Corniglia, cel de-al treilea sat din Cinque Terre, este cel mai mic dintre sate si singurul in care nu se poate ajunge de pe mare, fiind cocotzat la peste 100 metri.
Vapoarele cu turisti trec de el precizand asta, tu stai si dai cu banu’ daca sa vii aici cu trenul sau pe jos, ii faci poze frumoase de pe mare si nici prin cap nu iti trece ca, o data decis sa ajungi in Corniglia, ai de urcat sute de trepte…
Eu, personal, am luat trenul din Riomaggiore. In cateva minute, am si ajuns.
Trenul te lasa practic la poalele satului. O iei la pas cateva sute de metri bune, spre directia “scari!!!”, prilej bun sa iti aduci aminte ce ai citit/aflat despre Corniglia.
E unul dintre satele cele mai bogate in istorie. In anul 177 Î.C., aici au venit sa isi arate muschii invadatorii romani. Si, pentru ca aveau, i-au invins pe ligurieni si au pus stapanire pe teritoriu.
A sosit si vremea impartelii si, dupa ce au jucat “una mie, una tie, una lu’ Popa Ilie”, o familie numita Cornelia a primit o bucata mare de podgorii aici – de aici i se trage numele satului.
(O alta sursa zice ca numele ar veni de la colonistul roman Corneliu si mama lui, Cornelia. Ma rog, tot pe-acolo…)
Satul e construit prin secolul 11. Inca exista casele de piatra, ceea ce mi se pare foarte tare! Initial, era mai intins inspre sud, dar in ani, din cauza apei marii care lovea puternic, colina s-a tot modificat, au avut loc si alunecari de teren. Asa ca, in prezent, a ramas o stanca lunga, pe care e cocotzat satul.
Inca merg… Si vad in departare niste chestii de piatra. Realizez ca sunt faimoasele trepte pe care urci ca sa ajungi in sat.
PE SCARI!
Si iata sutele de trepteeeee. Daca ai bagaj, fa cale intoarsa cat inca esti aproape de gara…
Daca ai probleme cu genunchii sau nu te tin balamalele, lasa-te pagubas.
Altfel, e mirific sa urci si sa tot urci in zigzagul ametitor, fara sa vezi luminita de la capatul tunelului.
Sunt 365 de trepte, cate una pentru fiecare zi a anului!!! Pot urca una pe zi, va rog?…
Altii zic ca sunt 377 trepte. Of, nu puteau zice si ei mai putin J.
Tre’ sa recunosc ca a fost mai usor decat mi-am imaginat sa le urc, pentru ca sunt largi si… prietenoase, nu ca in Domul din Florenta sau in San Pietro din Roma…
Si stati!!! Nu sunt 365. Eu am numarat 483 de trepte! (Da, sunt dusa. Le-am numarat. De cand incep primele scari, pana la ultima treapta. Dar am facut asta la coborare. Pentru ca la urcare eram ocupata cu supravietuirea…)
What??? Exista microbuz care te duce pana in sat si nu trebuie sa mai urci sutele de trepte?!?! Pai si eu de ce nu am stiut?!?
Prima oara cand am fost, nu numai ca n-aveam habar de existenta lui, dar nici nu l-am vazut pe acolo, ca m-as fi agatat de el…
A doua oara, cand m-am dus si eu pregatita psihic si cu apa multa in rucsac si cu tricou climacool, ca sa nu mai storc bumbacul de pe mine cand ajung in sat, ce sa vezi: dau nas in nas cu microbuzul care urca in sat. Si, pe deasupra, nici nu platesc nimic, pentru ca am Cinque Terre Pass, despre care am scris aici! Yuhuuu!!!
Am facut 4 minute cu microbuzul. Curata, uscata si cu figuri de turist odihnit…
Bun, dar sa revin la treptele din prima mea vizita, pentru ca sunt multi care le urca. Unii pentru ca au antrenament, altii pentru ca nu stiu de microbuz J, iar altii pentru ca vor un popou ca piatra…
Come stai? – aud un localnic, imediat ce ajung la ultimele trepte. Nu pe mine ma intreaba, da’ imi vine sa-i raspund: Fa caldo, Antonio! – insa nu mai am suflu.
Vad cosurile cu lamai si papilele mele gustative preiau comanda! Imi iau un fresh. Cred ca vanzatorul m-a considerat prea dulce, pentru ca n-a pus deloc zahar in pahar. Mi s-au strepezit dintii!
Dupa ce imi trag sufletul, intru cu adevarat in Corniglia.
IN INIMA CORNIGLIEI
Satul e strapuns de o strada ingusta si lunga – Via Fieschi. Nu o poti rata. O tii tot inainte pe ea, fara harta sau ghid.
