Sunt fix 5 ani de cand am trait prima oara experienta unui Revelion la Paris. Era pe 31 decembrie 2019, stateam ca sardelele, zeci de mii de oameni bagati unii in altii, ca, putin dupa, sa aflam ca ne-a lovit ceva planetar: pandemia de coronavirus. Cititi despre experienta de atunci, aici.
Am ales din nou Parisul de Revelion pentru ca voiam un oras mare, viu de Sarbatori. Sa nu ma plictisesc…
PARIS DE REVELION
Ora 21.10. Dupa mari eforturi de a-mi da si eu cu un rimel si un creion macar acum, de An Nou, ies din hotel si o iau agale spre Place de la Concorde. De acolo ajung usor pe Champs-Élysées, punctul fierbinte al noptii de Revelion. Am tot timpul din lume, imi zic.
Pe strazi, foarte multa lume. Iar restaurantele pe langa care trec sunt pline! Lume relaxata, vesela, galagioasa.
Circulatia e deja oprita, asa ca mai toti mergem pe carosabil, bucurandu-ne de spatiu.
Ce sa vezi, nu da nimeni cu petarde, poti merge linistit, fara sa-ti sara inima din piept.
In Place de la Concorde, sute de oameni sunt comasati in zona unde, deduc, se poate patrunde spre Champs-Élysées. Eu stau si studiez cum filmeaza omul ala de la inaltime. E, cred, cel mai indepartat cameraman de Arcul de Triumf, acolo unde se desfasoara chestii artistice – inca nu stiu ce, caci nu se aude, nu se vede. Ma aflu, totusi, la 2,5 kilometri distanta de Arc.
Incerc sa intru in multimea care e buluc peste niste garduri. Nicio sansa! Si nici nu pare ca se misca ceva. Ma mai deplasez un pic, iar incerc o patrundere. Nimic. Vad in departare 2-3 oameni controlati la genti, semn ca, totusi, e o cale de acces acolo. Unde se pare ca s-a ingramadit tot orasul! Ma gandesc ca aici ne apuca miezul noptii…
Dau de o masina cu jandarmi. Intru in vorba cu ei, intrebandu-i daca exista si alte cai de acces. “Exista, dar sunt la fel de aglomerate”. Ma decid sa imi incerc norocul. Chiar nu am nicio sansa aici, stand pe loc.
O apuc frumos pe malul Senei. Si altii fac ca mine, astfel ca suntem un val de oameni care se deplaseaza la trap spre o alta intrare.
Ia stai! Vad o coada mare. Cam ca la noi la covrigi, dimineata.
Teapa: nu-i niciun acces pe acolo, e doar o coada la wc. Ce sa-i faci, se scapa lumea pe ea.
Si mergem, si mergem… Dincolo de politie si jandarmi, dam si de salvari pe drum.
Admir pe stanga Tour Eiffel, in departare; trec de Grand Palais, inconjurat de garduri si pazit de jandarmi, ca nu cumva sa patrunda cineva pe aici.
Miroase a prajeala. Pe marginea drumului, in doua camionete, niste imigranti pregatesc cremwursti, carnati si alte chestii puternic mirositoare. Nu ia nimeni. Toti ne grabim sa ajungem… undeva.
Intr-un final, vedem o multime de oameni. Hait! Aici e clar o cale de acces.
Nu se compara cu cea din Place de la Concorde, asa ca ma bag si eu. Am noroc de un culoar pe care se inainteaza mai repede. Jandarmii controleaza fiecare bagaj.
In fata mea sunt doi tipi – cuplu – ambii frumos imbracati de Revelion. Nu mica le e dezamagirea cand afla ca sticla lor mare de sampanie, cu pahare cu tot, ramane acolo. Nu au voie cu alcool!
Imi aduc aminte ca, acum 5 ani, aveai voie cu alcool, insa pus in pahar de carton sau de plastic. Acum, nimic nimic! “Alcohol-free zone”…
Gata, am intrat!!!
Bine, mai e mult pana departe pentru ca, de unde sunt, stiu ca mai e ceva drum pana pe Champs-Élysées.
Nici bine nu merg vreo 50 de pasi, ca dau de o coada luuuunga, atat de lunga incat nici nu-i vad capatul!
Depasesc coada luuunga luand-o pe trotuar, alaturi de alti oameni grabiti care par ca stiu ei pe unde e bine. Ne trezim toti intr-o multime micuta, striviti unii de altii, asteptand sa ne vina randul la un nou control!
