Se pare ca Vernazza e satul cel mai popular dintre toate sau, cum zice un ghid local, fata din clasa langa care vor sa stea toti baietii…
E un sat cu o singura strada, cu un castel, cu ramasite ale unor ziduri care ii aparau pe locuitori de pirati si cu o biserica ridicata pe apa.
E usor de ajuns aici atat cu trenul, cat si cu vaporul. Eu am ajuns si cu si cu…
STRADA PRINCIPALA
Din gara Vernazza, cobori o scara metalica direct in sat. Nu e niciun tunel de tranzit, asa cum au alte sate din Cinque Terre. Si dai cu nasul fix de strada principala. Lipscaniul lor, intzesat cu restaurante, magazinase, baruri, pe care o tii tot in jos pana ajungi la mare.
in amonte… 
in aval… 
Avantajul aici e ca nu pot gresi drumul. Si, daca rezisti, pana ajungi in port ai putea sa mai ai si ceva bani in buzunar J.
Rufele albe (doar albe!) puse la uscat imi demonstreaza ca am fost inspirata sa ma imbrac si eu in alb, pe caldurile astea.
Pozez strada principala in toate directiile, dupa care descopar ceva intr-o stanca in care e infipta o casa.
La prima vedere nu pare nimic atractiv. Doar o baltoaca si un semn de “santier”. Dar, daca te uiti cu atentie, descoperi printr-un ochi de lumina, “lumea de dincolo” J
Nu am aflat cum ajungi acolo, nu cred ca o iei de-a busilea pe sub stanca (oricum, cine incape?…), asa ca asta ramane misterul meu de elucidat la urmatoarea vizita in Cinque Terre.
Exista si targ in Vernazza. Am dat peste el intamplator, intr-o dimineata de marti in care am venit intr-o plimbare aici. Se tine chiar pe strada principala si gasesti tot felul de produse vandute de producatori locali/zonali.
CARUGI
Satul e o intreaga retea de “carugi” – stradute inguste si scari abrupte printre case. Adevarul e ca nu stiu cate strazi figureaza scriptic in Vernazza, ca eu am numarat una principala si… multe trepte printre casele bagate una in alta!
Daca o apuci pe una dintre aceste “stradute laterale”, intri, practic, intr-un adevarat labirint care urca si coboara! Iti trebuie in mod clar atat orientare turistica, cat si conditie fizica!
Sa vii cu valiza in satul asta, e o adevarata nebunie! Numa’ cand te uiti ce ai de urcat si ti se face rau! Ca sa nu mai zic ca niciodata nu stii ce te asteapta dupa primul colt. (Ok, va zic eu: alte trepte care urca sau coboara…)
PORTUL VERNAZZA
iunie 2017 octombrie 2018
Ar putea fi considerata emblema Vernazza, avand in vedere ca troneaza mandra in port: e Biserica Santa Margherita di Antiochia (1318), o biserica ce are fundatia in mare.
Normal ca ma duc sa o vad si inauntru.
Multa liniste, un view misto si, mai ales, o temperatura perfecta fata de canicula de afara!
Portul e o zona extrem de prietenoasa, cu o faleza pe care te poti plimba in voie, dar si unde poti sta la umbra zidului, admirand barcile care pleaca sau intra in port. Sau trenul care fuge intre sate, carand alti turisti. Sau pictorii care isi gasesc locul perfect pentru a mai crea o capodopera.
Tot in port gasesti si niste cetateni care iti vand plimbari cu barca, scufundari si alte excursii pe care nu te-ai fi gandit sa dai banii…
PLAJA VERNAZZA
Vernazza a fost lovita in 2011 de grave inundatii si alunecari de teren. A fost afectata rau! Dovada ca fix la iesirea din gara, la inceputul strazii principale, ai fotografii care amintesc de acea perioada.
Singurul lucru pozitiv din toata drama de atunci este ca s-a format o mica plaja in port.
