Cred ca n-ati auzit vreodata de un traseu cum am avut eu parte acum cateva zile: am zburat de la Londra, pana la… Londra!!!
What the f&%$, veti zice. Asa am zis si noi, astia din avion. Altii au zis si mai multe, ca au pierdut legatura cu zborul lor peste Ocean.
BRITISH AIRWAYS
De cate ori merg la Londra, zbor cu British. (Doar in urma cu ceva ani am mai luat Tarom, iar de Wizz nu poate fi vorba aici, atata timp cat biletul la British cu bagaj de 23 kile ma costa sub biletul la Wizz cu 20 kile si ma si lasa pe un aeroport de unde iau imediat metroul.)
Toate bune si frumoase inainte de plecare si in aeroport. Ne suim cu totii in avion – zbor plin – si asteptam cuminti sa decolam. Si asteptam… Pana cand ni se spune ca, din cauza conditiilor de pe aeroportul Heathrow (ceata si vant), au fost intarziate/deviate mai multe aterizari si na, stam acilea, la rand.
Decolam cam cu 40 de minute intarziere. Ei, asta e, nu ma grabesc. Doar ca deja m-am plictisit cu fundu’n scaun si avem in fata 3 ore de zbor…
In avion, doar cativa calatori incep sa isi calculeze daca intarzierea asta ii va face sa riste imbarcarea in urmatorul avion. E ok, se linistesc, au, totusi, niste ore bune intre cele doua zboruri.
Plecati pe ceata si ploaie din Bucuresti, cand ajungem deasupra Londrei, soarele deja isi arată muschii in fata norilor de sub noi.
Incepem sa ne invartim in cerc. Si ne tot invartim…
Dupa ce am facut o noua centura pe cerul de deasupra Londrei, capitanul ne anunta ca vom ateriza, dar… nu aici, ci un pic mai departe, pe aeroportul Luton!!! Am ramas fara combustibil si nu mai putem da roata. Un vecin de scaun remarca foarte corect: “hai ca a facut pana prostului” hahaha.
Ceva mai multi pasageri decat la faza 1 a intarzierii (cea din Otopeni) dau semne de ingrijorare; vorbesc intre ei care ce bilet de America are, cati au tranzit lung, cine risca sa piarda legatura…
Aterizam pe Luton.
Un nou val de calatori intra in fibrilatii: oamenii aia care adorm inca dinainte de decolare si se trezesc fix cand avionul pune rotile pe pamant. Acum sunt ca niste floricele si se socheaza cand afla unde suntem.
Si de aici, incepe vanzoleala. Cativa merg in fata, la seful de cabina. Cauta pe tableta lui legaturi. Multi pasageri deja au facut asta pe telefoanele proprii, unii suparati ca nu mai gasesc locuri nicaieri, nici azi, nici maine!
In vecinatatea mea, speranta inca exista: oamenii inca au timp sa prinda legatura, daca va veni repede omul cu canistra de kerosen.
Ne ridicam, cei mai multi dintre noi. Ne intindem oasele, ne plimbam de colo-colo, facand in permanenta loc insotitorilor, solicitati din toate directiile.
Un domn vrea sa coboare. Spune ca destinatia lui finala e Londra si nu are decat bagaj de mana. Insa nu este permisa coborarea nimanui. Suntem toti blocati in avion, la sol.
Iese si capitanul. Cativa calatori merg glonț la el sa isi spuna păsul, sa ii ceara solutii… Altii ies pe interval si cheama insotitorii, pe care ii si cearta. Acu’, la naiba, ce vina au ei?… “Ca nu ne-ati zis din timp” – aud replica data de cineva.
O doamna in varsta inainteaza cu o geanta mare in brate, semn ca vrea sa coboare, are un avion de prins. Desi vorbeste engleza bine, pricepe greu ca suntem, de fapt, pe aeroportul gresit, unde niciun avion dintre putinele pe care le vedem pe hublouri nu o va duce in America…
Dau si eu un mesaj unui amic din Heathrow, sa vad ce stie. Din cauza cetii de mai devreme, unele zboruri au fost redirectionate pe Birmingham sau chiar pe Amsterdam! Frateee, iti dai seama cum e sa dormi tot zborul si, cand sa cobori si tu la Londra, afli ca esti, de fapt, in Olanda?! 🙂
Asteptarea e oribila. Unii s-au resemnat si si-au bagat capul in telefoane, altii (printre care si eu), mai mult de plictiseala, decat de nevoie, fac o vizita wc-ului.
Cu vezica golita, ne plimbam pe culoar si ascultam problemele de conexiune ale fiecarui vecin de scaun sau rand, in functie de statul american unde ar trebui sa ajunga. Uitandu-se la ceas, unii inca au convingerea ca vor prinde zborul al doilea. Singura lor indoiala e legata acum de bagaje, ca nu vor ajunge si ele in acel avion, iar ei au acolo medicamente necesare! (Deh, nu te gandesti sa iti bagi toata farmacia in bagajul de mana, iti iei si tu pentru o zi.) Capitanul le da speranta cand anunta ca vom zbura doar 10 minunte pana inapoi in Heathrow.
Dar… nu vine nimeni de la benzinaria din sat. Ne tot uitam pe geam.
Si iar val de intrebari si presiune pe echipaj. Capitanul, saracu’, ne tot tine la curent. Eu inteleg din 3 in 3 cuvinte, dar un lucru e clar: “we are waiting for the fueler”. Daca puneam pariul cu vecinul meu, castigam. El era sigur ca ne-au alimentat deja si asteptam un slot de aterizare.
Eu imi fac un selfie obosit si ma apuc sa citesc. Uite o parte buna a acestei intamplari 🙂
Si mai trece o ora…
Si iar vociferari, iar cautat ALTE conexiuni.
Incepem sa cerem apa. Unii cred ca ar vrea o tarie, la cat sunt de suparati. E clar, au pierdut legatura.
Cand ni se da o estimare de juma de ora pana vom pleca, dezamagirea vocala generala mai ca ma face sa propun ceva: hai, dom’le, sa ne dam cu totii jos si sa impingem avionul, doar-doar o lua-o…
Intr-un final, suntem anuntati ca, daca nu vine omu’ cu kerosenu’, vor recurge la o alternativa: plecam spre Heathrow cu bus-uri. “Pai de ce nu am putut face asta pana acum?!?” striga cineva iritat, din spatele avionului. Intrebarea ramane fara raspuns.
Si, taman cand ne pierdeam toate sperantele, minuneee! Vine cine tre’ sa vina, baga in avion ce tre’ sa bage. (Si noi ne-am cam bagat, ce sa zic… Doar ca nu ajuta avionul sa decoleze.)
Hai la locuri, puneti-va centurile, scuze scuze scuze pentru ca am stat la sol 2 oreeee jumate, gata, decolăm, Doamne-ajuta!
pe deasupra Castelului Windsor
Zburăm la altitudine joasa, mai mult printre nori, sa-mi stea mie inima-n gat de cat ne zgâlțâie. Apoi ne mai invartim putin, pana se primeste ok-ul de aterizare. Sa fie primit!
Fix 17 minute, atat am zburat (zbor de 10 minute, daca nu ne roteam). Am realizat ca ăsta a fost cel mai scurt zbor de care am avut parte pana acum. Asta ca sa vad partea plina a paharului, caci, daca o vad pe cealalta, am ajuns in Londra cu o intarziere de 3 ore jumate!
Apropo de pahar: numa’ paharele cu bautura ne lipseau din mana, caci am coborat toti din avion ca dupa o petrecere: mai toata lumea se stia cu toata lumea 🙂