E o plimbare tare placuta, doar ca se mai lasa si cu niste cheltuieli… Pentru ca stanga-dreapta sunt magazinase cu suveniruri, produse locale, haine. In plus, mai dai si de cate un bar, un restaurant.
Tot tinand-o pe straduta principala, printre case, ajungi intr-o piateta. La lumina…
E un bun loc pentru o halta. Fie ca vrei sa iei pranzul la unul dintre restaurantele cu terasa, fie ca vrei sa intri in mica biserica (capela) sa iti pui gandurile in ordine sau sa cercetezi Monumentul celor Cazuti din 1926.
Inainte de a merge mai departe pe strada principala, pana in capatul satului, va invit sa urcati cu mine in spatele capelei. Stiuuu, trepte, iar trepte, dar serios ca merita inca o gâfâiala in plus…
PRIVELISTI DIN CORNIGLIA
Toate treptele din Corniglia merita urcate. Pentru ca recompensa e pe masura: in cele mai inalte puncte ale satului, pur si simplu iti limpezesti ochii, mintea, sufletul cu privelistea care ti se ofera!
Marea de la picioarele tale e de un albastru ireal! Iar tu te simti Stapanul lumii!…
cu tricou pe post de prosop…
Ochiul meu de vultur repereaza pe apa un punct galben (foto stanga). Pana sa mi-o ia imaginatia la sanatoasa, folosesc obiectivul aparatului foto si descopar doi oameni intr-o barca. Au iesit si ei la o barfa pe mare, ca acolo sigur nu ii aude nimeni…
Tot obiectivul ma ajuta sa vad mai bine si satul vecin, Manarola. Din cu totul alt unghi decat cel in care l-am vazut eu.
Ma intorc spre piateta cu bisericuta si o iau mai departe pe strada principala din Corniglia. Care abia incape intre casele aliniate stanga-dreapta.
Cum o fi sa stai intr-un sat in varf de stanca, in care ulitza satului are vedere la mare?…
Gata, am ajuns la capat de drum. Ma rog, daca vrei sa te arunci in cap in mare, se pune ca drumul continua J.
Aici iesi pe o terasa de unde n-ai mai pleca in veci! E un soi de “observation deck”. Si, bonus, ai un bar unde poti gusta ceva pe arogantza si normal ca merge si un instastory…
Ce vezi din acest loc:
Pe mine hahaha. Facandu-mi multe selfie-uri, ca ba nu vad de soare, ba imi zboara parul, ba nu am prins bine marea si alte drame.
Ignorand persoanele ca mine, care viruseaza un view de exceptie, te poti bucura de mai multe imagini din coltzul asta, dincolo de marea de un albastru-cerneala.
Se vad foarte bine terasele cu vita-de-vie. O mandrie a oamenilor locului. Pentru ca produc un vin de o calitate foarte buna. Si scump…
Acest vin, numit Vernaccia, inteleg ca a fost mentionat si de Boccaccio, care i-a laudat calitatea extraordinara. (N-am citit decat Decameronul, insa cine isi mai aduce aminte daca aici a zis sau nu de vin…)
PLAJA DIN CORNIGLIA?
Tot din categoria “ce se vede de pe terasa”, caut plaja din Corniglia…
…dar dau de un ochi de apa, intre stanci, in care inoata un cuplu. Desi sunt la zeci de metri deasupra lor, imi dau seama ca, la cat e de limpede apa, aici nu ai nicio sansa sa inoti in cucu gol sau, mai rau, sa faci amor in apa… Te vad toate grupurile de turisti care se nimeresc pe terasa. VIRAL scrie pe tine! J
In schimb, poti face nudism pe o mica plaja numita Guvano. Desi inteleg ca ajungi greu, printr-un fost tunel de tren unde ai clar nevoie de o lanterna ca sa il strabati. Si de care e bine sa intrebi inainte daca mai e deschis sau nu…
Singura plaja publica din Corniglia nu se vede de aici. Sau cel putin eu nu o vad. Este un mic petic stancos, la care ajungi coborand 343 trepte!!! Iar trepte?!?!
Deh, daca vrei plaja si balaceala in Corniglia, asta e solutia. Ai doi in unu’: miscare si mare…
De pe aceeasi terasa – cat de ofertanta e, nu? – vezi satul din alt unghi. Intre casele pastelate zaresc Biserica San Pietro, gotica, ce imparte satul fix in doua (se vede bine in poza principala, facuta de pe mare).
Biserica e un soi de buricul targului pentru drumeti, asa cum aveam sa vad cand m-am intors in sat.
Pe scarile bisericii, „oamenii in bocanci” isi oblojesc ranile, isi schimba tricourile, se hidrateaza si se pregatesc de urmatoarea carare, spre urmatorul sat. Niste ore…
Realizez ceva: de 3 zile, de cand ma plimb prin sate, remarc multa lume care sufera de spate. N-am vazut nicaieri atatia oameni masati pe spate de catre partenerii lor J.
