Cum te uiti la una care vine sa returneze o carte dupa 35 de ani?!?
Chioras, consternat, amuzat, socat, gata sa o trimiti la nebuni… Ma asteptam la orice, asa ca nu m-am lasat! 🙂
BIBLIOTECA MIHAIL SADOVEANU
Scuturand de praf, intr-un exces de harnicie, toate cartile din biblioteca de la ai mei, am descoperit in una stampila unei biblioteci publice.
“Biblioteca Municipala M. Sadoveanu”.
O, Doamne, de cand traiesc in aceasta ilegalitate? – m-am intrebat.
Am inceput sa fac calculele si mi-a iesit ca ar fi in biblioteca familiei de 30-35 de ani! Rusine, rusine, de 3 ori rusine! Nu stiu cum s-a intamplat, ca nu stiu nici daca eu am imprumutat-o (nu imi amintesc sa o fi citit) sau sor’mea, care citea enorm. Cum-necum, si-a trait tineretea la noi in biblioteca.
Am luat-o la rasfoit. I-am mai gasit o stampila dupa cateva pagini si, pe interiorul copertei, urmele unui carton in care parca intra o fisa de biblioteca, nu?
Nu inteleg cum de nu ne-au tras atunci de maneca bibliotecarii, cum de nu au trimis potera peste noi, cum de nu ne-au pus la Panoul Rusinii (sau om fi fost, da’ daca n-am mai trecut pe acolo…)
Ma rog… acum, ca am dat de ea dupa atata amar de vreme, facuta sandwich de alte carti din biblioteca mare pe care am avut-o mereu la ai mei, m-am hotarat sa o inapoiez proprietarului de drept. Asa ca am bagat-o in portbagajul masinii sa o duc cand oi avea drum.
N-am avut. Asa ca a zacut acolo, in uitare, inca niste luni.
Cand, in sfarsit, am redescoperit-o, m-am pornit cu cartea-n dinti spre Biblioteca Mihail Sadoveanu, bucuroasa de ce voi face.
Dar ce sa vezi? Biblioteca era inchisa hahahaha. Care era probabilitatea ca taman atunci sa inchida O ZI, pentru nu stiu ce curatenie?!?
Nu m-am lasat. Dupa alte saptamani in care cartea, saraca, a capatat miros de benzina, de mancare sau de alte produse carate cu masina, am luat-o hotarata si… directia biblioteca!
Azi e deschis, Doamne-ajuta!
Intru, fiind eu insami amuzata de ce fac.
Inauntru, nimeni! In niciuna dintre camerele de la parter. Mai sa fie! De cand n-am mai fost eu intr-o biblioteca publica, asa de mult sa se fi modernizat si, mai ales, relaxat treaba?
Aud voci. Reale 🙂 Luand-o pe calea lor, intru in vorba cu doi angajati.
“De ce aveti nevoie?” – ma intreaba domnul, colegul doamnei.
“O sa radeti, dar am venit sa returnez o carte, dupa aproximativ 35 de ani.”
Dupa o fractiune de blocaj, imi ia cartea si, cu un gest reflex, o duce la un aparat modern, de scanare. Apoi realizeaza ca nu face bine. Nu are cum sa gaseasca ceva ce n-a fost niciodata bagat in acel sistem.
E vadit incurcat, l-am pus in fata unei situatii… nemaintalnite. Oare cheama politia sa ma dea pe mana militiei?
Cumva ridicand din umeri in semn de neputinta, blocat cu volumul in mana, imi spune ca va verifica daca mai exista aceasta carte in inventarele lor vechi. Pare ca i-ar fi mai usor sa scape de ea, decat sa se complice sa o caute prin hârtoage, dar eu tot sper ca ii va face loc pe rafturile bibliotecii-mama.
Ii multumesc si ies. Desi poate parea o prostie sau o pierdere de timp, sunt chiar bucuroasa ca am facut asta.
Si am brusc un chef de citiiiit… Asa ca intru in cea mai apropiata librarie, sa cumpar o carte.
Or avea “Pasarile”, de Alexandru Ivasiuc? 🙂
PS Apropo de carti. Cine n-a citit ce am putut eu face in timpul unor filmari in librarii, o poate face aici.
