Incep aventura mea din Vietnam cu sfarsitul. Caci nu puteam sa ma intorc din vacanta fara peripetii…
Dupa doua saptamani de strabatut Vietnamul si de gustat – la propriu si la figurat – din aproape tot ce are el de oferit, am ajuns in aeroportul din Saigon (Ho Chi Minh City).
La mine palpitatiile de obicei aici incep, din cauza valizelor care depasesc mereu greutatea admisa sau generate de temerea de a nu fi impachetat bine suvenirurile cumparate pentru toata Romania.
CHECK-IN
Infoliez contra cost ambele valize de cala si ma prezint la check-in. Totul bine si frumos, mai ales ca mi s-a permis sa am la bagaj 1 kg si ceva in plus fata de cat trebuia.
Pleaca valizele pe banda, plec si eu spre control pasapoarte, asezandu-ma la coada bine organizata intre corzi.
Cand… ce vad?!?
Numele meu pe un ecran mare!!!
Pana sa realizez, scrisul curge de la dreapta la stanga, asa ca mai prind doar o parte din prenume. Dar e clar, nu poate fi altcineva, e vorba despre mine!
Stau pironita in mijlocul cozii si astept sa vad iar cum curge numele meu. Si vad. Da, eu sunt, cu toate numele mele din pasaport.
Dar ce caut eu acolo?!?! Te pomenesti ca ma stiu astia de la Scoala vedetelor si anunta lumea ca azi onorez aeroportul cu prezenta mea :). Bine, fac eu acum haz de necaz, dar in momentul ala chiar eram nedumerita total! Ce tre’ sa fac, ca nu inteleg!?!
Pana la urma zaresc in josul monitorului un text mic mic, care ma anuntă sa ma prezint la ghiseul unde am facut check-in-ul. Si ia, Dano, drumul inapoi, contra valului, caci oamenii se asezau la coada. Sar peste niste corzi, trec pe sub altele, mai scot din ele si le montez la loc. Va dati seama cum se uita lumea care venea…
O data ajunsa la check-in, sunt trimisa alaturi, in camera torturii probabil, pentru ca mi se comunică scurt: “aveti in valiză ceva interzis”!
Shit! Sa vezi ca e băutura cu șarpe, imi zic! Caci na, am luat si eu, printre alte suveniruri, unul care mi s-a parut inedit:
Băutura cu șarpe – o sticluta cu un soi de tuica (am inteles, n-am gustat…), in care e bagat un șerpisor. Iar eu, care tin la economia Vietnamului, am luat mai multe, normal.
Sunt sigura ca pentru ele m-au chemat. Am luat prea multe si ei se tem sa nu otravesc pe cineva in Romania cu atatia șerpi…
In camera cu pricina, o doamna foarte serioasa, in uniforma de vames, scaneaza bagajele de cala, unul cate unul.
Dupa ce ma identifica, imi aduce valiza mea cea mare. Hm… deci pica teoria cu sticlele cu șarpe, pentru ca eu am pus sticlele in ambele valize. Or ea mi-a adus la control doar una.
Vamesa imi da un cutter mic cam cat unghia mea de la degetul mic de la picior si… nimic. Deduc ca tre’ sa imi tai singura folia pentru care tocmai am platit, ca ea nu se baga, pare-se.
Tai cu regret, ca si cum as taia bancnote de 100 de euro. In ciuda faptului ca ii vad morga sobra, indraznesc sa o intreb, intr-o engleza simplificata: “problems inside my suitcase?”
Si, ce credeti ca e in neregula?…….
Doua brelocuri-gloanțe, cumparate dintr-un magazin cu suveniruri de unde săpară trupele de gherila santuri in razboi (Cu Chi).
Era acolo un butic cu tot felul de masini, arme in miniatura, grenade de jucarie, tancuri facute din gloante, lanturi cu pandantiv glont sau pixuri-gloante si normal ca am gasit eu ceva de cumparat. Nu magnet, nu vreun soldat de plus, ci doua gloante pe post de breloc.
Ii arat femeii de la vama ca sunt brelocuri, ca au eticheta pe ele, ii zic ca am si bonul fiscal, dar ea imi da o replica taioasa: “gloante, nu!”
Si imi arata o cutie unde sa le arunc negresit.
Dupa o vacanta in Vietnam in care am negociat non-stop, sfatuita ca asa trebuie, negocierea fiind parte din cultura acestui popor, iata primul loc unde nu tine nicio negociere.
Le fac pe fuga o poza proasta celor doua brelocuri, asa, ca amintire. Mi-e teama sa nu ma ia femeia la rost, asa ca nu ma uit cand apas pe buton.
Apoi le arunc in cutia cu lucruri interzise. (Mă tot intreb ce caută un tampon acolo…)
Merg si înfoliez iar valiza. Alti, bani, normal, că nu mai pot oamenii ăia de pățania mea. Apoi depun valiza “curată” in camera torturii, imi primesc boarding pass-ul, semn ca sunt ok acum, si o intind rapid, ca poate le miroase astora a șarpe murat si ma iau iar la puricat.
