Toata vacanta mea din Normandia, Franta, a plecat de la o dorinta clara: sa ajung din nou la Mont Saint-Michel!
Un loc pe care l-am vazut prima si singura oara in anul… tineti-va bine, ca mergem in alt mileniu: in anul 1986!!!
Acum aproape 40 de ani, am fost fascinata de “castelul” impunator, inconjurat de ape, in fata caruia, copil fiind, ramasesem cu gura cascata.
De-a lungul anilor m-am tot gandit la el, l-am urmarit pe retele :), mi-am dorit sa il revad, dar nu am gasit niciodata timp pentru nord-vestul Frantei.
Acum am gasit si, cum nu am avut nicio directie in cap, mi-am zis: “gata, vreau la Mont Saint-Michel!”
Dupa o calatorie prin Normandia, despre care voi scrie curand, am ajuns, in sfarsit, la el!
CUM AJUNGI LA MONT SAINT-MICHEL
La poarta la el? Nu cu masina, asta e clar. E prima mare diferenta pe care am observat-o, fata de prima mea vizita aici.
Mi-am amintit ca, acum aproape 40 de ani, am mers cu autocarul pana intr-o parcare lunga, plina ochi cu masini, chiar langa Munte.
Acum, accesul cu masina aici e strict interzis. Fie o lasi intr-o parcare mare, aflata la cativa kilometri fie, daca ai cazare intr-o zona apropiata, cu acces limitat, primesti un cod de la hotel si parchezi masina linistit (contra cost, insa…).
In zona asta de care zic sunt cateva hoteluri, restaurante, un magazin si… cam atat.
Eu m-am cazat la Mercure. A fost primul gasit in cautarile de pe net, cu nota buna si pret ok. La fata locului, am mai descoperit unul, Relais Saint Michel, aflat chiar inainte de podul spre Mont Saint-Michel, avand avantajul ca are vedere spre insula!
Odata scapat de masina proprie/inchiriata, o iei spre Mont Saint-Michel per pedes, pe podul pasarela care duce la el – 2 kilometri – sau cu un shuttle bus simpatic, o naveta numita “Le passeur”, care circula de dimineata devreme, pana in creierii noptii (7.00-1.00 din iulie pana in octombrie, 8.30-22.00 in extra sezon si 7.30-23.00 in sezonul mediu, cum ar fi iunie). E moca, nu platesti nimic.
Un capat al lui este chiar la parcarea mare din afara zonei cu acces limitat, iar celalalt capat e dupa doar trei statii, la Mont Saint-Michel.
Ziua, bus-ul circula la fiecare 4 minute. Seara, ceva mai rar – la 12 minute.
Orarul e oricum afisat in statie.
IN VIZITA LA MONT SAINT-MICHEL
E ora 21.15. Imi arunc bagajele in camera si efectiv fug, de zici ca se muta Muntele din loc daca nu ajung la el in urmatoarele minute. Sunt 16 grade afara (in ultima zi din iunie!).
Profit ca statia de bus e chiar in fata hotelului si ma sui in primul care vine.
Bus-ul trece de bariera si intra pe podul care duce la Munte.
Cand il vad cum creste in ochii mei, ma ia o emotie cum n-am mai trait de mult la vederea unui loc din lumea asta!
Doamne, ma bucur asa de mult ca am ajuns aici! Sunt ca un copil, imi vine sa chiţai de cat de entuziasmata sunt!
Soarele se lasa usor-usor si Mont Saint-Michel arata de poveste!
Cobor pe nisip si merg fara nicio problema, ca la mine pe tarla.
Locul asta e fascinant si prin faptul ca fluxul si refluxul de aici sunt cele mai mari de pe continent, avand o viteza foarte mare si fiind puternice si periculoase! Cea mai mare viteza inregistrata este de 6,1 km/ora. Iar diferenta intre mareea joasa si cea inalta este de 50 de picioare.
Mont Saint-Michel e, practic, o peninsula in timpul refluxului si insula in timpul fluxului.
Mi-ar fi placut mult sa il vad si eu inconjurat de ape, insa doar cateva zile pe an se intampla asta. Am primit chiar un calendar al mareei, pe tot anul 2024! Asa am vazut ca ar trebui sa mai stau aproape 2 luni pe aici sa vad cum Mont Saint-Michel se transforma din peninsula in insula.
