Asa norocoasa sa fiu? – mi-am spus, avand in vedere ca am prins in 2019 o bucatica din Turul Frantei, intr-un satuc tare misto din Alsacia.
Nu! (Adica nu, nu sunt asa norocoasa…)
Nimerita acum la Paris chiar in ultima zi de Turul Frantei, am zis sa nu ratez sa ma benoclez si eu pe Champs-Élysées la finalul glorios.
“E blocat pe aici, nu aveti voie” – spune politia oricarui curios care vrea sa ajunga in Place de la Concorde.
Ii intreb pe politisti cum pot, totusi, ajunge in mijlocul evenimentului.
“Luati-o pana la magazinul Hermes si apoi faceti stanga si, citez exact, tot Champs-Élysées-ul e al dv”. Wow, ok!
Hermes imi iese in cale, fac stanga, merg hotarata, vazand de departe ceva din atmosfera de acolo, cand… un politist imi face semne. Si mie, dar si altora, nu sunt eu chiar atat de importanta. Ca cica sa ne intoarcem, ca au inchis accesul. Mai fac doi pasi, nehotarata, un domn de la un hotel de lux imi taie si el entuziasmul, spunandu-mi ca nu se mai poate patrunde.
“Cum putem ajunge?” – intreaba de data asta altii ceea ce intrebasem si eu mai devreme. Sunt oameni “impachetati” in steaguri daneze, cu siguranta fani ai lui Vingegaard. Sunt si altii, cu tricouri galbene si stegulete ale evenimentului.
“Mergeti spre Palatul Élysée si apoi faceti stanga unde puteti”.
Ce sa vezi, nu poti face nicio stanga. Si tot mergem si mergem, si nu apare nicio stanga cu permisiune de acces…
Un politist inarmat pana in dinti imi explica foarte amabil ca am ceva de mers pana la prima “stanga” cu deschidere spre Calea mult visata.
Asa ca eu fac imediat DREAPTA. Si imi vad de Paris.
Seara imi joaca inca una buna: iau metroul spre hotel (4 statii) si, fara sa fiu atenta la ce vorbeste tanti din boxele metroului, stau linistita ca voi cobori la Concorde. Trece metroul de Concorde fara sa opreasca, trece de urmatoarea la fel si de inca una si uite asa nu mai opreste in nicio statie, iar eu intru in starea de “aoleu, m-a rapit pilotul automat de la metrou!!!”.
Sunt inchise toate statiile din zona Champs-Élysées, din pricina Turului Frantei, iar eu nici ca m-as fi gandit, fir-ar!
Am ajuns la mare distanta de hotel, la Arcul de Triumf – prima statie ramasa deschisa din sirul lung de statii. Abia poti arunca un ac! Lume puhoi, politie asemenea, garduri scoase de pe traseu si circulatia inca oprita in toata zona. Un haos total! Tocmai fuse finalul de la Turul Frantei! Deci l-am prins si pe asta la fix haha.
Neam sa gasesti o masina! Am pândit efectiv in intersectie un taxi. Dupa 20 de minute numa’ ca nu l-am luat pe sus pe taximetristul care tocmai lasa niste clienti.
Si gluma zilei a venit o data cu intrebarea lui, legitima, de altfel, avand in vedere ca ma urcam din inima evenimentului: “V-a placut Turul Frantei?”
………
Ei, lasati, ca am facut si eu Turul. Nu al Frantei, dar al Parisului, clar! L-am castigat, prima am fost la ocol, de mi-am dat tot bugetul pe taxi intr-o singura cursa.
