Cine n-are o salina, sa-si cumpere…
Mi-as lua si eu una sau macar sa inchiriez una pe timpurile astea cu coduri portocalii si rosii de canicula! As iesi mult mai ieftin decat in Islanda 🙂
Noroc cu munca, asa am ajuns intr-un august fierbinte in Cluj si bineinteles ca am tras o fuga la Salina Turda. O salina pe care nu am reusit niciodata sa o vizitez, spre deosebire de cea din Slanic Prahova.
SALINA TURDA
Citesc un pic inainte, sa nu ma duc chiar tufa de Venetia acolo si aflu ca zacamantul de sare e exploatat la Turda de muuulta vreme. Cel putin, in mod sistematic, de pe vremea ocupatiei romane!
Apoi salina, saraca, a trecut prin multe etape, de la inchidere, in 1932 (pentru ca dotarile tehnice erau invechite rau si concurenta era mare), pana la abandonare totala; apoi a devenit adapost pentru populatie, in timpul celui de-al doilea razboi mondial. A fost si depozit de branzeturi un timp! Iar, din 1992, a fost redeschisa publicului, atat in scop turistic, cat si curativ.
Inteleg ca tre’ sa zicem “saru’ mana” Uniunii Europene, caci ne dadu bani pentru modernizarea salinei, in 2008, ca noi sa ne bucuram de noua ei fata din 2010 incoace.
50 lei m-a costat biletul si m-ar fi costat 60, daca ma nimeream in week-end. N-au reduceri pentru “persoanele care nu suporta caldura”. Au doar pentru elevi si pensionari (30 lei).
Am luat la cunostinta inca de la intrare care sunt regulile locului: n-am voie sa fumez, n-am voie sa mananc si nici sa beau alcool, in caz ca am vreo palinca ascunsa in haine… N-am voie sa zgârii peretii de sare si nici sa scriu pe ei, n-am voie sa deteriorez mobilierul. (Poza de mai sus arata altceva, din pacate…)
Si, important, nu am voie sa plec cu sare luata din mina. Uf, bine ca mi-am lasat papornita acasa 🙂 Acum, serios vorbind, nu-ti merge cu oamenii astia: cum te-au prins cu sarea-n buzunar, cum scoti din celalalt buzunar intre 200-400 lei.
Intru in salina gandindu-ma ca aici chiar ar fi locul cel mai potrivit sa fii primit la intrare cu paine si sare… Din belsug!
Intrarea principala e Durgau, dar, daca esti curios sa vezi si intrarea veche, taman bine, ca incepi sa iti faci pasii zilnici: cele doua sunt legate printr-un culoar de sare lung de 885 metri.
Imi pun, usor usor, cate ceva pe mine. Mai intai hanoracul, apoi geaca. Cand ma gandesc la canicula de afara, am impresia ca m-am teleportat pe Planeta Frigului.
MINA TEREZIA
Prima mina, primul wow! Sunt intr-o mina clopot (dupa forma), cu o adancime de 90 de metri, in a carei vatra s-a format un lac subteran adanc de 5-8 metri.
Exploatata inca din 1690, mina Terezia e impresionanta prin inaltimea sa, prin aerul misterios, poate chiar infricosator pentru unii, prin lacul si prin constructiile de lemn, luminate, care probabil au determinat multa lume sa vina sa o viziteze. Aratã SF.
Exista si un debarcader aici, de unde poti inchiria o barcutza sa te plimbi pe lacul care are un diametru de aproximativ 70 de metri. Si o salinitate de 260g/l.
Ca sa fiu cinstita, imi pare cam creepy un pic plimbarea pe lac, insa vad ca doritori sunt!
30 de lei platesti pentru o vaslire de 20 de minute pe lac. Maximum 3 persoane sunt acceptate in banii astia, in barca asta.
Sunt curioasa daca vreodata a cazut cineva din barca. “Da!”, imi raspunde omul care iti da pe mana barcutele. Dar niciun sfarsit tragic, din fericire.
MINA RUDOLF
Daca nu iti arde de o plimbare romantica pe lac, treci mai departe, in Mina Rudolf, o mina inceputa in 1867.
Aici esti ca intr-un soi de parc de distractii! Ai un teren de sport, ai piste de bowling, loc de joaca pentru copii, ba chiar si un teren de minigolf. Si asta nu e tot!
Ma uit pe lista de preturi si asa descopar si altele:
- Inchiriere teren minigolf – 20 de minute, 20 lei de persoana
- Masa ping pong – 30 de minute = 20 lei
- Pista bowling – 20 de minute, 20 lei de persoana
- Inchiriere masa biliard – 1 minut = 1 leu 🙂 Tare asta cu luatul la minut.