In timpul refluxului, Muntele e inconjurat de 17 kilometri de nisip si pajişti, unde adesea pasc turme de oi. Si noi, turistii, profitam… (Nu de oi, ci de nisip.)
Mareea a fost o imensa protectie naturala pentru Mont Saint-Michel, fiind singura cetate care nu a fost invadata de britanici in timpul razboiului de 100 de ani!
Datorita podului pasarela, Muntele e accesibil aproape tot timpul anului, exceptie facand perioadele de maree mare. In aceste zile, Mont Saint-Michel e complet inconjurat de apa cam 1-2 ore, in momentul fluxului maxim, ceea ce face accesul imposibil.
Pasarela nu e niciodata acoperita de apa, in schimb, esplanada din beton, de aproximativ 100 metri, e acoperita in timpul mareelor mari.
De aceea exista un protocol emis de autoritati pentru bus-ul naveta: sa opreasca pe pod, la circa 300 de metri de intrare. Acolo are capatul si de acolo pleaca inapoi. Fara sa intoarca, pentru ca nu are unde…
Ahaaaa, acum pricep si eu de ce are cabina dubla pentru sofer.
Dupa ce lasa calatorii, soferul coboara si se muta in cealalta cabina. Astfel, indiferent de nivelul apei, aceasta naveta circula conform programului.
Zabovesc ceva vreme pe pasarela, facand jdemii de poze si filmulete, caci apusul asta de soare parca si-a pus in cap sa ne lase pe toti masca!
Fac poze podului din toate directiile, incercand sa sap in memorie, sa “vad” cat de plin de masini era aici in urma cu multi ani, fata de cat de… respirabil e acum totul, cu zona pietonala stanga-dreapta, pe care poti parcurge linistit cei 2 kilometri de la Mont Saint-Michel pana la zona de hoteluri.
Memoria ca memoria, dar o poza dintr-un film Kodak de atunci arata clar:
Socanta diferenta intre cele doua vizite ale mele, nu?…
Pe masura ce ma apropii, zaresc cateva masini chiar in poarta. Pai cum asa?? Nu era interzis??
Aflu ca sunt masini care au permis special sa ajunga aici: masini care aduc marfa, masini care aduna gunoiul, masini utilitare.
Pompierii si Salvarea au si ele dreptul sa vina pana in poarta.
Apare si un “ratb”, nr 2. Face naveta intre Mont Saint-Michel si gara cea mai apropiata, cea din oraselul Pontorson, aflat cam la 10 km distanta. (Unde, de altfel, ai si variante de cazare.)
Ma prinde din urma si autobuzul 3. Haida, pai cate aveti??
Si el are voie sa traga la intrare. Cica este transportul exclusiv pentru angajati si locuitori. Locuitori??
E LOCUIT MONT SAINT-MICHEL?
Da, Mont Saint-Michel e locuit!
Insa, inainte de a va spune cati locuitori are, as vrea sa va spun ce am aflat eu despre acest loc fascinant, citind, intreband, ascultand ghizi, vazand “life” si iar citind.
Numa’ stai asa! Fug oleaca intr-un colt din interiorul cetatii, unde mai multa lume s-a adunat sa vada soarele cum se duce in mare. E ora 22 si un pic.
DESPRE MONT SAINT-MICHEL
Stiati ca e a doua destinatie turistica a Frantei, dupa Tour Eiffel?!? Acuși aflai si io…
Inclus in Patrimoniul Mondial UNESCO in 1979, Mont Saint-Michel se află intre Normandia si Bretania. Inteleg ca există chiar o disputa intre cele doua regiuni pe genul “E al meu”, “Ba nu, e al meu!”…
Totusi, este considerat normand datorita raului Couesnon, care formeaza granita dintre Normandia si Bretania. Mont Saint-Michel se afla pe malul lui normand. Si uite cum s-au clarificat lucrurile 🙂
Legenda spune ca, in anul 708, Arhanghelul Mihail i s-a aratat in somn lui Aubert, episcop de Avranches, cerandu-i sa ridice un lacas de rugaciune in onoarea sa chiar pe stanca izolata din apropiere. Omul, nimic. Si-a vazut linistit de ale lui, ca doar nu il mâna pe el un vis.
