Oracolul – facebook-ul copilariei noastre…

Mai, nene, mi-am dat seama ca si noi, astia “batrani” de azi, am fost smecheri cand eram copii: aveam cea mai tare retea de socializare – ORACOLUL!

CE ESTE ORACOLUL?

Acel caiet studentesc sau agenda primita cu pile sau caiet cu coperta cartonata sau repertoar sau mai stiu eu ce, pe care il dadeai colegilor de clasa si prietenilor, ca sa iti raspunda la o lista lungaaa de intrebari.

Conform dexonline, oracol = caiet cu un chestionar privind gusturile în materie de muzică, film etc., la care răspund colegii de clasă, prietenii etc. Si care este pastrat ca amintire.

Il am!!! L-am pastrat din scoala generala! E intact, doar ca s-a mai ingalbenit de la vreme si de la lipici…

STRUCTURA ORACOLULUI

Pentru cei prea mici sa fi prins asa ceva: fiecare pagina continea o intrebare, la care raspundeau, unul sub altul, in mod disciplinat, cei care il completau.

Conceptul si structura Oracolului depindeau de fiecare detinator in parte, dar clar aveai niste “must-uri”, intrebarile standard gen:

1. CE TARI VA PLAC?
2. CE SPORTURI VA PLAC?
3. CU CE ECHIPA TINETI?
4. VA PLACE MUNTELE SAU MAREA?
5. VA PLAC FILMELE? DE CARE?
6. CE CANTARETI VA PLAC?
7. CE MASINI VA PLAC?
8. VA PLAC ANIMALELE? CARE?

(Remarc amuzata ca, din cele 37 de intrebari pe care le aveam eu in Oracol, cele mai multe erau cu “placut”. Eram pe pozitiv J. Nu tu pic de hatereala???)

Omul raspundea pagina dupa pagina, pana dadea tot din casa… Daca ar fi existat si intrebarea “Aveti rude in strainatate?”, ar fi fost documentul perfect pentru Securitate hahaha.

Erai stapan de Oracol? Atunci, pe langa naivele “flori, fete, filme sau baieti”, puteai indrazni mai mult, punand intrebari legate de iubire, de gusturi in materie de fete/baieti… Nu, nu se mergea prea departe. Totul era intr-o zona “safe” pentru vremurile alea. Dar chiar si-asa, era palpitant pentru noi! Era tema placuta pentru acasa sau joaca din clasa, dincolo de cea din curtea scolii.

Oricat de cuminti erau intrebarile, nu aratai Oracolul parintilor, la fel ca si jurnalul intim (pentru cine avea) sau cartea “Elevul Dima dintr-a saptea”…

Era universul tau, nu cu mii de prieteni virtuali, ca azi, dar cu cativa, palpabili, care aveau acceptul tau sa completeze, fiind in “lista de prieteni”. Fix cum azi raspunzi cererilor de prietenie pe facebook, asa era si atunci, cand cineva “iti cerea prietenia”. Oracolul dat la completat era semnul ca i-ai acceptat cererea.

Iar, daca lasai “pagina deschisa”, te trezeai si cu musafiri nepoftiti – rude ale prietenilor, prietenii prietenilor, colegul de banca al prietenei, care se apucau si ei sa raspunda la intrebari.

Era o moda.

Era un “must” in randul fetelor. (Nu-mi amintesc sa fi avut vreun baiat asa ceva.)

Era un scop in sine uneori, pentru ca, dincolo de informatiile generale, aflai preferintele unor colegi/prieteni care te interesau. Ãia carora le scriai biletele cu inimioare si care ti-ai fi dorit sa iti ceara prietenia… De la ei asteptai cele mai lungi si mai colorate raspunsuri. Mai ales la intrebarea CE PARERE AVETI DESPRE STAPANA ORACOLULUI?…

Apropo de intrebari, am gasit in Oracolul meu una bizara rau: CE MARCA DE BLUGI VA PLACE? J))