- Inchiriere teren sport Mina Rudolf – 1 ora = 200 lei
Daca ti-e drag sportul ca sarea-n ochi, atunci scoate 15 lei si stai frumos in Roata Mare.
Recunosc ca m-a surprins aceasta Roata Mare. Numai intr-o mina de sare nu m-as fi gandit sa dau de asa ceva! Inteleg ca e singura roata panoramica din lume care functioneaza in subteran! Tare, nu?
In cele 8 minute, cat dureaza o tura, poti admira de la o inaltime de 20 de metri peretii cu sarea atarnand ca niste… stati asa, ca m-am blocat… stalactite/stalagmite – niciodata nu le-am stiut. Ma rog, cu alte cuvinte, alea care s-au scurs din tavan si inca atarna de el 🙂
Ce mi se mai pare tare aici, in Mina Rudolf, e ca exista chiar si o “sala de concerte”! Un soi de amfiteatru, cu o capacitate de 180 de locuri. Si, tineti-va bine, scaunele sunt incalzite!
Pentru suma de 1.500 de lei pe ora, amfiteatrul poate fi inchiriat de oricine doreste sa organizeze aici conferinte, proiectii de film sau vreo Vocea Romaniei…
SHOPPING
Ai si puncte de unde poti cumpara suveniruri. Multe produse din sare, normal, plus magneti si alte chestii romanesti, fara sare.
Pai ce credeti? Am luat si eu. Cel mai important obiect achizitionat: un saculet din panza plin cu sare, care, pus langa perna, te adoarme mai repede. Hai Doamne-ajuta!
Daca te tin picioarele, poti cobori in mina pe scari, pe multele trepte inguste, din lemn. Ar fi echivalentul a 13 etaje, fiecare etaj avand marcat anul in care a fost sapat.
Aleluia! Existã si un lift… Panoramic!
Daca ti-e frica de inaltime, nu prea te poti bucura de toate locurile din Salina.
Ai o platforma de pe care vezi foarte frumos Mina Terezia, te poti apoi plimba pe pasarela lunga de deasupra Minei Rudolf. E o inaltime ametitoare, iar plasa care iti strica pozele nu iti confera nicio siguranta, cred ca e pusa doar ca sa nu cada in capul oamenilor telefoanele unora ca mine, care se intind sa fotografieze…
MINA GHIZELA
E ceva ce n-am vazut, dar inteleg ca e misto! Citesc ca a fost deschisa in 1857, planul fiind sa arate ca mina Rudolf, insa lucrarea a fost abandonata.
Se poate vizita abia de cativa ani incoace, doar cu ghid si in grupuri mici, cu un cost suplimentar biletului de intrare (20 lei). Si se coboara numai pe scari.
GALERIA FRANZ JOSEF
In a doua jumatate a secolului al XIX-lea se construieste aceasta galerie orizontala, pentru a facilita si mai mult exploatarea sarii si transportul ei la suprafata. Galeria avea initial 780 metri, insa, in urma prelungirii, a ajuns la aproape un kilometru.
Aici este si zona care, intre 1948-1992, a devenit depozit de branzeturi.
Printr-un culoar din pereti de sare (din ce altceva?), ajungi la Mina Iosif, care coboara la 115 metri adancime fata de suprafata.
Accesul e ingradit, te poti holba cat vrei prin balcoanele sapate in sare, dar nu vezi mare lucru.
Datorita formei acestei Mine si a lipsei comunicatiilor majore cu alte lucrari miniere, sunetul are aici un reverb foarte mare, de aceea minei i se mai spune si Sala Ecourilor.
Lipita de “gura” ei, incep si eu sa strig diverse, ca altii, sa ne auzim ecoul si sa numaram. Cica sunetele inalte sunt redate de pana la 20 de ori! Mama-mamaaa, ce ar merge o nunta aici! Va dati seama cum s-ar striga darul? De cate ori s-ar auzi?… Sa vezi apoi incurcatura naibii la socotit banii 🙂
Pana la nunti, in Salina Turda se lasa cu tratamente pentru multi oameni cu diverse probleme. Spre iesire, vad o parte din baza de tratament. Nu ai acces decat ca pacient.
Ies. Ma loveste un val de caldura de zici ca am intrat in cuptor! Si urmeaza o lunga si fierbinte zi de lucru. Asta ca sa pun sare pe rana, ca am de unde…