Da’ ce sa vezi, Mihail i-a reaparut in vis. Si, daca nici a doua oara nu l-a convins, i-a aparut si a treia oara, lovindu-l cu degetul in cap, sa priceapa ca vorbeste serios.
Si asa, episcopul a fost convins ca tre’ sa se apuce de locul de rugaciune.
Ce e tare, e ca intr-o biserica din Avranches, oraselul “de peste drum”, există craniul episcopului, in care este… o gaura. Se spune ca e chiar punctul in care Arhanghelul Mihail l-ar fi atentionat pe episcop cu degetul.
Incet incet, locul a capatat importanta pentru pelerini, pentru invatati, pentru duci si regi si s-a tot dezvoltat.
In 1879, pentru ca deja veneau cohorte de turisti, a fost construit un drum-dig, sa faciliteze accesul.
Iar ca sa ajungi la abatia aflata la 80 de metri, in varful Mont Saint-Michel, treceai si treci si azi prin sat, pe stradute inguste, printre case de secol 15-16, multe dintre ele transformate in pensiuni, buticuri, magazinase cu suveniruri si restaurante.
MONT SAINT-MICHEL. IN INTERIORUL ZIDURILOR.
Inainte de toate, umpleti-va sticla cu apa chiar de la cismeaua de la intrare. Asta ca sa nu mai dati banii pe apa dupa ce curg apele pe voi urcand si coborand pe stradutele din cetate…
Exista si toalete aici, la intrare, cocotate, ca sa nu fie in calea apelor. Deci, daca va stiti cu vezica mica, goliti-o aici 🙂
Treceti prin 3 porti succesive – Poarta Avancée, Poarta Bulevardului si Poarta Regelui – si ajungeti in strada principala a satului, numita La Grande Rue.
Stiti cati locuitori traiesc in Mont Saint-Michel?
La ultimul recensamant din 2021, in comuna Mont Saint-Michel erau nici mai mult nici mai putin de 25 de locuitori! Dar stati! Comuna cuprinde interiorul zidurilor, insa si zona din afara zidurilor, de-a lungul coastei.
Practic, in interiorul zidurilor locuiesc doar 7 maici si 3 calugari – care fac parte din Fraternitatile monastice din Ierusalim – si 6 locuitori laici. Sase, atat.
Si inteleg ca, in total, sunt 100 de votanti, probabil contorizandu-i si pe cei plecati la munca prin alte parti.
In Mont Saint-Michel sunt mai multi angajati decat locuitori, mai multe business-uri decat locuinte…
A existat aici si o scoala primara, dar a fost inchisa in 1972.
Acum, totul e un oras turistic, in care parca nici nu-ti poti imagina ca cineva ar putea locui permanent aici.
Unde te uiti, vezi un magazinas, un restaurant, o cazare, o gelaterie, un muzeu… (Inteleg ca sunt 4 muzee aici. Poti vedea colectii de arme, picturi, un periscop, poti afla despre maree sau vizita casa unui cavaler.)
Multe dintre case ascund mici gradini inchise, unde oamenii cultiva diverse, asa cum au facut-o inca din trecut, sursa buna de supravietuire in vreme de asediu…
Latura nordica a Mont Saint-Michel, mai abrupta, a ramas in starea sa naturala, salbatica.
Inteleg ca exista aproximativ 50 de magazine, restaurante si hoteluri/pensiuni in Mont Saint-Michel. Sa tot cumperi, sa tot mananci si sa tot tragi un pui de somn…
E o cetate cu portile deschise 24/24, ceea ce eu nu credeam. In capul meu, portile se inchideau noaptea.
Ziua e forfota mare! Mai ales pe “ulita” principala, prea ingusta pentru puhoiul de turisti.
E misto ca poti scapa de nebunia de pe strada principala, plimbandu-te chiar pe zidurile de aparare, de unde vezi frumos si golful si tot Mont-ul, cu casele lui din piatra.
(Centura de ziduri de aparare, cu cele sapte turnuri, a fost construita in timpul Razboiului de 100 de ani si a transformat Mont Saint-Michel intr-o fortareata de necucerit, la care a contribuit si mareea.)
La orice nivel ai ajunge pe pietroiul asta, ai terase cu view super tare! Si iti poti odihni si oasele, pe banci din piatra sau chiar pe zid.
