelles, bonnes nouvelles”/“no news, good news” 🙂