Vernazza nu are plaje “clasice”, oamenii stau pe limba de nisip din port sau pe pietroaie; mai e o plaja, ceva mai mare, de cealalta parte a turnului de aparare, unde ajungi printr-un tunel sapat in stanca, plecand din strada principala a satului. N-am ajuns. Cred ca are legatura cu… lumea de dincolo pe care am zarit-o prin ochiul acela de lumina.
SELFIE…
Puteti zice ca’s dusa cu pluta, caci de fiecare data cand am venit in Vernazza si am ajuns in port (in ani diferiti, in anotimpuri diferite, dar chiar si in timpul aceleiasi vacante), mi-am facut selfie…
Concluzia in urma acestui gest “pe repeat”? Ar trebui sa-mi mai schimb si io frizura, nene J)).
CARARILE DIN VERNAZZA
Asa cum spuneam si la celelalte sate din Cinque Terre, poti merge din unul in altul per pedes. Daca te tin incheieturile… “Sentiero azzuro” e cararea care leaga toate cele 5 sate.
Sunt trasee de la foarte usoare, care te solicita putin, pana la trasee mai dificile si lungi. Dar, orice ai alege, e bine sa ai incaltari adecvate. Si multa apa. Si crema de soare, ca sa nu termini hiking-ul ca un rac fiert…
A, si sa intrebi inainte care costa si care nu, pentru ca sunt unele unde nu poti merge la liber.
Fiind singurã (e o scuza mai buna decat “fiind lenesã”/”fiind fara conditie fizica”…), nu am parcurs niciun drum intre sate. Dar am decis sa urc si sa merg cateva sute de metri bune pe fiecare. Am vrut sa vad satele si de sus.
Privelistea de la inaltime face toti banii!!!
Sunt pe una dintre cararile care leaga Vernazza de Monterosso. Niste turisti care vin dinspre ultimul sat imi zic: „Succes, faci cam 2 ore!”. S-o credeti voi, da’ ce, m-ati vazut mai fit?… Sau n-aveti auzul bun sa sesizati cum rasuflu dupa doar cateva zeci de trepte?…
Am urcat pentru poze, le-as raspunde, insa ii las sa creada ca sunt o temerara. Mai ales ca am venit echipata cu tricou din ala de efort, climacool, dri-fit, ma rog. L-am luat special la mine, dupa ce mi s-a lipit de piele un tricou de bumbac, leoarca, la o escaladare anterioara.
O sa ziceti ca am fost desteapta. Ei, bine, da. Ca m-a ajutat mult tricoul cu pricina. DAR, cum nu am venit imbracata in el, a trebuit sa gasesc un loc in care sa ma schimb. Hm… Aflata pe niste scari intre case, am analizat rapid ferestrele oamenilor, am ascultat ca indianu’ daca vine cineva de sus sau de jos si… hai, dezbracarea si imbracarea in 2 secunde, ca la armata hahaha.
(poza nu am facut…)
De deasupra satului, dar si de pe mare, se vede pe un colt de stanca turnul Belforte – odinioara un punct strategic de aparare in fata piratilor. Se poate urca in el. Dar cum eu sunt fix vis-à-vis, pe deal, nu ma trage atza inspre el. Poate doar un cablu sa ma traga, daca ar fi avut oamenii astia o tiroliana peste sat…
UNDE MANANCI IN VERNAZZA
Ca tot ziceam de Belforte, pe stanca pe care este turnul, se afla un restaurant cu vedere spectaculoasa la mare! Cum se numeste? Fix Belforte.
Cand am venit cu vaporul in Vernazza, am vazut un pietroi pe care pareau infipte niste mese cu umbrelute, intr-un echilibru instabil. Mi-am si imaginat ca e loc pentru cataratori – proba de foc, pana la mancarea de pe foc.