Cateva pâlcuri de iarba sunt animate de turisti care stau ca la picnic si deapana amintiri, mananca un sandwich sau isi barfesc dusmanii.
Vad de sus ceea ce am calcat si cu piciorul: o zona de nisip si argila, tare ca piatra. Insa, cum vine apa, cum toata zona asta se inmoaie…
Dupa doua milioane de selfie-uri de pe fiecare zid, de pe fiecare terasa spre mare, o iau pe stradutele inguste care urca si tot urca… Cu cantec inainte: “pân’ la Abaţie, picioarele sa ma ţie” 🙂
Ce e misto aici, e ca nu e lume. Diferenta mare fata de ce e pe strada principala!
Dau de biserica parohiala Sfantul Petru, ridicata in sec 15-16.
Pelerinii care urcau spre Abatie treceau pe langa aceasta bisericuta inchinata Sfantului Petru, detinatorul cheilor portilor raiului. Si erau si mai tare incarcati in drumul spre Abatie, vazuta ca o imagine a raiului pe pamant.
Cimitirul satului se afla chiar langa biserica. Aici e inmormantata Mama Poulard, o doamna despre care va povestesc un pic mai jos.
Vad din aproape toate unghiurile Abatia cocotata.
Ma intreb ce inseamna acel “canal” care iese pe una dintre ferestrele ei. Oare voi afla, daca tot mi-am luat bilet sa o vizitez?…
ABATIA MONT SAINT-MICHEL
De la intrarea in Mont Saint-Michel si pana sus, la Abatie, faci cam 15 minute pe drumul principal, fara ocolisuri sau opriri.
In varf de pietroi, la adapost de nebunia de jos, dupa ce iti dai sufletul pe ultimele doua calupuri de trepte neprietenoase, ajungi (doar cu bilet) la abatie.
Chiar langa zidurile ei, sunt chiliile in care astazi mai locuiesc cei cativa calugari si maici.
Locul asta te inghite in linistea lui, facandu-te sa te simti izolat de restul lumii.
Am citit niste statistici conform carora mai puțin de o treime din milioanele de turisti care vin la Mont Saint-Michel urca pana aici, la abatie. Deci asa se explica linistea…
Mi-am luat un tur cu ghid. E un soi de intoarcere in timp, pentru ca am mai fost in locul asta in urma cu aproape 40 de ani! Dar nu-mi mai aduc aminte decat de o gradina interioara. D’aia si rasfoiesc albumele vechi cu fotografii. Sunt curioasa cum am vazut abatia atunci si cum o voi vedea acum. Acu’ sigur n-o vad bine, fiindca sunt mult mai chioara 🙂
Pana sa ne stranga ghidul pe toti, mai fac poze:
Asta e Turnul Gabriel, cu privirea atintita asupra Bretaniei…
Numele ii vine de la locotenentul regelui, Gabriel du Puys, care l-a construit prin 1524. A avut si o moara ridicata in varful lui, la un moment dat. Si a fost si far pentru nave.
Iar asta e biserica abatiei, cu o terasa larga despre care aflam in turul abia pornit ca era mult mai mica, pentru ca biserica veche se intindea pe o suprafata mai mare. Doar ca, in timpul unei furtuni, un fulger a distrus-o.
E un frigalau aici sus!!! Imi pun pe mine tot ce am luat in rucsac de la hotel. Geaca peste geaca, prosopel transformat in fular, gluga in cap si tot ma ia cu tremurici.
Intram in biserica si incepem sa aflam detalii.
Abatia are trei niveluri suprapuse si vizita se face coborand, trecand dintr-o sala in alta.
Aripa gotica a manastirii este numita “La merveille” (Minunea), o adevarata capodopera a arhitecturii medievale normande, fiind cocotata pe munte intr-un mod care pare ca sfideaza gravitatia.
Ia uite si gradina mea interioara din varf de Mont Saint-Michel!!!
Singura care mi-a ramas bine intiparita in minte, din 1986.
Este, de fapt, o curte interioara, un loc de rugaciune si meditatie pentru calugari.
Pe sistemul “gasiti diferentele”, au disparut boschetii, trandafirii, precum si accesul liber prin gradina. Acum stai doar in spatele coloanelor si de acolo faci cate poze vrei.
