“Depresie post… vacanta anulata”! Asta traiesc acum.
Azi urma sa plec in vacanta de ziua mea. Bilet luat fix inainte sa inceapa nebunia mondiala, cand compania aeriana era chiar in perioada de oferte!
Destinatia? Total noua pentru mine, ceea ce mi-a si dezvoltat un mare entuziasm: primele zile in Singapore, apoi Malaezia – 3 destinatii diferite, toate trei interesante (Malacca, Kuala Lumpur si Penang), iar ultima parte de vacanta, in Jakarta, Indonezia.
Am sperat pana in ultima clipa ca se va intampla o minune si voi pleca. Adevarul e ca avionul meu a decolat azi, conform site-ului aeroportului, dar, o data ce m-as fi urcat in el, as fi riscat sa-mi petrec vacanta in carantina in Asia… Ca sa nu mai zic ca Malaezia oricum nu mai permite nicio intrare a vreunui strain.
Mi-am anulat cazarile rand pe rand, ca sa simt durerea pe bucati mici…
Ultima decizie – anularea biletului de avion. Dincolo de regretul enorm, mi s-a activat si o panica, legata de faptul ca nu am reusit sa prind pe nimeni la telefon de la compania aeriana, nu am primit niciun feedback de la ei in urma solicitarii mele. Aoleuuu, banisorii meeeei!!!
Singura solutie a fost sa merg la ghiseul lor de ticketing, din aeroport.
Doamne-Dumnezeule, mi s-a furnicat pielea cand am intrat pe usile de la Plecari. In viata mea nu am vazut atata pustiu! “Ca dupa razboi”, imi vine in minte.
Ai senzatia ca intri intr-o alta dimensiune, e un teritoriu carantinat prin neprezentarea noastra, a calatorilor… E o cladire abandonata, parasita, in care ai putea auzi cum bate vantul in ferestre…
“Doamnelor si domnilor, pentru siguranta dumneavoastra, nu va lasati bagajele nesupravegheate!” – se aude in boxe o voce blonda. Zambesc amar. Care “doamnelor si domnilor”?!? Poate “doamna si doamna” (eu si femeia de la curatenie) – dar niciuna dintre noi nu are bagaje…
Ma uit la zona in care zilnic se infoliaza valize. Un tanar someaza, fiind salvat de la plictiseala de telefonul mobil. (La fel e si in celelalte puncte similare.)
Il intreb daca are clienti. Zambeste si el amar. Deci nu… “Cred ca vor opri toate zborurile incepand de sambata”.
Sunt afisate multe zboruri, ireal de multe, data fiind situatia.
Ma uit sa vad ce destinatii sunt, dar si ce companii aeriene. Daca nu te-ai uita in jur, ci doar la aceste 3 tabele de afisaj, ai zice ca e o zi normala in aeroport. Doar ca pasagerii sunt… invizibili.
Terminalul nou e dezbracat de orice imagine si zgomot de vacanta, asa cum niciunul dintre noi, calatorii, nu l-am vazut, probabil, vreodata!!!
Bannere mari, atarnand din tavan, anunta o vara plina de energie, de viata, la Untold si Neversea. Never know…
Ma duc la ticketing, sa imi rezolv problema. Omul vorbeste continuu la telefon si imi face semn, amabil, sa stau pe-aproape. Apoi, intre doua apeluri, ma preia repede. “Daca nu vorbim acum, nu mai apucam, la cum suna telefonul”.
Ii expun problema, imi spune sa stau linsitita, sunt mii de cereri in lucru, probabil o sa imi vina si mie randul…
Ii multumesc si il intreb daca mai calatoreste cineva. “Probabil de luni vor opri toate zborurile”, imi raspunde, semn ca avioanele pleaca mai mult goale pe acolo pe unde or mai putea pleca…
Din ce vad pe toate culoarele, nu cred ca sunt deschise mai mult de 2 ghisee de check-in.
Prin aeroportul gol mai trec din cand in cand dintr-o parte in alta angajati, vamesi echipati cu manusi si masti.
La magazinul cu sandwich-uri si bauturi zac cateva ape, sucuri amarate si niste chestii de-ale gurii. O intreb pe vanzatoare daca a dat ceva. Dã din umeri. Apoi imi spune “stau si eu pe-aici” si isi reia convorbirea telefonica din care am intrerupt-o.
Un domn ratacit in pustietatea asta se grabeste, târând dupa el o valiza mare. Sunt curioasa unde merge, dar mi-e teama sa il intreb, ca nu cumva sa creada ca’s de la Securitate…
Biroul de Informatii e deschis. Angajata din spatele geamului explica unor femei ca e mai ieftin sa iti cumperi bilet online decat din aeroport. Uite, asta da preocupare in vreme de Coronavirus J)).
O doamna care bate-n lung si-n lat aeroportul, un soi de ghid sau… politist comunitar, imi spune ca vin oameni care, mai apoi, pleaca acasa, pentru ca zborul lor e anulat.
Posibil sa fie si cazul celor din parcare, pe langa care am trecut. Un grup de oameni cu valizele langa ei, asteptand, descumpaniti, ceva. Par a fi oameni dornici de munca in strainatate acum…
Pe tabela mare din centru, vad ca destinatie, Alghero. What??? Pai nu era inchisa Italia?!?
Ma uit unde zboara urmatoarele avioane: Timisoara, Cairo, Amman, Moscova, Istanbul, Beirut, Cluj, Atena, Tel Aviv, dar si Paris, Amsterdam, Viena, Londra, Bruxelles, Frankfurt…
Wizz, Tarom, Ryan, Austrian, Lufthansa si lista de companii poate continua.
Se imbarca Timisoara, vad actualizat pe panou. Cati or fi de imbarcat…. E 21.15 si in 10 minute va decola. De restu’, Dumnezeu stie.
Asta pare ca li s-a spus si pasagerilor nr. 2 si 3 din seara asta de la Otopeni, pe care ii vad un pic suparati, pasind apasat pe cea mai curata gresie vazuta vreodata in aeroport…
Oare asta sa fie o imagine din cel de-al 3-lea Razboi Mondial? In care noi, toata planeta, luptam cu Virusul?
In primele doua razboaie mai erau in lume niste zone neutre, unde erai in siguranta daca ajungeai. Acum tot caut pe harta si… nu prea mai gasesc. Si, oricum, alea putine care au mai ramas, sunt degeaba, pentru ca noi nu mai avem cum sa ajungem la ele…
Din acest motiv mi-am facut pasaport pentru Marte J))
Acu’ ramane sa gasesc racheta care sa ma duca pana acolo…