Am remarcat ca oamenii astia au amenajat pe fiecare bucata de piatra cat de cat dreapta, mici terase pentru restaurant. Daca esti norocos, ai chiar “separeu” cu vedere la mare.
M-am dus si io ca omu’ snob care afla de un restaurant bun si cu vedere beton, sa mananc la pranz. Am urcat trepte dupa trepte, mi-am dat sufletul sa escaladez stanca si… tzeapaaa, e inchis!!! Ca-i marti si martea e inchis. Pam pam.
A doua oara, m-am nimerit intre pranz si cina, deci iar n-am avut parte de o cina pe stanca, ca era inchis. In schimb, am intrat in restaurant, pe terasa lui, am vazut toate cotloanele cu vedere la mare, dupa care am luat-o printre case, descoperind o intreaga retea de stradute inguste cu muuuulte trepte!!! Noroc ca eu coboram J.
Am coborat pana in port si, desi ma feresc de restaurantele din buricul targului, pentru ca sunt prea turistice, m-am asezat la masa la Il Gambero Rosso. Pentru a-mi clati ochii cu un view misto, inainte de a-mi umple stomacul cu niste paste misto…
Am mancat paste cu homar, totul scaldat intr-un sos rosu care a ridicat linsul pe degete la nivel de arta J)).
Pe recomandari am mancat si la Il Pirata delle 5 Terre. Un restaurant de la marginea Vernazzei, langa parcarea de masini.
Am luat niste bruschette interesante, cu rosii, mozzarella, dar si sos pesto. Dupa care am bagat la ghiozdan niste paste cu fructe de mare.
O sa radeti, dar n-am mancat niciodata paste cu fructe de mare. Pur si simplu pentru ca nu sunt disperata dupa fructele de mare. Eu iubesc porcul, ce sa fac… Dar aici era pacat sa nu le incerc, avand in vedere ca sunt proaspete. Au fost delicioase, iar sosul de rosii – senzational! As fi lins farfuria J.
Am mai primit doua recomandari de restaurante in Vernazza, insa nu am apucat sa le testez: Trattoria da Sandro si Lunch Box.
Gelateria Vernazza
Exista desert la restaurante, dar am ramas fidela micilor cofetarii din strada. Am intrat, am bãlit la multe produse, apoi am decis sa ma opresc doar la inghetata. Inghetata buna, consumata pe trotuar, ca sa fiu si eu in randul lumii…
Daca vrei produse locale, exista magazine din care iti poti cumpara. Eu, cum sunt fan paste, am dat iama in raftul cu paste, chiar daca pe unele le vedeam pentru prima data. Ca de exemplu croxetti – un soi de banutzi albi. Am cumparat, normal.
Dupa ce au zacut niste luni de zile la mine in dulap, am fost atat de buna bucatareasa, incat… i-am facut cadou J.
In schimb trofie am gatit. Pentru ca mi-au placut mult in Cinque Terre, de cate ori am mancat. Dar tre’ sa recunosc, eu le-am gatit cu pesto din borcan…
Facui ce facui si ma prinse apusul de soare si aici, in Vernazza. Asta ca nu cumva sa ratez vreun apus in fiecare sat…
In drum spre gara, am derulat in minte imaginile de peste zi. Chiar daca am filmat miscat rau (deh, daca vreau sa ma dau priceputa cu aparatul mare in mana…), tot ma bucur sa revad locurile in care am fost la inceput de vara:
Si, ca sa va convingeti ca toamna e o perioada excelenta pentru a veni aici, iata si cum arata Vernazza in octombrie:
Mai am un singur sat de explorat – Monterosso al Mare. In rest, le-am vazut pe toate. Cine le-a ratat, le poate lua rand pe rand. Merita “plimbarea”!
Primul sat, Riomaggiore, este aici; Manarola, al doilea sat, este aici; Corniglia, satul cocotat, e aici. Iar informatiile utile pentru o calatorie in Cinque Terre, aici.