Abatia asta era unul dintre cele mai mari locuri de pelerinaj ale crestinatatii in Evul Mediu!
Se situa chiar in Top 4, dupa Betleem, San Pietro din Roma si Santiago de Compostela din Spania! Tare, nu??
Cica aveau aici o piatra cu urma piciorului Arhanghelului Mihail, adusa din Italia. Nu am aflat ce s-a intamplat cu ea. Sper ca nu s-a trezit vreun copil sa incerce “broasca”, aruncand piatra in mare…
Sapte regi ai Frantei au venit ca pelerini macar o data in viata aici. Asa ca s-a facut o sala de primire pentru ei si pentru nobili.
Mergem cursiv, pe un traseu pe care nu stiu daca m-as descurca singura. Vedem sala unde se adunau calugarii sa manance, apoi cripte, capele, Sala de Oaspeti, cu doua seminee mari – ar fi mers un foc in ele, in pretul biletului :), trecem apoi prin coridorul destinat plimbarii si reflectiei, unde calugarii se puteau plimba in liniste.
Ajungem si in Sala Cavalerilor, considerata una dintre cele mai frumoase sali gotice din arhitectura franceza.
Aici, in 1469, a fost constituit Ordinul Cavalerilor Sfantului Mihail.
Si hai ca am inteles si ce e cu “pista de bob” pe care am vazut-o de afara. O mai tineti minte? Uite ca am pozat-o si mai clar aici:
Abatia a fost o perioada si inchisoare! In secolul 18, Napoleon I a inchis abatia, calugarii au plecat si locul a devenit inchisoare de stat, unde au fost incarcerati mii de cetateni care se opuneau regimului. I se spunea “Bastilia Marilor”, caci mareele si nisipurile miscatoare faceau imposibila evadarea.
In interiorul rotii imense montata in aceasta sala, intrau detinutii. Si dadeau din picioare, invartind roata, fix cum ati vazut soriceii aceia care dau din picioruse in interiorul unei rotite.
Faceau asta ca sa ridice si sa coboare pe acea “pârtie” un carucior cu marfa. Cum venea vreun Glovo cu mancare sau vreun Sameday cu materiale, ei se grabeau sa le primeasca.
Astfel, exista siguranta ca nu vor evada cand se duc sa ridice coletul de la poarta 🙂
In 1874 a devenit monument istoric, a fost restaurata si deschisa pentru public.
Am iesit undeva la baza ei si mi-am adus aminte ca i-am tot pozat clopotnita, avandu-l in varf pe Arhanghelul Mihail – conducatorul fortelor ceresti in traditia catolica, protectorul Bisericii Catolice si al Normandiei.
STATUIA ARHANGHELULUI MIHAIL
Creata in 1897 pentru a fi pusa in varful cel nou, de 32 metri, al clopotnitei, statuia, cu o inaltime de 4,5 metri si o greutate de 450 de kilograme, domina golful, aflandu-se la 156 de metri deasupra nivelului marii!
Am pozat-o in 1986 si nu pare ca era aurie atunci, nu?…
Imi confirma imediat si informatiile pe care le citesc: singura restaurare a ei a avut loc in 1987, deci fix la un an dupa ce am vazut-o eu prima data.
Statuia are o structura de fier si este acoperita cu foi de cupru si un strat subtire de foita de aur. Faza tare! Ea nu are doar rol decorativ, ci si o utilitate esentiala pentru Mont-Saint-Michel: este principalul paratraznet al muntelui, inca de la realizarea ei! Varful sabiei si aripile sunt “primitoare” de fulgere…
Ok, vizitam, ne cultivam, dar… cand mai si mancam? Ca stomacul meu da serios semne ca l-am abandonat.
Incep sa cobor si, contrar sfaturilor primite, decid sa intru undeva sa mananc ceva rapid.
UNDE MANANCI LA MONT SAINT-MICHEL
“Nu in roca” – mi-au spus mai multi. Adica nu in interiorul cetatii, desi e cel mai la indemana atunci cand vizitezi Mont Saint-Michel.
Ce vreti, loc turistic, rulaj mare, hai cu urmatorul, v-am adus nota, nu avem caiet de sugestii si reclamatii, pa si la revedere…
Cu toate astea, ma opresc, lihnita de foame, la unul dintre restaurantele cu intrare dubla – una din Grande Rue si una de pe zidul cetatii.