Jandarmii ne tot striga in franceza sa lasam loc sa treaca oamenii in varsta si familiile cu copii mici. Ne mutam calup cativa centimetri, fara a pierde locul pretios, aproape de gard.
Si iar ne roaga sa lasam loc si iar ne mutam. Pe unii care au copil ii incurajez eu sa avanseze, semn ca nu au inteles limba franceza. Sunt fericiti ca nu mai asteapta.
“Degeaba stati aici!” – ne loveste un jandarm cu informatia. “Pe aici intra DOAR batranii si cei cu copii mici!”. Vaaai, si eu care credeam ca doar le dam prioritate.
Dau sa ies sardea vie din conserva in care am intrat, sa vad unde Dzeu sa ma asez. Daca e la coada aia luuuunga, pai tre’ sa merg juma de kilometru inapoi! Si clar ma prinde 2025 aici. In plus, vad deasupra cozii un balon:
Stau linistita, deci, nu asta e coada la care tre’ sa ma asez. Desi… bai, nene, cate rezervari sa fie pentru restaurantele de pe Champs-Élysées?!? Cati rezidenti sa stea aici, la ditamai coada, ca sa ajunga la ei acasa? Hm, ceva imi da cu virgula. Pana sa ma lamuresc, ma trezesc impinsa de un grup de arabi inspre niste jandarmi.
“Femeile la femei!” ma opreste unul dintre ei si imi arata pe unde sa o iau, semn ca, din intamplare, am nimerit in fata, la control!
Ma duc inspre jandarmerite, trec printr-un control corporal, apoi imi este din nou verificat rucsacul si… YUHUUUU, AM AJUNS!!!
Sunt chiar pe Champs-Élysées! Departe de Arcul de Triumf, dar nu conteaza!
E ora 22.05. Ohooo, ce repede am ajuns, sunt tare!!! De fapt, din ignoranta si cu putin noroc am ajuns asa. Pentru ca eu tot cred ca acea coada luuuunga era nu pentru rezidenti si rezervari, ci pentru astia ca mine, veniti sa caste gura.
Pe un ecran mare vad ce se intampla pe scena din fata Arcului. Veselie mare, mai canta cate unul de-ai lor (nu am recunoscut niciun artist).
Avansez lejer, pentru ca inca nu e omor pe aici, poti respira.
La cafenele si la patiserii sunt cozi imense! Doamne, ce vanzari fac oamenii astia in cateva ore!!!
Eu ma multumesc cu ciocolata buna si scumpa pe care o am in rucsac, achizitionata in primele ore de Paris, ca nu puteam sa dau si eu banii pe vreun muzeu 🙂
Altii se multumesc cu niste… iarba, la cum miroase pe unele portiuni.
Cativa asiatici se plimba cu flori de vanzare, doar-doar or gasi cavaleri care sa-si impresioneze domnitele cu un mic gest romantic, in Noaptea de Revelion.
Cine a prins bucata libera de bordura, nu o lasa. E loc pretios, caci altfel incepe deja sa te doara spatele. Sau picioarele.
Incet-incet, carosabilul se umple de lume. Nu prea mai poti sta pe margine, ca risti sa nu mai poti patrunde in multime si sa nu vezi nimic. Asa ca ma bag si eu, desi nici Anul Nou in Romania nu a venit inca!
Sunt la cateva sute de metri de Arc si, ca ma uit in fata sau in spate, vad lume cata frunza, cata iarba!
Cum sunt eu pozitionata, pe o portiune aflata intre doua ecrane, nu aud mai nimic. Practic, ei nu au acoperit Champs-Élysées decat cu 4 ecrane si boxele aferente. Asa ca, daca esti intre zonele in care sunt amplasate monitoarele, aia e, vezi vag ceva pe ecran, te holbezi la ce “haine” mai imbraca Arcul de Triumf sau, pur si simplu ignori tot si te bucuri alaturi de gasca cu care ai venit. Cine a venit…
Din cand in cand, mai rasare cate o artifica deasupra Arcului si punem toti telefoanele sa filmeze, crezand ca gata, vine Anul Nou.
Alarma falsa. Eu stiu cel mai bine, caci am tot stat cu ochii pe ceas, traind – in sinea mea – si trecerea in 2025 dupa ora Romaniei…
Remarc ca nu e nimeni beat, suntem toti al naibii de treji. Deh, daca n-ai voie cu alcool, traiesti Revelionul pe uscat. Cu toate astea, lumea se distreaza.