Acum nu pare nimic ciudat la ea, dar atunci eu nici macar nu aveam o pereche de “blugi”! Si ca mine, cred ca era majoritatea. Poate daca iti gaseau ai tai un soi de jeansi romanesti la magazinul Trei ursuleti, puteai spune si tu ca ai si te dadeai mare…

Dar si mai tare mi se pare faptul ca, la intrebarea asta pusa in anii ‘80, am primit raspunsuri de ai crede ca ne scaldam toti in cele mai smechere marci ale lumii! Ca sa nu mai zic ca cel care a completat la nr 18, a fost un vizionar…

CUM NE ARANJAM ORACOLUL…

Ca si ceilalti posesori de Oracol, si eu mi-l doream pe al meu cat mai bine impachetat, cat mai împãunat J.

Cum nu aveam de unde lua materie prima, cioparteam toate revistele vremii si anumite ziare, cream colaje potrivite unor intrebari si le lipeam cu pelicanol sau scotch. Daca aveai bafta ca cineva sa iti ofere o revista Burda sau primeai cadou un Pif vechi, erai bogat, ce mai: puteai decupa o gramada din paginile lor! Daca nu, erau bune si publicatiile romanesti, gen revista Cinema, ziarul Sportul.  

Mai erau calendarele de perete, din care puteai taia peisaje frumoase sau animale, niciodata insa inainte de a se termina luna cu poza respectiva, ca ti-o furai rau de la ai tai J.

Si, de voie de nevoie, mai decupai 1-2 caricaturi din Calendarul Gospodinei 365 de zile, plin cu maxime, retete si informatii, batut in cuie in peretele din bucatarie.

Surprizele din ciunga Turbo erau perfecte pentru ilustrarea anumitor intrebari!

Dar cel mai normal atunci (si cel mai amuzant acum!) era sa folosesti AMBALAJE. Da, da, ambalajele unor produse pe care le primeau ai tai cu diferite ocazii si pe care nu le dadeau mai departe pe la doctori J.

Cu cat aveai mai multe astfel de colaje la intrebari, cu atat box office-ul tau crestea J))

Daca erai talentat la desen si arta (eu nu eram!), te apucai sa arzi colturile paginii si sa picuri ceara lumanarilor din biserica, ca totul sa para al naibii de vechi si valoros…

Talentul se manifesta de ambele parti – daca tu te straduiai sa ilustrezi intrebarile in fel si chip, pai si cei care completau Oracolul munceau sa scrie intr-un anumit stil, care sa le scoata in evidenta personalitatea si, mai ales, preferintele:

PAGINA DE AMINTIRI

In finalul Oracolului exploda adevaratul talent artistic! Pentru ca finalul era “free space”, ca fiecare sa scrie ce vrea. Era pagina fara intrebari. Pagina de amintiri, la inspiratia fiecaruia. Prin urmare, si partea cu cele mai mari surprize…

De obicei, lumea asternea aici poezioare-sablon si pilde universale, infrumusetate cu creioane colorate si carioci. Dar era si locul perfect pentru creatii proprii, buze aplicate pe pagina, dupa ce, in prealabil, fusesera date cu rujul mamei, taieturi de prin reviste sau, daca erai smecher, “abtibilduri” pentru care erai invidiat (inseamna ca ti le adusese vreo ruda din strainatate – un nou indiciu pentru Securitate J).

REVINE MODA ORACOLELOR?

Spre surprinderea mea, descopar ca exista acum, in 2019, un produs de vanzare care se numeste Oracol. Wow! Da??? Mai scriu copiii in asa ceva, intr-o lume in care smartfoanele, internetul, retelele de socializare sunt la putere??

Ca e vorba de colegii de scoala sau gasca din cartier, ba chiar si de cei “neinvitati” in Oracolul tau, toti declanseaza peste ani nostalgia. Vremea copilariei, fara griji, frateee…

Ma gandesc ca nu sunt singura nebuna care si-a pastrat Oracolul. Ar trebui sa facem o Reuniune a Detinatorilor de Oracole. Ar fi de pomina!…

Iar sociologii, psihologii si poate, cine stie, chiar psihiatrii ar trage niste concluzii pretioase din lectura Oracolelor noastre J))