HIKING IN CINQUE TERRE
Asa cum spuneam si in alta postare, exista carari care leaga cele 5 sate. Unele au grad de dificultate mic, altele, ceva mai mare.
Intr-o zi lunga se pot face pe jos toate cele 5 sate. Important e sa ai un pic de antrenament, sa ai incaltari bune (bocanci gen), betze, apa si, neaparat, crema de soare!!! Ca altfel, te-ai ars! Si la propriu si la figurat.
Va vand un pont: daca vreti sa va aventurati pe carari, Corniglia ar trebui sa fie punctul de plecare, pentru ca, fiind sat la inaltime, mai toate drumurile o iau la vale de aici J.
La intrarea in sat exista o tanti amabila care iti poate da detalii despre fiecare carare – care e inchisa, care e cu plata, care cat dureaza. Poti si plati la ea accesul pentru un drum, asta daca nu cumva ai Cinque Terre Pass, caz in care nu mai dai niciun ban.
Am stat si am ascultat explicatiile oferite de doamna respectiva unor turisti, dupa care am luat decizia sa… mananc J. Ce vreti, unii cu miscarea, altii cu mancarea.
UNDE MANANCI IN CORNIGLIA
Nu am mancat decat o singura data aici, in cele doua vizite ale mele. Si am mers in loc recomandat.
Osteria A Cantina de Mananan se numeste restaurantul si e chiar pe straduta principala a satului.
E un loc mic, cu doar cateva mese. Eu am avut noroc sa gasesc loc fara rezervare, asta pentru ca am venit toamna, cand nu sunt valuri de turisti si m-am nimerit aici fix cand se deschidea pentru pranz.
Mi-am luat ceva simplu: paste cu pesto.
De n-am bagat la pestoooo de cand sunt in Cinque Terre, de o sa mi se inverzeasca urechile…
Dincolo de mancare si de bautura, restaurantul iti pune pe masa un soi de „Ghidul mancatorului”. O lista de sfaturi utile, reguli de respectat, motive de dezbateri intre natiuni sau, mai simplu, “bai, nene, nu iti bate joc de mancarea noastra”…
- Nu utilizati niciodata parmezan la feluri de mancare bazate pe fructe de mare sau peste. Gustul puternic de parmezan va distruge gustul delicat al fructelor de mare.
- Nu adaugati piper peste pesto. Sosul pesto e facut dupa retetele noastre traditionale si nu necesita piper.
- Nu amestecati feluri diferite de mancare, mancati-le pe rand.
- Terminati masa cu o cafea sau grappa.
- Noi nu servim cappucino, nici bauturi similare.
Eu am fost cuminte si m-am conformat, sa stiti…
Spuneam mai sus de barul din capatul strazii, unde e acel “observation desk” minunat. Se numeste Terza Terra Corniglia. Avand in vedere ce view ai cand stai la masa, cred ca iti trebuie ceva noroc sa gasesti loc.
Si am mai auzit ca merita sa te opresti si la Km 0. Dar eu n-am mai avut loc de inca un pranz.
Pentru localnici sau turisti care au bucatarioara si timp de gatit, merita cumparat peste proaspat, direct din camioneta. Cu toata increderea!
Si sa nu uit de un desert… Daca nu ai luat ceva cand ai mancat in restaurant, ai mai multe variante in micile cofetarii din Corniglia. Eu m-am oprit intr-o gelaterie. Si am pus ochii pe ceva inedit:
inghetata de… BUSUIOC!!! Busuioc din gradina lor, asa cum scrie pe panoul de afara. Si „dressed with extra virgin olive oil”. Na-ti-o p’asta! Am luat, normal! Dupa paste cu busuioc, de ce n-ar merge si o inghetata cu busuioc… Buna! Cu un parfum foarte puternic.
Mancata, bauta si indulcita, am plecat spre gara.
Am luat la picior multitudinea de trepte, m-am uitat cu mila la cei care isi trageau sufletul la deal si am ajuns in gara. In gara mea personala, as zice, pentru ca nu e tipenie de om! Sunt singura!
Hm… final de octombrie – imi zic. N-ai sa vezi niciodata asa ceva in perioada verii.
Ma intorc in Riomaggiore, tabara mea de baza.
Dupa 3 zile, am 20 de giga de poze si filmulete!!! Zici ca ma pregatesc pentru un lung metraj… Adevarul e ca sunt atatea de prins pe camera!
Sunt la jumatatea calatoriei prin Cinque Terre. Cine a ratat inceputul, Riomaggiore, primul sat, este aici, Manarola, al doilea sat, este aici, iar informatiile utile pentru o calatorie in Cinque Terre, aici.