Niste fete care vorbesc o limba slava incep sa cante piese din folclorul lor national, ba fac chiar si o hora, spre disperarea unor frantuzoaice care le ameninta ca incep si ele sa cante Marseieza 🙂
E clar ca ne-am cam pierdut toti rabdarea si, atunci, fiecare se amuza cum poate. Sau se enerveaza, caci cativa tupeisti incearca sa dea din coate in ultimul moment, sa patrunda cat mai in fata, desi nu mai e loc sa arunci un ac!
La o alta alarma falsa, cand toti ridicam telefoanele sa filmam, doua fete disperate ca nu mai vad nimic si ca nu au putere sa convinga pe nimeni sa lase mainile jos, arunca o gluma care amuza toata zona noastra: “hoti, acum e momentul sa actionati!” 🙂
12 NOAPTEA
Si hai ca a venit 12 noaptea!!! Am zarit cu greu cifrele proiectate pe Arc, am auzit numere strigate in limbi diferite si… uraaaa, La multi ani, 2025!!!
Am stat cu totii cu ochii in artificii. Sau, mai precis, in telefonul care filma artificiile, cei mai multi dintre noi. (Eu am incercat sa combin…)
Frumoase, nu zic nu, dar nu m-au dat pe spate. Adica, pentru ditamai Parisul, aveam asteptari mai mari, recunosc.
La 00.10, gata artificiile! Pam pam. Fum si vanzoleala.
Lumea inca ramane pe Champs-Élysées, insa intr-o debandada totala: unii merg sa isi faca poze mai aproape de Arc, altii o iau in jos, spre Concorde, unii se intalnesc cu prietenii rataciti, o echipa de la o televiziune araba incearca sa agate de-ai lor, sa le ceara impresii; multe cupluri isi fac selfie sarutandu-se, un lider de grup deschide o sticla de sampanie – cum Dzeu o fi trecut cu ea de filtre?!?
Eu imi fac poze si cu “2025” si cu “Paris” proiectate pe Arc, sa am dovada ca am fost aici, in caz ca m-oi imbata mai tarziu si oi uita…
La 00.20, o voce amabila ne anunta in toate boxele posibile, in mod repetat, ca tre’ sa ne luam talpasita, ca nu mai avem de ce sta pe-aici. Circulatia se va relua in cel mai scurt timp posibil.
Da, da, asa e, am trait asta si acum 5 ani: cu mare viteza au strans tot ce era pe carosabil dupa ce el a fost eliberat de noi, gura-casca, iar, la scurt timp, se circula ca ziua!
Asa vor face si acum, cu siguranta. Doar sa ne goneasca mai repede din zona.
O iau la vale. Dau de doze goale, gunoaie, caserole cu resturi de mancare, pachete de servetele, manusi pierdute. Nu puteam sa dau si eu de vreun milion de euro, fir-ar…
Stiind ca metroul va fi deschis in noaptea asta, dupa jdemii de kilometri parcursi toata ziua, prefer sa il iau 2 statii. Dar… ce sa vezi: nu e deschis. Lumea, insa, vine si stationeaza aici, asteptand sa se deschida portile.
Intreb niste francezi daca stiu cat dureaza. Nu stiu. Pe net scrie ca se va deschide la 2.15 AM. What??? Pai e abia 00.40, asa ca ma las pagubasa si o iau per pedes. Totusi, eu am noroc fata de altii: in circa 2 kilometri sunt la hotel.
Merg ca teleghidata…
Aproape de Place de la Concorde ma opresc si mai arunc o privire asupra Champs-Élysées. E impresionanta masa imensa de oameni!
Desi nu sunt deloc o fana a acestor… adunari cu complicatii (mers mult, controale, ingramadeala, lipsa de vizibilitate etc etc), trebuie sa recunosc ca e o energie aparte in asa ceva. Si am incercat sa ma incarc cu ea.
Dar, sa fiu cinstita, nu cred ca as mai repeta experienta asta a treia oara aici.
Hai ca ma duc in camera sa dau gata o sticla de 0,33 de sampanie (caci da, s-a inventat si asa ceva pentru astia ca mine). Sa imi inec amarul ca, ce credeti, am uitat sa imi pun chiloti rosii in noaptea de Revelion. Pfff, cum fac eu acum sa am noroc?…
Pentru cine nu a citit, aici am scris cum a fost la Paris de Revelionul 2020, inainte sa ne loveasca pandemia.