Am mancat “safe”: o clatita cu sunca si cascaval, nimic special, nimic prea gustos, dar mi-am umplut stomacul.
Citesc despre doamna Annette Boutiaut, care a ajuns la Mont Saint-Michel in 1872, ca femeie de serviciu. Dupa ce s-a casatorit cu domnul Victor Poulard, au cumparat un han (pe locul actual al Oficiului Postal) si au inceput sa prepare ceva simplu pentru pelerini: o omleta pufoasa.
Le-a mers de minune, s-au mutat in 1888 intr-o alta cladire si, ce sa vezi, ea exista si astazi! Cu tot cu omleta!
In zona cu acces limitat de dincolo de pod, deci la 2 km de Munte, poti manca bine la oricare dintre restaurante, dar e nevoie de rezervare, chiar si daca esti cazat la hotelul de care tine restaurantul. Altfel, cum iti e norocul: gasesti sau nu masa libera…
Si mai sunt variante bune un pic mai departe, in satele vecine, la ferme etc.
Eu am mancat doua cine la restaurantul hotelului meu. (Pe rand, nu deodata…)
Mi-am luat meniu: foie gras, apoi vita si o crema de zahar ars. Bune toate.
Cu burta plina, o data cu venirea serii, ce credeti? Ca intru in camera sa stau si eu ca omu’ in varful patului si sa ma uit la un film??
Ei, bine, nuuuu. Ma intorc in Mont Saint-Michel, sa il vad si in bezna.
MONT SAINT-MICHEL NOAPTEA
Seara e minunat! E aproape pustiu, e o liniste care ma sperie la inceput, cand o iau pe stradute. Dar, pe masura ce ma obisnuiesc, totul pare ca are un farmec aparte.
Ce imi place, e ca pot vedea toata intinderea de mare si nisip din jur cum dispare in noapte si atunci realizez ca… tre’ sa deschid lanterna de la telefon, ca sa fiu sigura ca nu cad in nas pe nu stiu ce trepte.
Ma plimb pe stradutele principale si, odata ajunsa pe unul din punctele de observatie, nu mica imi e mirarea sa vad ceva departeee, in zare:
Un grup de oameni mergand prin nisip. Venind “de peste ape”.
Stau si ii urmaresc fascinata!
Ajunsi intr-o zona cu apa mare, ii vad analizand “terenul”. Abia cand sunt siguri (deduc eu) ca e ok sa o ia prin partea cea mai ingusta a apei, se pornesc in sir indian:
I-am si filmat, cat s-a putut cu telefonul:
Aveam sa aflu a doua zi ca turul asta e un tur de 6 ore, 14 km de mers prin nisip si apa, dus-intors. Nu e un drum drept, ci serpuit, pe langa o insula, pana vis-à-vis, pe pamant.
La plecarea spre hotel, privindu-i pe temerari cum ajung vii si nevatamati la portile Mont Saint-Michel, ma gandesc ca eu nu m-as aventura intr-un astfel de tur in care sa ma prinda noaptea pe mare. N-as avea curaj. Insa or fi altele si pentru fricosi ca mine.
TUR CU GHID LA MONT SAINT-MICHEL
Cand am facut poza asta, nu m-am gandit ca voi gasi un tur care sa ma readuca aici, pe nisip, si chiar mai departe, unde nu a calcat piciorul meu de femeie curioasa.
Intru in Oficiul de Turism doar pentru ca in aceeasi incinta e si posta si am nevoie de timbre pentru vederile mele. Dar, stând dupa un client, turist si el, incep sa citesc ce e pe pereti.
Si uite-ma cum platesc pentru un tur. La 18.30 tre’ sa ma prezint la intrarea in Mont Saint-Michel, pentru un tur de o ora si jumatate prin nisip.
Nu stiu cum m-am ales cu el, ca pe tabla nici macar nu exista haha.
Ne culege ghidul pe toti, el descult, noi inculti, si ne ia dupa el, povestindu-ne cate-n luna si-n stele despre locul asta.
Calcam, deocamdata, pe un teren tare ca piatra. Dar am fost avertizati de la bun inceput ca, in acest tur, vom merge si prin nisip, dar si prin apa.
Incerc sa fac comparatie cu ceea ce am pozat in 1986. Nici bolovanii nu mai sunt ce-au fost…
In schimb, avertismentul e acelasi: e periculos sa te aventurezi singur prin zona, mai ales din cauza nisipurilor miscatoare!
Mareele sunt atat de rapide si puternice in unele zile, incat nisipul devine instabil. O capcana super periculoasa!
Ghidul ne face si o demonstratie de cum poti sa te afunzi si sa ramai blocat (sau, daca te zbati, sa te afunzi si mai tare). Numa’ cand il vad si mi se face pielea de gaina!
Si ce il apuca pe el? Intreaba de voluntari si chiar se ofera cativa sa faca proba scaparii din nisipurile miscatoare.
Eu sunt ochi si urechi ca, unde nu-i cap, vai de picioare, nu?… Cica, daca esti afundat in nisip, tre’ sa misti doar unul dintre picioarele blocate, inainte-inapoi, usor, pana cand patrunde apa si se creeaza un spatiu. Apoi scoti piciorul prin rasucirea labei, caci, daca il tragi vertical, nu functioneaza, esti prins ca intr-o menghina!
Dupa care te lasi pe nisip pe genunchiul piciorului salvat si incepi sa faci aceleasi operatiuni cu celalalt picior.
Hai ca am mai invatat ceva! Cu toate astea, mergand desculta, nu imi vine sa zabovesc prea mult intr-un singur loc, caci simt cum mi se afunda picioarele brrrrr.
Nu facem tot ocolul insulei, asa cum ma gandeam. Ghidul spune ca e dificil de mers prin partea nordica. Imi aduc aminte ca pe-acolo, in 1986, am pozat ceva, fara sa stiu ce e:
Abia acum citesc despre ea: este o capela mica, ce dateaza din secolul 12. A fost ridicata pe un pietroi deasupra marii, in cinstea episcopului Aubert – unul dintre fondatorii orasului.
E considerata un loc “secret” al Mont Saint-Michel! Poate datorita amplasamentului, fiind situata dincolo de zidurile cetatii.
Ne intoarcem, cand pe nisip, cand prin apa, spre intrarea principala din Mont Saint-Michel.
Cam 2 ore ne-a luat toata plimbarea asta. Cu povesti, cu intrebari, cu experiente si cu mâl pe noi.
Imi spal picioarele la cismea si plec. La capatul podului ma opresc special la un baraj spectaculos, pe care l-am tot vazut din bus.
BARAJUL PESTE RÂUL COUESNON
O fi barajul tare, da’ io am inceput cu selfie-urile haha. Mont Saint-Michel se vede atat de misto (si) de aici!!!
Dincolo de plimbarea pe care o poti face pana la Mont pe drumul asfaltat, exista si o carare pe unde o poti lua. Un drum de-a lungul raului, asa, mai ca la tara. Am vazut in special biciclisti pe el.
Bun, sa revenim la baraj.
Barajul asta e renumit pentru ca regleaza fluxul de apa catre Mont si cica e dovada unei inginerii impresionante! Ma uit si eu la mecanism ca matza-n calendar, zic “wow”, apoi ma bucur de cum au facut oamenii astia podul peste baraj:
Ai trepte late din lemn, ca niste banchete, pe care poti sta si contempla cat vrei. Trepte care, la ora cand apune soarele, se umplu de oameni!
Eu ma asez si imi clatesc ochii cu view-ul de zi; si profit cand apare un trecator, sa il rog sa-mi faca si mie o poza, ca ma doare zambetul de la atatea selfie-uri…
Si, apropo de selfie, tre’ sa ma dau in fapt, fiti atenti: in doar o zi plina + o seara de stat aici, mi-am facut nici mai mult nici mai putin decat……… 214 selfies!!!!!!!
Bine, gata, ma duc sa imi iau pastilele 🙂
In incheiere, va zic ca abia astept sa va arat traseul meu prin Normandia, pana sa ajung la Mont Saint-Michel. Pana atunci, aici vedeti prima mea oprire din vacanta asta, intr-un adevarat paradis! Si aici, cum am mers eu cu telemea romaneasca la un restaurant cu o stea Michelin din Normandia…
